ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2857/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Contestatoarea SC U. SA cu sediul în București, a

solicitat în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., anularea deciziei

comerciale nr. 990 din 11 martie 2008 pronunțată de Secția comercială a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

În motivare, susține că prin

decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul

declarat împotriva deciziei nr. 457/2007 a Curții de Apel București săvârșind o

greșeală materială în sensul că nu a aplicat Legea nr. 469/2002 contractului din

1998 încheiat între SC B. SA în calitate de locator și SC U. SA în calitate de

locatar, aflat în derulare la momentul apariției legii.

Astfel în mod greșit

instanța de recurs a menținut dispozițiile instanței de apel împotriva

prevederilor legale ce limitau cuantumul penalităților de întârziere la suma

asupra căreia acestea sunt calculate. Greșeala materială constă în ignorarea

legii aplicabile.

Pe de altă parte,

contestatoarea mai susține că instanța de recurs nu a cercetat cele 4 motive de

recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimata

nefăcând nicio dovadă faptică a contractării unui credit pentru a-și acoperi

prejudiciul, iar acordarea sumei de 146.835 lei îmbogățind injust pe intimată

în detrimentul contestatoarei, care astfel riscă falimentul.

În aceeași măsură instanța a

obligat greșit la plata taxei de timbru în sumă de 2.091,9 lei.

Contestația în anulare este

nefondată și va fi respinsă.

Cale extraordinară de atac

de retractare, contestația în anulare împotriva hotărârilor date de instanța de

recurs este admisibilă dacă hotărârea atacată este rezultatul unei greșeli

materiale, sau dacă instanța respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare sau modificare.

În privința greșelii

materiale, interpretarea textului art. 318 C. proc. civ. nu poate fi extensivă;

ea se referă numai la greșeli de ordin procedural, nicidecum la aprecierea

situației de fapt sau calificarea drepturilor părților.

Contestatoarea evocă o

greșeală de judecată – greșita aplicare a legii prin ignorarea prevederilor

Legii nr. 469/2002 – transformând astfel contestația în anulare specială

într-un recurs la soluția pronunțată de instanța de recurs. Greșeala materială

constă în neobservarea de către instanța de recurs a unui act de procedură cu

privire la care nu s-a făcut o judecată; ea se referă la o greșeală de fapt,

formală, nu de apreciere a raporturilor juridice ale părților sau de

interpretare a legii aplicabile.

Sub aceste aspecte,

contestația în anulare nu poate fi admisibilă.

În privința omisiunii

cercetării motivelor de recurs, analiza hotărârii instanței de recurs relevă preocuparea

acesteia de judecată a fiecărui motiv invocat, statuând cu autoritate de lucru

judecat asupra prevederilor art. 6 și art. 9 din contract și asupra aplicării

în timp a Legii nr. 469/2002. Astfel, omisiunea cercetării unuia din cele patru

motive invocate așa cum contestatoarea încearcă să motiveze contestația în

anulare, este nefondată, instanța de recurs răspunzând tuturor criticilor aduse

deciziei pronunțate de instanța de apel.

Nici motivația privind

cuantumul taxei de timbru nu se circumscrie cauzelor de admisibilitate a

contestației în anulare.

Din această perspectivă,

legea taxei de timbru impune o procedură specială pentru soluționarea

incidentelor procesuale relative la cuantumul taxelor de timbru.

Pe de altă parte, pentru a

conduce la retractarea hotărârii atacate, greșeala trebuie să fie substanțială,

adică dacă instanța nu ar fi ignorat împrejurarea esențială ar fi pronunțat o

altă decizie. Plata unei taxe de timbru cu o sumă mai mare, nu reprezintă o

împrejurare esențială care să ducă la anularea hotărârii pronunțate.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva deciziei

comerciale nr. 990 din 11 martie 2008 pronunțată de Secția comercială a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

În considerarea culpei

procesuale a contestatoarei, dar ținând cont și de alin. (3) al art. 274 C.

proc. civ., instanța apreciază că onorariul apărătorului este nepotrivit de

mare și îl va reduce la suma de 8.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de SC U. SA București împotriva deciziei nr. 990 din 11

martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca

nefondată.

Obligă pe contestatoare la

plata sumei de 8.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC B. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2008.