ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1152/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr.2580 din 25 septembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâții C.M.M., C.D.S. și SC B. SRL ARAD împotriva deciziei nr. 234/A din 29 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, decizie pronunțată în contradictoriu cu reclamantul S.M.D. Înalta Curte a constatat că recurenții nu s-au conformat obligației legale de timbrare a recursului cu sumele menționate în citațiile transmise pentru termenul de judecată din 25 septembrie 2008 și în consecință a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G.

nr. 32/1995 referitoare la sancțiunea neplății sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. II Împotriva acestei decizii, pârâții C.M.M., C.D.S. și SC B. SRL, au formulat prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 8 octombrie 2008, contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei pronunțate la 25 septembrie 2008 și rejudecarea recursului. Contestatorii au susținut în motivarea contestației în anulare că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, de ordin procedural, în condițiile în care dovada achitării taxelor judiciare de timbru a fost transmisă prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fiind înregistrată la dosar la data de 25 septembrie 2008 potrivit mențiunii existente pe cererea de înaintare a dovezilor în original.

În cauză, intimatul S.M.D. a formulat întâmpinare, la data de 13 februarie 2009, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată. În esență, intimatul a arătat că potrivit mențiunii consemnate pe adresa de înaintare a chitanței de plată a taxei de timbru și a timbrelor judiciare , primirea de către instanței a acestor documente s-a realizat la ora 14,30 după pronunțare, și completarea condicii, ceea ce impune concluzia neîndeplinirii obligației anterior pronunțării, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. III Verificând admisibilitatea contestației în anulare de față, în raport de motivul invocat, Înalta Curte constată că cererea este nefondată.

Ipoteza reglementată de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere greșeli materiale evidente pe care instanța de recurs le-a comis prin confundarea unor elemente sau date materiale importante în legătură cu aspectele formale ale judecății, elemente sau date materiale existente la dosar la momentul pronunțării hotărârii. Or, în cauză, situația concretă invocată de către contestatori nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială avută în vedere de legiuitor deoarece la momentul pronunțării deciziei de către instanța de recurs, nu existau atașate la dosar, dovezile privind îndeplinirea obligației de plată a taxelor datorate. Prin urmare nu se poate susține cu temei că instanța de recurs a fost în eroare gravă, prin neobservarea dovezilor de plată a taxelor de timbru, de vreme ce acestea nu existau la dosar la data judecării recursului.

Înalta Curte amintește, totodată că motivele care fac posibilă exercitarea acestei căi extraordinare de atac, sunt expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. fiind de strictă interpretare, neputând fi extinse prin analogie, altor situații decât cele avute în vedere de textul de lege.

Distinct de acestea, Curtea observă că neîndeplinirea obligației legale de timbrare a recursului, în condițiile reglementate de art. 20 din Legea nr. 146/1997 atrage sancțiunea anulării recursului declarat de partea care se află în culpă pe acest aspect, astfel încât nu se poate ca pe calea unei contestații în anulare să se ajungă, în mod ocolit, la exercitarea unui nou recurs, deoarece rațiunea reglementării acestei căi extraordinare de atac, de retractare îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile vizează strict inadvertențe de ordin formal sau încălcări ale unor norme de procedură, în toate cauzele fiind exclusă culpa părții care apelează la această cale extraordinară de atac.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii C.M.M., C.D.S. și SC B. SRL ARAD împotriva deciziei nr. 2580 din 25 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în dosar nr. 207/108/2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.