ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1915/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1915/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, la nr. 9069

din 14 decembrie 2001 creditoarea SC T.A.M. SA Târgu-Mureș, a solicitat

emiterea somației de plată către debitoarea SC C. SA București, potrivit

dispozițiilor O.G. 5/2001, în scopul realizării creanței, în cuantum de

112.420.131 lei, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii, creditoarea a

anexat contractul din 3 aprilie 2000, încheiat cu debitoarea, facturile din 24

mai 2000, din 26 mai 2000, din 30 februarie 1999 și file de parcurs pentru

autovehicolele transport marfă.

Prin Ordonanța nr. 66 din 14

ianuarie 2002, Tribunalul Mureș a admis în parte cererea creditoarei împotriva

debitoarei și, în consecință a somat debitoarea să plătească creditoarei suma

de 112.420.131 lei compusă din: 31.101.353 lei preț neachitat și 81.318.778 lei

penalități de întârziere, calculate până la 15 noiembrie 2001, până la 14

februarie 2002, și au fost respinse celelalte cereri, cu obligarea debitoarei

la 350.000 lei cheltuieli de judecată; reținându-se în esență că suma de

112.420.131 lei, este datorată, fiind îndeplinite cerințele O.G. 5/2001, iar în

ce privește capătul de cerere referitor la plata în continuare a penalităților

nu este îndeplinită condiția exigibilității.

Prin sentința nr. 2.465 din 2

septembrie 2002, s-a admis acțiunea în anulare formulată de debitoare, s-a

anulat Ordonanța nr. 66/2002 și s-a declinat competența de soluționare a

cererii creditoarei în favoarea C.C.I.A. Mureș.

În fața instanței arbitrale,

creditoarea reclamantă a precizat cererea în sensul că o modifică din cerere de

somație de plată în acțiune în pretenții, pentru sumele solicitate inițial pe

care nu înțelege să le modifice, decât reactualizând cuantumul penalităților de

întârziere. Astfel, prin precizarea de acțiune înregistrată la C.C.I.A. Mureș

s-a solicitat suma de 31.101.353 lei, reprezentând contravaloare facturi

neachitate 140.024.350 lei penalități de întârziere.

La dosarul de arbitraj s-au depus

copia xerox a facturilor din 26 mai 2000 și 24 mai 2000, contractul de

transport din 3 aprilie 2000 și anexa la contract.

Pârâta debitoare a formulat

întâmpinare arătând că s-au emis într-adevăr facturi noi în baza contractului

încheiat cu reclamanta, dar au fost refuzate la plată deoarece conțineau erori

de tarifare a transporturilor, precizând că, în urma punctajului privind

lucrările efectuate și documentele emise, reclamanta a recunoscut că suma de

27.996.062 lei din cei 31.101.353 lei solicitați, este nedatorată. La fel și

diferența de 3.105.291 lei s-a considerat nedatorată, deoarece reprezenta

contravaloarea mesei servite de personalul reclamantei pe parcursul executării

contractului, în plus, odată cu semnarea ordinului de compensare emis de

reclamantă în 7 septembrie 2000 și ca urmare a discuțiilor purtate, pârâta a

considerat stinse definitiv obligațiile contractuale reciproce.

În urma reconsiderării pretențiilor,

pentru suma de 3.105.291 lei, pârâta și-a exprimat acordul de a se lua în

calcul penalitățile pentru această sumă, în valoare de 15.402.243 lei, precum

și dobânda de 19.000.000 lei, sumă datorată de reclamantă pârâtei, pentru

plățile în avans efectuate în conformitate cu adresa din 4 martie 2003,

rezultând că la 1 martie 2003 reclamanta datorează pârâtei suma de 4.402.243

lei ce reprezintă diferența dintre penalitate și dobândă.

La dosar s-au mai depus în copie

xerox adresele din 11 septembrie 2000, 14 iunie 2000, 4 martie 2003 și actele

referitoare la operațiunea de compensare din 7 septembrie 2000.

C.A.C.I.I. de pe lângă C.C.I.A. a

Județului Mureș prin Hotărârea nr. 3 din 25 martie 2003, pronunțată în dosarul nr.

15/2002, a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC T.A.M. SA,

împotriva pârâtei SC C. SA București, pe care a obligat-o la plata sumei de

140.024.350 lei penalități de întârziere în baza contractului de transport și

la 31.101.353 lei contravaloare facturi, cu 9.046.461 lei cheltuieli arbitrale.

S-a reținut că potrivit contractului

de transport auto din 3 aprilie 2000, prin care reclamanta s-a obligat să

transporte în condițiile de tarifare oră și km + tarife de dislocare pe seama

pârâtei, diferite cantități de piatră brută, bazalt, de la cariera de piatră

Meștera – Stânceni Toplița, de pe cursul superior a râului Mureș, în comuna

Râciu la cca. 25 km. de municipiul Târgu-Mureș, unde aceasta executa diferite

lucrări de desecare, regularizare și îndiguire a pârâului Comlod.

Deși reclamanta a făcut respectivele

transporturi de piatră brută, cu mijloacele de transport basculante cu tonajul

aferent contractat, dovadă că nu au fost rezultate nici la încărcare și

descărcare, acesta a refuzat în mod nejustificat plata tarifelor de transport

contractate, inclusiv a celor de dislocare, deși toate cursele au fost

confirmate a fi executate în condiții de eficiență, atât cu referire la bonurile

de transport cât și foile de parcurs.

Însă pârâta nu a făcut obiecții

legate de neîncărcare la capacitatea nominală a mijlocului de transport

contractat, datorită stării necorespunzătoare a mijloacelor de transport puse

la dispoziție, cât și a nerespectării vitezei optime de transport de la locul

de dislocare, la locul de încărcare și de aici la locul de descărcare, stabilit

tot de pârâtă.

În această situație, s-a considerat

că pârâta datorează și penalitățile contractuale de întârziere în plată, stabilită

prin art. 3.2 lit. f) a contractului de la data scadenței celor două facturi

până la 1 martie 2003, așa după cum reclamanta le-a calculat în cadrul

dreptului său de disponibilitate și care calcul nici cel inițial de 81.318.778

lei și apoi extins la 140.024.350 lei, nu a fost obiecționat de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri, a

formulat acțiune în anulare expediată la 15 noiembrie 2003 numai pârâta pe

temeiul art. 358, 363 alin. (1) și 364 lit. i) C. proc. civ., raportat la art. 105

alin. (2) din același cod, pe motiv că:

- s-au încălcat regulile imperative

de comunicare stabilită de art. 363 alin. (1) C. proc. civ., deoarece deși

hotărârea a fost pronunțată la 25 martie 2003, aceasta i s-a comunicat numai la

16 octombrie 2003, după aproape 7 luni.

Prin comunicarea cu întârziere a

hotărârii, cu depășirea termenului de o lună, nu s-a mai asigurat egalitatea de

tratament a părților, din moment ce reclamanta după data de 1 martie 2003,

poate cere în continuare penalități contractuale de întârziere în plată după

suma de 31.101.353 lei, preț, care penalități nu sunt modice.

Comisia de arbitraj a încălcat

prevederile art. 358

3

C. proc. civ., deoarece deși delegatul său a

fost prezent la dezbaterile din 14 martie 2003, nu s-a acordat un nou termen de

judecată de 15 zile, ci numai de 11 zile, încălcându-i-se dreptul de apărare.

Respectiva comisie a înaintat spre

rezolvare respectiva acțiune în anulare la Tribunalul Mureș, unde s-a format

dosarul nr. 7573 din 19 noiembrie 2003 și care instanță în baza art. 342 și

art. 365 C. proc. civ., prin decizia nr. 1/ R din 7 ianuarie 2004, s-a

dezinvestit cu soluționarea ei pe fond, prin declinarea competenței materiale

în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, prin formarea dosarului nr. 209 din 11

martie 2004.

În această fază procesuală, prin

concluziile de fond din 6 mai 2004, urmate de concluziile scrise depuse la 10

mai 2004, în cadrul termenului de pronunțare, pârâta a invocat lipsa calității

sale active procesuale de a figura în proces ca pârâți, în locul sucursalei C. SA

Ardeal – Alba Iulia, parte în contractul din 3 aprilie 2000 și beneficiara

efectivă a respectivelor prestări de servicii de transport piatră brută de la

Meștera – Stânceni, în localitatea Râciu, unde se executau lucrări specifice de

desecare, regularizare și îndiguire a malurilor a pârâului Comlod.

Curtea de Apel Târgu–Mureș, prin

decizia nr. 89/ A din 11 mai 2005 a respins acțiunea în anulare formulată de

pârâta SC C. SA București.

Pentru a pronunța astfel, curtea de

apel a reținut că acțiunea în anulare nu este fondată, întrucât nu se

încadrează în cazurile de desființare stabilite de art. 364 lit. i) C. proc.

civ., având în vedere următoarele:

Reclamanta este agent economic

înființat și autorizat să funcționeze în temeiul Legii nr. 15/1990, prin Hotărâre

a Guvernului României, pe structura fostei A.T.M.C. a I.T.A. Târgu-Mureș și în

cadrul capacității de folosință execută prestări servicii de transport marfă și

călători aducătoare de profit.

Pârâta execută în cadrul capacității

sale de folosință, lucrări de construcții (execuție), de drumuri, poduri,

construcții hidrotehnice, civile, industriale, edilitare, căi ferate.

Pentru realizarea directă și

indirectă a obiectului de activitate autorizat de pârâtă și-a înființat sucursala

SC C. SA Ardealul, cu termen de funcționare pe 5 ani, cu sediul în Alba Iulia,

într-un apartament închiriat la 1 septembrie 1999, pe termen de un an, de la B.I.,

cu numirea unui manager a sucursalei, pe d-nul N.M., conform contractului din 11

august 1999, pe o durată de un an, cu posibilitatea reînnoirii în funcție, în

raport de volumul de lucrări, ce urmează a fi contract de societate sau de

filială.

Pârâta nu a făcut dovada în nici o

fază procesuală că acest statut a sucursalei SC C. SA, a fost înregistrată și

la O.R.C. Alba, conform Legii nr. 31/1990 și 26/1990 și nici la organele

fiscale ale județului Alba, conform Legii nr. 87/1994, dovadă fiind și faptul

că pârâta la încheierea contractului din 3 aprilie 2004, de la O.R.C. București

și nu cu cel de la Alba Iulia.

În atare situație, contractul din 3

aprilie 2000, încheiat de sucursala Alba Iulia, prin managerul N.M. este

perfect legal, deoarece societatea mamă, prin contractul de management din 11

august 1999, i-a dat această împuternicire, caz în care și actele sucursalei

sunt și actele societății mamă, care răspunde cu atât mai mult, cu cât mai

mult, cu cât sucursala Alba Iulia avea o durată de funcționare limitată la 5

ani, care în raport de statutul sucursalei expiră la 11 august 2004, în

condițiile în care contractul de management s-a încheiat numai pe o durată de

un an, în funcție de volumul de lucrări, ce urmează să fie contract în Ardeal

de societatea mamă sau de filială, art. III – contract.

De altfel, pârâta nu a făcut dovada

că această sucursala mai funcționează și în prezent cunoscându-se că de la 11

august 2004, toate drepturile și obligațiile sunt suportate tot de societatea

mamă. Sub acest aspect, criticile formulate de pârâtă se înlătură, numai în

această fază procesuală.

S-a înlăturat, ca neîntemeiată,

critica referitoare la încălcarea de instanța arbitrală a drepturilor prevăzute

de art. 363 alin. (1) C. proc. civ., prin necomunicarea hotărârii din 25 martie

2003, numai la 16 octombrie 2003, cu depășirea termenului de recomandare de o

lună, deoarece această necomunicare nu constituie motiv de desființare a unor

asemenea hotărâri stabilite în mod imperativ de art. 364 lit. a) – i) C. proc.

civ.

S-a constatat că nu au fost

încălcate prevederile art. 358 C. proc. civ., de către Comisia de arbitraj,

întrucât pârâta a fost legal citată pentru termenul din 14 martie 2003, când a

fost prezentă prin M.D., conform delegației aflate la dosar și întâmpinarea

înregistrată la 7 martie 2003, cu anexele aferente, ce a fost expediată la 7

martie 2003, în condițiile în care delegatul pârâtei, prezent la dezbaterile

din 14 martie 2003, a luat termenul în cunoștință stabilit pentru data de 25

martie 2003.

Necomunicarea hotărârii arbitrale,

în termen de o lună, nu duce la un tratament ilegal al părților, în sensul

creșterii zilnice a cuantumului penalităților contractuale de întârziere, în

plată de 0,50 % pe zi întârziere, după suma de 31.101.352 lei preț, atâta timp

cât reclamanta le-a precizat până la data de 1 martie 2003, nesolicitând

calcularea lor în continuare până la achitarea plății efective, iar pârâta după

comunicarea hotărârii la 16 octombrie 2003, nu a efectuat plata prețului de

31.101.352 lei din proprie inițiativă, deși de atunci și până la data

pronunțării prezentei decizii au trecut aproape 7 luni.

În ce privește fondul cauzei,

motivul de desființare a hotărârii arbitrale întemeiat pe dispozițiile art. 374

lit. i) C. proc. civ., încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori

dispoziții imperative ale legii, pârâta nu a adus o critică concretă.

În speță avem de a face cu un

contract valid încheiat de părți, în cadrul capacității lor de folosință,

pentru realizarea în mod direct și indirect a obiectului de activitate, în care

la Cap. III și-au stabilit drepturile și obligațiile reciproce, dosar nr. 7570/2002,

privind tarifarea la cele două componente majore ale tarifelor de transport,

timp de utilizare și distanțe parcurse, între punctele de lucru, cariera de

piatră Meștera – Stânceni, de unde, pârâta a cumpărat piatra și locul de

transport comuna Râciu – Mureș, pârâul Comlod, la care la ultima cursă se

adăuga taxa de deplasare 25 Km, pe distanța Râciu – Târgu-Mureș, deoarece în

cursul zilei transporturile erau Meștera – Reghin - Râciu, se efectuau numai în

aceeași rută și numai după descărcare autobasculante la ultima cursă reveneau

la Târgu-Mureș și a doua zi plecau la Stânceni.

Evident că, în cadrul unor

transporturi auto în sistemul de tarifare, ora și kilometru, mai pot interveni

cauze obiective și neobiective ce pot fi localizate la încărcare sau

descărcare, pentru care acțiune în daune în cadrul termenului de prescripție, o

are beneficiarul contractului, în cazul în care nu se localizează la el, cum

sunt:

- depășirea timpilor de încărcare

conveniți;

- depășirea termenelor de descărcare

convenite;

- neîncărcarea mijloacelor de

transport auto la capacitatea de transport nominală, tonaj autorizat sau

volumetrică;

- nerespectarea regimului de lucru a

minim 8 – 10 ore pe zi;

- confirmarea unor distanțe la

agenții economici transportatori, mai mari decât cele reale între punctele de

încărcare și descărcare, plus cele de dislocare;

- neîntocmirea la timp a

operațiunilor comerciale de expediție sau la destinația, respectiv avize de

expediție, bonuri de transport, semnări și ștampilări foi de parcurs, acte de

recepție, cântărire, numărare, etc.

În sarcina cărăușului se pot

localiza totuși o serie de cheltuieli de transport neeconomicoase în cazul în

care la componenta timp de utilizare /zi, cu tarif degresiv și nu liniar, ca în

speță, acesta nu a fost la muncă minim 8 sau 10 ore pe zi, a refuzat încărcarea

mijloacelor de transport la capacitatea nominală sau volumetrică datorită unor

cauze imputabile acestuia, cum sunt, nu trage motorul, arcurile sunt slabe, nu

rezistă obloanele, nerespectarea timpilor de circulație între cele două puncte,

ca urmare a vitezei convenite sau a unor accidente tehnice sau de circulație

imputabile.

Ori, nici unul din posibile elemente

nu au fost invocate de pârâtă, care a confirmat foile de parcurs și bonurile de

transport fără obiecții, dosar nr. 9069/2001, care au constituit elemente de

calculare a taxelor de transport facturate de reclamantă și nedecontate în

totalitate de pârâtă în raport cu clauzele contractuale ce au putere de lege

între părțile contractante, art. 969 C. civ.

În contra celei din urmă hotărâri,

reclamanta (pârâta debitoare) SC C. SA București a declarat recurs, criticând

pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că: în mod greșit a

apreciat ca nefondat motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

întrucât SC C. SA București nu are calitate procesuală, aceasta fiind un terț

în raport cu convenția nr. 1022 din 3 aprilie 2000, nefiind parte semnatară,

astfel că între SC T.A.M. SA și contestatoare nu au existat raporturi juridice

civile. Sub acest aspect se impunea ca instanța să anuleze hotărârea arbitrală

pentru încălcarea normelor imperative ale legii și în fond să respingă acțiunea

fiind pronunțată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală

pasivă.

Prin al doilea motiv de recurs,

recurenta susține că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii,

respectiv a art. 366 C. proc. civ., invocând ca temei de casare art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv,

recurenta susține că nu au fost respectate dispozițiile art. 366 C. proc. civ.,

în sensul că în cazul în care se respinge cererea, nu se mai discută asupra

fondului cauzei.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, se constată că, contractul din 3 aprilie 2000 încheiat de sucursala

Alba Iulia prin manager, ing. M.N., este legal semnat de acesta, întrucât era

împuternicit al recurentei în baza contractului de management din 11 august

1999.

Pentru realizarea obiectului de

activitate reclamanta și-a înființat sucursala SC C. SA Ardealul cu termen de

funcționare pe 5 ani, însă pârâta în nici o fază procesuală nu a făcut dovada

că acest Statut al sucursalei SC C. SA Ardealul a fost înregistrat la O.R.C.

Alba, conform Legii 31/1990 și a legii nr. 26/1996, situație, în care temeinic

a constatat curtea de apel că este nefondată excepția lipsei calității

recurentei active procesuale de a figura în proces ca pârâtă (reclamantă în

acțiunea în anulare), în locul sucursalei SC C. SA Ardeal Alba Iulia.

În aceste condiții, contractul ce

formează obiectul cauzei, din 3 aprilie 2000, încheiat de sucursala Alba Iulia

prin manager ing. M.N. este perfect legal, întrucât societatea mamă i-a dat

această împuternicire prin contractul de management din 11 august 1999, caz în

care actele sucursalei sunt și actele societății mamă, care are răspunderea

exclusivă, mai ales că sucursala Alba avea o durată de funcționare limitată, și

anume de 5 ani, care, în raport de statutul sucursalei, această excepție la

data de 11 august 2004.

Și, de altfel, (pârâta) reclamanta

nu a făcut dovada că această sucursală mai funcționează în prezent,

stabilindu-se corect de instanța de apel, că de la data de 11 august 2004,

toate drepturile și obligațiile sunt suportate de societatea mamă, adică de

recurenta (reclamanta în acțiunea în anulare și pârâta în acțiune în pretenții

de la Curtea de Arbitraj).

Rezultă că susținerile recurentei că

reclamanta – pârâtă este un terț în raport de convenție nr. 1022/2000, sunt

nefondate pentru considerentele ce au fost expuse mai sus, motiv în raport de

care, vor fi respinse ca nefondate.

În ce privește cel de-al doilea

motiv de recurs, Curtea, de asemenea, constată că este nefondat întrucât

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC C. SA București, împotriva deciziei nr. 89 din 11 mai

2005 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 18 martie 2005.