ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1272/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Considerentele cauzei

procedura derulată în fața primei instanțe

Prin acțiunea precizată,

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamantul V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., anularea

deciziei nr. 2857 din 2 octombrie 2008 și suspendarea ei până la soluționarea irevocabilă

a cauzei.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin decizia nr. 2857 din 2 octombrie 2008, pârâta A.P.I.A.

a dispus mutarea lui temporară la Serviciul AS - sector Zootehnic, pentru o perioadă

de 6 luni, începând cu data de 3 octombrie 2008, cu menținerea drepturilor salariale.

A apreciat ca nelegal

actul contestat, fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 9 și 10 din Legea

nr. 54/2003, în mod șicanatoriu, în considerarea faptului că este lider sindical.

Reclamantul a mai arătat

că actul contestat face referire la nota din 2 octombrie 2008 a Direcției Inspecții

și Supracontrol, care nu i-a fost comunicată, dar decizia este nemotivată întrucât

adevărata motivare i-a fost comunicată abia ca răspuns la plângerea prealabilă.

La data de 25 februarie

2009, reclamantul a precizat acțiunea în sensul că a solicitat și daune morale în

valoare de 500.000 RON, prin obligarea în solidar a autorității publice și a pârâtului

G.D. fost director al A.P.I.A.

La termenul de judecată

din 3 iunie 2009, reclamantul a arătat că renunță la capătul de cerere privind suspendarea

actului contestat.

Apel

Prin sentința nr. 2348

din 3 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că, prin decizia contestată, pârâta A.P.I.A.

a dispus, începând cu data de 3 octombrie 2008, în baza art. 91 alin. (3) din Legea

nr. 188/1999, modificarea raportului de serviciu al reclamantului prin mutarea temporară,

pe o perioadă de maxim 6 luni, la Serviciul AS – sector Zootehnic din cadrul Direcției

de Ajutoare de Stat și Subvenții.

S-a mai reținut că, prin

nota din 2 octombrie 2008, Direcția de Inspecții și Supracontrol a constatat că

reclamantul împreună cu 3 colegi, funcționari publici din cadrul aceluiași serviciu,

și în același timp, lideri de sindicat, au solicitat mai multe zile libere din programul

de lucru în vederea realizării obiectivelor sindicale, ceea ce a determinat o perturbare

a activității de control și inspecție.

Din situația de fapt reținută,

instanța de fond a apreciat că măsura de mutare temporară a reclamantului a fost

dispusă în interesul autorității publice, în sensul dat de art. 91 alin. (3) din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, respectându-se cerințele

legale.

Instanța a apreciat că

măsura aplicată reclamantului nu are caracter sancționator sau șicanator, așa cum

a susținut reclamantul, din moment ce prin actul contestat nu a fost dispusă o măsură

disciplinară, ci una care a vizat bunul mers al activității serviciului din care

face parte reclamantul.

Totodată, s-a constatat

că nu au fost încălcate prevederile art. 9 sau art. 10 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor,

întrucât măsura aplicată reclamantului a reprezentat o modificare a raporturilor

de serviciu pentru o perioadă de 6 luni, permisă de lege pentru orice funcționar

public, fiindu-i respectate drepturile de lider sindical.

În concluzie, s-a reținut

legalitatea actului contestat, iar cu privire la capătul de cerere ce a vizat obligarea

pârâților la plata unor daune morale, instanța de fond a apreciat că se impune a

se aplica principiul de drept potrivit căruia accesoriul urmează principalul, motiv

pentru care a fost respins.

Sentința menționată a

fost atacată cu recurs de către reclamant, care a criticat-o pentru nelegalitate

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a interpretat eronat prevederile

art. 9 și 10 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, referitoare la protejarea liderilor

sindicali față de orice condiționare și constrângere în desfășurarea activității

lor, prevederi care se coroborează și sunt în concordanță cu reglementări cuprinse

în convenții internaționale privind relațiile de muncă. În acest sens, au fost menționate

prevederile Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 87/1948 privind

libertatea sindicală și apărarea dreptului sindical și ale Convenției nr. 135/1971

privind protecția reprezentanților lucrătorilor din întreprinderi și înlesnirile

ce se acordă acestora.

În esență, recurentul-reclamant

a arătat că modificarea unilaterală a raportului său de serviciu a fost motivată

pe calitatea de lider sindical, încălcând flagrant dispozițiile legale menționate,

dar instanța a ignorat argumentele cuprinse în nota din 2 octombrie 2008, în care

se arată că toți liderii sindicatului Național al A.P.I.A. sunt încadrați în cadrul

aceleiași direcții și nu a ținut cont de motivele de nelegalitate a deciziei de

mutare temporară, constând în nerespectarea condițiilor de fond și de formă cerute

de lege.

A.P.I.A. și G.D. au depus

la dosar întâmpinări prin care au răspuns criticilor formulate în recurs, arătând,

în esență, că mutarea temporară a recurentului-reclamant s-a dispus în deplină concordanță

cu prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, pentru a se asigura desfășurarea

în bune condiții a activității agenției, neavând o natură sancționatorie și nefiind

în măsură să lezeze valorile morale ale acestuia.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Actul administrativ supus

controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este decizia

nr. 2857 din 2 octombrie 2008 prin care directorul general al A.P.I.A. a dispus

modificarea raportului de serviciu al recurentului-reclamant, prin mutarea temporară,

pe o perioadă maximă de 6 luni – începând cu data de 3 octombrie 2008 – de la Serviciul

Inspecții Buget Național – Direcția Inspecții și Supracontrol la Serviciul AS –

sector Zootehnic din cadrul Direcției Ajutoare de Stat și Subvenții, cu menținerea

drepturilor salariale avute.

Măsura a fost dispusă

în temeiul prevederilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 (în forma în vigoare

la acea dată) conform cărora „Mutarea temporară într-un alt comportament se dispune

motivat, în interesul autorității sau instituției publice, de către conducătorul

autorității sau instituției publice, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an

calendaristic, cu respectarea pregătirii profesionale și a salariului pe care îl

are funcționarul public”.

Motivele de nelegalitate

invocate de recurentul-reclamant pot fi grupate în două categorii: pe de o parte

nerespectarea condiției de validitate constând în motivarea actului administrativ

și pe de altă parte încălcarea normelor referitoare la protejarea liderilor sindicali

față de orice condiționare sau constrângere în desfășurarea activității lor, cuprinse

în art. 9 și 10 din Legea nr. 54/2003 și în convențiile internaționale în materie.

În ceea ce privește primul

motiv, Curtea constată că în preambulul deciziei se face referire explicită la nota

din 2 octombrie 2008 a Direcției Inspecții și Supracontrol, în care sunt expuse

în detaliu împrejurările de fapt care au fundamentat măsura. În esență, s-a reținut

că patru funcționari publici care fac parte din conducerea Sindicatului Național

A.P.I. A. sunt încadrați în cadrul Serviciului inspecții buget național, a cărui

activitate este perturbată ca urmare a solicitărilor repetate de acordare a unor

zile libere în vederea desfășurării activităților sindicale. Prin urmare, chiar

dacă motivele de fapt nu sunt reluate în extenso în decizia de modificare temporară

a raportului de serviciu, trimiterea la nota respectivă a permis destinatarului

actului să-i cunoască și să-i evalueze temeiurile și face posibilă verificarea respectării

limitelor puterii discreționare în cadrul controlului judecătoresc de legalitate.

Art. 91 alin. (3) din

Legea nr. 188/1999 lasă la dispoziția autorității publice o marjă de apreciere în

cadrul căreia aceasta poate opta asupra măsurii și asupra duratei acesteia, cu condiția

ca măsura dispusă să corespundă interesului public pe care are obligația să îl ocrotească

– în speță fiind vorba despre buna desfășurare a activității agenției.

Apărările autorității

pârâte, în sensul că numărul liderilor sindicali încadrați în același compartiment

și implicarea acestora în activitățile sindicale, care presupun acordarea unor zile

libere de la serviciu, ar putea crea disfuncții în activitatea autorității, sunt

de natură să formeze convingerea că măsura de mutare în compartimente diferite,

care are caracter temporar și nu afectează raportul de serviciu în substanța lui,

era necesară, este adecvată pentru atingerea finalității dorite și nu aduce o atingere

excesivă drepturilor sau intereselor legitime ale recurentului-reclamant.

Prin urmare, în conduita

autorității emitente nu poate fi identificat un exces de putere în accepțiunea

art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește pretinsa

încălcare a prevederilor art. 9 și 10 din Legea nr. 54/2004, Înalta Curte constată

că niciunul dintre argumentele prezentate de autoritatea publică nu induce ideea

că măsura dispusă are caracter sancționator și a avut drept scop îngrădirea activității

sindicale a recurentului-reclamant. Dimpotrivă, modul în care intimata-pârâtă și-a

exercitat dreptul de apreciere a fost în măsură să asigure un echilibru rezonabil

între interesul bunei desfășurări a activității autorității publice și obligația

acesteia de a nu impune condiționări sau constrângeri în activitatea sindicală.

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de modificare sau de casare

a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.G. împotriva sentinței nr. 2348 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 martie 2010.