ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1296/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1296/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii și procedura derulată în

fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Alba-Iulia, reclamanta SC U. SA Petroșani a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.F.P.

Hunedoara, desființarea în parte a deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie

2006 referitor la suma de 735.555 lei și a actelor subsecvente ce au avut ca

temei această decizie și tipul de obligație fiscală cu privire la care prin decizia

nr. 286 din 15 decembrie 2006 s-a dispus suspendarea soluționării contestației

pe cale administrativă, urmare a sesizării adresate organelor de urmărire

penală de către D.G.F.P. Hunedoara pentru partea din decizia de impunere nr. 215/2006

– decizia nr. 286 din 15 decembrie 2006 soluționând contestația în sensul

admiterii ei pentru unele obligații suplimentare și în sensul respingerii

pentru alte obligații suplimentare și care au fost achitate.

A mai solicitat desființarea deciziei

nr. 94 din 25 martie 2009 privind soluționarea contestației împotriva deciziei

de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 pronunțată în urma reluării procedurii de

soluționare a contestației după încetarea cauzei care a determinat suspendarea

acesteia și în consecință desființarea dispoziției de măsuri nr. 193/2006,

adoptată în baza deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 precum și a

tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia și Raportul de inspecție

fiscală cu consecința exonerării de la aducerea la îndeplinire a măsurilor

dispuse, precum și exonerarea de la plata sumelor imputate și apreciate în urma

inspecției fiscale ca obligații suplimentare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că împotriva actelor de control fiscal și a deciziei de impunere a

formulat contestație, ce a fost soluționată parțial prin decizia nr. 286 din 15

decembrie 2006, însă pentru suma de 735.555 leu reprezentând TVA suplimentar,

592.429 lei, 127.320 lei dobânzi și 15.806 lei penalități aferente acestei sume.

s

oluționarea contestației s-a

suspendat, urmare a sesizării organelor de urmărire penală, cu privire la

dobândirea unor schimbătoare de căldură, operațiune în legătură cu care s-a

dedus suma menționată cu titlu TVA.

s

uspendarea

a durat până la 6 ianuarie 2009, dată la care s-a finalizat definitiv și

irevocabil sesizarea adresată de pârâta D.G.F.P. Hunedoara organelor de

urmărire penală. Ulterior, soluționarea contestației a fost reluată și s-a

pronunțat decizia nr. 94 din 25 martie 2009, prin care s-a respins ca

neîntemeiată contestația.

Reclamanta mai arată că actele

fiscale sunt nelegale și netemeinice referitor la suma de 735.555 lei,

stabilită ca obligație de plată suplimentară, din care, TVA suplimentar 592.429

lei, pe care societatea l-a dedus corect din facturile emise de către SC U.P. SRL,

suma izvorând din operațiunea economică aferentă contractului nr. 2752/2005 și

a facturilor emise în derularea acestuia.

Astfel, organele fiscale au încadrat

situația de fapt la art. 11 C. fisc., încălcând grav principiul libertății

contractuale și al forței obligatorii a contractului statuat de art. 969 C.

civ.

Prin întâmpinare, pârâtele au

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât societatea nu a pus în

funcțiune nici unul din cele 4 schimbătoare de căldură achiziționate în anul

2005, ceea ce demonstrează că nu se justifică utilizarea acestor bunuri în

scopul prevăzut de art. 145 alin. (3) C. fisc., astfel că nu beneficiază de

dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziționării schimbătoarelor

de căldură.

2.Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 142 din 10 iunie

2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea reclamantei SC U. SA

Petroșani, a desființat în parte Decizia de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006

și actele subsecvente cu privire la suma de 735.555 lei emisă de pârâta D.G.F.P.

Hunedoara, a desființat Decizia nr. 94 din 25 martie 2009 emisă de pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a

Contestațiilor, a anulat Dispoziția de Măsuri nr. 193/2006 și a exonerat

reclamanta de la aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse și de la plata

sumelor imputate cu titlu de obligații suplimentare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că împotriva deciziei de impunere nr. 215/2009 prin care s-au

stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă totală

de 835.317 lei (592.429 TVA, 127.320 lei dobânzi/majorări de întârziere TVA,

15.806 lei penalități de întârziere TVA, 42.635 lei impozit pe profit, 37.743

dobânzi/majorări de întârziere impozit pe profit și 11,204 lei penalități întârziere

impozit pe profit) și a actelor subsecvente, reclamanta a formulat contestație,

iar prin Decizia nr. 286 din 15 decembrie 2006 emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor s-a

dispus:

- respingerea ca neîntemeiată a

contestației referitoare la suma de 29.693 lei (TVA impozit pe profit, dobânzi

și penalități aferente;

- desființarea deciziei de impunere

nr. 215/2006 pentru suma totală de 33.558 lei (impozit pe profit, majorări de

întârziere și penalități) și reanalizarea situației de fapt pentru aceleași

obligații bugetare și aceeași perioadă;

- respingerea ca neîntemeiată a

contestației referitoare la suma de 36.511 lei (majorări de întârziere și

penalități de întârziere aferente impozitului pe profit);

- suspendarea soluționării

contestației referitoare la suma de 735.555 lei (592.429 lei TVA, 127.300 lei

majorări de întârziere și 15.806 lei plăți aferente TVA), urmând ca procedura administrativă

să fie reluată după finalizarea cercetărilor penale.

Prin decizia nr. 94 din 25 martie

2009 s-a respins contestația referitoare la suma de 735.555 lei, cu motivarea

că, deși este întemeiat argumentul, în sensul neaplicabilității dispozițiilor

art. 11 C. fisc., reținute a temei de către organele de control, din punct de

vedere al dreptului de deducere TVA, societatea reclamantă nu justifică

utilizarea bunurilor achiziționate prin contractul nr. 2752/2005 în scopul

prevăzut la ar. 145 alin. (3) C. fisc., cele patru schimbătoare de căldură din

grafitoplast nefiind puse în prezent în funcțiune, astfel că reclamanta nu

beneficiază de dreptul de deducere TVA iar dobânzile și penalitățile în sarcina

reclamantei reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul.

Astfel, instanța de fond a constatat

că temeiul de drept invocat de pârâta D.G.F.P. Hunedoara pentru emiterea

deciziei nr. 215/2006, respectiv art. 11 C. fisc., este neîntemeiat, astfel că

sub acest aspect decizia și actele subsecvente sunt nelegale.

Nici aplicarea prevederilor art. 145

alin. (3) C. fisc. reținută de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală

prin decizia atacată nr. 94/2009, nu se justifică, din moment ce contestația

fiind suspendată, ca urmare a sesizării penale, reclamanta a fost nevoită să

sisteze instalarea și punerea în funcțiune a schimbătoarelor de căldură, motiv

pentru care nu a solicitat rezilierea contractul cu SC U.P. SRL ci a solicitat

numai daune de întârziere, întrucât intenția era de a le folosi ulterior.

A apreciat instanța că investiția se

justifică și nu s-a făcut dovada comiterii unei infracțiuni în legătură cu aceasta,

iar contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat formal pentru justificarea

deducerii TVA, aplicarea în cauză a prevederilor art. 145 alin. (3) C. fisc. nu

se justifică.

recursului

Împotriva sentinței menționate a

declarat recurs pârâta D.G.F.P. Hunedoara, în nume propriu și pentru Agenția

Națională de Administrare Fiscală, solicitând modificarea ei în sensul

respingerii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304

pct. (8) și (9) C. proc. civ..

În motivarea căii de atac, recurenta

–pârâtă a făcut o expunere a stării de fapt fiscale generate ca urmare a

achiziționării utilajelor în discuție și a arătat că schimbătoarele de căldură

pentru care contribuabilul a solicitat deducerea TVA nu au fost puse încă în

funcțiune, astfel că au fost pe deplin aplicabile prevederile art. 11 alin. (1)

C. fisc., potrivit cărora la stabilirea unui impozit sau a unei taxe,

autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție sau pot reîncadra

forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul său economic, precum și

prevederile art. 66 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., în temeiul cărora organele

de inspecție fiscală au procedat la estimarea bazei de impunere a taxei pe

valoarea adăugată în raport cu prețul de piață al tranzacției.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că

motivele de recurs formulate de D.G.F.P. Hunedoara se rezumă la aplicarea art. 11

C. fisc., deși prin decizia nr. 94/2009, Agenția Națională de Administrare

Fiscală a dat eficiență argumentelor invocate în contestația administrativă

formulată de SC U. SA și a reținut că textul de lege menționat se aplică numai în

cazul persoanelor afiliate și nu este sub nicio formă incident în speță.

A arătat, de asemenea, că prin

sentința Curții de apel s-a reținut aplicarea greșită de către Agenția

Națională de Administrare Fiscală a prevederilor art. 145 alin. (3) C. fisc.,

dar motivarea căii de atac nu cuprinde nicio critică referitoare la acest

aspect.

În fine, a arătat că realitatea

operațiunii comerciale de achiziționare a celor patru schimbătoare de căldură

este dovedită și prin procesul-verbal de recepție a lucrărilor privind punerea

în funcție a instalației de încălzit, pe care l-a anexat întâmpinării.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

relevante

Actele administrativ-fiscale supuse

controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ în temeiul

art. 218 C. proc. fisc. sunt decizia de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 și

actele subsecvente acesteia, cu privire la suma de 735.555 lei reprezentând TVA

suplimentară și debite accesorii aferente, precum și decizia nr. 94 din 25

martie 2009 privind soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere,

dispoziția de măsuri nr. 193/2006 adoptată în baza deciziei de impunere nr. 215

din 13 iunie 2006 și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora.

Problema de drept supusă analizei

este aceea a deductibilității taxei pe valoarea adăugată aferente

achiziționării de la SC U.P. SRL Craiova a patru schimbătoare de căldură din

grafitoplast cu țevi de grafit, cu facturile nr.03769658 din 29 iunie 2005, în

valoare de 2.052.343 lei, pentru care a fost dedusă TVA în sumă de 327.685 lei

și factura nr. 03769659 din 27 iulie 2005, cu aceleași valori.

În esență, Activitatea de Control

Fiscal Deva, care a întocmit raportul de inspecție fiscală, a reținut că

utilajele nu au fost puse în funcțiune, astfel că tranzacția respectivă nu are

un conținut economic real, în sensul art. 11 alin. (1) C. fisc., TVA fiind

dedusă nelegal, motiv pentru care au procedat la estimarea bazei de importare

potrivit alin. (2) al aceluiași articol.

Articolul 11 C. fisc. a fost reținut

ca temei de drept și în decizia de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 emisă de D.G.F.P.

Hunedoara, care a adăugat și prevederile art. 145 alin. (8) lit. a) C. fisc.

Aplicarea în cauză a prevederilor

art. 11 C. fisc. a fost însă înlăturată de Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin decizia nr. 94 din 25 martie 2009 privind soluționarea

contestației administrative formulate de SC U. SA Petroșani, care a reținut, ca

temei al nedeductibilității taxei pe valoarea adăugată neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 145 alin. (3) lit. a) C. fisc., în forma în

vigoare la data efectuării operațiunilor (punctul III.1 din decizie).

Prin urmare, invocarea din nou, în

recurs, a prevederilor art. 11 C. fisc. contrazice soluția adoptată de

autoritatea fiscală competentă în procedura administrativă de contestare a

titlului de creanță și excede limitelor controlului de legalitate cu care a

fost învestită Curtea de apel.

În ceea ce privește aplicarea art. 145

alin. (3) lit. a) C. fisc., potrivit căruia:

„(3) Dacă bunurile și serviciile

achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile,

orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată

are dreptul să deducă:

a) taxa pe valoarea adăugată

datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să

îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori

urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă”, Înalta Curte

constată că soluția instanței de fond este corectă.

Principalul argument pentru care

autoritățile fiscale au considerat că operațiunea comercială de achiziționare a

bunurilor în discuție nu a avut un conținut economic efectiv care să permită

aplicarea regimului fiscal al deductibilității taxei pe valoarea adăugată a

constat în aceea că schimbătoarele de căldură nu fuseseră încă puse în

funcțiune până la data soluționării contestației administrative.

Așa cum a reținut și prima instanță,

din probele cauzei a rezultat că bunurile se regăseau în patrimoniul

intimatei-reclamante, motivele nepunerii lor în funcțiune rezidând, pe de o

parte, în neîndeplinirea obligației asumate de vânzătoare în acest sens și, pe

de altă parte, în starea de incertitudine în care s-a aflat intimata-reclamantă

ca urmare a demersurilor efectuate de autoritățile fiscale, care au sesizat

organele penale cu unele aspecte legate de proveniența celor 4 schimbătoare de

căldură (cauză penală soluționată definitiv prin decizia penală nr. 14/R/2009 a

Tribunalului Hunedoara, cu scoaterea de sub urmărire penală a administratorilor

SC U. SA Petroșani) și au suspendat contestația administrativă în temeiul art. 214

(fostul art. 184) alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

Concluzia primei instanțe este

întărită de înscrisul nou administrat în recurs conform art. 305 C. proc. civ.,

constând în procesul-verbal de punere în funcțiune a punctului termic echipat

cu patru schimbătoare de căldură nr. 3540 din 18 noiembrie 2009, încheiat între

SC U.T. SRL Craiova și SC U. SA Petroșani.

pronunțate în recurs

Având în vedere toate considerentele

expuse, care converg către concluzia că nu există motive de modificare sau de

casare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. sau

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara

în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva

sentinței civile nr. 142 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie

2010.