ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 182/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC U. SA Petroșani a chemat în judecată D.G.F.P. a județului Hunedoara și A.N.A.F., solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 215/2006 emisă de D.G.F.P. a județului Hunedoara, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, desființarea Deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006, a dispoziției de măsuri și a raportului de inspecție fiscală. Prin Încheierea nr. 13 din 3 noiembrie 2006 Instanța s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 și a respins cererea ca urmare a neconsemnării cauțiunii stabilite conform prevederilor art. 185 alin. (2) C. proc.

fisc. A fost invocată excepția prematurității cererii, iar reclamanta a arătat că nu a primit nici un răspuns, astfel că sunt îndeplinite prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004. Prin sentința nr. 63 din 13 iulie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată și a respins ca prematur introdusă acțiunea formulată de reclamantă. În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a contestat, în baza art. 175 C. proc. fisc., decizia de impunere, raportul de inspecție fiscală, dispoziția de măsuri la data de 11 iulie 2006. Fără să aștepte soluționarea contestației, reclamanta în data de 12 septembrie 2006, a înregistrat acțiunea în contencios administrativ fiscal, în baza art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 175 C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ - fiscale se poate face contestație potrivit legii, care este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia în condițiile legii. S-a reținut că în actuala reglementare C. proc. fisc. soluționarea contestației nu este încadrată într-un anumit număr de zile, iar după comunicarea deciziei, aceasta și actele contestate pot fi atacate la Instanța de contencios - administrativ, iar în cauză nu ar fi aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, astfel că reclamanta depunând acțiunea de contencios administrativ a procedat nelegal, iar acțiunea este prematură.

Împotriva a cestei sentințe a declarat recurs reclamanta, apreciind că este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia. În motivele de recurs se arată că hotărârea Instanței de Fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Se invocă faptul la data de 1 iulie 2006 s-a formulat contestație împotriva unor acte fiscale, contestație la care nu s-a primit nici un răspuns în termenul legal de 45 de zile în care trebuiau să răspundă potrivit art. 68 1 din O.G. nr. 92/2003, în forma în vigoare la momentul contestației. În lipsa unei decizii de soluționare a contestației din partea organului fiscal, reclamanta a depus cererea în contencios administrativ după 62 de zile de așteptare a soluției organului administrativ.

Se apreciază că și în situația în care pentru soluționarea contestației administrative (a plângerii prealabile) organul fiscal nu ar fi avut reglementat expres un termen, aceasta nu înseamnă că i s-a lăsat posibilitatea să răspundă oricând sau poate niciodată, ci, având în vedere că actul atacat este un act administrativ, organul fiscal ar fi trebuit să răspundă în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii dacă prin lege nu se prevede un alt termen. Se arată în susținerea Instanței de judecată că, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 (în forma actuală - art. 2 alin. (1) lit. h) contravine flagrant legii procesual fiscale și a contenciosului administrativ).

D.G.F.P. a județului Hunedoara a formulat întâmpinare și a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv, iar, pe fond, respingerea recursului ca nefondat. Recursul a fost considerat tardiv pentru că sentința a fost comunicată la 8 august 2007, iar recursul a fost declarat la 27 august 2007. Pe fond, se apreciază că recursul este nefondat pentru că reclamanta nu putea formula acțiune în contencios administrativ decât de la data primirii răspunsului la plângere prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii. A fost invocat chiar faptul că, pe parcursul soluționării cauzei, a fost soluționată contestația, prin Decizia nr. 286 din 15 decembrie 2006 emisă de A.N.A.F., iar reclamantei, deși i s-a pus în vedere să-și precizeze cererea în raport de această decizie, aceasta a solicitat anularea numai a deciziei de impunere, a dispoziției de măsuri și a raportului de inspecție fiscală.

Din examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente: Recurenta a solicitat Instanței anularea unor acte fiscale, pentru că deși le atacase cu contestație la autoritățile competente, acestea nu au soluționat contestația. Pe parcursul soluționării cauzei la Instanța de Fond, contestația a fost soluționată prin emiterea unei decizii, care nu a fost contestată în prezenta cauză. Potrivit dispozițiilor art. 175 C. proc. fisc., în forma în vigoare la momentul introducerii contestației și al acțiunii, împotriva titlului de creanță și a altor acte administrativ - fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar contestația este o cale administrativă de atac.

Această calificare legală a fost confirmată atât de deciziile Curții Constituționale (Deciziile nr. 409/2004, nr. 63/2006, nr. 563/206) dar și de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție. Plecând de la această calificare, se poate concluziona că până la soluționarea acestei contestații, care se finalizează cu emiterea unei decizii sau dispoziții, nu pot fi atacate la Instanța de contencios administrativ actele administrativ - fiscale contestate la organele fiscale. Este adevărat că dispozițiile art. 68 1 C. proc. fisc., în forma în vigoare la data introducerii contestației, prevedeau un termen de 45 de zile de la înregistrare prin care cererile depuse de către contribuabil potrivit acestui act normativ să fie soluționate de către organul fiscal, dar acest termen este de recomandare, iar legea nu prevede sancțiuni pentru nerespectarea acestui termen.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 (așa cum era formulat anterior modificării) întrucât C. proc. fisc. instituie norme speciale față de prevederile generale cuprinse în Legea contenciosului administrativ. Chiar și în situația în care s-ar putea aprecia că ar fi aplicabile dispozițiile cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. g) și s-ar constata nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, Instanța de contencios administrativ nu ar putea analiza legalitatea actelor administrativ fiscale, ci ar putea obliga organul fiscal să soluționeze contestația formulată și abia, ulterior, dacă această soluție este contestată, poate proceda la analiza legalității acestora.

Însă, în speță, Instanța de Fond nu putea să mai oblige autoritatea competentă să soluționeze contestația pentru că aceasta a fost soluționată pe parcursul desfășurării litigiului. Din acest punct de vedere nu este lipsit de relevanță faptul că a fost soluționată contestația administrativă, iar reclamanta - recurentă nu a solicitat și anularea deciziei emise de organul fiscal. Cerința legală care instituie procedura administrativă nu neagă dreptul reclamantei - recurente de a se adresa Instanței de contencios administrativ, dar cererea poate fi făcută, așa cm prevăd dispozițiile legale, la Instanța de contencios administrativ competentă. Cum, după emiterea deciziei, C. proc. fisc.

nu prevede un termen expres în care să se soluționeze contestațiile formulate împotriva actelor fiscale, pentru evitarea eventualelor consecințe, datorate nesoluționării într-un termen rezonabil al acesteia, există, însă, dispoziții privind posibilitatea acordată, atât organului fiscal competent, dar și Instanțelor de contencios administrativ, de suspendare a actelor fiscale contestate. Se constată că deși cererea reclamantei era inadmisibilă, Instanța de Fond a respins-o ca fiind prematur introdusă, soluție care este nelegală, pentru că în lipsa contestației deciziei emise în procedura administrativă, soluția este respingerea ca inadmisibilă. Chiar dacă recursul este declarat de reclamantă, având în vedere ca inadmisibilitatea cererii este o normă de procedură de ordine publică aceasta a fost invocată din oficiu de Instanță.

Referitor la excepția tardivității recursului, aceasta va fi respinsă ca nefondată. Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârilor, dacă legea nu dispune altfel, iar art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare. Prin verificarea actelor depuse la dosar se constată că sentința Instanței de Fond a fost comunicată reclamantei la data de 08 august 2007, iar recursul a fost declarat la data de 22 august 2007, astfel că se poate stabili că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, iar excepția tardivității va fi respinsă. Față de considerentele expuse, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată, în sensul că, va fi respinsă acțiunea reclamantei ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC U. SA Petroșani împotriva sentinței civile nr. 63 din 13 iulie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2008.