ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 457/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta SC F.S. SRL Beiuș a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Direcția Regională Vamală Oradea - Serviciul de Supraveghere și Control Vamal,

Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală,

suspendarea executării procesului-verbal de control nr. 12589/CUI din 15 iunie

2006, emis de Direcția Regională Vamală Oradea, invocând dispozițiile art. 15 din

Legea 554/2004.

În motivarea cererii de

suspendare, petenta a arătat că prin actul administrativ fiscal s-a stabilit în

mod nejustificat în sarcina sa obligația de plată a sumei de 1.271.944 lei

(RON) reprezentând diferență de taxe vamale, diferență de comision, diferență

de T.V.A., dobânzi, majorări și penalități de întârziere, doar pe baza

facturilor prezentate de exportator la Autoritatea Vămilor din Italia. S-a mai

arătat că punerea în executare a actului administrativ menționat ar crea o

pagubă iminentă societății petente, iar înregistrarea în contabilitate a

procesului-verbal de control modifică valoarea de achiziție a mărfurilor

importate în anul 2004, dând naștere la datorii comerciale față de furnizorii

externi, în valoare de 353.369,84 Euro, sumă pe care practic nu o datorează,

determinând o îmbogățire fără just temei a acestora.

Prin sentința nr. 139/35/CA

din 15 septembrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de petenta SC

F.S. SRL și a dispus suspendarea executării procesului-verbal de control nr.

12589/CUI din 16 iunie 2006, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

acțiunii în contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că punerea în executare a procesului-verbal de

control, a cărui suspendare se solicită, presupune blocarea conturilor

societății comerciale petente și indisponibilizarea sumelor de bani existente

și viitoare, în lei și în valută, determinând paralizarea întregii activități,

astfel încât este dovedită existența unei pagube iminente.

A mai reținut instanța de

fond că, deși procesul-verbal de control este executoriu și se bucură de

prezumția de legalitate, motivele invocate de petentă în susținerea cererii sale

(nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la audierea contribuabilului,

neanalizarea de către organul vamal și a celorlalte documente contabile ale

societății petente) reprezintă un temei bine justificat pentru a se dispune

suspendarea executării actului administrativ, până la lămurirea aspectelor de

nelegalitate invocate de petentă prin acțiunea de anulare a procesului-verbal

de control.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Direcția Regională Vamală Oradea - Serviciul de

Supraveghere și Control Vamal Oradea, în reprezentarea Autorității Naționale a

Vămilor, conform Ordinului circular nr. 948/2004.

Recurenta a invocat în drept

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arătând că în mod greșit s-a

procedat la suspendarea actului administrativ contestat în lipsa depunerii unei

cauțiuni cerute imperativ de dispozițiile art. 185 C. proc. fisc. și că în

cauză nu s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat și a unei pagube

iminente în sensul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține ca fiind întemeiată cea dintâi critică

formulată de recurentă.

Potrivit art. 185 alin. (2)

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările aduse

prin O.U.G. nr. 35/2006, „instanța competentă poate suspenda executarea (n.n. -

a actului administrativ fiscal, cerută în temeiul Legii nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ), dacă se depune o cauțiune de până la 20% din

cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este

evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2000 lei”.

Rezultă, așadar, că, indiferent de

temeiul juridic al cererii de suspendare (art. 14 sau art. 15 din Legea nr.

554/2004), instanța trebuia să pună în vedere societății reclamante obligația

de a depune cauțiunea prevăzută de textul legal mai sus citat.

Interpretarea gramaticală și

teleologică a acestor dispoziții legale conduce la concluzia evidentă că

instanța competentă poate purcede la soluționarea cererii de suspendare a

actului administrativ fiscal numai sub condiția depunerii cauțiunii.

În cauză, instanța a încălcat

dispozițiile legale imperative conținute de art. 185 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța de control judiciar

nu poate da eficiență art. 185 alin. (2) C. proc. civ., pentru că aceasta ar

echivala cu o nesocotire a dublului grad de jurisdicție.

Ca urmare, în temeiul art.

312 C. proc. civ., raportat la art. 304

1

C. proc. civ., recursul va

fi admis, sentința atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă, spre

rejudecare, aceleiași instanțe.

Ținând seama de principiul

celerității ce guvernează materia contenciosului administrativ, cu ocazia

rejudecării, după depunerea cauțiunii cerute de lege, instanța fondului va

analiza și aspectele detailate în cel de-al doilea motiv de recurs ce privește

temeinicia cererii în raport cu probatoriul administrat și cu jurisprudența în

domeniul suspendării actelor administrative

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Direcția

Regională Vamală Oradea - Serviciul de Supraveghere și Control Vamal Oradea, în

numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile

nr. 139 din 15 octombrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2007.