ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1178/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 145 din 2 iunie

2008 a Curții de Apel Timișoara, a fost admisă cererea de suspendare a

executării Ordinului nr. 42 din 21 februarie 2008 emis de A.N.P.C., act prin

care reclamantei SC B.T. SRL Caransebeș i-a fost retrasă autorizația pentru

efectuarea de operațiuni cu metale prețioase.

Măsura a fost dispusă până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei privind anularea aceluiași act.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut în fapt: că măsura a fost aplicată reclamantei de către autoritatea

pârâtă în temeiul art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 748/2007 și a art. 16 alin. (1),

art. 180 alin. (2) și (4) și art. 20 din Normele metodologice de aplicare a

O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase în România, că

reclamantul a formulat acțiune împotriva actului la 19 mai 2008, iar ulterior a

formulat cererea separată de suspendare a executării actului, invocând

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004; că reclamanta a apreciat că ar

avea de suferit o pagubă iminentă, fiind obligată să lichideze stocurile de

obiecte și bijuterii din metale prețioase, precum și pe cele de pietre

prețioase doar în 30 de zile și prin reducerea prețurilor.

În drept, instanța a considerat că sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că

acest caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente se impune,

conform art. 15 din lege, suspendarea actului atacat.

Împotriva acestei sentințe a declarat în

termen recursul de față autoritatea pârâtă (A.N.P.C.), cererea fiind legal

timbrată.

În motivarea cererii sunt reiterate

susținerile pârâtei din întâmpinarea formulată la instanța de fond, iar în

esență este criticată motivarea sentinței ca lacunară, evazivă și nelegală.

Pentru termenul de astăzi, intimata-reclamantă

a comunicat concluzii scrise, arătând că prin sentința civilă nr. 315 din 24

noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara a fost soluționată cauza în fond,

fiind anulat ordinul a cărui suspendare s-a dispus în cauza de față.

Recursul este fondat, sentința urmând a

fi modificată în tot în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar

în fond va fi respinsă cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată,

pentru următoarele considerente:

I Situația de fapt ulterioară pronunțării

sentinței atacate, aceea că actul administrativ a fost anulat în primă

instanță, nu este relevantă juridic aici. La data soluționării cererii de

suspendare a executării nu exista dovada că ar fi fost îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

II Cererea de suspendare a executării a

fost introdusă la Tribunalul Reșița la data de 1 aprilie 2008, dată la care nu

exista nici o plângere prealabilă pe care reclamanta să o fi formulat și depus anterior

cererii de suspendare.

Înscrisul de la dosarul primei instanțe

investite, numit „Plângere” și adresat A.N.P.C., nu consemnează nicio dovadă de

înregistrare la autoritate anterior date de 1 aprilie 2008, iar o asemenea

dovadă nu există nici ca înscris separat.

Această carență reprezintă o încălcare a

condiției prealabile obligatorii la formularea unei cereri de suspendare

prevăzută de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ea nu a fost

înlăturată (prin dovedirea existenței unei plângeri prealabile înainte de 1

aprilie 2008) nici după declinarea cauzei la Curtea de Apel Timișoara.

Or, o asemenea încălcare a unei norme

procedurale imperative impunea soluția respingerii cererii de suspendare a

executării ca inadmisibilă.

În ceea ce privește condițiile cumulative

pentru admiterea în fond a unei cereri de suspendare a executării, reclamanta

nu a făcut dovada „cazului bine justificat” în înțelesul dispozițiilor art. 2

alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. De altfel ea nici nu a invocat vreo

împrejurare legată de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ.

Instanța de fond nu a motivat deloc dacă

există și în ce constă cazul bine justificat în speță.

Or, în lipsa primei condiții, analiza

existenței celei de-a doua era inutilă.

De altfel, prima instanță nu motivează

deloc în ce constă nici cea de-a doua condiție, în afara susținerii

reclamantei, hotărârea nefiind motivată deloc în fapt și în drept.

În fine, în situația în care condițiile

prevăzute de art. 14 ar fi fost îndeplinite, măsura suspendării trebuia dispusă

numai până la pronunțarea instanței de fond, deoarece reclamanta a pretins (în

mod fals, de altfel) că a formulat cererea în ipoteza art. 14 din lege, adică

înainte de a formula o acțiune în contenciosul administrativ, deci nu în

condițiile art. 15 din lege.

Or, instanța a dispus, cu încălcarea

legii, suspendarea executării până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei,

întrucât cererea nu a fost formulată „prin acțiunea principală” (titlul

marginal al art. 15).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.P.C. împotriva

sentinței civile nr. 145 din 2 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată în

sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Ordinului

nr. 42 din 21 februarie 2008 formulată de reclamanta SC B.T. SRL Caraș Severin.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

martie 2009.