ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 286/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 158, pronunțată la data de 14 octombrie 2004, în dosarul nr. 1436/2004, secția a VI-a comercială a Curții de Apel București a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatorii, N.D. și N.V.; a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimata, A.V.A.S.; a respins cererea de suspendare a executării silite și a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de sus numiții contestatori. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, cu privire la excepții că, față de dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998, termenul de prescripție nu s-a împlinit, în speță; că față de data comunicării titlului contestațiilor, conform cerințelor art. 58 din aceeași ordonanță, contestația la executare a fost formulată de aceștia înăuntrul termenului prevăzut de art. 401 lit. a) C. proc. civ.; că, față de dispozițiile art. 82 alin. (2) din evocata măsură specială; executarea silită începută de A.V.A.B.

nu se suspendă ci continuă și pe timpul soluționării contestațiilor la executare iar, cu privire la contestația la executare, că, deținând un titlu executoriu în sensul art. 30 lit. a) și c) și art. 39 alin. (1) din precizatul act normativ, reprezentat de contractul de credit din 21 decembrie 1995 cu actul adițional din 29 martie 1996, contractul de ipotecă, autentificat la 26 martie 1996, avându-se în vedere și sentința Tribunalului Buzău nr. 851 din 19 decembrie 1996, astfel cum a fost schimbată de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 739 din 13 noiembrie 1998, rămasă irevocabilă, prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 2313 din 23 aprilie 2001, A.V.A.S. este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanței și în raport de decizia Curții de Apel Ploiești nr. 739 din 13 noiembrie 1998, menționată, prin scoaterea la licitație a imobilului ipotecat, aparținând contestatorilor.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs contestatorii, N.D. și N.V., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 – 10 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, cu încălcarea principiului neretroactivității legii, prin aplicarea O.U.G. nr. 51/1998 și Legii nr. 409/2001, în soluționarea excepției prescripției dreptului A.V.A.S. de cere executarea silită invocată de contestatori, cu toate că raporturile juridice între contestatari și B.A. Buzău au început în luna martie 1996, iar considerentele acesteia sunt contradictorii și eliptice, critici care în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., recurenții nedezvoltând, conform cerințelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 10 C. proc. civ., spre a putea fi dezvoltate, reiterând apărarea referitoare la inexistența titlului executoriu valabil. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului apreciind sentința atacată ca fiind temeinică și legală. Recursul este nefondat. Cum potrivit art. 44 și 45 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria internă a statului, cum este cazul creanței în litigiu, garantată de contestatari prin contractul de ipotecă, autentificat la 26 martie 1996 la B.N.P.

V.E. transcris la 26 martie 1996 la Judecătoria Buzău, în care A.V.A.B. este parte, se soluționează cu respectarea evocatelor dispoziții, în conformitate cu care cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B. sunt de competența Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului și cum, în speță, prin contractul de cesiune de creanță din 2 decembrie 1999 și prin actul adițional la acesta, încheiat la data de 14 decembrie 1999, A.V.A.B., în calitate de cesionar a preluat de la SC B.A. SA creanța neperformantă în valoare nominală de 54.049.739 lei, privind pe debitorul cedat SC E.C.

SRL Buzău, creanță rezultată din contractul de credit din 21 decembrie 1995 și actul adițional din 29 martie 1996, și garanțiile accesorii contractului de credit, între care menționatul contract de ipotecă, se constată că instanța competentă să soluționeze contestația la executare formulată de contestatarii N.D. și N.V., domiciliați în Buzău este Curtea de Apel București, așa încât critica ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. nu se justifică. Având în vedere că până la momentul încheierii evocatului contract de cesiune și actului adițional la acesta, prin care A.V.A.B. a preluat creanța neperformantă, sancțiunea prescripției dreptului de a cere executarea silită nu își produsese efectele, iar ulterior acestei date, regimul juridic al creanței preluate este cel stabilit de precizata normă specială, rezultă că, prin soluționarea excepției prescripției dreptului A.V.A.S.

de a cere executarea silită, invocată de contestatori, în temeiul art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, potrivit căruia termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.B. este de 7 ani, instanța de apel nu a încălcat principiul neretroactivității legii statuat de art. 1 C. civ. și de art. 15 alin. (2) din Constituția României, și a reținut, cu justețe îndeplinirea cerințelor art. 39 alin. (1) din enumerata ordonanță cu referire la actele ce constituie titlu executoriu, în speță, depuse la dosar, astfel că cerințele motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite. Examinarea considerentelor sentinței atacate nu relevă motive contradictorii pe care, de altfel, recurenții nici nu le-au indicat, instanța argumentând conform cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. soluția respingerii contestației la executarea formulată în cauză, ca neîntemeiată, aspect ce înlătură incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat împotriva menționatei sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatorii N.D. și N.V., împotriva sentinței nr. 158 din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2006.