ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1363/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 165 din 8 iulie 2005, a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta SC A.U. SRL Petroșani în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara, pentru anularea deciziei de impunere nr. 142/20835 din 21 aprilie 2005 și a raportului de inspecție fiscală întocmit la aceeași dată, admițând excepția invocată de pârâtă în acest sens pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că atât legea generală în materia contenciosului administrativ, cât și Codul de procedură fiscală prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile și în situația renunțării la jurisdicțiile administrative speciale prevăzute de unele legi și întrucât reclamanta nu a înțeles să urmeze procedura prevăzută de art. 176 C. proc. fisc., care este o procedură administrativă și nu una administrativ-jurisdicțională specială în sensul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 554/2004, devin incidente prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin prima cărora se impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Prin aceeași hotărâre a fost respinsă și cererea de suspendare a executării actelor atacate, motivat de faptul că acțiunea în contencios fiscal depusă direct la instanță fără îndeplinirea procedurii prealabile prin interpretarea greșită a prevederilor art. 6 și 7 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă, iar reclamanta nu a făcut dovada depunerii unei contestații și la organul administrativ atacat, astfel că nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 14 din aceeași lege. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal, reclamanta SC A.U. SRL Petroșani, solicitând casarea ei, trimiterea dosarului către D.G.F.P. Hunedoara și suspendarea executării actelor atacate până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Recurenta a criticat hotărârea pentru nelegalitate, susținând că prin soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, fără a se dispune trimiterea dosarului către un alt organ competent, i-a fost îngrădit accesul liber la justiție garantat prin legea fundamentală. A mai precizat recurenta că în opinia sa procedura prevăzută de art. 176 C. proc. fisc. constituie o jurisdicție administrativă specială, deci facultativă conform art. 6 din Legea nr. 554/2005 și art. 21 alin. (4) din Constituția României, motiv pentru care s-a adresat direct instanței de judecată, iar în ipoteza în care s-a reținut că sesizarea instanței este consecința interpretării greșite a acestor prevederi legale se impunea trimiterea dosarului spre soluționare organului jurisdicțional competent.

Recursul nu este fondat. Examinând actele dosarului, susținerile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată este dată cu aplicarea corectă a legii sub aspectul soluționării excepției inadmisibilității acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile, nefiind dat nici un motiv care să impună modificarea sau casarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate. Reclamanta s-a adresat direct instanței de contencios administrativ pentru anularea deciziei de impunere nr. 142/20835 din 21 aprilie 2005 și a Raportului de jurisdicție fiscală din 21 aprilie 2005, precizând că a renunțat la calea de atac administrativ jurisdicțională, în considerarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 554/2004, această intenție fiind notificată și organului administrativ-jurisdicțional.

În conformitate cu prevederile art. 175 C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Procedura de soluționare a acestor contestații, reglementată de art. 175-187 C. proc. fisc. este o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicție specială administrativă în sensul art. 21 alin. (4) din Constituția României, republicată și art. 6 din Legea nr. 554/2004. Curtea Constituțională a statuat în mod constant că dispozițiile C. proc.

fisc. nu instituie jurisdicții speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție, ce reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare ale acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege. Asemenea proceduri nu întrunesc elementele definitorii ale activității de jurisdicție, caracterizată prin soluționarea de către un organ independent și imparțial a litigiilor privind existența, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective, ele fiind specifice funcției administrative.

Pe de altă parte, art. 7 din Legea nr. 554/2004 instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, anterior sesizări instanței, chiar și pentru ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională și nu s-a optat pentru aceasta. Din coroborarea acestor prevederi legale, care concură în speță, rezultă așadar că era obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile care, evident, în raport cu natura juridică a actului atacat, se impunea a fi efectuată în condițiile stabilite prin art. 175-188 C. proc. fisc. Întrucât această procedură prealabilă constituie o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborată cu art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., iar reclamanta nu a înțeles să o urmeze, prima instanță a concluzionat în mod corect că se impune adoptarea soluției de respingere a acțiunii ca fiind inadmisibilă, într-o atare situație soluția de trimitere a dosarului organului administrativ competent, preconizată de recurent, neavând nici un fundament juridic. Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.U. SRL Petroșani, împotriva sentinței nr. 165 din 8 iulie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2007.