ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1376/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara reclamanta SC A.I.P. SRL Petroșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedora, suspendarea executării actului administrativ decizia nr. 8 din 27 ianuarie 2009 emisă de pârâtă până la soluționarea acțiunii de fond vizând anularea acestei decizii. În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esență, că a contestat prin acțiune în contencios administrativ decizia nr. 8 din 27 ianuarie 2009 și că există riscul ca până la soluționarea acesteia societatea să fie executată silit și implicit la blocarea întregii activități a societății.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalul Hunedeoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Prin sentința nr. 669/CA/2009 Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și pe cale de consecință, a declinat competența în favoarea Curții de Apel Alba-Iulia, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Alba-Iulia, prin sentința nr. 122/F/CA pronunțată în data de 20 mai 2009 a admis cererea formulată de reclamanta SC A.I.P.

SRL Petroșani, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Hunedoara și pe cale de consecință, a dispus suspendarea punerii în executare a deciziei nr. 8 din 27 ianuarie 2009 emisă de pârâtă pentru suma de 586.042 RON, până la pronunțarea pe fond a cauzei.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Prin decizia nr. 8 din 27 ianuarie 2009 intimata a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 314 din 30 octombrie 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Hunedoara referitoare la obligația de plată către bugetul de stat a sumei totale de 586.042 RON reprezentând: 286.992 RON impozit pe profit stabilit suplimentar, 240.230 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 18.398 RON penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, 27.716 RON taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar, 12.316 RON majorări de întârziere aferente TVA, - 390 RON penalități de întârziere aferente TVA.

A mai reținut instanța că societatea reclamantă a contestat această măsură conform procedurii administrativ-jurisdicționale prevăzute de art. 174-178 din O.G. nr. 92/2003 (R) privind C. proc. fisc. înregistrând și acțiune în contencios administrativ însă, până la soluționarea pe fond a cererii, există riscul ca societatea să fie executată silit. Mai arată instanța că, în Dosarul nr. 1405/57/2008 s-a dispus, de asemenea, anularea pct. 2 și 5 din decizia nr. 273 din 22 august 2008 emisă de A.N.A.F.

Arată instanța că executarea silită a sumei de 586.042 RON ar duce inevitabil la paralizarea activității societății și chiar la lichidarea acesteia având in vedere că din bilanțul înregistrat la 15 august 2008 rezultă că societatea a avut un profit brut de 78.822 RON vădit inferior sumei pentru care urmează sa fim executați silit împrejurare care ar conduce implicit la blocarea activității societății și lăsarea fără loc de munca a celor 218 angajați care figurează în același bilanț. Instanța a apreciat că SC A.I.P. SRL Petroșani este pe cale să sufere o pagubă iminentă înainte de a avea șansa unui proces echitabil în cursul căruia să se apere pe fondul litigiului. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a promovat recurs pârâta D.G.F.P.

Hunedoara, în numele și pentru A.N.A.F. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că soluția de admitere a cererii de suspendare putea fi dată numai în situația în care intimata făcea dovada existenței unui caz bine justificat, demonstrat printr-o critică obiectivă adusă raportului de inspecție fiscală în baza căruia a fost emisă decizia, astfel că nu se poate susține de către instanță că nu sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea suspenda actul contestat. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru argumentele expuse în continuare.

Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat, c) condiția prevenirii unei pagube iminente. Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conținut: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate". În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, legea contenciosului administrativ conține o definiție a ei.

În termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public". În speță, judecătorul fondului a admis cererea de suspendare formulată de către reclamantă, fără ca exigențele legale mai sus arătate să fi fost satisfăcute. Argumentația judecătorului fondului este sumară și nesatisfăcătoare.

Fără îndoială că aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu trebuie să conducă la o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită prin acțiune, însă se impune ca judecătorul cauzei să procedeze la o „pipăire a fondului”, iar în ipoteza în care ar reține că cerința cazului bine justificat este îndeplinită, trebuie să arate care sunt argumentele juridice aparent valabile în contestarea legalității actului administrativ și care, astfel, ar pune în evidență îndoiala serioasă în privința conformității actului infralegislativ cu legea în a cărei executare a fost emis. În speță, în realitate, însăși hotărârea pronunțată de prima instanță nu este concludentă și în același timp, convingătoare în privința împrejurărilor de fapt și de drept, care sunt de natură a crea acea îndoială serioasă la care se referă art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Nu poate fi reținut nici argumentul ca nu ar fi echitabil ca actul să-și producă efectele cât timp instanța de judecată este în curs de verificare a legalității acestuia. Această afirmație nu este susținută de textul legal precitat, care conține definiția „cazului bine justificat” și ar însemna și ca, de fiecare dată când un act administrativ este contestat, pe baza unui astfel de argument, susținut în prezenta cauză de prima instanță, să se procedeze, automat, la suspendarea efectelor actului, ceea ce nu este însă în acord cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește condiția iminenței producerii unei pagube, singurul argument al primei instanțe, îl reprezintă cuantumul ridicat al sumei la care reclamanta a fost obligat, prin decizia de impunere atacată, insuficient însă în lipsa altor probe pentru a dovedi posibilitatea producerii unui prejudiciu în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Așa fiind, Înalta Curte va admite recursul formulat de D.G.F. Hunedoara, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și în consecință, va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A.I.P. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Hunedoara în numele și pentru A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 122/F/CA/2009 din 20 mai 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2010.