ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 286/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 158,

pronunțată la data de 14 octombrie 2004, în dosarul nr. 1436/2004, secția a

VI-a comercială a Curții de Apel București a respins, ca neîntemeiată, excepția

prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatorii, N.D.

și N.V.; a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării

contestației la executare, invocată de intimata, A.V.A.S.; a respins cererea de

suspendare a executării silite și a respins, ca nefondată, contestația la

executare formulată de sus numiții contestatori.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut, cu privire la excepții că, față de dispozițiile art. 13 alin.

(5) din O.U.G. nr. 51/1998, termenul de prescripție nu s-a împlinit, în speță;

că față de data comunicării titlului contestațiilor, conform cerințelor art. 58

din aceeași ordonanță, contestația la executare a fost formulată de aceștia înăuntrul

termenului prevăzut de art. 401 lit. a) C. proc. civ.; că, față de dispozițiile

art. 82 alin. (2) din evocata măsură specială; executarea silită începută de A.V.A.B.

nu se suspendă ci continuă și pe timpul soluționării contestațiilor la

executare iar, cu privire la contestația la executare, că, deținând un titlu

executoriu în sensul art. 30 lit. a) și c) și art. 39 alin. (1) din precizatul

act normativ, reprezentat de contractul de credit din 21 decembrie 1995 cu

actul adițional din 29 martie 1996, contractul de ipotecă, autentificat la 26

martie 1996, avându-se în vedere și sentința Tribunalului Buzău nr. 851 din 19

decembrie 1996, astfel cum a fost schimbată de Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 739 din 13 noiembrie 1998, rămasă irevocabilă, prin decizia Curții

Supreme de Justiție nr. 2313 din 23 aprilie 2001, A.V.A.S. este îndreptățită să

procedeze la recuperarea creanței și în raport de decizia Curții de Apel

Ploiești nr. 739 din 13 noiembrie 1998, menționată, prin scoaterea la licitație

a imobilului ipotecat, aparținând contestatorilor.

Împotriva acestei sentințe au

formulat recurs contestatorii, N.D. și N.V., invocând motivele prevăzute de art.

304 pct. 9 – 10 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat,

în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

cu încălcarea principiului neretroactivității legii, prin aplicarea O.U.G. nr.

51/1998 și Legii nr. 409/2001, în soluționarea excepției prescripției dreptului

A.V.A.S. de cere executarea silită invocată de contestatori, cu toate că

raporturile juridice între contestatari și B.A. Buzău au început în luna martie

1996, iar considerentele acesteia sunt contradictorii și eliptice, critici care

în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se circumscriu motivelor

prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., recurenții

nedezvoltând, conform cerințelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 10 C. proc.

civ., spre a putea fi dezvoltate, reiterând apărarea referitoare la inexistența

titlului executoriu valabil.

Intimata a solicitat, prin întâmpinare,

respingerea recursului apreciind sentința atacată ca fiind temeinică și legală.

Recursul este nefondat.

Cum potrivit art. 44 și 45 din

O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată,

aprobată prin Legea nr. 409/2001, litigiile în legătură cu creanțele

neperformante preluate la datoria internă a statului, cum este cazul creanței

în litigiu, garantată de contestatari prin contractul de ipotecă, autentificat la

26 martie 1996 la B.N.P. V.E. transcris la 26 martie 1996 la Judecătoria Buzău,

în care A.V.A.B. este parte, se soluționează cu respectarea evocatelor

dispoziții, în conformitate cu care cererile de orice natură privind drepturile

și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B. sunt de competența

Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul

pârâtului și cum, în speță, prin contractul de cesiune de creanță din 2

decembrie 1999 și prin actul adițional la acesta, încheiat la data de 14

decembrie 1999, A.V.A.B., în calitate de cesionar a preluat de la SC B.A. SA

creanța neperformantă în valoare nominală de 54.049.739 lei, privind pe

debitorul cedat SC E.C. SRL Buzău, creanță rezultată din contractul de credit din

21 decembrie 1995 și actul adițional din 29 martie 1996, și garanțiile

accesorii contractului de credit, între care menționatul contract de ipotecă,

se constată că instanța competentă să soluționeze contestația la executare

formulată de contestatarii N.D. și N.V., domiciliați în Buzău este Curtea de

Apel București, așa încât critica ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304

pct. 3 C. proc. civ. nu se justifică.

Având în vedere că până la momentul

încheierii evocatului contract de cesiune și actului adițional la acesta, prin

care A.V.A.B. a preluat creanța neperformantă, sancțiunea prescripției

dreptului de a cere executarea silită nu își produsese efectele, iar ulterior

acestei date, regimul juridic al creanței preluate este cel stabilit de precizata

normă specială, rezultă că, prin soluționarea excepției prescripției dreptului

A.V.A.S. de a cere executarea silită, invocată de contestatori, în temeiul art.

13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, potrivit căruia termenul de prescripție a

dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.B. este de

7 ani, instanța de apel nu a încălcat principiul neretroactivității legii

statuat de art. 1 C. civ. și de art. 15 alin. (2) din Constituția României, și

a reținut, cu justețe îndeplinirea cerințelor art. 39 alin. (1) din enumerata

ordonanță cu referire la actele ce constituie titlu executoriu, în speță,

depuse la dosar, astfel că cerințele motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. nu sunt îndeplinite.

Examinarea considerentelor sentinței

atacate nu relevă motive contradictorii pe care, de altfel, recurenții nici nu

le-au indicat, instanța argumentând conform cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. soluția respingerii contestației la executarea formulată în cauză, ca

neîntemeiată, aspect ce înlătură incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat împotriva

menționatei sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

contestatorii N.D. și N.V., împotriva sentinței nr. 158 din 14 octombrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 ianuarie 2006.