ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5014/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 592 din 9

martie 2004, Judecătoria Alba Iulia a admis acțiunea formulată de reclamantul C.G.P.

Alba, în contradictoriu cu pârâta SC P.M. SRL Alba Iulia și a obligat-o pe

aceasta să-i plătească reclamantului suma de 53.942.000 lei, cu titlu de debit

și 248.955.350 lei cu titlu de penalități de întârziere.

În ce privește debitul, prima

instanță a reținut că obligațiile asumate de reclamant prin contracte au fost

îndeplinite corespunzător și deci este datorată contravaloarea facturilor emise

de reclamant, cum datorate sunt și penalitățile, referitor la cuantumul cărora

s-a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 496/2002,

acestea începând să curgă din anul 2000 și respectiv 2001.

Prin decizia civilă nr. 205 din 25

iunie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios

administrativ, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței mai sus

menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus cuantumul

penalităților de întârziere la care a fost obligată pârâta de la suma de

248.955.350 lei la suma de 53.942.000 lei. Au fost păstrate celelalte dispoziții

din sentința atacată.

A fost obligat reclamantul intimat

la 8.635.447 lei cheltuieli de judecată în apel, către pârâta apelantă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că acele cazuri în care reclamantul nu și-a putut

realiza pe deplin activitatea au fost izolate și nerelevante pentru a putea

concluziona că reclamantul nu și-a îndeplinit sarcinile ce îi reveneau potrivit

convenției părților, însă apelul pârâtei este întemeiat în ceea ce privește

cuantumul penalităților de întârziere.

A reținut astfel că se impune

reducerea cuantumului penalităților, întrucât acesta nu poate depăși pe cel al

facturii, atât timp cât potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, el

poate fi mai mare doar în cazul în care în contract s-a stipulat expres o

astfel de depășire.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamantul C.G.P. Alba, criticând hotărârea recurată, pentru

netemeinicie și nelegalitate, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii curții

de apel, în sensul respingerii apelului pârâtei și, implicit, menținerii ca

legale și temeinice a sentinței tribunalului.

Recurentul susține astfel în esență

că în speță, în ce privește cuantumul penalităților, nu se poate face aplicarea

Legii nr. 469/2002, așa cum greșit a reținut curtea de apel, deoarece relația

contractuală între părți s-a desfășurat până în luna aprilie 2001, perioadă în

care actul normativ invocat de pârâtă nu era în vigoare, iar legea nu

retroactivează.

Recursul este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Între părțile în litigiu au

intervenit două contracte: din 30 martie 2000, prelungit prin actul adițional

din 29 martie 2001, părțile convenind ca el să expire la 10 aprilie 2001 și din

8 decembrie 2000, încheiat pentru o perioadă de un an, începând cu 15 decembrie

2000.

Prin adresa din 21 februarie 2001,

pârâta a solicitat reclamantului rezilierea contractului din 8 decembrie 2000,

dar până la data de mai sus, paza a fost asigurată de reclamant, iar pârâta

avea obligația de a plăti contravaloarea serviciilor prestate, conform

contractului.

Pentru neîndeplinirea obligației de

plată a prețului serviciului prestat la termenul stabilit, în cele două

contracte, la art. 8 alin. (2), s-a prevăzut ca pârâta să achite și

penalitățile aferente debitului, într-un procent de 0,5 % pe zi până la

achitarea integrală a sumei.

Potrivit calculului efectuat de

reclamant, conform clauzei contractuale mai sus menționate, cuantumul

penalităților este de 248.955.350 lei și ele sunt datorate în acest cuantum și

nu potrivit Legii nr. 469/2002, inaplicabilă în speță, întrucât relația

contractuală dintre părți s-a desfășurat anterior intrării în vigoare a

respectivei legi, iar legea nu retroactivează.

Ca atare, se reține că în mod greșit

curtea de apel a redus cuantumul penalităților la nivelul contravalorii

facturii, considerând că este aplicabilă Legea nr. 469/2002, întrucât, în

speță, penalitățile sunt datorate potrivit clauzei contractuale, în cuantumul

rezultat conform calculului efectuat de reclamant, astfel cum judicios a decis

prima instanță a cărei hotărâre va fi menținută, prin admiterea recursului

reclamantului C.J.A., succesor al C.G.P. Alba Iulia și respingerea apelului

pârâtei împotriva sentinței judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta C.J.A., succesor al C.G.P. Alba Iulia.

Modifică decizia nr. 205/ A din 25

iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ,

în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC P.M. SRL Alba Iulia,

împotriva sentinței nr. 592 din 9 martie 2004 a Judecătoriei Alba.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 26 octombrie 2005.