ÎCCJ, Decizia nr. 242/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată, la data de 4 noiembrie 2009, cererea formulată de petentul D.I., prin care acesta a solicitat revizuirea Deciziilor nr. 346 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și nr. 1363 din 13 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 și 5 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 2449 din 22 aprilie 2010, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 346/2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova și a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1363/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Relativ la cererea de revizuire a deciziei Curții de Apel Craiova, instanța a reținut că soluția se impune, în temeiul prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În ceea ce privește cererea de revizuire a Deciziei nr. 1363 din 13 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, Înalta Curte a reținut următoarele: Conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ., împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, se poate exercita calea de atac a revizuirii numai atunci când, prin această hotărâre, se evocă fondul. Prin Decizia nr. 1363 din 13 februarie 2007, a cărei revizuire s-a cerut, Înalta Curte a respins, ca nefondată, o altă cerere de revizuire, formulată împotriva Deciziei nr. 346 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova.

Întrucât, prin Decizia nr. 1363 din 13 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că nu a fost schimbată situația de fapt reținută și nici nu au fost aplicate alte dispoziții legale la împrejurările de fapt stabilite în fazele procesuale anterioare, astfel încât, nu se poate susține că, prin această hotărâre, instanța de recurs ar fi evocat fondul litigiului, în sensul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, s-a considerat că, cererea de revizuire a acestei decizii, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 și 5 C. proc. civ., trebuie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. La data de 4 mai 2010, împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs revizuentul D.I., invocând considerente legate de fondul cauzei și o serie de pretinse neregularități privind modul de soluționare a cauzei în diferitele sale etape procesuale și solicitând cheltuieli de judecată și daune morale.

În temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos examinarea altor cereri sau susțineri. Recursul este inadmisibil, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 129 din Constituția României „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită. Așadar, în speță, recursul este admisibil numai dacă hotărârea a cărei revizuire s-a cerut era susceptibilă de recurs. În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, formulată de D.I. împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat o altă cerere de revizuire. Hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, în speță Decizia nr. 346/2006 era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc.

civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești, pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât, excepția invocată se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuentul D.I., ca inadmisibil. Având în vedere soluția pronunțată, cererea intimatei Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. și ținând cont de bonurile fiscale justificative atașate la dosar, Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 260 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul D.I. împotriva Deciziei nr. 2449 din 22 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 8659/1/2009. Obligă recurentul D.I. la plata sumei de 260 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.