ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 403/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 403/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 289 din 2 februarie

2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale active a contestatoarelor, invocată de pârâtă prin

întâmpinare, a fost admisă contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001 de

contestatorii O.I.A. și O.S.F., în contradictoriu cu intimata SC S. SA, a fost

dispusă anularea deciziei nr. 75 din 8 iunie 2007 emisă de pârâtă, a constatat

dreptul contestatoarelor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul

în suprafață de 196 mp situat în Ploiești, str. Mărășești, jud. Prahova, astfel

cum a fost identificat în raportul de expertiză A.P. și a fost obligata pârâta

la emiterea unei decizii administrative în acest sens.

Pentru a se pronunța această

hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente de fapt și

de drept:

Prin decizia nr. 75

emisă la data de 08 iunie 2007 de societatea intimată, s-a respins notificarea

contestatoarelor O.I.A. și O.S.F., cu motivarea că acestea nu au făcut dovada

ca ele sau ascendentul lor dețineau în proprietate terenul situat în Ploiești,

str. Mărășești, jud. Prahova, la data preluării abuzive de către stat.

În drept, au fost

avute în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989.

Tribunalul a reținut

că, autorul contestatoarelor, O.I., a cumpărat în anii 1929 - 1930, 1933 și

1934 prin șapte acte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 9981/1929,

1476/1930, 695/1930, 11930/1930, 1106/1930, 32216/1933 și 5896/1934, mai multe

loturi de teren, situate în Ploiești, str. Tîrgșor. Adresa poștală a imobilelor

s-a transformat ulterior în str. Ștefan Gheorghiu (actualmente Mărășești), cu

proprietar O.I., așa cum se atestă în raportul de expertiză topografică și în

adresa nr. 308273 din 26 ianuarie 2002 emisă de Primăria municipiului Ploiești.

Imobilul a fost

naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, poziția nr. 314 din anexa la acest act

normativ, unde figurează O.I.I. cu doua imobile preluate.

O parte din terenul

în suprafață totală de 4278 m.p., preluat în proprietatea statului, situat la

adresa mai sus menționata se afla în proprietatea SC E. SA și, pentru acesta,

s-a stabilit dreptul contestatoarelor, în calitate de moștenitoare ale

defunctului O.I., la măsuri reparatorii prin echivalent, prin sentința civilă

nr. 881 din 8 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă

prin respingerea apelului, prin decizia nr. 457 din 5 noiembrie 2007.

În consecința, având

în vedere că, prin probele administrate în cauză, contestatoarele au făcut

dovada că au calitatea de moștenitoare ale autorului deposedat de stat, O.I.,

tribunalul, în baza dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., a respins excepția lipsei

calității procesuale active invocată de intimată, reclamantele probând că sunt

titularele dreptului subiectiv dedus judecații.

În ceea ce privește

cererea acestora de restituire a terenului în natură sau prin echivalent sub

formă de măsuri reparatorii, instanța a constatat că, expertul a identificat

imobilul în litigiu în incinta societății intimate; o suprafață de 37,5 m.p.

reprezintă parcare auto, iar o suprafața de 158,2 m.p. este deținută de aceasta

în indiviziune. S-a reținut și că intimata posedă certificat de atestare a

dreptului de proprietate pentru suprafața de teren revendicată de

contestatoare.

În raport de situația

de fapt si de drept a imobilului in litigiu-terenul solicitat nefiind liber,

fiind ocupat parțial de construcțiile proprietatea unității intimate și parțial

fiind spațiu de parcare, tribunalul a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor

10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a dispus acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent.

Prin decizia civilă

nr. 114 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de

pârâta SC S.M.R.E.T.S. SA

Pentru a pronunța

aceasta hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de

fapt și de drept:

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de

stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în

baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în

natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazul în care restituirea în

natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

În cauza de față,

intimatele contestatoare au formulat, în baza Legii speciale nr. 10/2001, o

notificare adresată societății apelante, prin care au solicitat restituirea în

natură sau prin echivalent a terenului în suprafață de 196 mp, situat în

Ploiești str. Mărășești, terenul aflându-se în prezent în patrimoniul acestei

societăți, situație ce rezultă din adresa nr. 83317 din 14 martie 2006, emisă

de Primăria Municipiului Ploiești.

Prin decizia emisă de

către apelanta-intimată la data de 8 iunie 2007 sub nr. 75, s-a respins

notificarea contestatoarelor cu motivarea că, acestea nu au făcut dovada că ele

sau ascendentul lor dețineau în proprietate terenul situat în Ploiești str.

Mărășești, județul Prahova, la data preluării abuzive de către stat.

Această dispoziție a

fost anulată de către instanța de fond și s-a constatat dreptul

contestatoarelor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în

suprafață de 196 mp, situat în Ploiești str. Mărășești, așa cum a fost

identificat prin raportul de expertiză efectuat, cu obligarea intimatei la

emiterea unei decizii în acest sens.

S-a reținut, în

consens cu prima instanță a fondului, respectiv, cu probele administrate în

cauză, că, reclamantele-contestatoare au făcut dovada, pe de o parte, că sunt

succesoarele în drepturi ale autorilor lor (certificatul de moștenitor de

calitate nr. 38 din 5 februarie 2002), pe de altă parte, au dovedit dreptul de

proprietate al autorilor lor pentru imobilul în litigiu, cu actele de

vânzare-cumpărare întocmite în formă autentică (existente în copie la dosarul

de fond și depuse de asemenea și în fața instanței de apel).

Potrivit adresei nr.

83695 emisă de Primăria Municipiului Ploiești, imobilul în litigiu (denumirea

străzii în care s-a situat imobilul schimbându-se pe cale administrativă de-a

lungul timpului) situat în str. Mărășești a fost naționalizat în baza

Decretului nr. 92/1950.

Din actele dosarului,

rezultă că actuala stradă Mărășești s-a mai numit anterior Tîrgșor și Ștefan

Gheorghiu, iar actele de proprietate ale autorilor contestatoarelor sunt pentru

strada Tîrgșor nr. 44.

Toate actele privind

proprietatea asupra imobilului în litigiu se coroborează și cu concluziile

raportului de expertiză întocmit la instanța de fond care a identificat terenul

în litigiu în incinta societății intimate-apelante, o parte reprezentând

parcare auto, cealaltă parte fiind în indiviziune, existând un certificat de

atestare a dreptului de proprietate, astfel că în mod corect a stabilit

instanța de fond că intimatele-contestatoare au dreptul la măsuri reparatorii

conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, nu s-a

făcut nicio dovadă (cel ce face o propunere trebuie să o dovedească) că

intimatele ar fi beneficiat de despăgubiri pentru același imobil în baza Legii

nr. 112/1995 așa cum susține apelanta - intimată.

Nefondată a fost

apreciata și critica cu privire la excepția lipsei calității procesuale active

a contestatoarelor, deoarece așa cum s-a arătat anterior, cu probele

administrate, intimatele-contestatoare au făcut dovada atât a calității de

moștenitoare după autorul lor O.I., cât și a dreptului de proprietate cu privire

la imobilul în litigiu.

Împotriva decizii

instanței de apel a formulat, în termen legal, cerere de recurs la data de 2

iulie 2009, pârâta SC S.M.R.E.T.S. SA, prin care a criticat-o pentru

nelegalitate sub următoarele aspecte:

Ambele hotărâri ale

instanțelor fondului sunt nelegale, fiind date cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, întrucât contestatoarele nu au făcut dovada dreptului de

proprietate, a modului abuziv de preluare a terenului in patrimoniul statului,

si nici a faptului că acestea nu au beneficiat de despăgubiri pentru imobilul

revendicat.

S-au susținut

următoarele pretinse critici de nelegalitate în legătură cu hotărârea

pronunțată în apel; în extrasul de rol fiscal, respectiv, foaia matricolă nr.

2, aflată la dosarul cauzei, nu este menționată suprafața de teren revendicată,

această situație de fapt a fost comunicată și contestatoarelor, prin adresa nr.

604663 emisă de către Consiliul Local al Municipiului Ploiești - Serviciul

Public Finanțe Locale la data de 29 mai 2006; contestatoarele nu au făcut

dovada că, ele sau ascendentul lor, dețineau în proprietate terenul situat în

Ploiești, str. Mărășești, jud. Prahova, la data presupusei preluări abuzive de

către stat, așa cum este prevăzut la pct. 23 alin. (1) lit. d), și nici nu au

prezentat acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, așa

cum este prevăzut în Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin adresa nr.

308273/2002, Primăria Municipiului Ploiești a comunicat contestatorilor că, în

registrul de revizuire a numerotării clădirilor din Municipiul Ploiești în anii

1948-1950, la pagina 256/1, figurează la rubrica proprietar O.I., dar se face

mențiunea că această rubrică a fost completată declarativ.

Cele două instanțe

ale fondului, la pronunțarea hotărârilor, au reținut această probă și, în

consecință, au admis contestațiile acordând masuri reparatorii prin echivalent,

în condițiile în care simpla declarație înscrisă într-un registru întocmit

între anii 1948-1950, nu dovedește proprietatea, cu atât mai mult cu cât

proprietarul, respectiv O.I. nu avea cum să-și declare proprietatea, întrucât

el decedase cu doi ani în urmă de întocmirea registrului, respectiv la data de

23 octombrie 1946, așa cum rezultă din Certificatul de deces nr. 323034,

eliberat de Sfatul Popular al Orașului Ploiești, aflat la dosar; in Decretul

nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, nu exista nicio mențiune cu

privire la confiscarea imobilului in litigiu; în niciunul dintre contractele

prin care autorul contestatoarelor a cumpărat imobile, nu s-a menționat

suprafața de teren achiziționată de către acesta; intre data decesului

autorului (23 octombrie 1946) și presupusa dată a naționalizării imobilului

(1950) este o perioadă de 4 ani neacoperită de acte, interval în care

proprietarul putea dispune de teren în orice fel (vânzare, donație) anterior

preluării de către stat sau terenul putea fi dobândit de alte persoane și prin

alte modalități de dobândire a dreptului de proprietate conform legislației in

vigoare la acea dată; contestatoarele nu au făcut dovada faptului că, nu au

beneficiat de despăgubiri pentru imobilul revendicat, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situație juridice a unor imobile cu

destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului, așa cum este prevăzut

de art. 20 din Legea nr. 10/2001, modificată și completată.

La termenul de

judecata din 27 ianuarie 2010, Înalta Curte a acordat cuvântul părților în

dezbaterea recursului, inclusiv cu privire la încadrarea criticilor formulate

în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte va

constata nulitatea recursului, pentru considerentele ce urmează:

În calea de atac

extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă

nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care

concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (pe aspecte

de ordin procedural si/sau substanțial).

Scopul acestei cai de

atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu

recurs, ceea ce înseamnă ca orice susținere care releva, o expunere detaliata a

istoricului cauzei deduse judecății, o prezentare a conținutului

reglementarilor legale incidente în cauză, fără ca aceasta să fie

particularizată cadrului procesual de investire ori etapei procesuale ori

considerentelor deja redate în cuprinsul hotărârii judecătorești contestate,

pretinsele necorelări ale acțiunilor parții adverse cu dispozițiile legale

procedurale, cu ignorarea totala a ceea ce s-a obținut pana la momentul

formulării cererii de recurs, ori pretinse erori ale instanței de apel in

aprecierea probelor administrate în cauza, cu consecințe în planul configurării

situației de fapt a dosarului pendinte, exced analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare

au prezentat în mod exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte,

expunând în mod concret considerentele pentru care au ajuns la concluzia ca

reclamantele-contestatoare pot beneficia de efectele legii speciale de

reparație civilă, constatând că s-au făcut dovezi clare relative la

proprietatea asupra imobilului în litigiu și la calitatea acestora de persoane

îndreptățite.

În cuprinsul cererii

de recurs nu sunt vizate considerentele instanței de apel care au configurat cu

precizie situația de fapt a cauzei pendinte, respectiv modul de aplicare a

dispozițiilor legale incidente, ci, așa cum s-a arătat anterior, doar o formală

și nepertinentă înșiruire de pretinse inacțiuni ale parții adverse ori de

neregularități procedurale, o înșiruire de aspecte de fapt desprinse în

operațiunea de apreciere, după propriile interese, a probelor administrate în

cauza, fără ca acestea să poată fi opuse chestiunilor deja dezlegate de

instanțele anterioare, în scopul îndreptării acestora, numai pe aspecte de

legalitate, in calea de atac promovata.

Este motivul pentru

care legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității atât pentru nemotivarea cererii

de recurs, cat si pentru situația în care cererea se motivează, însa criticile

nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de

norma procedurala susmenționată.

Noua formulare a

textului art. 304 C. proc. civ., accentuează caracterul nondevolutiv al căii

extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au

beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de

fond), finalizata prin configurarea situației de fapt a dosarului si cu o rezolvare

judiciara definitiva a conflictului existent între pârtile cu interese

contrare.

O situație de

nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin

invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația

de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.

În fața unei instanțe

de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate,

nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret

de sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in

mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile

art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâta SC S.M.R.E.T.S. SA împotriva deciziei nr. 114 din 3 iunie

2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2010.