ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3302/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3302/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 26 august 2011,

reclamanții T.E., C.S.A. și H.I. au chemat în judecată pe pârâții SC S. SA, SC

G.I.D.C. SRL (fost SC G.D.C. SRL) - prin lichidator judiciar Y.C. SPRL, SC M.

SRL, SC C.S. SRL, SC I.P.G. SRL, SC Q.T. SRL, SC D.P. SRL, B. - GSG, SC R. SRL,

Cabinet Avocat B.V., P.P., D.S., T.A.L. și T.N., pentru ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se dispună obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate

și liniștită posesie imobilul situat în Drobeta-Turnu Severin, str. T. (fost

nr. 122), jud. Mehedinți, compus din teren în suprafață de 1.834 mp și

construcții, înscris în Cartea Funciară x1 a localității Drobeta-Turnu Severin,

cu nr. top. x2 identificat la A+1, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că sunt antecesorii lui G.G., decedat la data de 12

martie 1959, pe care l-au moștenit, în calitate de nepoți de fii și prin

testament, autorul reclamanților dobândind imobilul din Drobeta-Turnu Severin,

str. T. (fost nr. 122), jud. Mehedinți prin contractul de vânzare-cumpărare

încheiat cu M.M., A.M. și A.H., autentificat de Tribunalul Mehedinți sub nr.

190 din 02 ianuarie 1935 și transcris în Registrul de transcripțiuni sub nr. 8

din 02 ianuarie 1935, imobil ce a trecut în mod abuziv în proprietatea statului

în anul 1950, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor Decretului nr.

92/1950, întrucât autorul acestora nu se încadra în dispozițiile art. 1, alin.

(4), pct. 1 din decretul menționat.

Se mai susține că,

imobilul revendicat a fost proprietatea publică a municipiului Drobeta-Turnu

Severin până la data de 09 iulie 2009, așa cum rezultă din H.G. nr. 963/2002 și

Anexa nr. 2 cu inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

municipiului Drobeta-Turnu Severin, precum și din Sentința civilă nr. 215 din

21 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 12621.3/54/2005, rămasă irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 2857 din 16  septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

Dosarul nr. 12611.3/54/2005.

Au mai arătat

reclamanții că, până la data de 09 iulie 2009 imobilul revendicat fiind în

domeniul public al municipiului Drobeta-Turnu Severin nu a fost în circuitul

civil și nu a putut face obiectul unor fapte de comerț, așa cum prevăd

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 213/1998, iar împrejurarea că imobilul a fost

folosit, chiar nelegal, de către o parte din pârâți, care au calitatea de

comercianți, nu schimbă regimul juridic pe care nemișcătorul l-a avut la data

restituirii în natură către reclamanți.

De asemenea,

reclamanții au mai precizat că, i-au notificat pe pârâți, după apariția Legii

nr. 10/2001 să nu întreprindă acte și/sau fapte de orice natură care să

afecteze imobilul revendicat.

După apariția Legii

nr. 10/2001, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului

prin Dispoziția de Restituire nr. 2673 din 9 iulie 2009, emisă de Primăria

municipiului Drobeta-Turnu Severin și procesul-verbal de punere în posesie,

înregistrat sub nr. 16951 din 22 iulie 2009, imobilul fiind intabulat pe numele

reclamanților în CF x1 a localității Drobeta-Turnu Severin, cu nr. top x2,

identificat la A+1, iar punerea în posesie a reclamanților în temeiul Legii nr.

10/2001 s-a făcut de Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin de iure și nu

de facto, întrucât pârâții ocupau în mod abuziv imobilul la data întocmirii

procesului-verbal de punere în posesie.

Totodată, reclamanții

au arătat că imobilul este înregistrat la Direcția Impozite și Taxe Locale din

Primăria Drobeta-Turnu Severin cu nr. unic 1122696 pe numele reclamanților,

conform Certificatului de atestare fiscală nr. 39235 din 30 iulie 2009, iar

pârâții folosesc în prezent imobilul revendicat fără un titlu care să-i

îndreptățească să invoce în contra reclamanților un drept de proprietate,

folosință sau posesie și deși reclamanții au încercat să stingă litigiul cu

pârâții printr-o conciliere directă, convocată în temeiul art. 720

1

C. proc. civ., aceștia nu au dat curs convocării.

La data de 4

octombrie 2011 pârâta B. - GSG SA, prin Sucursala Drobeta-Turnu Severin a

formulat întâmpinare prin care a arătat că acțiunea reclamanților este

neîntemeiată.

A motivat că, prin

contractul de credit nr. 919/8 octombrie 2009 B. - GSG prin Sucursala

Drobeta-Turnu Severin a acordat SC Q.T. SRL un credit în valoare de 600.000

lei/RON, credit neachitat până în prezent.

Creditul respectiv a

fost garantat de către SC C.S. SRL prin constituirea unui contract de ipotecă

autentificat sub nr. 3056 din 08  octombrie 2009, constituit asupra imobilului:

spațiu comercial compus din 2 depozite în SU - 125,79 MP, SC - 162,76 MP

situate în Drobeta-Turnu Severin, str. T., jud. Mehedinți, înscris în CF nr.

x1-C1 (conversie din CF nr. 8491/N) sub nr. cadastral 2994/A-C1.

Se mai susține că B.

- GSG prin Sucursala Drobeta-Turnu Severin are asupra imobilului un drept real

de ipotecă afectat de plata unei obligații.

Mai arată pârâta că,

în prezent contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3056/8 octombrie 2009

este un act valid ce a fost transcris în Cartea Funciară nr. x1-C1 a

localității Drobeta-Turnu Severin pentru a fi opozabil terților inclusiv

reclamanților, contract de ipotecă care până în prezent nu a fost anulat.

De asemenea, se arată

că, B. - GSG Sucursala Drobeta-Turnu Severin a fost de bună credință la

acordarea creditului și constituirea contractului de garanție imobiliară,

garantul ipotecar SC C.S. SRL prezentând un contract de vânzare-cumpărare din

22  aprilie 2002 valabil încheiat, dreptul său de proprietate fiind înscris în

CF, iar conform extrasului de Carte Funciară pentru autentificare din data de

24 septembrie 2009 emis de O.C.P.I. Mehedinți imobilul nefiind afectat de

sarcini.

Pârâtele D.S., T.A.L.

și T.N. au formulat de asemenea întâmpinare prin care au solicitat respingerea

acțiunii.

Au motivat că, la

data de 28 noiembrie 2010 autorul acestora, D.N. a cumpărat de la SC S. SA,

prin contractul de vânzare-cumpărare din 28  noiembrie 2000 un spațiu în

suprafață de 50,88 mp situat la parterul imobilului din str. T., conform

planului anexat. În anul 2002 autorul acestora a mai cumpărat tot prin contract

de vânzare-cumpărare din 29  martie 2002 și un spațiu din fostul grup sanitar,

în suprafață de 5,015 mp, conform anexei la acest contract.

La data de 10 martie

2003, cei trei reclamanți au formulat o cerere prin care au solicitat anularea

contractelor de vânzare-cumpărare, cerere care a fost respinsă irevocabil prin

Sentința civilă nr. 5169 din 30  octombrie 2003.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta SC S. SA a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în

judecată și respectiv excepția lipsei calității de reprezentant a numiților

T.E. și N.R.M. iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată arătând că reclamanții nu au individualizat suprafața de teren pe

care o revendică de la fiecare pârât iar, pe de altă parte, SC S. SA este

proprietarul imobilului în litigiu, reclamanții neproducând suficiente dovezi

asupra calității lor procesuale active.

Au mai depus

întâmpinări în cauză, pârâții P.P. și SC M. SRL, ultima formulând și cerere

reconvențională precum și cerere de chemare în garanție a vânzătorului SC S.

SA, prin care a solicitat ca, în cazul admiterii acțiunii reclamanților, să fie

dezdăunată cu prețul integral al vânzării, reactualizat cu coeficientul

inflației.

La 1 noiembrie 2011,

reclamanții au formulat o cerere de completare a acțiunii prin care au

solicitat obligarea SC S. SA, la plata sumei de 5000 lei către reclamanți,

reprezentând valoarea chiriei (fructe civile) pentru spațiul aflat în posesia

pârâtei începând cu 10 martie 2010, și până la restituirea efectivă.

Prin încheierea de

ședință din data de 18 octombrie 2011, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția netimbrării

cererii de chemare în judecată invocată de pârâtele B. - GSG și SC S. SA, a

respins excepția lipsei calității de reprezentare invocată de pârâtele B. - GSG

și SC S. SA, și a dispus introducerea și conceptarea în calitate de chemat în

garanție a SC S. SA.

De asemenea,

instanța, prin aceeași încheiere a apreciat că cererea reconvențională și

cererea de chemare în garanție nu îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru

a fi scutite de plata taxei de timbru, dispunând citarea pârâtei SC M. SRL cu

mențiunea achitării taxelor de timbru.

Tot prin aceeași

încheiere, instanța a unit excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de pârâta Cabinet avocat B.V. și excepția lipsei de obiect a acțiunii civile

invocată de aceeași pârâtă, cu fondul.

Pârâta SC M. SRL a

formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru, iar prin Încheierea din data

de 4 noiembrie 2011 cererea a fost respinsă.

Aceeași instanță,

prin încheierea de ședință din data de 22 noiembrie 2011, în temeiul art. 20

din Legea nr. 146/1997 a dispus anularea ca netimbrată a cererii reconvenționale

și a cererii de chemare în garanție a SC S. SA, formulate de pârâta SC M. SRL,

a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei SC D.P. SRL, ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de

folosință, a admis excepția tardivității formulării de către reclamanți a

cererii completatoare, invocată de pârâta SC S. SA, constatând că a intervenit

decăderea reclamanților din dreptul de a-și completa acțiunea, raportat la

articolul 132 - 134 C. proc. civ., a admis cererea de suspendare a cauzei,

întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ. formulată de pârâta SC

S. SA, iar în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării

cauzei până la soluționarea irevocabilă a litigiului ce formează obiectul

Dosarului nr. 7900/101/2011 aflat pe rolul Tribunalului Mehedinți, având ca

obiect constatare nulitate absolută a Dispoziției nr. 2673 din 9 iulie 2009

emisă de Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, reținându-se că

soluționarea pricinii atârnă în totul de existența sau inexistența dreptului

dedus judecății în dosarul mai sus indicat.

La data de 7

septembrie 2012, instanța, din oficiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei

pentru a se verifica dacă mai subzistă temeiul juridic pentru care cauza a fost

suspendată, acordându-i termen de judecată la data de 18 octombrie 2012, dată

la care și reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei și

reluarea judecării pricinii, întrucât Dosarul nr. 7900/101/2011 a fost

soluționat irevocabil prin Decizia civilă nr. 9585 din 11 octombrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, iar în susținerea

cererii au depus la dosar Sentința civilă nr. 116 din 12  aprilie 2012

pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 7900/101/2011 și Certificat

de grefă emis de Curtea de Apel Craiova cu privire la soluția pronunțată în

Dosarul nr. 7900/101/2011.

Prin încheierea de

ședință din data de 18 octombrie 2012, constatând că nu mai subzistă motivul

pentru care cauza a fost suspendată, Dosarul nr. 7900/101/2011 fiind soluționat

irevocabil, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol.

Prin Sentința nr. 74

din 23 aprilie 2013, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată,

precum și cererea de chemare în judecată a unor alte persoane formulată de

reclamanții T.E., C.S.A. și H.I. împotriva intervenienților SC A.M. SRL, SC

M.G.S. SRL, Ș.V. și B.A.

A obligat pârâții și

intervenienții SC S. SA, SC G.I.D.C. SRL, SC C.S. SRL, SC Q.T. SRL, SC M. SRL,

P.P., D.S., T.A.L., T.N., A.M. SRL, SC M.G.S. SRL, S.V. și B.A. să lase

reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în

Drobeta-Turnu Severin, str. T. (fost nr. 122), județul Mehedinți, compus din

teren în suprafață de 1835 mp și construcții, înscris în CF x1 a localității

Drobeta-Turnu Severin cu nr. top. x2 la A + 1.

A obligat aceeași

pârâți și intervenienți la plata către reclamanți a sumei de 20.763 lei

cheltuieli de judecată.

A respins excepția

lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de obiect invocată de pârâtul

Cabinet avocat B.V.

A respins acțiunea

formulată de reclamanții T.E., C.S.A. și H.I. împotriva pârâților B. - GSG,

Cabinet avocat B.V., SC R. SRL și SC I.P.G. SRL.

I-a obligat pe

reclamanți să plătească pârâtului Cabinet avocat B.V., suma de 1000 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că imobilul în litigiu (S+P+1,

totalizând 81 încăperi) le-a fost restituit reclamanților, prin decizie emisă

de Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, în procedura Legii nr. 10/2001,

deținătorii actuali ai nemișcătorului fiind:

- D.S., T.A.L. și

T.N., suprafața de 50,88 mp, 51,61 mp din măsurători, reprezentând încăperile

27, 28 și 29 din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare-cumpărare

din 28  noiembrie 2000 încheiat între SC S. SA și D.N. și Certificat de

moștenitor nr. 60 din 07  aprilie 2009 și Sentința civilă nr. 5169 din 30

octombrie 2003;

- D.S., T.A.L. și

T.N. suprafața de 5,015 mp, 3,90 mp suprafață utilă rezultată din măsurători,

reprezentând încăperile 33 și 34 din releveul din anexa 2, grup sanitar la

parter, conform contract de vânzare-cumpărare din 29  martie 2002 încheiat

între SC S. SA și D.N. și Certificat de moștenitor nr. 60 din 07  aprilie 2009,

Sentința civilă nr. 5169 din 30  octombrie 2003;

- SC E.I. SRL

suprafața de 49,2 mp, 46,18 mp suprafață utilă rezultată din măsurători,

reprezentând încăperile 9, 10 și 11 din releveul din anexa 2, conform contract

de vânzare-cumpărare nr. 15 din 4 aprilie 2001 încheiat între SC S. SA și SC

E.I. SRL;

- SC Q.T. SRL

suprafața construită de 162,76 mp, Su 125,79 mp, 136,83 mp suprafață utilă

rezultată din măsurători, la parter, reprezentând încăperile 1, 2, 3, 4, 5 și 6

din releveul din anexa 2, conform contract de vânzare-cumpărare din 22  aprilie

2002 încheiat între SC S. SA și SC C.S. SRL prin asociat unic Ș.V. Ulterior,

prin contractul de comodat din 6 octombrie 2008 Ș.V. a dat în folosință spațiul

de 162 mp firmei SC Q.T. SRL;

- SC M. SRL spațiul

în suprafață de 197,40 mp, 136,03 mp suprafață utilă rezultată din măsurători,

reprezentând încăperile 12, 13, 15, 15 și 17 din releveul din anexa 2, conform

contract de vânzare-cumpărare din 28  martie 2002 încheiat între SC S. SA și SC

M. SRL;

- SC G.D.C. SRL, prin

lichidator judiciar Y.C. SPRL, suprafața de 13,02 mp, 12,68 mp suprafață utilă

rezultată din măsurători, reprezentând încăperea 24 din releveul din anexa 2,

conform contract de vânzare-cumpărare din 30  ianuarie 2001 încheiat între SC

S. SA și SC G.D.C. SRL;

- Expert Independent

P.P. spațiul în suprafață de 12,00 mp suprafață utilă și 16,20 mp suprafață

construită, 12,46 mp suprafață utilă rezultată din măsurători, reprezentând

încăperea 23 și 24 din releveul din anexa 2, conform contract de

vânzare-cumpărare din 03  iunie 2002 încheiat între SC S. SA și Expert

Independent P.P., contra sumei de 14.875.000 lei;

- SC S. SA spațiul în

suprafață de 1.821,76 mp suprafață utilă rezultată din măsurători, reprezentând

încăperile 7, 16, 18 - 22, 30 - 32, 35 - 46 din releveul din anexa 2,

încăperile 47 - 71 din releveul din anexa 3, încăperile 72 - 78 din releveul

din anexa 4 și încăperile 79 - 90 din releveul din anexa 5. Titlul în baza

căruia exercită posesia este Decizia nr. 71 din 21  martie 1991.

Cât privește pârâta

SC S. SA, se arată, probatoriul administrat a dovedit că aceasta doar folosește

imobilul și nu se află în posesia vreunui titlu de proprietate sau certificat

de atestare a dreptului de proprietate obținut în conformitate cu H.G. nr.

834/1991, în considerentele Sentinței civile nr. 116 din 12  aprilie 2012

pronunțată de Tribunalul Mehedinți, definitivă prin Decizia nr. 9585 din 11

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 7900/101/2011,

reținându-se că, imobilul situat în Drobeta-Turnu Severin nr. 132, fost 122,

compus din teren în suprafață de 1834 mp și construcție, s-a aflat în

proprietatea publică a municipiului Drobeta-Turnu Severin până la data emiterii

Dispoziției nr. 2673 din 9 iulie 2009, dată de la care imobilul a intrat în

proprietatea privată a reclamanților.

Deși SC S. SA a

preluat patrimoniul IJPPS Mehedinți, inclusiv active reprezentate de

imobile-construcții și mijloace fixe, nu a avut niciodată în patrimoniul său

imobilul situat în Drobeta-Turnu Severin, str. T. (fost nr. 122), având în

vedere faptul că acesta a fost în proprietatea publică a municipiului

Drobeta-Turnu Severin, având la bază Hotărârea de Guvern nr. 963/2002, rămasă

validă.

Până la emiterea

Dispoziției nr. 2673 din 09  iulie 2009 de către Primarul municipiului

Drobeta-Turnu Severin, cu respectarea formalităților și procedurilor cerute de

lege, imobilul în speță, compus din teren în suprafață de 1834 mp și

construcție, a fost în domeniul public al Primăriei, SC S. SA având doar

folosința acestuia.

Se mai reține că

emiterea dispoziției de restituire după o perioadă de timp îndelungată a avut

loc tocmai datorită faptului că această emitere a fost suspendată, deoarece

cererea de anulare a Hotărârii de Guvern nr. 963/2002 a fost soluționată

irevocabil, rămânând valabilă, conform Deciziei civile nr. 2857 din 16

septembrie 2008 pronunțată în Dosar nr. 126213/54/2007 de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ.

Tribunalul a reținut

astfel că reclamanții au "un bun", restituit prin Dispoziția nr. 2673

din 9 iulie 2009 a Primarului municipiului Drobeta-Turnu Severin, dispoziție

contestată de către pârâta SC S. SA, contestație rămasă definitivă prin Decizia

nr. 9585 din 11  octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar

nr. 7900/101/2011.

S-a luat act că deși

reclamanții nu au pierdut niciodată proprietatea bunului ca efect al

dispoziției de restituire menționate (dispoziție dată tocmai pentru înlăturarea

caracterului nelegal al preluării), nu se pot bucura de bunul lor în liniște,

ca proprietari legitimi.

S-a mai reținut că pe

lângă intabularea în Cartea Funciară, reclamanții au achitat taxele și

impozitele aferente imobilului ceea ce are ca semnificație recunoașterea și de

facto a reclamanților ca proprietari, făcându-se trimitere la cauza Brumărescu

contra României, Beyeller împotriva Italiei.

Având în vedere toate

aceste considerente, instanța a reținut că titlul reclamanților este preferabil

și constatând că reclamanții sunt lipsiți în mod nejustificat de bunul lor s-a

apreciat că atât acțiunea principală astfel cum a fost precizată cât și cererea

de chemare în judecată a altor persoane, sunt întemeiate.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, care, prin Decizia

nr. 49 din 5 februarie 2014, în esență cu aceeași motivare, a respins ca

nefondate apelurile declarate împotriva sentinței, de pârâții D.S., T.A.L.,

T.N., P.P. și SC S. SA, precum și de intervenientul B.A.

Totodată au fost

anulate ca netimbrate apelurile declarate, împotriva aceleiași sentințe, de

pârâta SC M. SRL și intervenienta SC A.M.G. SRL.

A fost anulat de

asemeni apelul declarat împotriva sentinței de pârâta SC G.I.D.C. SRL.

Împotriva deciziei

dată în apel, au declarat recurs în termen legal atât pârâta SC S. S.A., cât și

intervenientul B.A., în calitate de administrator al SC E.I. SRL.

În recursul său,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, în vigoare

la data inițierii demersului judiciar, SC S. SA, critică hotărârea din apel,

după cum urmează:

- în mod greșit au

reținut instanțele că pârâta nu deține un drept de proprietate asupra

imobilului, în condițiile în care aceasta a preluat patrimoniul IJPS Mehedinți

(inclusiv cu activele reprezentate de imobile, construcții și alte mijloace

fixe) operând un "transfer" al dreptului de proprietate care își are

izvorul în lege. Se face trimitere în acest sens, la art. 20 din Legea nr.

15/1990 și respectiv art. 645 C. civ. de la 1864.

Ca atare, conchide

recurenta, cum imobilul s-a aflat în deplina sa proprietate, are calitatea de

unitate deținătoare în înțelesul art. 21 (1) din Legea nr. 10/2001, hotărârea

fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

- în mod

"eronat" s-a considerat că reclamanții au făcut dovada dreptului lor

de proprietate asupra imobilului, în acest sens Dispoziția nr. 2673 din 9 iulie

2009 emisă de Primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin, nefiindu-le

opozabilă.

- cum dispoziția

emisă în baza Legii nr. 10/2001 nu a individualizat suprafețele, vecinătățile

și construcțiile cu privire la care s-a aprobat restituirea în natură, aceasta

nu poate face dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil.

Tot astfel, din

aceleași considerente, nu poate face dovada dreptului de proprietate asupra

nemișcătorului, nici procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de

29 iulie 2009, întrucât nici în cuprinsul acestuia nu sunt identificate și

individualizate cotele părți asupra cărora s-a dispus restituirea în natură.

Ca atare, conchide

recurenta, greșit s-a reținut că reclamanții au făcut dovada identității dintre

imobilul proprietatea SC S. SA și imobilul menționat în Dispoziția nr. 2673 din

9 iulie 2009, emisă de Primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Invocând același

temei legal, pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac,

intervenientul B.A. susține că instanța de apel a interpretat greșit

dispozițiile hotărârii Atanasiu contra României. Astfel, se arată, proprietarul

care nu deține un bun actual în patrimoniul său (cauza reclamanților) nu poate

obține, în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, mai mult decât

despăgubirea prevăzută de legea specială.

Ca atare,

reclamanții, în acțiunea în revendicare dedusă judecății, au doar un drept de

creanță împotriva statului iar nu un drept real împotriva proprietarului ce

deține un "bun actual", întrucât a cumpărat imobilul cu bună-credință

și cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data înstrăinării.

Or, se arată, așa cum

reiese și din hotărârea citată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a

impus obligarea României la restituirea în natură a imobilelor care au intrat

deja în patrimoniul altor persoane ci, doar au recunoscut un drept de creanță

asupra bunului, pentru a asigura stabilitatea circuitului civil.

Recurentul face

trimitere la practica instanței supreme care, a statuat că în absența unei

hotărâri prin care să se fi dispus expres restituirea bunului, nu poate fi

recunoscut reclamanților decât un drept de creanță constând în despăgubirile

prevăzute de Legea nr. 10/2001 și acordate în condițiile Legii nr. 247/2005.

Nici cheltuielile de

judecată, mai susține recurentul, nu sunt corect acordate, întrucât acestea

trebuiau să fie proporționale cu suprafața din imobil ocupată de către fiecare

pârât.

Recursurile se

privesc ca nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce

succed.

Criticile din ambele

recursuri vizează soluționarea, pe fond, a cererii având ca obiect revendicarea

imobilului, ipoteza din cauza de față - când atât reclamantul cât și pârâtul

invocă existența unui titlu preferabil - fiind deja clarificată de practica

judiciară care, a statuat constant că în asemenea litigii trebuie să se țină

seama de particularitățile fiecărui caz în parte, necesitate afirmată atât prin

Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și de Curtea

europeană a Drepturilor Omului, la a cărei practica se face referire.

Ca atare, cauza de

față nu poate fi soluționată fără a se avea în vedere următoarele elemente

particulare ale speței:

- reclamanții sunt

succesori în drepturi ai fostului proprietar al imobilului, G.G., decedat la 12

martie 1959, în calitate de nepoți de fii, autorul lor dobândind legal

proprietatea asupra imobilului din Drobeta-Turnu Severin, str. T., urmare

contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Mehedinți din 2

ianuarie 1935 și transcris în Registrul de transcripțiuni sub nr. 8 din 2

ianuarie 1935.

- imobilul a fost

abuziv preluat de stat, pe numele adevăratului proprietar, prin aplicarea

greșită a dispozițiilor Decretului nr. 92/1950, în condițiile în care acesta nu

se încadra în dispozițiile art. 1 (4) pct. 1 din actul normativ.

- până la data de 9

iulie 2009, imobilul în litigiu a fost proprietatea publică a Municipiului

Drobeta-Turnu Severin (a se vedea anexa nr. 2 a Hotărârii Guvernului nr.

963/2002), nefiind în circuitul civil, chestiune tranșată prin hotărâre

judecătorească irevocabilă (Decizia nr. 2857 din 16 septembrie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

- în calitate de

persoane îndreptățite, reclamanții, au urmat procedura specială instituită prin

dispozițiile Legii nr. 10/2001, la finalizarea căreia s-a emis Dispoziția nr.

2673 din 9 iulie 2009 de către Primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin,

dispoziție atacată în instanță care, prin hotărâre irevocabilă a menținut

măsura restituirii în natură a nemișcătorului. (a se vedea Decizia nr. 9585 din

11 octombrie 2012, a Curții de Apel Craiova).

Ulterior acestor

demersuri legale, deși în favoarea reclamanților s-a emis și procesul-verbal de

punere în posesie înregistrat sub nr. 16951 din 22 iulie 2009 și s-a operat

înscrierea în cartea funciară a orașului Drobeta-Turnu Severin, aceștia nu au

putut intra în posesia nemișcătorului care, era ocupat de pârâți.

- în condițiile

arătate, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, reclamanții

beneficiau la data introducerii acțiunii de o speranță legitimă, întemeiată

atât pe o dispoziție legală (lege specială de reparație) cât și pe o decizie

judiciară (hotărârea irevocabilă dată în soluționarea contestației formulată în

baza Legii nr. 10/2001) existând o bază suficientă în dreptul intern pentru a

se reține incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la

Convenție.

- recurenta SC S.

S.A., nu a făcut dovada, prin niciuna din probele administrate, că imobilul în

litigiu ar fi fost trecut din proprietatea publică a statului, în proprietate

privată și ulterior, în patrimoniul său, natura juridică a bunului, aflat - așa

cum s-a arătat - în proprietatea publică a Municipiului Drobeta-Turnu Severin,

plasându-l în afara circuitului civil și înlăturând și susținerile recurentei

vizând dobândirea bunului, ex lege, calitatea acesteia putând fi comparată mai

degrabă cu aceea a unui detentor precar.

- identitatea dintre

imobilul revendicat și cel care a făcut obiectul procedurii speciale prevăzută

de Legea nr. 10/2001, a fost confirmată de ansamblul probator administrat,

inclusiv de expertiza tehnică în specialitatea topografie, efectuată în cauză.

Tot astfel, criticile

recurenților referitoare la domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 (în care

este inclus, în adevăr, și imobilul în litigiu) și îndreptățirea reclamanților

de a primi doar măsuri reparatorii prin echivalent pe considerentul

imposibilității obiective de restituire în natură, nu pot fi primite, în

condițiile în care - așa cum s-a arătat - procedura specială de restituire a

fost deja parcursă și s-au pronunțat hotărâri judecătorești care, au confirmat

dispoziția de restituire în natură.

Ca atare, acțiunea a

fost soluționată din perspectiva comparării titlurilor exhibate de părți,

apreciindu-se corect că cel al reclamanților, care emană de la adevăratul

proprietar, este unul mai bine caracterizat, preferabil, în considerarea

principiului nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet.

Or, din această

perspectivă, invocarea principiului bunei-credințe a subdobânditorului, este

lipsită de relevanță.

Nefondată se privește

și critica vizând obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, față

de dispozițiile art. 274 (1) și respectiv art. 277 C. proc. civ. de la 1865, ce

lasă la latitudinea instanței modalitatea de a obliga la plată pe cei căzuți în

pretenții, care pot achita cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional

sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de

drept dintre aceștia.

De altfel, cât

privește cheltuielile de judecată acordate la fond, critica este formulată

omisso medio, neexistând motiv de apel sub acest aspect.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursurile urmează a se respinge, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de pârâta SC S. SA și de intervenientul B.A.,

administrator al SC E.I. SRL împotriva Deciziei nr. 49 din 05 februarie 2014 a

Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Obligă recurenții la

plata sumei de 8680 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți

C.S.A., H.I. și T.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN