ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 611/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 106/F/CA din 29

aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă cererea de

suspendare a deciziei de impunere nr. 215/2006 emise de D.G.F.P. Hunedoara

și a deciziei nr. 94 din 25 martie 2009 emisă de A.N.A.F., până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond,

cerere formulată de reclamanta SC U. SA Petroșani.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv condiția pagubei iminente și a cazului bine justificat.

Astfel, instanța a reținut

că în cauza dedusă judecății a fost dovedită

aparența de nelegalitate a deciziei de impunere menținute prin

Decizia nr. 94 din 25 martie 2009 emisă de A.N.A.F. București, precum

și paguba iminentă ce s-ar crea reclamantei, întrucât există

posibilitatea blocării prin poprire a conturilor SC U. SA, ceea ce ar determina

o reacție în lanț în privința imposibilității de

achitare a plăților pentru furnizorii de materie primă,

imposibilitatea achitării creditelor angajate, precum și (nu în

ultimul rând) a imposibilității de a plăti salariile celor 168

de angajați.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta D.G.F.P. Hunedoara, solicitând modificarea ei în sensul

respingerii cererii de suspendare a executării, pentru motive pe care le-a

încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 6 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Recurenta-pârâtă nu și-a

structurat motivarea recursului potrivit temeiurilor de drept invocate, dar din

conținutul cererii pot fi decelate, în esență, următoarele

critici:

2.1. În considerentele sentinței,

instanța de fond a reținut numai iminența producerii unei pagube

determinate de cuantumul mare al creanței, a cărei executare ar duce

la paralizarea activității societății, fără a

analiza îndeplinirea condiției cazului bine justificat, impuse de

prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, recurenta-pârâtă a

arătat că intimata-reclamantă nu a demonstrat existența

unei aparențe de drept în favoarea sa, concretizată într-o

critică obiectivă adusă raportului de inspecție

fiscală în baza căruia a fost emisă decizia de impunere,

critică de natură să convingă instanța că actul

administrativ este susceptibil de a fi anulat.

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală a avut în vedere situațiile în care contribuabilii au

făcut plăți nedatorate, instituind o procedură de

restituire a sumelor respective, prin art. 117, în timp ce în cazul în care

instanța va constata că actul administrativ fiscal este legal,

bugetul statului ar suferi un prejudiciu prin nerecuperarea creanțelor

stabilite prin decizia de impunere a cărei executare a fost

suspendată.

2.2. Instanța de fond a suspendat

executarea actelor administrativ-fiscale până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, deși dispozițiile

legale invocate prevăd că această măsură poate fi

dispusă numai până la pronunțarea instanței de fond.

intimatei-reclamante

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimata-reclamantă a arătat că, în pofida celor prezentate de

recurenta-pârâtă, Curtea de Apel Alba Iulia a avut în vedere toate

elementele cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aparența de drept

fiind demonstrată prin admiterea, în primă instanță, a

acțiunii în anularea actelor administrativ-fiscale, iar paguba

iminentă - prin consecințele grave pe care le-ar fi produs executarea

asupra activității societății.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor de

recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

ținând seama de toate susținerile și apărările

părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

relevante

1.1. Articolele 14 și 15 din Legea

nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării

actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată

fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după

declanșarea procedurii judiciare prin acțiunea în anularea actului

(art. 15).

În ambele ipoteze, legea impune în mod

cumulativ două condiții, cazul bine justificat și paguba

iminentă.

Îndeplinirea acestor două

condiții este analizată în funcție de circumstanțele

cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care

efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza

argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată,

care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ

și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube,

în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este circumscris de

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 împrejurărilor legate de

starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

În speță, existența

cazului bine justificat, reținută de instanța de fond cu

referire la soluția dată contestației administrative prin

decizia nr. 94 din 25 martie 2009 a A.N.A.F., a fost confirmată de

soluția de anulare a actelor administrativ-fiscale în litigiu,

pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel Alba

Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 142 din 10 iunie 2009, depusă în copie, ca act nou, în recurs.

Sentința nu are caracter irevocabil,

dar vine în sprijinul susținerilor intimatei-reclamante cu privire la

aparența de nelegalitate dedusă din aplicarea greșită a

prevederilor art. 11 și art. 145 alin. (3) C. fisc.

Referitor la condiția pagubei

iminente, definite în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca

fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte reține, pe de o parte,

că recursul nu cuprinde critici concrete în acest sens și, pe de

altă parte, că judecătorul fondului a indicat în detaliu împrejurările

rezultate din probele cauzei pe baza cărora și-a format convingerea

că executarea debitului fiscal s-ar repercuta negativ asupra

activității societății și asupra celor 168 de

angajați pentru care nu ar mai putea fi asigurate fondurile necesare

plății salariilor, mai cu seamă în condițiile actuale de

criză economică.

Reglementarea, prin art. 117 C. proc.

fisc., a restituirii plăților nedatorate nu poate goli de

conținut instituția juridică a suspendării executării

actelor administrative, concepută ca o măsură de protecție

a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt

supuse unui risc iminent de vătămare și, în același timp,

ca o cale de evitare a exercitării abuzive a prerogativelor

autorităților publice.

1.2. Cu privire la durata măsurii

suspendării executării actelor administrativ-fiscale, Înalta Curte

constată că instanța de fond a fost învestită cu o cerere

subsecventă acțiunii în anularea actelor, încadrată în

prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care în alin. (1) prevede expres

că „instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei”.

Prin urmare, criticile recurentei-pârâte

sunt nefondate și sub acest aspect.

adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 alin. (4),

corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat, neexistând

motive de modificare sau casare a sentinței potrivit art. 304 pct. 6 sau

art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara

împotriva sentinței nr. 106/F/CA din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2010.