ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2837/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 13903 din 31 iulie 2003 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC T.J.F. T.G. SRL a chemat în judecată pârâta S.A.A.F. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 699.355.450 lei reprezentând penalități de întârziere, rezultate în urma expertizei contabile. Prin sentința comercială nr. 5543 din 29 aprilie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC T.J.F. T.G. SRL cu sediul comercial în localitatea Măgurele și sediul social în București, în contradictoriu cu pârâta S.A.A.F. SA BUCUREȘTI.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că pârâta a făcut dovada achitării sumei la a cărei plată a fost somată prin sentința comercială nr. 5616 din 19 aprilie 2002 (O.P. nr. 452 din 25 iulie 2002) și că facturile pentru care s-au solicitat penalitățile de întârziere se regăsesc în situația facturilor ce au fost depuse în dosarul 1467/2002, fiind luate în considerare la pronunțarea sentinței nr. 5616 din 19 aprilie 2002 (prima fiind emisă la data de 31 iulie 2000, iar ultima la data de 2 martie 2001). În mod corect instanța care a pronunțat ordonanța purtând somația de plată a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de acordare a contravalorii lucrărilor și implicit a penalităților până la plata care deja a avut loc, aceasta regăsindu-se în penalitățile deja acordate.

Tribunalul mai reține că reclamanta susține, în esență, protocoalele de compensare încheiate cu pârâta, la data de 1 martie 2001 și 7 martie 2001, au fost perfectate doar pentru sumele din facturi, nu și pentru penalitățile de întârziere. Verificând calculul făcut de pârâtă în dosarul nr. 1467/2002 și validat de instanța ce a soluționat cererea de emitere a somației de plată, tribunalul apreciază că acesta este corect, astfel încât cererea creditoarei (reclamanta) formulate pe calea dreptului comun, pentru obligarea pârâtei la plata unor sume ce au fost solicitate și pe calea somației de plată, fără însă a fi acordate, nu este întemeiată. Prin decizia comercială nr. 313 din 23 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta SC T.J.F.

T.G. SRL cu sediul în comuna Măgurele împotriva sentinței civile nr. 5543 din 29 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 13903/2003, în contradictoriu cu intimata S.A.A.F. SA BUCUREȘTI. Schimbă în tot sentința apelată și pe fond admite în parte acțiunea precizată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 357.702.857 lei (ROL) penalități de întârziere pentru perioada 31 iulie 2000 – 22 ianuarie 2001. Obligă pârâta-intimată la plata sumei de 72.626.214 lei (ROL) cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă în fond și în apel.

Instanța de apel a reținut că expertiza contabilă efectuată a concluzionat că pentru perioada 31 iulie 2000 – 22 ianuarie 2001 care face obiectul litigiului, penalizările de întârziere datorate de intimată pentru cele 25 de facturi totalizează suma de 357.702.857 lei (ROL), acestea fiind calculate în baza documentelor privind plata obligațiilor, documente puse la dispoziție chiar de intimată, expertiza nefiind contestată pe acest aspect de către intimată. Prin raportul de expertiză contabilă, s-a reținut că pentru debitul aferent celor 68 de facturi aferente perioadei 22 martie 2000 – 23 noiembrie 2001, intimata a achitat cu 500.000.000 lei (ROL) mai mult, opinia sa față de obiecțiunile intimatei fiind că se poate opera o compensare între cele două sume, opinie ce nu a fost primită de instanță, nefiind posibilă compensarea în această fază procesuală și în lipsa unei cereri reconvenționale formulată de intimată în fața instanței de fond.

Prin recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta S.A.A.F. SA BUCUREȘTI a precizat că decizia comercială nr. 313 din 23 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 2023/2/2005 este netemeinică și nelegală. Se susține că instanța a făcut o greșită aplicare a textelor legale apreciind ca nefiind posibilă compensarea în această fază procesuală. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente, constată că situația expusă nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În speță, expertiza contabilă efectuată a calculat penalizările de întârziere pe baza documentelor privind plata obligațiilor, documente ce au fost puse la dispoziția expertului chiar de intimată și care nu a fost contestată de către aceasta. Intimata nu a formulat cerere reconvențională în fața instanței de fond și nici nu a solicitat compensația legală astfel cum prevăd dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta S.A.A.F. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 313 din 23 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.A.A.F. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 313 din 23 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2007.