ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 403/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 289 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarelor, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a fost admisă contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001 de contestatorii O.I.A. și O.S.F., în contradictoriu cu intimata SC S. SA, a fost dispusă anularea deciziei nr. 75 din 8 iunie 2007 emisă de pârâtă, a constatat dreptul contestatoarelor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 196 mp situat în Ploiești, str. Mărășești, jud. Prahova, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză A.P.

și a fost obligata pârâta la emiterea unei decizii administrative în acest sens. Pentru a se pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept: Prin decizia nr. 75 emisă la data de 08 iunie 2007 de societatea intimată, s-a respins notificarea contestatoarelor O.I.A. și O.S.F., cu motivarea că acestea nu au făcut dovada ca ele sau ascendentul lor dețineau în proprietate terenul situat în Ploiești, str. Mărășești, jud. Prahova, la data preluării abuzive de către stat.

În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Tribunalul a reținut că, autorul contestatoarelor, O.I., a cumpărat în anii 1929 - 1930, 1933 și 1934 prin șapte acte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 9981/1929, 1476/1930, 695/1930, 11930/1930, 1106/1930, 32216/1933 și 5896/1934, mai multe loturi de teren, situate în Ploiești, str. Tîrgșor. Adresa poștală a imobilelor s-a transformat ulterior în str. Ștefan Gheorghiu (actualmente Mărășești), cu proprietar O.I., așa cum se atestă în raportul de expertiză topografică și în adresa nr. 308273 din 26 ianuarie 2002 emisă de Primăria municipiului Ploiești.

Imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, poziția nr. 314 din anexa la acest act normativ, unde figurează O.I.I. cu doua imobile preluate. O parte din terenul în suprafață totală de 4278 m.p., preluat în proprietatea statului, situat la adresa mai sus menționata se afla în proprietatea SC E. SA și, pentru acesta, s-a stabilit dreptul contestatoarelor, în calitate de moștenitoare ale defunctului O.I., la măsuri reparatorii prin echivalent, prin sentința civilă nr. 881 din 8 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin respingerea apelului, prin decizia nr. 457 din 5 noiembrie 2007. În consecința, având în vedere că, prin probele administrate în cauză, contestatoarele au făcut dovada că au calitatea de moștenitoare ale autorului deposedat de stat, O.I., tribunalul, în baza dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ., a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de intimată, reclamantele probând că sunt titularele dreptului subiectiv dedus judecații. În ceea ce privește cererea acestora de restituire a terenului în natură sau prin echivalent sub formă de măsuri reparatorii, instanța a constatat că, expertul a identificat imobilul în litigiu în incinta societății intimate; o suprafață de 37,5 m.p. reprezintă parcare auto, iar o suprafața de 158,2 m.p. este deținută de aceasta în indiviziune. S-a reținut și că intimata posedă certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren revendicată de contestatoare.

În raport de situația de fapt si de drept a imobilului in litigiu-terenul solicitat nefiind liber, fiind ocupat parțial de construcțiile proprietatea unității intimate și parțial fiind spațiu de parcare, tribunalul a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Prin decizia civilă nr. 114 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta SC S.M.R.E.T.S.

SA Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept: Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

În cauza de față, intimatele contestatoare au formulat, în baza Legii speciale nr. 10/2001, o notificare adresată societății apelante, prin care au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului în suprafață de 196 mp, situat în Ploiești str. Mărășești, terenul aflându-se în prezent în patrimoniul acestei societăți, situație ce rezultă din adresa nr. 83317 din 14 martie 2006, emisă de Primăria Municipiului Ploiești. Prin decizia emisă de către apelanta-intimată la data de 8 iunie 2007 sub nr. 75, s-a respins notificarea contestatoarelor cu motivarea că, acestea nu au făcut dovada că ele sau ascendentul lor dețineau în proprietate terenul situat în Ploiești str. Mărășești, județul Prahova, la data preluării abuzive de către stat.

Această dispoziție a fost anulată de către instanța de fond și s-a constatat dreptul contestatoarelor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 196 mp, situat în Ploiești str. Mărășești, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat, cu obligarea intimatei la emiterea unei decizii în acest sens. S-a reținut, în consens cu prima instanță a fondului, respectiv, cu probele administrate în cauză, că, reclamantele-contestatoare au făcut dovada, pe de o parte, că sunt succesoarele în drepturi ale autorilor lor (certificatul de moștenitor de calitate nr. 38 din 5 februarie 2002), pe de altă parte, au dovedit dreptul de proprietate al autorilor lor pentru imobilul în litigiu, cu actele de vânzare-cumpărare întocmite în formă autentică (existente în copie la dosarul de fond și depuse de asemenea și în fața instanței de apel).

Potrivit adresei nr. 83695 emisă de Primăria Municipiului Ploiești, imobilul în litigiu (denumirea străzii în care s-a situat imobilul schimbându-se pe cale administrativă de-a lungul timpului) situat în str. Mărășești a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

Din actele dosarului, rezultă că actuala stradă Mărășești s-a mai numit anterior Tîrgșor și Ștefan Gheorghiu, iar actele de proprietate ale autorilor contestatoarelor sunt pentru strada Tîrgșor nr. 44. Toate actele privind proprietatea asupra imobilului în litigiu se coroborează și cu concluziile raportului de expertiză întocmit la instanța de fond care a identificat terenul în litigiu în incinta societății intimate-apelante, o parte reprezentând parcare auto, cealaltă parte fiind în indiviziune, existând un certificat de atestare a dreptului de proprietate, astfel că în mod corect a stabilit instanța de fond că intimatele-contestatoare au dreptul la măsuri reparatorii conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, nu s-a făcut nicio dovadă (cel ce face o propunere trebuie să o dovedească) că intimatele ar fi beneficiat de despăgubiri pentru același imobil în baza Legii nr. 112/1995 așa cum susține apelanta - intimată. Nefondată a fost apreciata și critica cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarelor, deoarece așa cum s-a arătat anterior, cu probele administrate, intimatele-contestatoare au făcut dovada atât a calității de moștenitoare după autorul lor O.I., cât și a dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu. Împotriva decizii instanței de apel a formulat, în termen legal, cerere de recurs la data de 2 iulie 2009, pârâta SC S.M.R.E.T.S.

SA, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: Ambele hotărâri ale instanțelor fondului sunt nelegale, fiind date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât contestatoarele nu au făcut dovada dreptului de proprietate, a modului abuziv de preluare a terenului in patrimoniul statului, si nici a faptului că acestea nu au beneficiat de despăgubiri pentru imobilul revendicat.

S-au susținut următoarele pretinse critici de nelegalitate în legătură cu hotărârea pronunțată în apel; în extrasul de rol fiscal, respectiv, foaia matricolă nr. 2, aflată la dosarul cauzei, nu este menționată suprafața de teren revendicată, această situație de fapt a fost comunicată și contestatoarelor, prin adresa nr. 604663 emisă de către Consiliul Local al Municipiului Ploiești - Serviciul Public Finanțe Locale la data de 29 mai 2006; contestatoarele nu au făcut dovada că, ele sau ascendentul lor, dețineau în proprietate terenul situat în Ploiești, str. Mărășești, jud. Prahova, la data presupusei preluări abuzive de către stat, așa cum este prevăzut la pct. 23 alin. (1) lit. d), și nici nu au prezentat acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, așa cum este prevăzut în Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Prin adresa nr. 308273/2002, Primăria Municipiului Ploiești a comunicat contestatorilor că, în registrul de revizuire a numerotării clădirilor din Municipiul Ploiești în anii 1948-1950, la pagina 256/1, figurează la rubrica proprietar O.I., dar se face mențiunea că această rubrică a fost completată declarativ.

Cele două instanțe ale fondului, la pronunțarea hotărârilor, au reținut această probă și, în consecință, au admis contestațiile acordând masuri reparatorii prin echivalent, în condițiile în care simpla declarație înscrisă într-un registru întocmit între anii 1948-1950, nu dovedește proprietatea, cu atât mai mult cu cât proprietarul, respectiv O.I.

nu avea cum să-și declare proprietatea, întrucât el decedase cu doi ani în urmă de întocmirea registrului, respectiv la data de 23 octombrie 1946, așa cum rezultă din Certificatul de deces nr. 323034, eliberat de Sfatul Popular al Orașului Ploiești, aflat la dosar; in Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, nu exista nicio mențiune cu privire la confiscarea imobilului in litigiu; în niciunul dintre contractele prin care autorul contestatoarelor a cumpărat imobile, nu s-a menționat suprafața de teren achiziționată de către acesta; intre data decesului autorului (23 octombrie 1946) și presupusa dată a naționalizării imobilului (1950) este o perioadă de 4 ani neacoperită de acte, interval în care proprietarul putea dispune de teren în orice fel (vânzare, donație) anterior preluării de către stat sau terenul putea fi dobândit de alte persoane și prin alte modalități de dobândire a dreptului de proprietate conform legislației in vigoare la acea dată; contestatoarele nu au făcut dovada faptului că, nu au beneficiat de despăgubiri pentru imobilul revendicat, potrivit dispozițiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situație juridice a unor imobile cu destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului, așa cum este prevăzut de art. 20 din Legea nr. 10/2001, modificată și completată.

La termenul de judecata din 27 ianuarie 2010, Înalta Curte a acordat cuvântul părților în dezbaterea recursului, inclusiv cu privire la încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Înalta Curte va constata nulitatea recursului, pentru considerentele ce urmează: În calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (pe aspecte de ordin procedural si/sau substanțial).

Scopul acestei cai de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susținere care releva, o expunere detaliata a istoricului cauzei deduse judecății, o prezentare a conținutului reglementarilor legale incidente în cauză, fără ca aceasta să fie particularizată cadrului procesual de investire ori etapei procesuale ori considerentelor deja redate în cuprinsul hotărârii judecătorești contestate, pretinsele necorelări ale acțiunilor parții adverse cu dispozițiile legale procedurale, cu ignorarea totala a ceea ce s-a obținut pana la momentul formulării cererii de recurs, ori pretinse erori ale instanței de apel in aprecierea probelor administrate în cauza, cu consecințe în planul configurării situației de fapt a dosarului pendinte, exced analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat în mod exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret considerentele pentru care au ajuns la concluzia ca reclamantele-contestatoare pot beneficia de efectele legii speciale de reparație civilă, constatând că s-au făcut dovezi clare relative la proprietatea asupra imobilului în litigiu și la calitatea acestora de persoane îndreptățite.

În cuprinsul cererii de recurs nu sunt vizate considerentele instanței de apel care au configurat cu precizie situația de fapt a cauzei pendinte, respectiv modul de aplicare a dispozițiilor legale incidente, ci, așa cum s-a arătat anterior, doar o formală și nepertinentă înșiruire de pretinse inacțiuni ale parții adverse ori de neregularități procedurale, o înșiruire de aspecte de fapt desprinse în operațiunea de apreciere, după propriile interese, a probelor administrate în cauza, fără ca acestea să poată fi opuse chestiunilor deja dezlegate de instanțele anterioare, în scopul îndreptării acestora, numai pe aspecte de legalitate, in calea de atac promovata. Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat si pentru situația în care cererea se motivează, însa criticile nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurala susmenționată.

Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ., accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin configurarea situației de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent între pârtile cu interese contrare. O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare. În fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta SC S.M.R.E.T.S. SA împotriva deciziei nr. 114 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.