ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1363/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 165 din 8

iulie 2005, a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ

fiscal formulată de reclamanta SC A.U. SRL Petroșani în contradictoriu cu

pârâta D.G.F.P. Hunedoara, pentru anularea deciziei de impunere nr. 142/20835

din 21 aprilie 2005 și a raportului de inspecție fiscală întocmit la aceeași

dată, admițând excepția invocată de pârâtă în acest sens pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că atât legea generală în materia

contenciosului administrativ, cât și Codul de procedură fiscală prevede

obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile și în situația renunțării la

jurisdicțiile administrative speciale prevăzute de unele legi și întrucât

reclamanta nu a înțeles să urmeze procedura prevăzută de art. 176 C. proc. fisc., care este o procedură administrativă și nu una administrativ-jurisdicțională

specială în sensul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 554/2004, devin incidente

prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 7 din

Legea nr. 554/2004, prin prima cărora se impune respingerea acțiunii ca

inadmisibilă.

Prin aceeași hotărâre a fost

respinsă și cererea de suspendare a executării actelor atacate, motivat de

faptul că acțiunea în contencios fiscal depusă direct la instanță fără

îndeplinirea procedurii prealabile prin interpretarea greșită a prevederilor art.

6 și 7 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă, iar reclamanta nu a făcut

dovada depunerii unei contestații și la organul administrativ atacat, astfel că

nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 14 din aceeași lege.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termenul legal, reclamanta SC A.U. SRL Petroșani, solicitând

casarea ei, trimiterea dosarului către D.G.F.P. Hunedoara și suspendarea

executării actelor atacate până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Recurenta a criticat

hotărârea pentru nelegalitate, susținând că prin soluția de respingere a

acțiunii ca inadmisibilă, fără a se dispune trimiterea dosarului către un alt

organ competent, i-a fost îngrădit accesul liber la justiție garantat prin

legea fundamentală.

A mai precizat recurenta că

în opinia sa procedura prevăzută de art. 176 C. proc. fisc. constituie o jurisdicție administrativă specială, deci facultativă conform art. 6 din Legea nr. 554/2005

și art. 21 alin. (4) din Constituția României, motiv pentru care s-a adresat

direct instanței de judecată, iar în ipoteza în care s-a reținut că sesizarea instanței

este consecința interpretării greșite a acestor prevederi legale se impunea

trimiterea dosarului spre soluționare organului jurisdicțional competent.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului,

susținerile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată este dată cu aplicarea

corectă a legii sub aspectul soluționării excepției inadmisibilității acțiunii

pentru neefectuarea procedurii prealabile, nefiind dat nici un motiv care să

impună modificarea sau casarea acesteia, pentru considerentele în continuare

arătate.

Reclamanta s-a adresat direct

instanței de contencios administrativ pentru anularea deciziei de impunere nr. 142/20835

din 21 aprilie 2005 și a Raportului de jurisdicție fiscală din 21 aprilie 2005,

precizând că a renunțat la calea de atac administrativ jurisdicțională, în

considerarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 554/2004, această intenție

fiind notificată și organului administrativ-jurisdicțional.

În conformitate cu

prevederile art. 175 C. proc. fisc., împotriva titlului de creanță, precum și

împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație

potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură

dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un

act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Procedura de soluționare a

acestor contestații, reglementată de art. 175-187 C. proc. fisc. este o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicție specială

administrativă în sensul art. 21 alin. (4) din Constituția României,

republicată și art. 6 din Legea nr. 554/2004.

Curtea Constituțională a

statuat în mod constant că dispozițiile C. proc. fisc. nu instituie jurisdicții

speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție, ce

reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă

posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau

organelor superioare ale acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a

le redimensiona în limitele prevăzute de lege. Asemenea proceduri nu întrunesc

elementele definitorii ale activității de jurisdicție, caracterizată prin soluționarea

de către un organ independent și imparțial a litigiilor privind existența,

întinderea sau exercitarea drepturilor subiective, ele fiind specifice funcției

administrative.

Pe de altă parte, art. 7 din

Legea nr. 554/2004 instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile

de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un

interes legitim printr-un act administrativ unilateral, anterior sesizări

instanței, chiar și pentru ipoteza în care legea specială prevede o procedură

administrativ-jurisdicțională și nu s-a optat pentru aceasta.

Din coroborarea acestor

prevederi legale, care concură în speță, rezultă așadar că era obligatorie

parcurgerea procedurii administrative prealabile care, evident, în raport cu

natura juridică a actului atacat, se impunea a fi efectuată în condițiile

stabilite prin art. 175-188 C. proc. fisc.

Întrucât această procedură

prealabilă constituie o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune

conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborată cu art. 109 alin. (2) C.

proc. civ., iar reclamanta nu a înțeles să o urmeze, prima instanță a

concluzionat în mod corect că se impune adoptarea soluției de respingere a

acțiunii ca fiind inadmisibilă, într-o atare situație soluția de trimitere a

dosarului organului administrativ competent, preconizată de recurent, neavând

nici un fundament juridic.

Raportat la considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

prezentul recurs ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A.U. SRL Petroșani, împotriva sentinței nr. 165 din 8 iulie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2007.