ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3227/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 14 februarie 2013, sub nr. 3011/101/2013 reclamantele R.G.I.R., B.B.J. și SC B. SRL, prin mandatar G.A., au chemat în judecată pârâta SC C. SA, solicitând ca, în baza probelor care vor fi administrate în cauză, să se dispună obligarea acesteia la plata despăgubirilor în sumă totală de 227.500 euro, în echivalent 978.000 RON, reprezentând lipsa de folosință a imobilului proprietatea reclamanților în suprafață utilă de 297,23 mp (etaj - 183,51 mp și subsol - 112,72 mp), situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C. nr. 4, jud. Mehedinți, ca urmare a deposedării abuzive, prin violență, calculată la prețul de 12 euro/mp, pe perioada 24 noiembrie 2006 - 3 mai 2012, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 61 din 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru despăgubirile aferente perioadei 24 noiembrie 2006 - 14 februarie 2010. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele-pârâte R.G.I.R., B.B.J., SC B. SRL, prin mandatar G.A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC C. SA. A fost obligată pârâta reclamantă să plătească reclamantele-pârâte suma de 72.371 euro reprezentând despăgubirile pentru lipsa de folosință (chirii) a imobilului situat în Dr. Tr Severin, str. T.C., aferente perioadei 14 februarie 2010 - 3 mai 2012. A fost respinsă cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta-reclamantă să plătească reclamantelor-pârâte suma de 4.563 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că dreptul reclamanților de a solicita despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință (fructele civile) pentru imobilul față de care pretind proprietatea, s-a născut la momentul în care, atributul folosinței Ie-a fost tulburat de către pârâtă prin fapta de ocupare abuzivă, faptă care, cum ei înșiși susțin, ar fi fost săvârșită în data de 24 noiembrie 2006. Raportat la momentul introducerii prezentei acțiuni, 14 februarie 2013, rezultă că, perioada pentru care puteau fi solicitate fructele civile fără a se putea opune prescripția, este ulterioară lunii februarie 2010. Contrar apărărilor făcute de către reclamante pe această excepție, nu s-a reținut drept caz de întrerupere a prescripției analizate, introducerea de către reclamant a acțiunii soluționată prin sentința civilă nr. 183 din 17 ianuarie 2008 a Judecătoriei Drobeta Tr.

Severin câtă vreme, respectiva acțiune a avut un alt obiect (revendicare) decât cel dedus judecății prin prezenta. Privitor la fondul pretențiilor reclamantelor, aferente perioadei 14 februarie 2010-3 mai 2012, s-a constatat că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente: Reclamantele au făcut dovada că au un drept de proprietate asupra imobilului situat în Tr. Severin str. T.C. nr. 4, (cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 august 2006 de către BNP G.V.), drept confirmat de altfel și prin sentința civilă nr. 183 din 17 ianuarie 2008 a Judecătoriei Tr. Severin, sentință prin care a fost admisă acțiunea în revendicare a reclamantelor împotriva pârâtei, constatându-se că aceasta din urmă exercită asupra imobilului o posesie nelegitimă.

Astfel datorită intervenirii prescripției dreptului material la acțiune, pârâta nu poate fi obligată decât la plata fructelor percepute, sau care ar fi putut fi percepute, ulterior datei de 14 februarie 2010. S-a reținut că susținerile făcute de către pârâta-reclamantă în întâmpinare și cererea reconvențională sunt neîntemeiate câtă vreme, înscrisurile depuse la dosarul cauzei atestă, pe de o parte, inexistența unei identități între imobilul ce a fost proprietatea pârâtei, situat în Tr. Severin str. T.C. nr. 1-5, și imobilul ce a fost revendicat de către reclamante în litigiul purtat între părți, finalizat irevocabil prin sentința civilă nr. 183 din 17 ianuarie 2008 a Judecătoriei Tr. Sevehn (și pentru care, în prezenta, reclamantele solicită obligarea pârâtei la despăgubiri), pe de altă parte, faptul că, pârâta și-a înstrăinat, încă din anul 2008, dreptul de proprietate asupra imobilului din str. T.C.

nr. 1-5, imobil ce nu a fost ocupat niciodată de către reclamantele-pârâte, din procesul-verbal din 3 mai 2012 întocmit de către BEJ D.A. reieșind că punerea în posesie a acestora, ca act de executare în procedura de îndeplinire silită a obligației debitoarei pârâte, astfel cum aceasta a fost stabilită prin sentința civilă pronunțată în acțiunea în revendicare, a vizat imobilul revendicat, respectiv cel situat în str. T.C. nr. 4. Împotriva acestei decizii au formulat apel, reclamantele R.G.I.R., B.B.J. și SC B. SRL și pârâta SC C. SA, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin decizia nr. 356 din 18 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins ca nefondate ambele apeluri declarate de reclamantele R.G.I.R., B.B.J.

și SC B. SRL și de pârâta SC C. SA. A anulat ca insuficient timbrată, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu B.C.A. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, în esență, următoarele: Aplicabil raporturilor civile obligaționale este termenul general de prescripție de 3 ani, instituit de art. 3 alin. (1) din Decretului nr. 167/1958, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art. 7 alin. (1) din același act normativ.

Ocuparea imobilului, dovedită în litigiul anterior privind revendicarea ca având loc în anul 2006, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate imputabilă pârâtei, prejudiciul creat constând în lipsirea proprietarului de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru imobil, dar și de valorificarea tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularilor dreptului, astfel încât acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință este pe deplin justificată, acestea fiind datorate de la data când proprietarul a fost împiedicat în exercitarea prerogativelor dreptului său de proprietate, respectiv din anul 2006. Nu s-a reținut susținerea potrivit căreia abia în data de 3 mai 2012, data punerii în posesia imobilului, ar fi cunoscut întinderea pagubei pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 8 din Decret, până în acel moment fiind împiedicați, potrivit propriilor afirmații, de termenul nerezonabil de soluționare al acțiunii în revendicare și de obținerea de către pârâtă a suspendării executării hotărârii definitive în cadrul dosarului având ca obiect contestație la executare, căci momentul cunoașterii existenței pagubei este dat de momentul cunoașterii ocupării imobilului,

doar întinderea este condiționată de punerea efectivă în executare a hotărârii judecătorești care a recunoscut proprietarului dreptul său asupra bunului și a obligat pârâtul să îl elibereze. S-a reținut că neîntemeiate sunt și susținerile potrivit cărora în cauză a operat întreruperea prescripției extinctive în temeiul art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, în acest sens apelanta-reclamantă prevalându-se de introducerea acțiunii în revendicare textul legal precitat impunând existența unei identități de obiect al celor două litigii, doar în acest fel putându-și găsi rațiune fundamentul modificării cursului prescripției, respectiv, pe de o parte, lipsa de convingere a titularului dreptului, în ceea ce privește temeinicia pretenției și, pe de altă parte, considerarea poziției, în fapt, a debitorului, ca fiind conformă dreptului, bazată pe împotrivirea sa.

S-a reținut că niciuna din probele administrate în cursul soluționării fondului și în apel nu au relevat faptul că, deși punerea în posesie a reclamantelor trebuia făcută pe imobilul situat la nr. 4, aceștia au ocupat abuziv imobilul situat la nr. 1-5 până în anul 2008, anul înstrăinării acestuia din urmă către cumpărătorul B.C.A. și ulterior către cumpărătorii M.C. și M.E. S-a mai reținut că deși apelanta-pârâtă avea posibilitatea de a solicita, conform dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, nu a uzat de acest drept, nici prin motivele de apel și nici ulterior neînțelegând să solicite refacerea sau completarea raportului de expertiză, ci doar încuviințarea probei cu înscrisuri.

S-a apreciat că aceeași manieră de abordare a problemei se impune și în privința criticii referitoare la judecarea cauzei în lipsa pârâtei, dispozițiile art. 102 C. proc. civ. dând posibilitatea instanței ca, după cercetarea tuturor lucrărilor din dosar și ascultarea susținerilor părții prezente, să se pronunțe pe temeiul dovezilor administrate chiar dacă la termenul sorocit pentru judecată se înfățișează numai una din părți, putând primi excepțiile și apărările părții care lipsește. În temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, având în vedere că intervenientul accesoriu B.C.A. nu a achitat diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 26.798 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin citație, a fost anulată cererea de intervenție accesorie în favoarea apelantei SC C. SA, ca insuficient timbrată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele R.G.I.R., B.B.J. și SC B. SRL și pârâta SC C. SA, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Recurentele-reclamante au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia au solicitat admiterea recursului, modificarea soluției instanței de apel întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) și art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, considerându-se în mod nelegal că este prescris dreptul la acțiune în despăgubiri aferente perioadei 24 noiembrie 2006 - 14 februarie 2010. Totodată s-a arătat că se impune modificarea soluției instanței de apel în sensul admiterii acțiunii și obligării intimatei-pârâte SC C. SA Drobeta Turnu Severin la plata despăgubirilor în sumă totală de 159.000 euro în echivalent RON reprezentând lipsa de folosință a imobilului situat în municipiul Drobeta Turnu Severin str. T.C.

nr. 4, Județul Mehedinți pentru întreaga perioadă de la 24 noiembrie 2006, când reclamantele au fost deposedate prin violență de reprezentanții pârâtei și până la data de 3 mai 2012, când reclamantele au fost puse în posesia aceluiași imobil. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. s-a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată din recurs. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurentele au susținut, în esență următoarele: - Instanța de fond cât și instanța de apel au soluționat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 24 noiembrie 2006 - 14 februarie 2010, invocând că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și dispozițiile art. 7 din același act normativ.

În speță erau aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Recurentele-reclamante au fost deposedate de imobilul proprietatea acestora la data de 24 noiembrie 2006, prin fapta ilicită a reprezentanților intimatei-pârâte SC C. SA Drobeta Turnu Severin, care au putut fi repuse în posesia aceluiași imobil abia la data de 3 mai 2012, prin intermediul executorului judecătoresc, respectiv la finalizarea litigiului având ca obiect revendicarea imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C. nr. 4, jud. Mehedinți.

- Instanța de apel a ignorat că art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 a reglementat o excepție de la regula începerii curgerii prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri prevăzut de art. 7 din același act normativ, în sensul că în această situație termenul de prescripție nu curge de la data nașterii dreptului la acțiune, ci de la data cunoașterii sau considerarea ca obligatorie a cunoașterii acestei împrejurări, deoarece s-a urmărit stabilirea unei situații echitabile, neputând opune victimei prejudiciului curgerea unei prescripții ce nu-i este imputabile, din moment ce acesta, fără culpa sa, nu cunoștea întinderea pagubei.

- Având în vedere, că recurentele-reclamante, în perioada 2007-2012 nu au cunoscut întinderea prejudiciului suferit, ca urmare a deposedării abuzive prin violența de imobil, a faptului că în perioada 2007-2012 părțile s-au judecat în acțiunea în revendicare imobiliară, fiind suspendată la cererea pârâtei SC C. SA Drobeta Turnu Severin punerea în posesia imobilului în baza sentinței civile nr. 183 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin până la soluționarea recursului, respectiv până la data de 29 martie 2012 când s-a pronunțat decizia nr. 4404 din 29 martie 2012 de Curtea de Apel Craiova, acestea erau în drept să formuleze acțiunea în despăgubiri, începând cu data de 3 mai 2012 când au fost puse efectiv în posesia imobilului și totodată erau în drept să solicite despăgubiri pentru întreaga perioada 24 noiembrie 2006 - 3 mai 2012. - Instanța de apel trebuia să aplice și dispozițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 și să constate că, o dată cu introducerea acțiunii în revendicare termenul de prescriere era întrerupt, deoarece până la soluționarea acțiunii în revendicare nu a cunoscut întinderea prejudiciului, mai ales că era suspendată punerea în posesie a reclamantelor cu imobilul proprietatea acestora, până la soluționarea irevocabilă a acestei acțiuni.

Recurenta-pârâtă SC C. SA a solicitat admiterea recursului, anularea deciziei atacate ca nelegală și pe fondul cauzei respingerea acțiunii formulată de către reclamante prin mandatar G.A., ca inadmisibilă pe calea excepției, iar pe fondul cauzei ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: - Excepțiile invocate de către pârâtă nu au fost analizate de către instanța de fond, nepronunțând asupra acestor excepții nici instanța de apel. Imobilul nu a fost ocupat fără drept, apelantele-reclamante cu rea-credință au intabulat imobilul pe o parcela învecinată așa cum a concluzionat expertul în raportul de identificare, delimitare și evaluare din 25 octombrie 2013. Instanța de apel nu face nici o referire la raportul de expertiza extrajudiciară deși la termenul din 14 octombrie 2013 a admis această probă.

Instanța nu a analizat nici aspectul invocat de pârâtă în sensul că, raportul de evaluare efectuat în fața instanței de fond nu a putut analiza în concret starea spațiului pentru care au fost solicitate despăgubiri pentru lipsa de folosința din imobilului situat în str. T.C. nr. 4. Acest spațiu din imobilul arătat nefiind nici acum în proprietatea efectivă a apelantelor-reclamante ci în proprietatea numiților M. proprietarii tabulari din anul 2008. - S-a invocat excepția lipsei calității procesuale a pârâtei, motivată de faptul că, pârâta nu a folosit niciodată imobilul situat în Drobeta Turnu-Severin, str. T.C. nr. 4. jud. Mehedinți, sens în care nu Ie-a deposedat niciodată abuziv de folosința acestui imobil pe apelantele-reclamante.

- Pe fondul cauzei s-a precizat faptul că, reclamantele au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 22 august 2006 un imobil situat în Drobeta Turnu-Severin, str. T.C. nr. 4, jud. Mehedinți, dar au ocupat abuziv prin manevre dolosive imobilului situat în Drobeta Turnu-Severin, str. T.C. nr. 1-5. proprietatea numiților M.C. și M.E. Recurenta-pârâtă a susținut că nu este proprietarul imobilului situat în str. T.C. nr. 1-5, acest imobil a fost proprietatea pârâtei până în anul 2008. Apelantele-reclamante au solicitat despăgubiri pentru lipsa folosinței imobilului situat în Drobeta Turnu-Severin, str. T.C. nr. 1-5, imobil ce nu l-au avut niciodată în proprietate, ele cumpărând în anul 2006 un imobil situat sub nr. 4, astfel pârâta în temeiul art. 119-120 C. proc.

civ., respectiv art. 209-210 noul C. proc. civ., respectiv în temeiul art. 57-59 / 68-71 noul C. proc. civ. a formulat cerere reconvențională și cerere de chemare în judecată a altor persoane solicitând: introducerea în cauză a adevăraților proprietari ai imobilului, numiții M.C. și M.E. În data de 8 august 2008 SC C. SA a vândut imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C., nr. 1-5, jud. Mehedinți cumpărătorului B.C.A., astfel fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat în data de 8 august 2008 în fața notarului public l.M. În data de 18 august 2008 B.C.A. a vândut imobilul cumpărat de la pârâtă cumpărătorilor M.C. și soției M.E., fiind încheiat în acest sens contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 18 august 2008 în fața BNP l.M.

S-a solicitat să se dispună evacuarea reclamantelor-pârâte reconvenționale din imobilul ocupat abuziv situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C., nr. 1-5. Instanța de apel a invocat prevederile dispozițiilor art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., înlăturând dovezile exprese constând din extrase de carte funciară depuse în original eliberate de către OCPI Mehedinți, de unde rezultă fără drept de tăgadă că același imobil este intabulat în doua cărți funciare, imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C., nr. 1-5, jud. Mehedinți încorporează și spațiul pentru a cărui lipsă de folosință a fost obligată recurenta la plata despăgubirilor, situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C., nr. 4, jud. Mehedinți.

Pentru considerentele arătate s-a sjlicitat să se admită cererea de recurs așa cum a fost formulată și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea introducerii în prezenta cauză pe cei chemați în judecată ca fiind deținătorii legali ai imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, str. T.C., nr. 1-5, jud. Mehedinți, iar în subsidiar să se admită recursul, și în consecință să se respingă cererea principală formulată de reclamante prin mandatar ca neîntemeiată. Recurentele-reclamante au formulat întâmpinare solicitând respingerea cererilor formulate de recurenta-pârâtă SC C. SA Dr. Tr. Severin ca neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă SC C. SA a formulat la data de 24 iunie 2014 note scrise solicitând admiterea excepției necompetenței funcționale a secției a ll-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și scoaterea cauzei de pe rolul secției a ll-a civilă și înaintarea acesteia spre soluționare secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere natura civilă a cauzei, și în subsidiar, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, întrucât începând din anul 2001, nu a avut posesia de fapt a bunului. În plus până în anul 2012, titlul de proprietate al pârâtei asupra bunului nu fusese înfrânt de cel al reclamantelor. Totodată a solicitat, în ipoteza respingerii excepției, ca în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 5 C. proc.

civ. să se admită recursul, să se caseze decizia recurată, și să se trimită cauza spre rejudecare instanței de apel pentru corecte stabilire a situației de fapt, eronat reținută de instanțele anterioare. Recurenta a susținut că, caracterul civil al litigiului rezultă din faptul că acțiunea în despăgubiri este accesorie acțiunii în revendicarea imobilului. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei fiind motivată de împrejurarea că, pe de o parte, titlul de proprietate al pârâtei a fost înfrânt de intimate abia prin decizia nr. 4404 din 29 martie 2012 și, pe de altă parte spațiul a fost liber din 2001, fiind complet dezafectat și în renovare, astfel cum rezultă din actele dosarului.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamante, s-a solicitat respingerea acestuia. La data de 25-26 iunie 2014 SC C. SA a formulat note scrise solicitând, în esență, să fie avute în vedere dispozițiile art. 314 C. proc. civ. și din perspectiva acestui text de lege și a dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., să se aibă în vedere că instanța de apel nu a stabilit în mod corect și nu a lămurit pe deplin situația de fapt, recurenta-pârâtă neavând în nici un interval din perioada 24 noiembrie 2006 - 3 mai 2013 posesia de fapt a bunului, de la dosar lipsind orice probă în acest sens. Recursul este nefondat. Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursurile declarate de reclamante și pârâtă.

În ceea ce privește racursul formulat de reclamante, în dezvoltarea criticilor sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele susținând că instanțele au încălcat și aplicat greșit dispozițiile Decretului nr. 167/1958 în analizarea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 24 noiembrie 2006 - 14 februarie 2010. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, reținându-se corect excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 24 noiembrie 2006 - 14 februarie 2010. Instanța de apel a aplicat și interpretat corect prevederile art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 8, art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, reținând că în raporturile civile dintre părți este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, termen care a început să curgă conform art. 7 alin. (1) de la data când proprietarele-reclamante au fost împiedicate în exercitarea prerogativelor dreptului lor de proprietate, imputabilă pârâtei respectiv de la data ocupării imobilului de către pârâtă, din anul 2006 și nu de la data punerii în posesie a reclamantelor asupra imobilului, din data de 3 mai 2012. Având în vedere că acțiunea a fost introdusă la data de 14 februarie 2013, în mod corect s-au acordat despăgubiri doar pe ultimii trei ani anterior introduceri prezentei acțiuni.

În mod judicios s-a apreciat că momentul cunoașterii existenței pagubei este dat de momentul cunoașterii ocupării imobilului, doar întinderea este condiționată de punerea efectivă în executare a hotărârii judecătorești care a recunoscut proprietarelor dreptul asupra bunului și a obligat pârâta să îl elibereze. Termenul de prescripție nu a fost întrerupt prin promovarea acțiunii în revendicare deoarece legiuitorul impune existența unei identități de obiect al celor două litigii. În lipsa în cauza anterioară a capătului de cerere în pretenții derivând din lipsa de folosință a imobilului pentru a opera întreruperea prescripției extinctive, nu sunt incidente dispozițiile art. 16 din Decret.

Referitor la recursul formulat de pârâtă, Înalta Curte constată că nu există nici un motiv de recurs întemeiat care să atragă admiterea recursului casarea deciziei recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe sau modificării deciziei atacate în sensul admiterii apelului pârâtei, cu consecința respingerii acțiunii formulate de către reclamante. Înalta Curte, reține că probele administrate sunt îndestulătoare pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii și că instanțele au stăruit pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, încât nu se poate dispune casarea hotărârii pentru refacerea, completarea probatoriului sau introducerea altor părți în cauză.

De altfel, pârâta a avut posibilitatea de a propune și administra probatoriu, ceea ce s-a și întâmplat, iar în apel pârâta, în afară de proba cu înscrisuri, în temeiul principiului disponibilității a considerat suficientă reaprecierea probelor administrate, neuzând de prevederile art. 295 alin. (2) C. proc. civ. Nu poate fi primit motivul de recurs referitor la cererea de chemare în judecată a altor persoane, prin care se tindea la introducerea în proces a numiților M.C. și M.E., întrucât așa cum au reținut și instanțele de judecată nu au fost îndeplinite cerințele specifice instituției reglementată la art. 57 și urm. C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtei, instanța de apel a analizat-o corect concluzionând cât privește individualizarea imobilului că există identitate între imobilul asupra căruia reclamantele au titlu și cel ocupat de pârâtă și că atât situația juridică a imobilului pentru a cărui lipsă de folosință reclamantele din prezenta cauză solicită despăgubiri, cât și situația de fapt au fost pe deplin stabilite în litigiile anterioare purtate între părți, puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă opunându-se stabilirii unei situații contrare celei reținute prin aceasta.

Nu pot fi admise nici motivele de recurs referitoare la lipsa unei acțiuni de ocupare a imobilului proprietatea reclamantelor din anul 2006, această stare de fapt fiind tranșată irevocabil, așa cum s-a arătat în cadrul acțiunii în revendicare, anterior promovată, precum și cele referitoare la existența unei acțiuni a reclamantelor de ocupare a unui alt imobil, decât cel la care erau îndreptățite, procesul verbal de executare Încheiat la 3 mai 2012, relevând punerea în posesie a proprietarelor conform dispozitivului sentinței. În mod judicios a apreciat instanța de apel că reclamantele în temeiul dreptului de proprietate consacrat de dispozițiile art. 480 C. civ.

au dreptul la recuperarea prejudiciului constând în contravaloarea lipsei de folosință, corelativ obligației pârâtei de reparare a pagubei și că sub aspectul cererii reconvenționale starea de fapt stabilită nu a relevat faptul că, deși punerea în posesie a reclamantelor trebuia făcută pe imobilul situat la nr. 4 acestea au ocupat abuziv imobilul situat la nr. 1-5 până în anul 2008, anul înstrăinării acestuia din urmă către cumpărătorul B.C.A. și ulterior către cumpărătorii M.E. și M.C. Recurenta-pârâtă nu a arătat care sunt excepțiile neanalizate de instanța de fond și de apel pentru a face obiectul controlului judiciar. Instanța de apel este îndreptățită să grupeze argumentele care i-au format convingerea pentru a răspunde la motivele de apel printr-un considerent comun încât au fost respectat și prevederile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Având în vedere ca raportul juridic dintre părți s-a născut sub imperiul vechiului C. proc. civ., dispozițiile art. 36 noul C. proc. civ., art. 68-71 noul C. proc. civ., nu au aplicabilitate în cauză. Restul criticilor vizează greșita stabilire a situației de fapt ce nu mai pot fi valorificate pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 10 nu mai există ca motiv de recurs ca urmare a abrogării acestuia prin O.U.G. nr. 138/2000. Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele R.G.I.R., prin mandatar G.A., B.B.J., prin mandatar G.A. și SC B. SRL Drobeta Turnu Severin, prin mandatar G.A. și de pârâta SC C. SA (fosta Cofetăria C.). Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 356/2013 din 18 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 23 octombrie 2014.