ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1757/2016

Decizia nr. 1757/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial, sub nr. x/225/2011 pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul

B. Mehedinți, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 549.789 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 2186 mp, teren situat în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, proprietatea reclamantei, ocupat fără drept de către pârât.

Prin sentința nr. 4551 din 12 octombrie 2011 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

La această din urmă instanță, cauza a fost înregistrată la data de 24 octombrie 2011, sub nr. x/101/2011.

Prin sentința nr. 2 din

data de 16 ianuarie 2012, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC A. SA Balotești împotriva pârâtului B. Mehedinți, a obligat pârâtul la plata sumei de 610.090 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului, pe perioada 17 ianuarie 2009 - 16 iunie 2011 și la plata sumei de 12.217 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu expert.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este proprietara terenului situat în Drobeta Turnu Severin, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 1 iulie 1997, în suprafață totală de 9.161 mp, iar pârâtul folosește din terenul reclamantei, suprafața de 2.186 mp, fără să dețină un contract de închiriere sau un alt titlu care să-i permită să folosească suprafața de teren mai sus arătată, situație în care, se impune obligarea pârâtului la plata de daune interese, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, dat fiind că, prin folosirea gratuită și fără acordul reclamantei, aceasta este lipsită de unul dintre atribuitele dreptului de proprietate și anume, folosința terenului.

A mai reținut prima instanță că, în cauză, la stabilirea contravalorii folosinței terenului s-au avut în vedere de către expertul desemnat în cauză dispozițiile Hotărârii Consiliului Local Drobeta Turnu Severin nr. 24/2005, prin care s-au stabilit chiriile percepute pentru terenurile închiriate pentru activități comerciale, precum și pentru închirierea spațiilor cu altă destinație, decât cea de locuință, prețul calculat fiind de 2,10 euro/mp astfel încât, în raport de suprafața ocupată, contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 17 ianuarie 2009 - 16 iunie 2011 este de 610.090 lei.

Totodată s-a constatat că, în cauză, între părți s-a mai purtat un proces cu privire la aceeași suprafață de teren și având ca obiect tot lipsa folosinței, pronunțându-se sentință nr. 311 din 19 ianuarie 2010, a Judecătoriei Turnu Severin, prin care s-a acordat reclamantei suma de 411.521 lei, pentru perioada aprilie 2007 - 16 ianuarie 2009.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul B. Mehedinți, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin Decizia nr. 137/2012 din 4 octombrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a admis apelul și a schimbat sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 72.906 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 17 ianuarie 2009 - 16 iunie 2011, precum și la plata sumei de 5.075 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, contravaloarea lipsei de folosință lunare a suprafeței de teren de 2.186 mp este de 2514 lei, conform raportului de expertiză efectuat de expert C., care a avut în vedere categoria de teren, situarea terenului, funcția economică, poziția față de accesul la rețele de transport, echiparea cu rețele de apă canal, energie electrică, gaze, caracteristicile geotehnice ale terenului, funcția compatibilă cu planul urbanistic.

Instanța de apel a reținut că nu poate fi luată în considerare determinarea lipsei de folosință efectuată de experți, atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel întemeiată pe Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin nr. 24 din 16 februarie 2005 întrucât terenul în litigiu este proprietate privată a SC A. SA Balotești și nu proprietate a Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Criticile vizând aprecierile greșite ale instanței privind lipsirea de unul din atributele dreptului de proprietate, anume folosința, fără a se avea în vedere că halele existente pe terenul reclamantei au fost construite înainte de 1989, nu de către pârâtă, care a devenit proprietar al acestor construcții prin lege, au fost înlăturate, instanța de apel apreciind că acestea nu prezintă relevanță în cauză.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC A. SA Balotești invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2778 din 24 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SA Balotești împotriva Deciziei nr. 137 din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a Civilă, a casat decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a constatat întemeiate criticile ce se subscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, verificând considerentele deciziei recurate a constatat că nu cuprind argumentele care au format convingerea instanței în sensul înlăturării concluziilor raportului de expertiză, și nici motivele pentru care s-a apreciat că suma de 72.906 lei reprezintă lipsa de folosință a terenului în litigiu, pentru perioada 17 ianuarie 2009 - 16 iunie 2011, ceea ce echivalează cu insuficienta cercetare a fondului litigiului, devenind astfel incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte a apreciat ca fiind fondate criticile aduse de recurentă deciziei atacate, a admis recursul și a dispus casarea hotărârii atacate, instanța de apel, cu ocazia rejudecării, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost investită, urmând să dispună refacerea probatoriului astfel încât contravaloarea lipsei de folosință a terenului în litigiu să rezulte din probe cu caracter științific care să constituie valorificarea mai multor metode de evaluare.

În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, la data de 5 iunie 2014.

Prin Decizia nr. 958 din 9 decembrie 2015, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâtul apelant.

S-a admis apelul declarat de pârâtul B. Mehedinți și a fost schimbată în parte sentința nr. 2 din 16 ianuarie 2012 a Tribunalului Mehedinți, în sensul că a fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 264.708,09 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului și la plata sumei de 5074 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârât, a constatat că, pentru existența acestei calități, trebuie să existe identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Pârâtul

B. Mehedinți are calitate procesuală pasivă în raport de dispozițiile art. 10 și art. 21 din Legea nr. 215/2001, coroborate cu dispozițiile H.G. nr. 250/2007 și ale art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998.

A da o altă interpretare acestor dispoziții, ar presupune un formalism excesiv, de vreme ce pe tot parcursul judecății, apelanta pârâtă a stat sub denumirea de B. Mehedinți și nici la acest moment nu invocă faptul că, în realitate, imobilele pentru a căror lipsă de folosință este chemat în judecată nu îi aparțin.

De altfel, pe tot parcursul judecății, deși formal a fost citat B., în realitate toate apărările au fost formulate în numele unității administrativ teritoriale, de vreme ce abia în al doilea ciclu procesual al celui de-al doilea litigiu ce are ca obiect lipsa de folosință a terenului se invocă această excepție.

În ceea ce privește rejudecarea apelului după casare, Curtea a reținut următoarele:

În cauză, a fost efectuat un nou raport de expertiză tehnică de expertul D., având specialitatea construcții civile, industriale și agricole precum și evaluări imobiliare.

La raportul de expertiză inițial părțile au formulat obiecțiuni, care au fost admise de către instanță, solicitându-se lămuriri expertului desemnat, care a răspuns obiecțiunilor.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, Curtea a constatat următoarele:

Prin acțiunea introductivă, intimata-reclamantă a solicitat obligarea apelantei-pârâte la plata sumei de 549.789 lei reprezentând lipsa de folosință pe perioada 17 ianuarie 2009 - 14 iunie 2011, pentru suprafața de 2.186 mp teren, situat în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în motivarea cererii arătându-se că este proprietara acestui teren iar intimata îl ocupă fără titlu, având edificate pe acesta mai multe clădiri la care se adaugă căile de acces.

Prin cererea depusă la data de 16 ianuarie 2012, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 610.090 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru aceeași suprafață.

În cauză apelanta-pârâtă a recunoscut că ocupă terenul respectiv, astfel încât motivele de apel vizează doar modul de calcul al lipsei de folosință a terenului ocupat.

În consecință, la pronunțarea soluției, Curtea a avut în vedere raportul de expertiză tehnică efectuat în rejudecare, care prezintă mai multe metode de evaluare. Dintre acestea, chiar expertul propune ca fiind mai apropiată de valoarea reală varianta II cu calculul prezentat în Anexa 2 la raportul de expertiză, prin care valoarea lipsei de folosință a terenului s-a raportat la valoarea de piață și la prețurile practicate în zonă (pag. 178 și 182 dosar rejudecare).

De asemenea, expertul a calculat pe fiecare lună în parte, începând cu luna ianuarie 2009 și până în luna iunie 2011, valoarea lipsei de folosință raportată la cursul mediu lei - euro, ceea ce a condus la o sumă totală de 264.708,09 lei. Cu privire la celelalte metode de evaluare, expertul a precizat la pagina 178 dosar rejudecare, că nu-și însușește rezultatele celorlalte variante prezentate în raportul de expertiză, la solicitarea expresă a instanței.

Este adevărat că expertul a calculat și valoarea actualizată în lei, însă, raportat la cererea de chemare în judecată și având în vedere principiul disponibilității, Curtea a constatat că intimata reclamantă nu a formulat o astfel de cerere.

Prin urmare, Curtea a reținut varianta propusă de expert, întrucât la calculul lipsei de folosință expertul s-a raportat la valorile de piață și prețurile practicate în zonă, astfel încât suma la care urmează să fie obligată pârâta să reprezinte lipsa de folosință a terenului.

În consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ. Curtea a admis apelul și a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâtul B. Mehedinți la plata sumei de 264.708,09 lei reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață de 2.186 mp pe perioada 17 ianuarie 2009 - 14 iunie 2011.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul B. Mehedinți, înregistrat la data de 7 martie 2016, sub nr. x/101/2011* pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

În mod eronat instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Mehedinți, invocată de pârât reținând incidența dispozițiilor art. 10 și art. 21 din Legea nr. 215/2001.

Or, din prevederile art. 21, susmenționat, rezultă că unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public și privat. Mai mult, din Anexa la H.G. nr. 963/2002 rezultă că cele două hale aflate pe terenul reclamantei, aparțin domeniului privat al Județului Mehedinți.

În subsidiar, în ipoteza în care prima critică formulată prin cererea de recurs nu va fi primită, recurenta a solicitat reducerea sumei la care a fost obligată, de la 264.708,09 lei, la 72.906 lei (această din urmă sumă fiind stabilită în decizia instanței de apel, casată în ciclul procesual anterior).

A relevat recurenta că, în rejudecare, instanța de apel a încălcat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus refacerea probatoriului, în sensul stabilirii contravalorii lipsei de folosință a terenului prin probe cu caracter științific, care să constituie valorificarea mai multor metode de evaluare.

Or, expertiza efectuată de expert D. nu reprezintă o astfel de probă științifică, întrucât nu a răspuns tuturor obiectivelor formulate și nu valorifică prețurile de închiriere practicate în zonă, deși se invocă o astfel de metodă, neexistând dovezi în acest sens.

Apreciază recurentul că expertul nu a făcut altceva decât să analizeze celelalte expertize efectuate în ciclurile procesuale anterioare.

A susținut recurentul că suma la care a fost obligat este exagerat de mare în raport cu veniturile brute pe care le obține din activitatea pe care o desfășoară în hala în litigiu (activitate de inspecție tehnică periodică). Concret, în perioada în discuție, a realizat venituri în sumă totală de 198.996 lei.

În fine, recurentul a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel este insuficient argumentată în fapt și în drept.

În drept, a invocat dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ., art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă

SC A. SA a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât hotărârea instanței de apel este temeinică și legală.

Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi invocată în acest stadiu procesual, de vreme ce și în litigiile anterioare dintre părți a figurat aceeași parte.

A mai relevat intimata că raportul de expertiză efectuat în rejudecarea apelului reprezintă o probă științifică, care a prezentat 5 (cinci) metode de evaluare, iar instanță a validat varianta cu valoarea cea mai mică a despăgubirilor.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, aplicabil, în speță, în raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012, nu poate fi primit. Textul de lege vizează hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Or, recurentul se limitează la a arăta că decizia recurată este insuficient motivată în fapt și în drept, fără a dezvolta această critică. Contrar susținerilor titularului căii de atac, instanța de apel, cu respectarea prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, hotărârea răspunzând exigențelor dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Ca atare, nu este incidentă teza insuficientei motivări, aceasta neputând fi subscrisă nemulțumirii părții în raport cu statuările de fapt și de drept ce justifică soluția instanței de apel.

Cât privește greșita aplicare a prevederilor art. 10 și art. 21 din Legea nr. 215/2001, în respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul B. Mehedinți, critică ce se subscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că nici această susținere nu poate fi primită.

Astfel, în primul ciclu procesual, Decizia nr. 137 din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova a fost atacată doar de către reclamanta

SC A. SA iar instanța de recurs a admis calea de atac și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, în vederea refacerii probatoriului, astfel încât contravaloarea lipsei de folosință să rezulte din probe cu caracter științific.

A admite excepția lipsei calității procesuale pasive în rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs ar însemna a crea reclamantei o situație mai grea în propria cale de atac, ceea ce contravine prevederilor art. 315 alin. (4) raportat la art. 296 C. proc. civ. Ca atare, principiul non reformatio in pejus se opunea ca instanța de apel, în rejudecarea căii de atac, să analizeze dacă, în aplicarea prevederilor art. 21 din Legea nr. 215/2001, unitatea administrativ teritorială și nu B., ca autoritate a administrației publice locale, constituite la nivel județean, este parte în raportul juridic dedus judecății.

Referitor la încălcarea, de către instanța de apel, a prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., constată că au fost pe deplin respectate dezlegările instanței de recurs, referitoare la necesitatea administrării unor probe.

Astfel, atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, proba cu expertiza reprezintă singura probă cu caracter științific ce poate fi administrată de către instanță conform art. 201 C. proc. civ. Raportul de expertiză, contrar celor susținute de către recurent, este însoțit de anunțuri din presa locală și de pe site-urile de specialitate, referitoare la cuantumul chiriei, practicat pentru imobilele din aceeași zonă și cu aceeași destinație (filele 186-187 și 199-204 dosar apel).

Ceea ce critică recurentul, în concret, este nivelul mare al sumei stabilite cu titlu de despăgubiri, în raport cu veniturile obținute de către pârât, din activitatea desfășurată în halele ce ocupă terenul proprietatea reclamantei. O atare critică este însă străină de raportul juridic dedus judecății. Astfel, în stabilirea despăgubirilor cuvenite proprietarului unui teren, pentru acoperirea prejudiciului cauzat acestuia prin ocuparea imobilului fără drept, respectiv prin încălcarea unuia dintre atributele dreptului de proprietate (folosință), prezintă relevanță doar veniturile pe care titularul dreptului de proprietate le-ar fi putut obține prin valorificarea bunului conform destinației sale (prin închiriere). Ca atare, repararea prejudiciului nu se poate cuantifica prin luarea în considerare a veniturilor obținute de către cel care săvârșește fapta ilicită de ocupare a unui imobil fără titlu.

În fine, constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar în mod formal, întrucât nici una din criticile formulate prin intermediul căii de atac nu pot fi subscrise textului de lege sus arătat.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

B. Mehedinți

împotriva Deciziei nr. 958 din 9 decembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 octombrie 2016.