ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2795/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La data de 21 aprilie

2008, reclamanta D.A. a chemat în judecată pârâtul Municipiul București prin Primarul

General solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea

parțială a dispoziției nr. 9784 din 12 martie 2008 emisă de pârât și să stabilească

că are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru restul imobilului

(în prezent demolat) care era situat în București.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a arătat că, în fapt părinții săi, R.S. și R.T. au fost proprietarii

imobilului în litigiu și a construcției edificate de aceștia pe teren, în timpul

căsătoriei, construcție compusă din pivniță, parter și etaj.

La data de 17 mai 1971

părinții săi i-au vândut o parte din imobil, respectiv apartamentul de la etaj împreună

cu o cotă indiviză de 1/3 din suprafața totală de teren.

Imobilul a fost expropriat

și demolat în temeiul Decretului nr. 310 din 26 septembrie 1986.

Prin sentința civilă

nr. 1216 din 27 iunie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins

acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, a reținut în esență, că reclamanta nu are calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii, întrucât a renunțat la succesiunea mamei sale,

iar imobilul a fost dobândit exclusiv de aceasta din urmă.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamanta D.A., susținând că a formulat notificarea în calitate

de moștenitor al tatălui său, T.G.R. care împreună cu mama sa a dobândit imobilul

de la bunicii reclamantei.

Prin decizia nr. 254/A

din 23 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins ca nefondat apelul declarat

de reclamanta D.A., reținând următoarele:

Titlul de proprietate

asupra imobilului în litigiu este dat de actul dotal autentificat din 6 aprilie

1931 de fostul Tribunal Ilfov, Secția Notariat.

Prin acest act, F.C.Ș.

și C.Ș., în calitate de părinte, cu ocazia căsătoriei fiicei lor S.C.Ș. cu T.G.R.

a constituit dotă imobilul proprietatea sa din București.

Imobilul constituit dotă,

potrivit actului dotal nu putea fi înstrăinat și nici ipotecat.

Caracteristica regimului

dotal reglementată de C. civ. era aceea că, în regulă generală dota era în proprietatea

femeii, bărbatul având un drept de administrare și de folosință, în acest sens fiind

și dispozițiile art. 1246 C. civ.

Întrucât imobilul în litigiu

a fost dobândit exclusiv de mama reclamantei, la succesiunea căreia a renunțat,

astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 06 septembrie 1993 eliberat

de fostul Notariat de Stat S. 3, Curtea a constatat că soluția primei instanțe este

legală și temeinică.

Împotriva acestei din

urmă decizii a declarat recurs reclamanta D.A. criticând-o ca nelegală invocând

cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de

nelegalitate recurenta a susținut, că instanța de apel, a reținut corect că imobilul

a fost dobândit de bunicii săi și ulterior transmis părinților acesteia, însă în

mod greșit a reținut lipsa calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii

conform Legii nr. 10/2001.

A mai arătat că atât ea

cât și părinții săi au avut convingerea că imobilul avea calitatea de bun comun,

însă instanța a apreciat că avea caracter de bun propriu al mamei sale.

Chiar și așa, construcția

edificată ulterior pe o parte din acest teren (corpul A) are caracter de bun comun

fiind construit de părinții săi în timpul căsătoriei, fapt recunoscut de mama sa,

printr-un înscris autentic, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 17

mai 1971, când a fost înstrăinat corpul A, compus din etaj, parter și subsol.

Apartamentul naționalizat

prin Decretul nr. 134/1949 s-a aflat la parter, corp A și a fost construit în timpul

căsătoriei de către părinții acesteia.

Pentru considerentele

arătate, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate

iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Examinând recursul în

limita criticilor formulate, Înalta Curte constată că este nefondat urmând a fi

respins pentru considerentele ce succed:

Prin notificarea înregistrată

sub nr. 1006 din 03 septembrie 2001, recurenta-reclamantă a solicitat despăgubiri

pentru cota parte din imobilul situat în București și pentru terenul în suprafață

de 214 m.p., situat la aceeași adresă.

Prin dispoziția din 12

martie 2008 emisă de Primarul Municipiului București s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru apartamentul în suprafață de 71,34 m.p., situat

în București și a fost respinsă notificarea privind acordarea de măsuri reparatorii

pentru restul imobilului întrucât reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită.

Faptul că bunicii reclamantei,

F.C.Ș. și C.Ș. au avut calitatea de proprietari ai terenului în litigiu și ai vechiului

corp de locuințe (corpul B) este de necontestat, cum de altfel și recurenta recunoaște

acest lucru.

Conform actului dotal,

imobilul în litigiu a fost transmis mamei reclamantei cu ocazia căsătoriei acesteia.

La data de 17 mai 1971,

R.S. și R.T., soți, au vândut fiicei lor R.A., apartamentul de la etajul 1 din imobilul

situat în București, împreună cu cota parte din teren (1/3) din suprafața totală

de 214,20 m.p.

Din actul de vânzare-cumpărare

rezultă că „imobilul respectiv a intrat în stăpânirea noastră a vânzătorilor astfel:

terenul a fost primit de mine vânzătoarea cu titlu de dotă de la părinții mei cu

actul autentificat la nr. 8907 din 1931 aprilie 6 și transcris la nr. 4375 din

1931 aprilie 6 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, iar construcția a fost ridicată

de noi soții vânzători în timpul căsătoriei noastre conform autorizației nr. 120

din 15 mai 1934 eliberată de Primăria Sectorului III...”

Așadar, critica reclamantei

că are calitate procesuală de pe urma defunctului său tată în raport cu partea din

imobil ce a format corpul B este nefondată, atâta vreme cât această construcție

a rămas în proprietatea exclusivă a mamei sale, iar prin certificatul de moștenitor

nr. 1341 din 06 septembrie 1993 eliberat de fostul Notariat de Stat Sector 3, a

renunțat la succesiune.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză

de reclamanta D.A. va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva deciziei nr. 254 A din 23 aprilie

2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 mai 2010.