ÎCCJ, Decizia nr. 242/2011

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

a fost înregistrată, la data de 4 noiembrie 2009, cererea formulată de petentul

D.I., prin care acesta a solicitat revizuirea Deciziilor nr. 346 din 17

februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și nr. 1363 din 13

februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Cererea de revizuire

a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 și 5 C. proc. civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia

nr. 2449 din 22 aprilie 2010, a declinat competența de soluționare a cererii de

revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 346/2006 a Curții de Apel Craiova,

secția civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova și a respins, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1363/2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Relativ la cererea de

revizuire a deciziei Curții de Apel Craiova, instanța a reținut că soluția se

impune, în temeiul prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

cărora, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea a

cărei revizuire se cere.

În ceea ce privește

cererea de revizuire a Deciziei nr. 1363 din 13 februarie 2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, Înalta

Curte a reținut următoarele:

Conform art. 322

alin. (1) C. proc. civ., împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de

recurs, se poate exercita calea de atac a revizuirii numai atunci când, prin

această hotărâre, se evocă fondul.

Prin Decizia nr. 1363

din 13 februarie 2007, a cărei revizuire s-a cerut, Înalta Curte a respins, ca

nefondată, o altă cerere de revizuire, formulată împotriva Deciziei nr. 346 din

17 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova.

Întrucât, prin

Decizia nr. 1363 din 13 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

s-a constatat că nu a fost schimbată situația de fapt reținută și nici nu au

fost aplicate alte dispoziții legale la împrejurările de fapt stabilite în

fazele procesuale anterioare, astfel încât, nu se poate susține că, prin

această hotărâre, instanța de recurs ar fi evocat fondul litigiului, în sensul

art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, s-a considerat

că, cererea de revizuire a acestei decizii, întemeiată pe prevederile art. 322

pct. 4 și 5 C. proc. civ., trebuie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art.

322 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 4 mai

2010, împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs revizuentul D.I.,

invocând considerente legate de fondul cauzei și o serie de pretinse

neregularități privind modul de soluționare a cauzei în diferitele sale etape

procesuale și solicitând cheltuieli de judecată și daune morale.

În temeiul prevederilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul de 9 judecători va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac

cu care este învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos

examinarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este

inadmisibil, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 129 din

Constituția României „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu

principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Potrivit art. 328

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor

de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în speță,

recursul este admisibil numai dacă hotărârea a cărei revizuire s-a cerut era

susceptibilă de recurs.

În cauză, completul

de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin

care secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, formulată de D.I. împotriva

unei hotărâri prin care s-a soluționat o altă cerere de revizuire.

Hotărârea a cărei

revizuire s-a cerut, în speță Decizia nr. 346/2006 era irevocabilă și, în

consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.

Se constată, așadar,

că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată

ca atare de lege.

Recunoașterea unor

căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte,

soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă

instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede

competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr.

304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și art.

XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor

în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare,

neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești,

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu

este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât, excepția invocată se

constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuentul

D.I., ca inadmisibil.

Având în vedere

soluția pronunțată, cererea intimatei Direcția Sanitar Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor Mehedinți, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C.

proc. civ. și ținând cont de bonurile fiscale justificative atașate la dosar,

Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 260 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuentul D.I. împotriva Deciziei nr. 2449

din 22 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 8659/1/2009.

Obligă recurentul

D.I. la plata sumei de 260 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea

intimatei Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Mehedinți.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 martie 2011.