ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1675/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 1312 din 6

octombrie 2000, a admis acțiunea reclamantei SC T.G. SA București și a obligat

pârâta, SC A.M. SA Târgu-Mureș, la plata sumei de 7.120.368 lei, reprezentând

diferență preț, precum și la 2.563.308 lei penalități de întârziere, cu 834.694

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că, din datoria inițială, de 264.411.993 lei, rezultată din raporturi

contractuale, a rămas neachitată suma de 7.120.368 lei, cu titlu de diferență

preț.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere,

instanța a ținut cont de „minuta” încheiată între părți, la 19 mai 2000, prin

care s-a convenit plata datoriei, de 98.732.926 lei, rămase neachitată, prin

compensare și numerar, termenul final de achitate fiind 31 august 2000.

La data de 31 august 2000 a rămas neachitată o

diferență de preț de 7.120.368 lei și penalitățile în cuantum de 2.563.308 lei,

acordate începând cu 1 septembrie 2000.

Prin decizia civilă nr. 368 din 13 iulie 2001, Curtea

de Apel Târgu-Mureș a admis apelurile declarate de reclamanta SC T.G. SA și de

pârâta SC A.M. SA, împotriva sentinței civile nr. 1312 din 6 octombrie 2000 a

Tribunalului Mureș pe care a schimbat-o, în sensul că s-a constatat achitată

diferența de 9.136.233 lei, rămânând fără obiect acest capăt de cerere și a

fost obligată pârâta, SC A.M. SA, să plătească reclamantei penalități de

întârziere, în cuantum de 330.771.798 lei, și 18.294.775 lei cheltuieli de

judecată.

A obligat pârâta-intimată să plătească reclamantei-apelante

suma de 9.147.388 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva menționatei decizii, pârâta SC A.M. SA Târgu-Mureș

a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în concluzie, admiterea recursului,

casarea deciziei și respingerea acțiunii reclamantei.

În criticile formulate, recurenta-pârâtă susține, în

esență, că hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, fiind dată

cu aplicarea greșită a legii, în sensul că minuta încheiată la 19 mai 2000,

prin care s-a convenit reeșalonarea datoriei SC A.M. SA către SC T.G. SA, în

sumă de 98.732.926 lei, înlătură obligarea sa la plata penalităților, atâta

timp cât nu s-a făcut nici o mențiune în acest sens, fapt confirmat și de

practica Curții Supreme de Justiție, secția comercială, reclamanta nemaifiind

îndreptățită să obțină penalitățile calculate conform clauzei penale.

Recurenta mai susține că cererea de chemare în

judecată a reclamantei, înregistrată la data de 26 mai 2000, este prematur introdusă

în raport cu termenul scadent din minuta încheiată, respectiv, 31 august 2000.

Recursul nu este fondat.

Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor

formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale

incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei

recurate, în speță, nefiind îndeplinită nici una din situațiile prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut, în mod corect, situația

de fapt, în sensul că, la baza raporturilor dintre părți, a stat contractul nr.

195 din 3 decembrie 1997, că reclamanta SC T.G. SA București a livrat pârâtei

SC A.M. SA Târgu-Mureș mărfuri, că pârâta nu a achitat integral valoarea

acestora, rămânând neachitată suma de 96.710.961 lei, că, prin minuta din 19

mai 2000 depusă la dosarul de la fond, s-a reeșalonat datoria, de 98.732.926

lei, existentă la 31 decembrie 1999, 50.000.000 lei urmând să fie achitate prin

compensarea până la 31 mai 2000, iar restul până la 31 august 2000.

Reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată a

pârâtei la data de 26 mai 2000 pentru suma de 96.716.961 lei cu titlu de preț

și 330.771.798 lei penalități de întârziere, calculate conform art. 4 alin. (4)

din contract, pentru perioada 24 aprilie 1999 - 31 martie 2000.

Prin precizarea de acțiune aflată la dosarul de apel,

reclamanta și-a menținut capătul de cerere privind penalitățile și a redus suma,

solicitată cu titlu de preț, la cea rezultată prin scăderea celei achitate

conform proceselor-verbale de compensare din 23 mai, 8 iunie și 25 iulie 2000.

După pronunțarea hotărârii primei instanțe, pârâta a

achitat suma de 9.136.233 lei prin O.P. nr. 146 din 6 octombrie 2000.

Prima critică a recurentei, în sensul că nu datorează

penalitățile de întârziere la care a fost obligată, este neîntemeiată.

Conform prevederilor contractului, care a stat la

baza raporturilor dintre părți, art. 4 alin. (4) – în caz de întârziere a

plății produselor livrate, cumpărătorul este obligat la plata penalităților de

întârziere în procent de 1% pe zi de întârziere.

Răspunderea sub forma penalităților intervine când,

în contractul încheiat între părți, s-a stipulat o clauză penală (art. 1066 C.

civ.).

Deoarece clauza penală este o convenție, răspunderea

sub forma penalităților intervine doar dacă părțile au prevăzut în contract

penalitățile care urmează să fie plătite în cazul neexecutării obligațiilor.

În esență, părțile au prevăzut în contractul încheiat

o clauză penală, determinând astfel întinderea prejudiciului cauzat prin

nerespectarea clauzelor contractuale.

Totodată se constată că părțile au încheiat minuta

din 19 mai 2000, din care rezultă că acestea au înțeles să stingă doar datoria

pretinsă de reclamantă, or, din cuprinsul acesteia, nu rezultă o modificare a

clauzei penale.

Împrejurarea că debitul s-a stins prin compensare, de

comun acord, de către părți, nu exonerează pârâta de la plata penalităților de

întârziere atâta timp cât aceasta nu a modificat clauza penală, știut fiind că,

potrivit art. 969 C. proc. civ., convențiile legal făcute au putere de lege

între părțile contractante.

Și a cea de a II-a critică este neîntemeiată,

reținându-se că, în mod corect, a apreciat instanța de apel că cererea de

chemare în judecată a reclamantei nu este prematură, pe de o parte, că, la data

promovării acțiunii, termenul de scadență era depășit și, pe de altă parte, că

suma, cerută cu titlu de penalități de întârziere, viza o perioadă anterioară

reeșalonării plății sumei ce face obiectul minutei.

Așa fiind, cum decizia instanței de apel este temeinică

și legală, urmează a se respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta, SC A.M. SA Târgu-Mureș,

împotriva deciziei nr. 368 din 13 iulie 2001 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 martie

2003.