ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1296/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, reclamanta SC U. SA Petroșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.F.P. Hunedoara, desființarea în parte a deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 referitor la suma de 735.555 lei și a actelor subsecvente ce au avut ca temei această decizie și tipul de obligație fiscală cu privire la care prin decizia nr. 286 din 15 decembrie 2006 s-a dispus suspendarea soluționării contestației pe cale administrativă, urmare a sesizării adresate organelor de urmărire penală de către D.G.F.P.

Hunedoara pentru partea din decizia de impunere nr. 215/2006 – decizia nr. 286 din 15 decembrie 2006 soluționând contestația în sensul admiterii ei pentru unele obligații suplimentare și în sensul respingerii pentru alte obligații suplimentare și care au fost achitate. A mai solicitat desființarea deciziei nr. 94 din 25 martie 2009 privind soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 pronunțată în urma reluării procedurii de soluționare a contestației după încetarea cauzei care a determinat suspendarea acesteia și în consecință desființarea dispoziției de măsuri nr. 193/2006, adoptată în baza deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia și Raportul de inspecție fiscală cu consecința exonerării de la aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse, precum și exonerarea de la plata sumelor imputate și apreciate în urma inspecției fiscale ca obligații suplimentare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că împotriva actelor de control fiscal și a deciziei de impunere a formulat contestație, ce a fost soluționată parțial prin decizia nr. 286 din 15 decembrie 2006, însă pentru suma de 735.555 leu reprezentând TVA suplimentar, 592.429 lei, 127.320 lei dobânzi și 15.806 lei penalități aferente acestei sume. s oluționarea contestației s-a suspendat, urmare a sesizării organelor de urmărire penală, cu privire la dobândirea unor schimbătoare de căldură, operațiune în legătură cu care s-a dedus suma menționată cu titlu TVA. s uspendarea a durat până la 6 ianuarie 2009, dată la care s-a finalizat definitiv și irevocabil sesizarea adresată de pârâta D.G.F.P.

Hunedoara organelor de urmărire penală. Ulterior, soluționarea contestației a fost reluată și s-a pronunțat decizia nr. 94 din 25 martie 2009, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația. Reclamanta mai arată că actele fiscale sunt nelegale și netemeinice referitor la suma de 735.555 lei, stabilită ca obligație de plată suplimentară, din care, TVA suplimentar 592.429 lei, pe care societatea l-a dedus corect din facturile emise de către SC U.P. SRL, suma izvorând din operațiunea economică aferentă contractului nr. 2752/2005 și a facturilor emise în derularea acestuia. Astfel, organele fiscale au încadrat situația de fapt la art. 11 C. fisc., încălcând grav principiul libertății contractuale și al forței obligatorii a contractului statuat de art. 969 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât societatea nu a pus în funcțiune nici unul din cele 4 schimbătoare de căldură achiziționate în anul 2005, ceea ce demonstrează că nu se justifică utilizarea acestor bunuri în scopul prevăzut de art. 145 alin. (3) C. fisc., astfel că nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziționării schimbătoarelor de căldură. 2.Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 142 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea reclamantei SC U. SA Petroșani, a desființat în parte Decizia de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 și actele subsecvente cu privire la suma de 735.555 lei emisă de pârâta D.G.F.P.

Hunedoara, a desființat Decizia nr. 94 din 25 martie 2009 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, a anulat Dispoziția de Măsuri nr. 193/2006 și a exonerat reclamanta de la aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse și de la plata sumelor imputate cu titlu de obligații suplimentare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că împotriva deciziei de impunere nr. 215/2009 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 835.317 lei (592.429 TVA, 127.320 lei dobânzi/majorări de întârziere TVA, 15.806 lei penalități de întârziere TVA, 42.635 lei impozit pe profit, 37.743 dobânzi/majorări de întârziere impozit pe profit și 11,204 lei penalități întârziere impozit pe profit) și a actelor subsecvente, reclamanta a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 286 din 15 decembrie 2006 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor s-a dispus: - respingerea ca neîntemeiată a contestației referitoare la suma de 29.693 lei (TVA impozit pe profit, dobânzi și penalități aferente; - desființarea deciziei de impunere nr. 215/2006 pentru suma totală de 33.558 lei (impozit pe profit, majorări de întârziere și penalități) și reanalizarea situației de fapt pentru aceleași obligații bugetare și aceeași perioadă; - respingerea ca neîntemeiată a contestației referitoare la suma de 36.511 lei (majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit); - suspendarea soluționării contestației referitoare la suma de 735.555 lei (592.429 lei TVA, 127.300 lei majorări de întârziere și 15.806 lei plăți aferente TVA),

urmând ca procedura administrativă să fie reluată după finalizarea cercetărilor penale. Prin decizia nr. 94 din 25 martie 2009 s-a respins contestația referitoare la suma de 735.555 lei, cu motivarea că, deși este întemeiat argumentul, în sensul neaplicabilității dispozițiilor art. 11 C. fisc., reținute a temei de către organele de control, din punct de vedere al dreptului de deducere TVA, societatea reclamantă nu justifică utilizarea bunurilor achiziționate prin contractul nr. 2752/2005 în scopul prevăzut la ar. 145 alin. (3) C. fisc., cele patru schimbătoare de căldură din grafitoplast nefiind puse în prezent în funcțiune, astfel că reclamanta nu beneficiază de dreptul de deducere TVA iar dobânzile și penalitățile în sarcina reclamantei reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul.

Astfel, instanța de fond a constatat că temeiul de drept invocat de pârâta D.G.F.P. Hunedoara pentru emiterea deciziei nr. 215/2006, respectiv art. 11 C. fisc., este neîntemeiat, astfel că sub acest aspect decizia și actele subsecvente sunt nelegale. Nici aplicarea prevederilor art. 145 alin. (3) C. fisc. reținută de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală prin decizia atacată nr. 94/2009, nu se justifică, din moment ce contestația fiind suspendată, ca urmare a sesizării penale, reclamanta a fost nevoită să sisteze instalarea și punerea în funcțiune a schimbătoarelor de căldură, motiv pentru care nu a solicitat rezilierea contractul cu SC U.P. SRL ci a solicitat numai daune de întârziere, întrucât intenția era de a le folosi ulterior.

A apreciat instanța că investiția se justifică și nu s-a făcut dovada comiterii unei infracțiuni în legătură cu aceasta, iar contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat formal pentru justificarea deducerii TVA, aplicarea în cauză a prevederilor art. 145 alin. (3) C. fisc. nu se justifică. 3. Exercitarea căii de atac a recursului Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Hunedoara, în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. (8) și (9) C. proc. civ..

În motivarea căii de atac, recurenta –pârâtă a făcut o expunere a stării de fapt fiscale generate ca urmare a achiziționării utilajelor în discuție și a arătat că schimbătoarele de căldură pentru care contribuabilul a solicitat deducerea TVA nu au fost puse încă în funcțiune, astfel că au fost pe deplin aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) C. fisc., potrivit cărora la stabilirea unui impozit sau a unei taxe, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul său economic, precum și prevederile art. 66 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., în temeiul cărora organele de inspecție fiscală au procedat la estimarea bazei de impunere a taxei pe valoarea adăugată în raport cu prețul de piață al tranzacției.

4. Apărările intimatei-reclamante Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că motivele de recurs formulate de D.G.F.P. Hunedoara se rezumă la aplicarea art. 11 C. fisc., deși prin decizia nr. 94/2009, Agenția Națională de Administrare Fiscală a dat eficiență argumentelor invocate în contestația administrativă formulată de SC U. SA și a reținut că textul de lege menționat se aplică numai în cazul persoanelor afiliate și nu este sub nicio formă incident în speță. A arătat, de asemenea, că prin sentința Curții de apel s-a reținut aplicarea greșită de către Agenția Națională de Administrare Fiscală a prevederilor art. 145 alin. (3) C. fisc., dar motivarea căii de atac nu cuprinde nicio critică referitoare la acest aspect.

În fine, a arătat că realitatea operațiunii comerciale de achiziționare a celor patru schimbătoare de căldură este dovedită și prin procesul-verbal de recepție a lucrărilor privind punerea în funcție a instalației de încălzit, pe care l-a anexat întâmpinării. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Actele administrativ-fiscale supuse controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ în temeiul art. 218 C. proc. fisc.

sunt decizia de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 și actele subsecvente acesteia, cu privire la suma de 735.555 lei reprezentând TVA suplimentară și debite accesorii aferente, precum și decizia nr. 94 din 25 martie 2009 privind soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere, dispoziția de măsuri nr. 193/2006 adoptată în baza deciziei de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora. Problema de drept supusă analizei este aceea a deductibilității taxei pe valoarea adăugată aferente achiziționării de la SC U.P. SRL Craiova a patru schimbătoare de căldură din grafitoplast cu țevi de grafit, cu facturile nr.03769658 din 29 iunie 2005, în valoare de 2.052.343 lei, pentru care a fost dedusă TVA în sumă de 327.685 lei și factura nr. 03769659 din 27 iulie 2005, cu aceleași valori.

În esență, Activitatea de Control Fiscal Deva, care a întocmit raportul de inspecție fiscală, a reținut că utilajele nu au fost puse în funcțiune, astfel că tranzacția respectivă nu are un conținut economic real, în sensul art. 11 alin. (1) C. fisc., TVA fiind dedusă nelegal, motiv pentru care au procedat la estimarea bazei de importare potrivit alin. (2) al aceluiași articol. Articolul 11 C. fisc. a fost reținut ca temei de drept și în decizia de impunere nr. 215 din 13 iunie 2006 emisă de D.G.F.P. Hunedoara, care a adăugat și prevederile art. 145 alin. (8) lit. a) C. fisc. Aplicarea în cauză a prevederilor art. 11 C. fisc.

a fost însă înlăturată de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin decizia nr. 94 din 25 martie 2009 privind soluționarea contestației administrative formulate de SC U. SA Petroșani, care a reținut, ca temei al nedeductibilității taxei pe valoarea adăugată neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 145 alin. (3) lit. a) C. fisc., în forma în vigoare la data efectuării operațiunilor (punctul III.1 din decizie). Prin urmare, invocarea din nou, în recurs, a prevederilor art. 11 C. fisc. contrazice soluția adoptată de autoritatea fiscală competentă în procedura administrativă de contestare a titlului de creanță și excede limitelor controlului de legalitate cu care a fost învestită Curtea de apel.

În ceea ce privește aplicarea art. 145 alin. (3) lit. a) C. fisc., potrivit căruia: „(3) Dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă: a) taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă”, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este corectă.

Principalul argument pentru care autoritățile fiscale au considerat că operațiunea comercială de achiziționare a bunurilor în discuție nu a avut un conținut economic efectiv care să permită aplicarea regimului fiscal al deductibilității taxei pe valoarea adăugată a constat în aceea că schimbătoarele de căldură nu fuseseră încă puse în funcțiune până la data soluționării contestației administrative.

Așa cum a reținut și prima instanță, din probele cauzei a rezultat că bunurile se regăseau în patrimoniul intimatei-reclamante, motivele nepunerii lor în funcțiune rezidând, pe de o parte, în neîndeplinirea obligației asumate de vânzătoare în acest sens și, pe de altă parte, în starea de incertitudine în care s-a aflat intimata-reclamantă ca urmare a demersurilor efectuate de autoritățile fiscale, care au sesizat organele penale cu unele aspecte legate de proveniența celor 4 schimbătoare de căldură (cauză penală soluționată definitiv prin decizia penală nr. 14/R/2009 a Tribunalului Hunedoara, cu scoaterea de sub urmărire penală a administratorilor SC U. SA Petroșani) și au suspendat contestația administrativă în temeiul art. 214 (fostul art. 184) alin. (1) lit. a) C. proc.

fisc. Concluzia primei instanțe este întărită de înscrisul nou administrat în recurs conform art. 305 C. proc. civ., constând în procesul-verbal de punere în funcțiune a punctului termic echipat cu patru schimbătoare de căldură nr. 3540 din 18 noiembrie 2009, încheiat între SC U.T. SRL Craiova și SC U. SA Petroșani. 2. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, care converg către concluzia că nu există motive de modificare sau de casare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. sau art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 142 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.