ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1238/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC A.N. SA și precizată la 5 februarie 2002, a solicitat, în contradictoriu cu Biroul Vamal Aeroport Timișoara, Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, Direcția Generală a Vămilor și Ministerul Finanțelor Publice București, anularea actului constatator nr. 3447 din 22 august 2001, emis de Biroul Vamal Aeroport Timișoara și decizia nr. 1939 din 29 noiembrie 2001, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la obligarea sa de a plăti majorări de întârziere în sumă de 1.807.292.035 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a efectuat operațiuni de import în regim de perfecționare activă și pasivă, corespunzătoare regimului vamal suspensiv de plată a taxelor vamale, și cu toate că dispozițiile Codului Vamal nu o obligau, a garantat obligațiile vamale, virând în contul de garanții ale autorității vamale, suma de 905.516.634 lei, la 23 aprilie 1997. Pe de o parte, a susținut reclamanta, cu toate acestea, organul vamal a încasat garanția, abia la 10 iulie 2001, calculând majorările de întârziere aferente T.V.A., nelegal, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 3/1992, republicată, art. 31 din O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A. și dispozițiile art. 2 din O.G.

nr. 34/1995, privind reglementarea unitară a majorărilor de întârziere. Pe de altă parte, a arătat că datoria vamală se naște, potrivit art. 144 alin. (2) din același cod, în momentul când nu s-a realizat una din condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate mărfurile și anume, când nu s-a cerut prelungirea sau acordarea unei noi destinații vamale pentru operațiunea vamală nefinalizată în termenul acordat prin autorizația vamală [situație prevăzută de alin. (1) lit. b) din același articol].

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 121 din 15 aprilie 2003, a admis acțiunea precizată, a anulat actul vamal nr. 3447 din 22 august 2001, emis de Biroul Vamal Aeroport Timișoara și decizia nr. 1939 din 29 noiembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la obligarea reclamantei de a plăti suma de 1.807292.035 lei, cu titlu de majorări de întârziere și a exonerat societatea de plata acestui debit. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a beneficiat de un regim vamal suspensiv și anume, de admiterea temporară cu exonerarea totală de plata drepturilor de import, care este reglementat, în privința nașterii datoriei de import, prin art. 144 alin. (1) lit. b), coroborat cu art. 144 alin. (2) C. vam.

Potrivit art. 141 alin. (1) lit. b) din același cod, datoria vamală se naște, în ipoteza neîndeplinirii uneia dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate, iar exigibilitatea datoriei este în funcție de momentul în care s-au produs situațiile de la alin. (1) lit. a), b) și c) din articol. Iar cum situația de neîndeplinire a condițiilor stabilite prin regimul vamal de admitere temporară, cu exonerarea totală de la plata drepturilor de import, s-a produs la data când autorizațiile emise de pârâte pentru regimul vamal suspensiv acordat, nu au fost prelungite sau marfa nu a fost plasată sub un alt regim vamal, exigibilitatea datoriei vamale, inclusiv pentru T.V.A., a fost la acest moment, și nu la data înregistrării declarațiilor vamale de import.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în numele Ministerului Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, în reprezentarea Autorității Naționale Vamale. Cei trei recurenți au criticat, în esență hotărârea sub următoarele aspecte: - reclamanta nu a încheiat regimurile vamale suspensive aferente operațiunilor de import, motiv pentru care autoritatea vamală a procedat la finalizarea acestora. Împreună cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, organele vamale au constatat că societatea nu a inclus în decontul lunar, T.V.A. de plată, ceea ce a condus la crearea unui debit în sumă de 531.073.341 lei.

Cu privire la majorările de întârziere datorate pentru neplata T.V.A., calculul acestora se efectuează în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 3/1992, art. 34, potrivit cărora, „pentru neplata integrală sau a unei diferențe din T.V.A. în termenul stabilit, cota majorării de întârziere aplicată este cea prevăzută în legislația referitoare la calculul și plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor”, iar în condițiile în care la art. 11 lit. a) din același act normativ, „obligația plății T.V.A. ia naștere la (…) data înregistrării declarației vamale, în cazul importurilor de bunuri, reclamanta datorează majorări de întârziere de la această dată. Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Reclamanta SC A.N.

SA Timișoara a efectuat în perioada 1999 – 2000, mai multe operațiuni de import cu regim vamal suspensiv de plata taxelor vamale, conform art. 91 din Legea nr. 141/1997 (Codul vamal). Titularul mărfii nu a finalizat operațiunea de import, în termenul stabilit de autoritățile vamale la expirarea regimului suspensiv și nici nu a solicitat prelungirea acestuia, astfel că organele în drept au procedat la finalizarea operațiunilor din oficiu, încheind actul de constatare contestat nr. 3447 din 22 iulie 2001, prin care au stabilit obligațiile vamale care-i reveneau importatorului. Potrivit actelor de impunere, reclamanta datora T.V.A. în sumă de 531.073.341 lei și întrucât aceasta nu a fost achitată la data nașterii obligației vamale, s-au calculat prin actul de impunere, și majorări în sumă de 1.807.292.035 lei.

Nașterea datoriei vamale, în cazul în care importatorul nu a respectat regimul sub care a fost plasată marfa, îl constituie momentul înregistrării declarației vamale. Potrivit art. 11 din O.G. nr. 3/1992, T.V.A. este datorată din momentul înregistrării declarației vamale, respectiv pentru fiecare operațiune de import, din acel moment curgând majorări de întârziere. Cum reclamanta nu a respectat termenul de finalizare a operațiunii vamale stabilit, în conformitate cu dispozițiile art. 144 alin. (1) lit. b) și art. 144 alin. (2) C. vam., nașterea datoriei vamale este plasată în momentul declarației vamale, din acel moment datorându-se, atât T.V.A., cât și majorări aferente. Pentru aceste considerente, se reține că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor care reglementează exigibilitatea T.V.A., motiv pentru care recursurile declarate în cauză urmează a fi admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în numele Ministerului Finanțelor Publice și de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, împuternicită să reprezinte Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 121 din 15 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea reclamantei. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2004.