ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 611/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 106/F/CA din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. 215/2006 emise de D.G.F.P. Hunedoara și a deciziei nr. 94 din 25 martie 2009 emisă de A.N.A.F., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond, cerere formulată de reclamanta SC U. SA Petroșani. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția pagubei iminente și a cazului bine justificat.

Astfel, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății a fost dovedită aparența de nelegalitate a deciziei de impunere menținute prin Decizia nr. 94 din 25 martie 2009 emisă de A.N.A.F. București, precum și paguba iminentă ce s-ar crea reclamantei, întrucât există posibilitatea blocării prin poprire a conturilor SC U. SA, ceea ce ar determina o reacție în lanț în privința imposibilității de achitare a plăților pentru furnizorii de materie primă, imposibilitatea achitării creditelor angajate, precum și (nu în ultimul rând) a imposibilității de a plăti salariile celor 168 de angajați. 2. Recursul pârâtei Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Hunedoara, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare a executării, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 6 și art. 304 1 C. proc.

civ. Recurenta-pârâtă nu și-a structurat motivarea recursului potrivit temeiurilor de drept invocate, dar din conținutul cererii pot fi decelate, în esență, următoarele critici: 2.1. În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut numai iminența producerii unei pagube determinate de cuantumul mare al creanței, a cărei executare ar duce la paralizarea activității societății, fără a analiza îndeplinirea condiției cazului bine justificat, impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că intimata-reclamantă nu a demonstrat existența unei aparențe de drept în favoarea sa, concretizată într-o critică obiectivă adusă raportului de inspecție fiscală în baza căruia a fost emisă decizia de impunere, critică de natură să convingă instanța că actul administrativ este susceptibil de a fi anulat.

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a avut în vedere situațiile în care contribuabilii au făcut plăți nedatorate, instituind o procedură de restituire a sumelor respective, prin art. 117, în timp ce în cazul în care instanța va constata că actul administrativ fiscal este legal, bugetul statului ar suferi un prejudiciu prin nerecuperarea creanțelor stabilite prin decizia de impunere a cărei executare a fost suspendată. 2.2. Instanța de fond a suspendat executarea actelor administrativ-fiscale până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, deși dispozițiile legale invocate prevăd că această măsură poate fi dispusă numai până la pronunțarea instanței de fond.

3. Apărările intimatei-reclamante Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a arătat că, în pofida celor prezentate de recurenta-pârâtă, Curtea de Apel Alba Iulia a avut în vedere toate elementele cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aparența de drept fiind demonstrată prin admiterea, în primă instanță, a acțiunii în anularea actelor administrativ-fiscale, iar paguba iminentă - prin consecințele grave pe care le-ar fi produs executarea asupra activității societății. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante 1.1. Articolele 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanșarea procedurii judiciare prin acțiunea în anularea actului (art. 15). În ambele ipoteze, legea impune în mod cumulativ două condiții, cazul bine justificat și paguba iminentă. Îndeplinirea acestor două condiții este analizată în funcție de circumstanțele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este circumscris de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În speță, existența cazului bine justificat, reținută de instanța de fond cu referire la soluția dată contestației administrative prin decizia nr. 94 din 25 martie 2009 a A.N.A.F., a fost confirmată de soluția de anulare a actelor administrativ-fiscale în litigiu, pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 142 din 10 iunie 2009, depusă în copie, ca act nou, în recurs. Sentința nu are caracter irevocabil, dar vine în sprijinul susținerilor intimatei-reclamante cu privire la aparența de nelegalitate dedusă din aplicarea greșită a prevederilor art. 11 și art. 145 alin. (3) C. fisc.

Referitor la condiția pagubei iminente, definite în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte reține, pe de o parte, că recursul nu cuprinde critici concrete în acest sens și, pe de altă parte, că judecătorul fondului a indicat în detaliu împrejurările rezultate din probele cauzei pe baza cărora și-a format convingerea că executarea debitului fiscal s-ar repercuta negativ asupra activității societății și asupra celor 168 de angajați pentru care nu ar mai putea fi asigurate fondurile necesare plății salariilor, mai cu seamă în condițiile actuale de criză economică.

Reglementarea, prin art. 117 C. proc. fisc., a restituirii plăților nedatorate nu poate goli de conținut instituția juridică a suspendării executării actelor administrative, concepută ca o măsură de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare și, în același timp, ca o cale de evitare a exercitării abuzive a prerogativelor autorităților publice. 1.2. Cu privire la durata măsurii suspendării executării actelor administrativ-fiscale, Înalta Curte constată că instanța de fond a fost învestită cu o cerere subsecventă acțiunii în anularea actelor, încadrată în prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care în alin. (1) prevede expres că „instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei”.

Prin urmare, criticile recurentei-pârâte sunt nefondate și sub acest aspect. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 alin. (4), corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței potrivit art. 304 pct. 6 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței nr. 106/F/CA din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.