ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 656/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș, reclamanta, SC H.H. SRL, în contradictoriu cu pârâta, SC O.B. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 12.700.678 lei debit restant, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

La termenul din 25 iulie 2000, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că valoarea actualizată a debitului este de 1.569.128 lei iar valoarea penalităților este de 11.131.550 lei.

La același termen pârâta a recunoscut că marfa a fost ridicată de un colaborator al societății, care a ridicat marfa, atât pentru societate, cât și pentru el personal, valoarea neachitată fiind valoarea mărfii ridicate pentru el personal.

Tribunalul Mureș, secția comercială, prin sentința civilă nr. 1406/PI din 26 septembrie 2000, a admis în parte acțiunea, obligând pârâta numai la plata debitului reactualizat în sumă de 11.131.550 lei și la suma de 170.253 lei cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că pârâta datorează prețul mărfii, întrucât, chiar în lipsa unui contract propriu-zis între părți, factura emisă de reclamantă a fost urmată de executare, fapt de natură a crea raporturi contractuale între părțile în litigiu.

În ceea ce privește soluția de respingere a capătului de cerere privind plata penalităților de întârziere, instanța a reținut că mențiunea de pe factură privind perceperea penalităților, în cazul întârzierii în plata prețului, nu echivalează cu o clauză penală.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva hotărârii instanței de fond, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, instanța de apel reținând, ca și instanța de fond, că înscrierea pe factură a mențiunii privind plata penalităților de întârziere nu echivalează cu o clauză penală.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta SC H.H. SRL, invocând ca temei de drept alin. (9) și (11) ale art. 304 C. proc. civ.

Criticile, aduse de recurentă, vizează faptul că ambele instanțe au pronunțat hotărârile cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere, privind penalitățile de întârziere.

Curtea, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Deși între părți nu a fost încheiat un contract propriu-zis, emiterea facturii de către reclamantă urmată de executarea acesteia de către pârâtă, prin preluarea mărfii înscrisă în factură configurează natura contractuală a raporturilor litigante, dar numai cu privire la preț.

În ceea ce privește mențiunea înscrisă pe factură, cu privire la plata penalităților, aceasta nu poate fi asimilată unei clauze contractuale, întrucât este lipsită de eficacitate, fiind un act unilateral, și nu rezultanta negocierii dintre părți, a acordului lor de voință, care să lege părțile și să dea efectivitate acestei clauze, conform principiului puterii obligatorii a contractelor enunțat de art. 969 C. proc. civ.

Constatându-se așadar legalitatea și temeinicia deciziei recurate, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, SC H.H. SRL Timișoara, împotriva deciziei nr. 51/A din 24 ianuarie 2001, a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2004.