ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 518/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 ianuarie 2001, cu alegerea competenței alternative stabilite conform art. 10 pct. 4 C. proc. civ. și art. 889 C. com. s-a înregistrat la Tribunalul Harghita acțiunea reclamantei S.C. A. SRL Miercurea Ciuc împotriva pârâtei S.C. P.E. SRL Tg. Mureș pentru a fi obligată la plata sumei de 37.352.675 lei penalități de întârziere contractuale de 0,20% pe zi calculate pe perioada 23 martie 2000 – 28 septembrie 2000 pentru nedecontare la termen a sumei de 99.342.220 lei preț parțial a facturii nr. 0240983 din 17 martie 2000 reprezentând contravaloarea lucrărilor de foraj hidrogeologic pentru alimentare termică la Complexul Sportiv și de Tineret în localitatea Izvorul Mureșului, executate în baza contractului de prestări servicii nr. 31 din 3 decembrie 1999, completat cu actul adițional din 15 ianuarie 2000, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2.916.166 lei.

Prin sentința civilă nr. 386 din 13 martie 2001, Tribunalul Harghita, a admis acțiunea reclamantei și în consecință a obligat pârâta la plata sumei de 37.352.675 lei penalități de întârziere și la 2.916.160 lei cheltuieli de judecată, cu motivarea că pârâta a primit factura pe care nu a achitat-o la termenul stipulat în contractul încheiat de părți și a înlăturat apărarea pârâtei privind neefectuarea recepției.

Nemulțumită de această soluție, pârâta a formulat apel criticând soluția tribunalului susținând în esență că în cauză, s-a stabilit o situație neconformă cu realitatea, respectiv a considerat că reclamanta a executat lucrările de foraj hidrogeologic fără a respecta obligațiile contractuale în sensul că obligația pârâtei de plată era precedată de obligația executantului (a reclamantei) de a efectua recepția lucrărilor, dată de la care reclamanta era îndreptățită să emită factura cu contravaloarea lucrărilor, și, apoi să pretindă penalități în caz de neplată, [adică 5 zile conform Cap. IV alin. (2) din contract]. Prin decizia nr. 313/A din 18 iunie 2001 Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul pârâtei, a schimbat sentința apelată și, în fond a respins acțiunea reclamantei, cu 1.473.080 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că prin cap. IV din contract, părțile au stabilit modalitatea de plată a avansului, urmând ca diferența să se achite după recepția lucrărilor, și în 5 zile de la primirea facturilor, drept care, în caz de neplată o penalitate de 0,20% pe zi. Reclamanta nu a depus nici la fond nici în apel situația lucrărilor din care să rezulte că a făcut forajul și tubularea la 100 ml adâncime și procesul verbal de recepție semnat de antreprenorul de specialitate care să ateste executarea lucrărilor contractate și să emită un certificat de calitate cu garantarea calității lucrărilor. Deși reclamanta nu a depus aceste documente, aceasta a emis factura nr. 0240983 din 17 martie 2000, în valoare de 129.342.220 lei din care diferența de 99.342.220 lei a fost achitată la 28 septembrie 2000, cu o întârziere de 188 zile, situație, în care, cuantumul penalităților sunt de 37.352.675 lei.

În lipsa procesului verbal de recepție și a situației lucrărilor, chiar dacă pârâta a primit factura, obligația de plată nu se născuse, decât numai la primirea procesului verbal de recepție, așa încât întârzierea în plată a sumei de 99.342.220 lei se justifică, întrucât plata era condiționată de recepția lucrării, care nu a fost depusă nici în apel. Și, în sfârșit, conchide instanța de apel în considerentele deciziei că tribunalul a stabilit o altă stare de fapt decât ceea ce a rezultat din clauzele contractului și, prin urmare aplicarea necorespunzătoare a dispozițiilor art. 969 C. civ. În contra celei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului conform art. 304 pct. 8 și 11 C. proc.

civ., modificarea deciziei recurate și respingerea apelului pârâtei, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului, reclamanta susține în esență că, valoarea facturii din litigiu nu reprezintă o plată parțială a facturii, ci a fost emisă la terminarea forajului, valoarea cumulată a tuturor plăților fiind prețul lucrării, convenit de ambele părți prin actul adițional din 15 ianuarie 2000, pârâta datorând penalități de întârziere, calculate la 188 zile la suma de 99.342.220 lei, că recepția faptică s-a realizat în perioada cuprinsă între terminarea lucrării – ianuarie – și data emiterii facturii (martie).

Recurenta mai susține că penalitățile au fost prevăzute în contractul părților, clauzele acestuia trebuiau interpretate în sensul art. 977 și art. 978 C. civ., iar penalitățile cerute încep să curgă după 5 zile de la primirea facturii, și, în condițiile în care lucrarea a fost executată integral, greșit instanța de apel a pus în sarcina sa obligații ce nu există în contract respectiv situația de lucrări și eliberarea unui certificat de calitate. Cu privire la situația de lucrări recurenta arată că acesta este un act intern al firmei de justificare alături de celelalte acte contabile.

Iar, împrejurarea că pârâta a primit factura, demonstrează în lipsa unor probe contrare că reclamanta a executat puțul cu alimentare cu apă corespunzătoare din toate punctele de vedere, aspect confirmat prin adresa beneficiarului direct Direcția pentru Tineret și Sport Harghita, întârzierea punerii în funcțiune nedatorându - se ei, astfel că a fost nevoită ca în calculul facturii din litigiu să includă și plata TVA-ului și a impozitului pe profit. Față de toate aceste aspecte, reclamanta, în final, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat , în sensul obligării pârâtei la plata penalităților cerute prin acțiunea introductivă.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Părțile au convenit încheierea contractului de prestări servicii nr. 3 din 3 decembrie 1999, pârâta în calitate de beneficiar iar reclamanta executant, potrivit căruia executantul se obliga la efectuarea unui foraj hidrogeologic pentru alimentarea termică la „Complexul Sportiv și de Tineret” Izvorul Mureșului, la 10 m NV de rezervorul de apă al Complexului, ulterior stabilindu-se prin actul adițional nr. 3 din 15 ianuarie 2000, o adâncime de 100 ml. Izvorul juridic al obligațiilor și drepturilor ce revin părților din litigiu este contractul de prestări servicii nr. 3 din 3 decembrie 1999. La cap. IV, părțile au convenit modalitatea de plată și anume imediat după semnarea contractului, un avans de 35.000.000 lei fără TVA, după recepția lucrării restul de plată.

De asemenea la același articol din contract se prevede plata ce se va face în termen de 5 zile de la primirea facturii, după care, în caz de neplată se vor plăti penalități de 0,2% pe zi. Avansul stabilit în cap. IV din contract a fost achitat de pârâtă, restul sumei datorate trebuia achitată după recepția lucrării. Reclamanta pretinde contravaloarea lucrărilor ce ar fi executat pentru pârâtă dar nu a făcut dovada că acestea au fost și confirmate de beneficiar, respectiv procesul verbal de recepție, act pe care ar trebui să se regăsească semnătura de confirmare a lucrărilor de către beneficiara pârâtă contractate, precum și a situației de lucrări, prevederi legale cuprinse expres în Regulamentele privind calitatea în construcții, împrejurări care nu justifică plata penalităților prevăzute de contract și cerute prin acțiune.

Așadar, afirmațiile recurentei în justificarea neîndeplinirii obligației de plată a penalităților cerute prin acțiunea introductivă nu pot fi luate în considerare în raport de actele dosarului, câtă vreme procesul verbal de recepție și situația de lucrări nu au fost depuse de reclamantă. Or, recurenta nu a depus actele menționate mai sus, și nici nu a depus diligențele necesare în acest sens, astfel că plata penalităților era condiționată de recepția lucrării, care nu au fost depuse nici în recurs. În atare situație, simpla factură emisă în condițiile în care reclamanta nu a depus la dosar atașamentele prevăzute expres pentru lucrările în cauză și ținând cont că în cauză lipsește procesul verbal de recepție, plata fiind condiționată de recepția lucrării, Curtea constată că legal și temeinic reclamanta nu a făcut dovada cererilor sale și nici nu a respectat clauzele contractuale referitoare la recepție, etc. omisiuni ce nu pot fi imputate intimatei.

Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că sunt nefondate, și celelalte critici formulate de reclamantă referitoare la adresa antreprenorul principal, și includerea în factură a TVA-ului și impozitului pe profit pentru aceleași motive expuse mai sus. Așa fiind,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. SRL Gheorgheni împotriva deciziei nr. 313/A din 18 iunie 2001 a Curții de Apel Tg. Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2003.