ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1272/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Considerentele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe Prin acțiunea precizată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., anularea deciziei nr. 2857 din 2 octombrie 2008 și suspendarea ei până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 2857 din 2 octombrie 2008, pârâta A.P.I.A. a dispus mutarea lui temporară la Serviciul AS - sector Zootehnic, pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 3 octombrie 2008, cu menținerea drepturilor salariale.

A apreciat ca nelegal actul contestat, fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 9 și 10 din Legea nr. 54/2003, în mod șicanatoriu, în considerarea faptului că este lider sindical. Reclamantul a mai arătat că actul contestat face referire la nota din 2 octombrie 2008 a Direcției Inspecții și Supracontrol, care nu i-a fost comunicată, dar decizia este nemotivată întrucât adevărata motivare i-a fost comunicată abia ca răspuns la plângerea prealabilă. La data de 25 februarie 2009, reclamantul a precizat acțiunea în sensul că a solicitat și daune morale în valoare de 500.000 RON, prin obligarea în solidar a autorității publice și a pârâtului G.D. fost director al A.P.I.A. La termenul de judecată din 3 iunie 2009, reclamantul a arătat că renunță la capătul de cerere privind suspendarea actului contestat.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 2348 din 3 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin decizia contestată, pârâta A.P.I.A. a dispus, începând cu data de 3 octombrie 2008, în baza art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, modificarea raportului de serviciu al reclamantului prin mutarea temporară, pe o perioadă de maxim 6 luni, la Serviciul AS – sector Zootehnic din cadrul Direcției de Ajutoare de Stat și Subvenții.

S-a mai reținut că, prin nota din 2 octombrie 2008, Direcția de Inspecții și Supracontrol a constatat că reclamantul împreună cu 3 colegi, funcționari publici din cadrul aceluiași serviciu, și în același timp, lideri de sindicat, au solicitat mai multe zile libere din programul de lucru în vederea realizării obiectivelor sindicale, ceea ce a determinat o perturbare a activității de control și inspecție. Din situația de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că măsura de mutare temporară a reclamantului a fost dispusă în interesul autorității publice, în sensul dat de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, respectându-se cerințele legale.

Instanța a apreciat că măsura aplicată reclamantului nu are caracter sancționator sau șicanator, așa cum a susținut reclamantul, din moment ce prin actul contestat nu a fost dispusă o măsură disciplinară, ci una care a vizat bunul mers al activității serviciului din care face parte reclamantul. Totodată, s-a constatat că nu au fost încălcate prevederile art. 9 sau art. 10 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, întrucât măsura aplicată reclamantului a reprezentat o modificare a raporturilor de serviciu pentru o perioadă de 6 luni, permisă de lege pentru orice funcționar public, fiindu-i respectate drepturile de lider sindical. În concluzie, s-a reținut legalitatea actului contestat, iar cu privire la capătul de cerere ce a vizat obligarea pârâților la plata unor daune morale, instanța de fond a apreciat că se impune a se aplica principiul de drept potrivit căruia accesoriul urmează principalul, motiv pentru care a fost respins.

3. Recursul reclamantului Sentința menționată a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a criticat-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a interpretat eronat prevederile art. 9 și 10 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, referitoare la protejarea liderilor sindicali față de orice condiționare și constrângere în desfășurarea activității lor, prevederi care se coroborează și sunt în concordanță cu reglementări cuprinse în convenții internaționale privind relațiile de muncă. În acest sens, au fost menționate prevederile Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 87/1948 privind libertatea sindicală și apărarea dreptului sindical și ale Convenției nr. 135/1971 privind protecția reprezentanților lucrătorilor din întreprinderi și înlesnirile ce se acordă acestora.

În esență, recurentul-reclamant a arătat că modificarea unilaterală a raportului său de serviciu a fost motivată pe calitatea de lider sindical, încălcând flagrant dispozițiile legale menționate, dar instanța a ignorat argumentele cuprinse în nota din 2 octombrie 2008, în care se arată că toți liderii sindicatului Național al A.P.I.A. sunt încadrați în cadrul aceleiași direcții și nu a ținut cont de motivele de nelegalitate a deciziei de mutare temporară, constând în nerespectarea condițiilor de fond și de formă cerute de lege. 4. Apărările intimaților-pârâți A.P.I.A. și G.D.

au depus la dosar întâmpinări prin care au răspuns criticilor formulate în recurs, arătând, în esență, că mutarea temporară a recurentului-reclamant s-a dispus în deplină concordanță cu prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, pentru a se asigura desfășurarea în bune condiții a activității agenției, neavând o natură sancționatorie și nefiind în măsură să lezeze valorile morale ale acestuia. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este decizia nr. 2857 din 2 octombrie 2008 prin care directorul general al A.P.I.A.

a dispus modificarea raportului de serviciu al recurentului-reclamant, prin mutarea temporară, pe o perioadă maximă de 6 luni – începând cu data de 3 octombrie 2008 – de la Serviciul Inspecții Buget Național – Direcția Inspecții și Supracontrol la Serviciul AS – sector Zootehnic din cadrul Direcției Ajutoare de Stat și Subvenții, cu menținerea drepturilor salariale avute. Măsura a fost dispusă în temeiul prevederilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 (în forma în vigoare la acea dată) conform cărora „Mutarea temporară într-un alt comportament se dispune motivat, în interesul autorității sau instituției publice, de către conducătorul autorității sau instituției publice, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu respectarea pregătirii profesionale și a salariului pe care îl are funcționarul public”.

Motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant pot fi grupate în două categorii: pe de o parte nerespectarea condiției de validitate constând în motivarea actului administrativ și pe de altă parte încălcarea normelor referitoare la protejarea liderilor sindicali față de orice condiționare sau constrângere în desfășurarea activității lor, cuprinse în art. 9 și 10 din Legea nr. 54/2003 și în convențiile internaționale în materie. În ceea ce privește primul motiv, Curtea constată că în preambulul deciziei se face referire explicită la nota din 2 octombrie 2008 a Direcției Inspecții și Supracontrol, în care sunt expuse în detaliu împrejurările de fapt care au fundamentat măsura. În esență, s-a reținut că patru funcționari publici care fac parte din conducerea Sindicatului Național A.P.I.

A. sunt încadrați în cadrul Serviciului inspecții buget național, a cărui activitate este perturbată ca urmare a solicitărilor repetate de acordare a unor zile libere în vederea desfășurării activităților sindicale. Prin urmare, chiar dacă motivele de fapt nu sunt reluate în extenso în decizia de modificare temporară a raportului de serviciu, trimiterea la nota respectivă a permis destinatarului actului să-i cunoască și să-i evalueze temeiurile și face posibilă verificarea respectării limitelor puterii discreționare în cadrul controlului judecătoresc de legalitate. Art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 lasă la dispoziția autorității publice o marjă de apreciere în cadrul căreia aceasta poate opta asupra măsurii și asupra duratei acesteia, cu condiția ca măsura dispusă să corespundă interesului public pe care are obligația să îl ocrotească – în speță fiind vorba despre buna desfășurare a activității agenției.

Apărările autorității pârâte, în sensul că numărul liderilor sindicali încadrați în același compartiment și implicarea acestora în activitățile sindicale, care presupun acordarea unor zile libere de la serviciu, ar putea crea disfuncții în activitatea autorității, sunt de natură să formeze convingerea că măsura de mutare în compartimente diferite, care are caracter temporar și nu afectează raportul de serviciu în substanța lui, era necesară, este adecvată pentru atingerea finalității dorite și nu aduce o atingere excesivă drepturilor sau intereselor legitime ale recurentului-reclamant. Prin urmare, în conduita autorității emitente nu poate fi identificat un exces de putere în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 9 și 10 din Legea nr. 54/2004, Înalta Curte constată că niciunul dintre argumentele prezentate de autoritatea publică nu induce ideea că măsura dispusă are caracter sancționator și a avut drept scop îngrădirea activității sindicale a recurentului-reclamant. Dimpotrivă, modul în care intimata-pârâtă și-a exercitat dreptul de apreciere a fost în măsură să asigure un echilibru rezonabil între interesul bunei desfășurări a activității autorității publice și obligația acesteia de a nu impune condiționări sau constrângeri în activitatea sindicală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., neexistând motive de modificare sau de casare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.G. împotriva sentinței nr. 2348 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.