ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2857/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Contestatoarea SC U. SA cu sediul în București, a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., anularea deciziei comerciale nr. 990 din 11 martie 2008 pronunțată de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivare, susține că prin decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat împotriva deciziei nr. 457/2007 a Curții de Apel București săvârșind o greșeală materială în sensul că nu a aplicat Legea nr. 469/2002 contractului din 1998 încheiat între SC B. SA în calitate de locator și SC U. SA în calitate de locatar, aflat în derulare la momentul apariției legii.

Astfel în mod greșit instanța de recurs a menținut dispozițiile instanței de apel împotriva prevederilor legale ce limitau cuantumul penalităților de întârziere la suma asupra căreia acestea sunt calculate. Greșeala materială constă în ignorarea legii aplicabile. Pe de altă parte, contestatoarea mai susține că instanța de recurs nu a cercetat cele 4 motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimata nefăcând nicio dovadă faptică a contractării unui credit pentru a-și acoperi prejudiciul, iar acordarea sumei de 146.835 lei îmbogățind injust pe intimată în detrimentul contestatoarei, care astfel riscă falimentul. În aceeași măsură instanța a obligat greșit la plata taxei de timbru în sumă de 2.091,9 lei.

Contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă. Cale extraordinară de atac de retractare, contestația în anulare împotriva hotărârilor date de instanța de recurs este admisibilă dacă hotărârea atacată este rezultatul unei greșeli materiale, sau dacă instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare sau modificare. În privința greșelii materiale, interpretarea textului art. 318 C. proc. civ. nu poate fi extensivă; ea se referă numai la greșeli de ordin procedural, nicidecum la aprecierea situației de fapt sau calificarea drepturilor părților. Contestatoarea evocă o greșeală de judecată – greșita aplicare a legii prin ignorarea prevederilor Legii nr. 469/2002 – transformând astfel contestația în anulare specială într-un recurs la soluția pronunțată de instanța de recurs.

Greșeala materială constă în neobservarea de către instanța de recurs a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut o judecată; ea se referă la o greșeală de fapt, formală, nu de apreciere a raporturilor juridice ale părților sau de interpretare a legii aplicabile. Sub aceste aspecte, contestația în anulare nu poate fi admisibilă. În privința omisiunii cercetării motivelor de recurs, analiza hotărârii instanței de recurs relevă preocuparea acesteia de judecată a fiecărui motiv invocat, statuând cu autoritate de lucru judecat asupra prevederilor art. 6 și art. 9 din contract și asupra aplicării în timp a Legii nr. 469/2002. Astfel, omisiunea cercetării unuia din cele patru motive invocate așa cum contestatoarea încearcă să motiveze contestația în anulare, este nefondată, instanța de recurs răspunzând tuturor criticilor aduse deciziei pronunțate de instanța de apel.

Nici motivația privind cuantumul taxei de timbru nu se circumscrie cauzelor de admisibilitate a contestației în anulare. Din această perspectivă, legea taxei de timbru impune o procedură specială pentru soluționarea incidentelor procesuale relative la cuantumul taxelor de timbru. Pe de altă parte, pentru a conduce la retractarea hotărârii atacate, greșeala trebuie să fie substanțială, adică dacă instanța nu ar fi ignorat împrejurarea esențială ar fi pronunțat o altă decizie. Plata unei taxe de timbru cu o sumă mai mare, nu reprezintă o împrejurare esențială care să ducă la anularea hotărârii pronunțate. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva deciziei comerciale nr. 990 din 11 martie 2008 pronunțată de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În considerarea culpei procesuale a contestatoarei, dar ținând cont și de alin. (3) al art. 274 C. proc. civ., instanța apreciază că onorariul apărătorului este nepotrivit de mare și îl va reduce la suma de 8.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC U. SA București împotriva deciziei nr. 990 din 11 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Obligă pe contestatoare la plata sumei de 8.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC B. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.