ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 908/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara reclamanta SC N. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții D.R.V.T., A.N.V.B. și M.F.P. – D.G.S.C., anularea procesului verbal de control din 14 februarie 2005, prin care societatea a fost obligată la plata unor drepturi vamale în sumă totală de 24.025.429.871 lei și anularea Deciziei nr. 86 din 29 aprilie 2005 emisă de M.F.P. – D.G.S.C. prin care a fost respinsă contestația societății și menținute măsurile luate prin actul de control vamal. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 10 decembrie 2004 – 3 februarie 2004 la societate a fost efectuat un control vamal ulterior, fiind supuse controlului operațiunile de import definitiv efectuate în perioada ianuarie 2001 – decembrie 2003, în speță, preparate pentru supe uscate de la firma exportatoare P.I.K.

– Ungaria. Organul de control a apreciat că încadrarea tarifară la cod nu este corectă, deoarece nu îndeplinește prevederile Notelor Explicative aferente poziției 21.04, punctele 1) și 2), și în consecință prin actul de control s-au stabilit obligații vamale constând în suma de 11.615.159.234 lei cu titlu de diferințe taxe vamale, suma de 2.204.979.876 lei diferențe T.V.A., suma de 7.253.981.180 lei dobânzi aferente taxelor vamale, suma de 1.383.223.822 lei - dobânzi aferente T.V.A. și 1.316.563.040 lei, respectiv 215.522.719 lei, penalități de întârziere taxe vamale și penalități de întârziere T.V.A. Împotriva procesului verbal întocmit s-a formulat contestație, soluționată prin Decizia nr. 86/2005, în sensul respingerii ca neîntemeiată pentru suma de 13.820.139.110 lei și ca nemotivată pentru 10.205.290.761 lei.

Reclamanta a considerat că respingerea contestației ca nemotivată nu are nici o justificare, întrucât a atacat actul în întregul său. Totodată reclamanta a arătat că încadrarea tarifară este incorectă întrucât prin adresa nr. 4694 din 27 februarie 2001 a solicitat D.R.V.T. clasificarea în nomenclatorul vamal a produsului, primind răspuns prin adresa din 28 februarie 2001 în sensul că produsul se încadrează tarifar la poziția nr. 21 aprilie 10.10, precizare respectată de societate pe toată perioada cât a efectuat importurile în discuție. La data de 13 septembrie 2005, reclamanta a chemat în garanție SC R. SA Arad, motivat de faptul că în perioada în discuție, toate documentele vamale au fost întocmite și depuse la autoritatea vamală de către chemata în garanție ca și comisionar vamal, care, potrivit prevederilor art. 81 din H.G.

nr. 1114/2001, stabilește raporturi juridice directe cu autoritatea vamală și răspunde de respectarea reglementărilor vamale. Prin sentința civilă nr. 60 din 21 februarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea procesului verbal de control din 14 februarie 2005 și a deciziei nr. 86 din 29 aprilie 2005 emisă de pârâtul M.F.P. – D.G.S.C. Totodată instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva SC R. SA Arad.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că actele autorităților pârâte au stabilit și menținut eronat în sarcina reclamantei diferențe taxe vamale, T.V.A., dobânzi și penalități de întârziere, impunându-se a fi reținută analiza făcută de lucrarea de specialitate întocmită de expertul Iacob Ioan, care redă în detaliu caracteristicile produsului importat în raport de încadrările tarifare incidente și care respectă atât reglementările vamale interne cât și legislația internațională. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal D.R.V.T. în numele și pentru A.N.V., invocând prevederile art. 304 pct. 4 și 9 și 304 1 C. proc. civ. și D.G.F.P. Timiș, pentru M.F.P., indicând prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ. În ambele recursuri s-a susținut că instanța de fond a ignorat faptul că încadrarea mărfurilor în Tariful Vamal de Import al României se face conform Regulilor generale pentru interpretarea Sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, cuprinse în anexa la Legea nr. 98/1996 și în concordanță cu Notele explicative ale sistemului armonizat, menționate la art. 72 din Legea nr. 141/1997. Indiferent de compoziția chimică a produsului importat, stabilită cu exactitate de către expertul desemnat în cauză, în situația în care, la nivel internațional se stabilește faptul că acelui tip de produs îi este aferentă o anumită poziție tarifară, statul care a aderat la această convenție este ținut de respectiva încadrare tarifară.

În acest sens, prima recurentă citează ca exemplu „măslina”, care deși este un fruct, în Sistemul Armonizat și în Tariful Vamal al României este încadrată la poziția tarifară aferentă legumelor. În consecință, referitor la această critică recurentele conchid în sensul că expertul tehnic în specialitatea industrie alimentară nu avea competența de a stabili încadrarea tarifară a produsului în discuție și, prin urmare, nici instanța nu-și putea însuși expertiza acestuia. Pe lângă acest prim motiv de recurs, A.N.V. a mai susținut și că nu a fost avut în vedere un argument important: faptul că chiar autoritatea vamală maghiară a încadrat produsul la poziția tarifară 21.03, ceea ce demonstrează că autoritățile române au procedat legal.

Recurentul M.F.P. a mai invocat necompetența D.R.V.T. în ceea ce privește emiterea avizului de încadrare tarifară comunicat prin adresa nr. 4867 din 28 februarie 2001, nepronunțarea instanței de fond asupra obiecțiunilor pe care le-a formulat la raportul de expertiză tehnică și greșita soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei nr. 86 din 29 aprilie 2005, în partea privitoare la suma de 10.205.290.761 lei, debit accesoriu, fără ca instanța de fond să combată constatarea autorității administrativ fiscale în sensul nemotivării acesteia. La rândul său, intimata SC N. SRL, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

A arătat că a acționat cu bună credință, încadrând produsul importat la poziția tarifară 21 aprilie 10.10, conform celor comunicate oficial de D.R.V.T., prin din 27 februarie 1991. Litigiul de față a fost generat de o circulară a A.N.V., adresa din 1 iunie 2004, în care se arată că în Decizia nr. 2008 din 4 decembrie 2001 a D.R.V.T. se regăsește un produs de asezonare similar însă în această din urmă decizie nu se face nici o referire la produse. De altfel, mai relevă intimata, această decizie a intrat în vigoare abia la 1 februarie 2002, ceea ce înseamnă că pentru anul 2001 diferența de drepturi vamale stabilită nu are nici o bază legală. Mai susține intimata că produsul importat este mai complex decât un produs de asezonare, fapt probat cu expertiza de specialitate, se poate consuma după o simplă adăugare de apă fierbinte, aceasta constituind caracteristica principală a produselor cuprinse în gruparea tarifară 21 aprilie 10 octombrie.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor cuprinse în cele două recursuri, a apărărilor formulate în întâmpinare, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată: Prin procesul-verbal de control din 14 februarie 2005, încheiat de reprezentanții D.R.V.T. s-a stabilit în sarcina intimatei-reclamante SC N. SRL obligația de a plăți suma totală de 24.025.429.871 lei, reprezentând diferențe de taxe vamale și debite accesorii. Obiectul controlului a constat în verificarea operațiunilor de import definitiv derulate de societate în perioada ianuarie 2001 – decembrie 2003, referitoare la produsul comercial – preparat pentru supe, importat de la firma P.I.K. – Ungaria. Concluziile controlului ulterior, efectuat în baza adresei din 1 iunie 2004, emisă de A.N.V., au fost în sensul că încadrarea tarifară inițială: 21 aprilie 10.10, preparate pentru supe, ciorbe sau supe cremă - uscate este eronată.

Produsul în discuție a fost reîncadrat de organul de control la poziția tarifară 21 martie 90.90. „preparate pentru sosuri și sosuri preparate; condimente și produse de asezonare, amestecate; făină de muștar și muștar amestecat”, cu consecința calculării debitului arătat. Soluția primei instanței, în sensul constatării nelegalității actelor administrate fiscale atacate, individualizate în preambulul prezentelor considerente, este corectă. Întreaga construcție juridică a recurenților, fondată pe ralierea reglementărilor naționale la cele internaționale, prin aderarea României la Convenția privind Sistemul Armonizat de descriere și de codificare a mărfurilor, deși validă principial, nu susține încadrarea preparatului pentru supe uscate la poziția tarifară 21 martie 90.90.

Nici Legea nr. 98/1996 pentru aderarea României la Convenția internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983 la care face trimitere art. 72 din Legea nr. 141/1997 (în vigoare la data derulării operațiunilor de import) și nici Decizia nr. 2008 din 4 decembrie 2001 a D.G.V., privind punerea în aplicarea prevederilor Culegerii de avize de clasificare emise de Comitetul Sistemului armonizat din cadrul O.N.V., nu cuprind vreo referire la produsul în discuție: nici nu era posibil acest lucru, întrucât în actele normative nu pot fi indicate denumirile comerciale ale bunurilor, ci numai descrierea componentelor acestora. Așa fiind, este fără suport susținerea că la nivel internațional s-ar fi stabilit că produsului în discuție îi este aferentă poziția tarifară 21 martie 90.90.

De altfel, în adresa din 1 iunie 2004 a A.N.V., în baza căreia s-a derulat controlul ulterior, s-a arătat că în Decizia nr. 2008 din 4 decembrie 2001 a D.G.V. se regăsește un produs de asezonare similar; adresa nu face nici un fel de referire la faptul că produsele se încadrează tarifar la poziția 21 martie. Totuși, cum intimata – reclamantă a susținut că produsul importat se încadrează la poziția 21 aprilie, iar recurenții-pârâți au susținut că poziția corectă este 21 martie și cum caracteristicile tehnice ale mărfii (compoziția) permiteau încadrarea acesteia la ambele poziții, pentru clarificare instanța de fond a aplicat Regula 3, cuprinsă în Regulile Generale pentru interpretarea Sistemului Armonizat de Denumire și Clasificare a Mărfurilor.

Potrivit punctului b al acesteia:, „atunci când mărfurile ar putea fi încadrate la două sau mai multe poziții.. produsele amestecate sunt încadrate după materia sau articolul care le conferă caracterul esențial, atunci când este posibilă efectuarea acestei determinări”. În mod evident, această analiză a produsului nu putea fi făcută decât de un expert tehnic, specialist în industria alimentară. Recurenții nu au contestat compoziția chimică a produsului importat (A.N.V. chiar a arătat că a fost stabilită „cu exactitate”), ci numai încadrarea acestuia la poziția 21.04, preparate pentru supe, ciorbe sau supe – cremă; supe, ciorbe sau supe – creme preparate; preparate alimentare compuse omogenizate.

Or, cum componentele principale ale produsului analizat sunt produsele vegetale și de origine vegetală, care având o pondere medie de 42-45 % din produs, conferă caracterul esențial de utilizare pentru prepararea de supe, ciorbe și bulionuri, necesitând numai adăugare de apă, lapte, etc., rezultă că încadrarea corectă este dea indicată de expert și însușită de instanța de judecată. Instanța de fond s-a pronunțat asupra obiecțiunilor formulate de recurenții-pârâți, încuviințându-le și dispunând ca expertul tehnic să răspundă punctual, ceea ce s-a și realizat prin „Răspunsul la obiecțiunile și întrebările A.N.V.B. și D.R.V.T., aflat la dosarul de fond. În ceea ce privește argumentul referitor la obligativitatea însușiri încadrării tarifare adoptată de către producător și statul exportator (care a fost 21 martie 90.90) Înalta Curte urmează a-l înlătura, întrucât potrivit art. 71 și art. 72 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G.

nr. 626/1997, în vigoare la momentul importurilor, autoritatea vamală română este cea care verifică clasificarea tarifară și acordă liberul de vamă la import. De altfel, practica autorităților vamale este de a nu accepta încadrarea tarifară stabilită în statele membre U.E., decât în măsura în care taxele vamale aferente sunt mai mari decât cele pe care autoritățile române le aplică în mod uzual pentru grupa de produse respectivă. Intimata-reclamantă a probat că s-a procedat în această manieră în cazul produselor C.C., P.C., C.M.P., S., P.P.S. etc. Referitor la motivul de recurs formulat de M.F.P., care susține necompetența D.R.V.T.

de a emite adresa din 28 februarie 2001: Prin această adresă emitenta a comunicat solicitantei SC N. SRL, avizul său de încadrare tarifară, respectiv că produsul preparat pentru supe, ciorbe alcătuit din legume deshidratate: morcovi, pătrunjel țelină, potențiatori de aromă, zahăr, condimente, amidon, colorant, se clasifică în nomenclatorul vamal la poziția 21 aprilie 10 octombrie. Recurenta D.R.V.T. a făcut această încadrare pe baza mostrelor furnizate de solicitant (aspect arătat în adresă). Pentru prima dată, în recurs, recurenta A.N.V., prin concluziile scrise recunoaște că avizul de încadrare tarifară în discuție a fost emis în baza delegării de competență ce a operat prin adresele din 31 octombrie 1997 și 16 februarie 2001 emise de D.G.V.

Prin urmare, invocarea de către recurentul M.F.P. a prevederilor art. 6 din Regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr. 626/1997, ce dă în competența exclusivă a D.G.V. comunicarea informațiilor referitoare de clasificarea tarifară a fost combătură eficient chiar de cealaltă recurentă, A.N.V. În fine, este nefondat și ultimul motivul de recurs prin care se critică modul de soluționare a debitelor accesorii. Ca să opereze, după cum chiar denumirea lor o indică, este necesar să există un debit principal. Cum în speță, instanța de fond a stabilit că, intimata-reclamantă nu datorează taxe vamale suplimentare, în mod logic, nu poate datora nici dobânzi sau penalități de întârziere. Examinând recursul declarat de pârâta A.N.V., Înalta Curte constată că deși se indică drept temei al acestuia și motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. („instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești), totuși, acesta nu a fost dezvoltat, după cum impune sub sancțiunea nulității art. 302 lit. c), astfel că nu poate fi examinat. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. vor fi respinse ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de D.R.V.T. în numele și pentru A.N.V. și D.G.F.P. în reprezentarea M.F.P., împotriva sentinței civile nr. 60 din 21 februarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2007.