ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3282/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1278 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus admiterea în parte a contestației formulate de T.V. în contradictoriu cu intimații Municipiul Ploiești prin primar și Primăria Municipiului Ploiești prin primar. S-a dispus anularea dispoziției nr. 13236 din 19 martie 2008 și s-a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare a defunctului G.E.I., constând în despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Ploiești, format dintr-un teren de 445 mp, identificat potrivit schiței de plan a raportului de expertiză topometrică, ing.

M.C.D. și o construcție având în subsol trei pivnițe, la parter trei prăvălii, două dintre acestea având și camere în spațiu, la etaj opt camere, trei săli, o galerie, mansardă, descrise în actele vechi de proprietate invocate de contestatoare, despăgubiri ce urmează să fie stabilite și calculate de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. S-a respins ca neîntemeiat contestației privind obligarea intimaților să propună prin dispoziție motivată acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Intimații au fost obligați la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată, către contestator.

Pentru a se pronunța astfel instanța reține următoarele: Conform certificatului nr. 3607/1936, contractelor de vânzare nr. 3642 din 19 septembrie 1915, 1801 din 24 aprilie 1920, extraselor privind tabloul cu instalațiile imobilelor din 1948, cererii nr. 4191 din 23 februarie 1948, adreselor nr. 1642/2008, 300959/2008, 300961/2008, 300960/2008, 310132/2007, 3004438/2007, numitul I.E.G. a cumpărat de la M.I., M.B., imobilele situate în Ploiești, având un teren și clădiri constând în prăvălii cu camere, două pivnițe, etaj cu șase camere, două săli, mansardă și str. P., nr. 2, având o construcție cu parter tip prăvălie cu pivniță, etaj cu două camere, galerie, sală, str. P. purtând diferite denumiri de-a lungul timpului.

Totodată, în cuprinsul extraselor sus menționate se specifică că moștenitorii I.G. figurau în 1948 în tabloul cu instalațiile și exproprierile făcute de Primăria Ploiești, pentru crearea Palatului Comunal Administrativ, cu un imobil situat în Ploiești, str. P. nr. 12, fiind expropriat, având o suprafață construită de 202 mp, constând într-o clădire cu un etaj și instalații de apă, electricitate, șapte focuri, canalizare într-o clădire cu un etaj și sobe teracotă, imobil declarat pentru utilitate publică, la 23 februarie 1948. În baza actelor dotale nr. 759/1936, 1960/1931, numita G.S. a dobândit cu ocazia căsătoriei cu T.I., cu titlu de dotă, o serie de imobile, inclusiv imobilul situat în Ploiești, str. P., nr. 12, având două prăvălii la parter, etaj cu șase camere, trei săli, o galerie în suprafață de 160 mp.

Potrivit certificatelor de moștenitor nr. 76/1982, 316/1997, 1041/1988, 1349/1987, actelor de stare civilă existente la dosar, de pe urma defuncților G.I. - decedat la 26 august 1987, G.I.E. - decedată la 7 decembrie 1986, I.M.G. - decedată la 23 iunie 1997 și T.S. - decedată la 11 august 1981, a rămas ca unică moștenitoare contestatoarea în calitate de nepoată de soră și, respectiv, fiică. Prin Notificările depuse la dosar, Dispoziția nr. 13236 din 19 martie 2008, a fost respinsă cererea contestatoarei privind acordarea despăgubirilor pentru imobilul situat în Ploiești, str. P. nr. 12, având teren și construcții, motivându-se că nu s-a făcut dovada preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului de la autorii contestatoarei, a continuității dreptului de proprietate din 1936 și până la începutul intervalului de timp reglementat de Legea nr. 10/2001.

Din raportul de expertiză tehnică topometrică ing. M.C.D., reiese că terenul în litigiu se află situat în Ploiești, în suprafață de 415 mp, suprapunându-se peste blocul A Est, peste curtea interioară formată între acesta și blocurile B Est, C2, C3, imobil ce nu mai există în prezent, fiind cert că imobilul în litigiu solicitat de contestatoare, este unul și același cu cel descris în actele de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 1920, 19 septembrie 1915, 31 ianuarie 1936, mai 1931, din extrasele din tabelul de expropriere, făcând obiectul unei utilități publice în totalitate.

Dispozițiile art. 1, art. 2, lit. a), h), i) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată, stipulează că imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se restituie în natură sau în echivalent când restituirea în natură nu mai este posibilă, prin imobile preluate abuziv înțelegându-se și imobilele naționalizate prin orice alte acte normative de naționalizare, orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil sau fără titlu valabil, ori fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat. Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că autorul contestatoarei G.E.I.

a dobândit în proprietate, în timpul vieții, imobilele situate în Ploiești, str. P. nr. 2 și 4, având un teren de 415 mp și o construcție compusă la subsol din trei pivnițe, la parter trei prăvălii, două dintre acestea având și camere în spate, la etaj opt camere, trei săli, o galerie, mansardă, devenite ulterior str. P. nr. 12, imobil donat de către acesta fiicei sale T.S., fostă G., mama contestatoarei, cu ocazia căsătoriei acesteia în perioada 1931 - 1936, însă, în anul 1948, în evidențele privind categoria proprietarilor de imobile expropriate pentru edificarea Palatului Comunal Administrativ au figurat moștenitorii defunctului I.G. cu un imobil expropriat în Ploiești, str. P. nr. 12, constând într-o construcție în suprafață de 120 mp și instalații aferente.

Ca atare, atât timp cât imobilul în litigiu situat în Ploiești, având un teren de 415 mp pe care se află amplasate o serie de blocuri, imobil care este unul și același cu imobilul situat în Ploiești, str. P. nr. 12, fost nr. 2 și 4 ce a aparținut în proprietate defuncților G.E.I., T.S. și cu care au figurat în tabloul proprietarilor expropriați în 1948 când a fost preluat de către stat în vederea edificării pentru utilitate publică a fostului Palat Comunal Administrativ Ploiești, înseamnă că acest imobil a fost proprietatea defunctului G.E.I. și, implicit, transmis moștenitorilor acestuia, mamei contestatoarei, iar preluarea imobilului de către stat cu titlu de expropriere, a avut loc de la moștenitorii defunctului cu caracter abuziv.

De altfel, nu există nici o dovadă la dosar care să ateste manifestarea de voință a moștenitorilor defunctului, fost proprietar privind transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea statului, acordarea acestora, a unor despăgubiri corespunzătoare și actul normativ în baza căruia a avut loc exproprierea.

Ori, în condițiile în care, preluarea imobilului în litigiu situat în Ploiești, str. P. nr. 12, în prezent Piața 16 Februarie, a avut un caracter abuziv, neexistând un act care să ateste preluarea cu titlu valabil de către stat a acestuia de la moștenitorii defunctului G.E.I., iar în prezent acest imobil nu mai poate fi restituit în natură, terenul fiind ocupat de blocuri, în timp ce vechea construcție a fost demolată în totalitate, înseamnă că petenta în calitate de moștenitoare legală a autorilor săi, defuncții G.E.I., T.S., are dreptul să beneficieze de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 constând în despăgubiri pentru acest imobil, motiv pentru care, în mod nelegal, i-a fost respinsă cererea formulată în acest sens în temeiul Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția nr. 13236/2008.

Apărările intimaților în sensul că nu există nici o dovadă la dosar privind preluarea imobilului de la autorii contestatoarei în mod abuziv, a dreptului de proprietate al acestora la data preluării asupra imobilului, inclusiv a continuității sunt neîntemeiate, întrucât actele de vânzare, dotale, depuse la dosar, extrasele din tabloul proprietarilor expropriați din 1948, atestă cu certitudine că imobilul în litigiu a aparținut în proprietate autorilor contestatoarei până în 1948, dată la care a fost preluat de către stat de la aceștia, iar asemenea acte reprezintă acte translative de proprietate, autentice, demonstrând dreptul de proprietate al autorilor contestatoarei asupra imobilului în litigiu, mai ales că statul nu a făcut dovada dobândirii în mod legal a dreptului de proprietate asupra imobilului.

Prin urmare, instanța a avut în vedere aceste considerente și ținând seama de dispozițiile art. 1, art. 2 lit. a), h), i) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată, a admis în parte contestația, a anulat Dispoziția nr. 13236 din 19 martie 2008 și a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în calitate de moștenitoare a defunctului G.E.I., a constat în despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Ploiești, format dintr-un teren de 415 mp identificat potrivit schiței de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică ing. M.C.D.

și o construcție având la subsol trei pivnițe, la parter trei prăvălii, două dintre acestea având și camere în spate, la etaj opt camere, trei săli, o galerie, mansardă, descrise în actele vechi de proprietate invocate de către contestatoare, despăgubiri ce urmează să fie stabilite și calculate de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. Totodată, instanța a respins ca neîntemeiat capătul contestației privind obligarea intimaților să propună prin dispoziție motivată, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, deoarece, în condițiile în care prin intermediul capetelor anterioare s-au recunoscut și s-au acordat în principiu aceste despăgubiri, contestatoarea nu mai poate pretinde printr-un alt capăt separat, emiterea unei alte dispoziții privind recunoașterea unor drepturi deja acordate.

În baza art. 274, art. 277 C. proc. civ. au fost obligați în solidar intimații, la 600 lei cheltuieli de judecată către contestatoare, reprezentând onorariu expert. Prin decizia civilă nr. 160 din 23 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a dispus respingerea apelului declarat de pârâții Municipiul Ploiești prin primar și Primăria Municipiului Ploiești, împotriva sentinței civile nr. 1278 din 16 mai 2009, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel instanța reține următoarele: Prin dispoziția nr. 13236 din 19 martie 2008 emisă de Primarul Municipiului Ploiești a fost respinsă cererea notificată a petiționarei T.V.P. privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Ploiești, P. nr. 12, cu motivarea nedovedirii preluării abuzive a imobilului în proprietatea statului de către petenți și nici a continuității dreptului de proprietate asupra imobilului din anul 1936 și până la începutul intervalului de timp, reglementat de Legea nr. 10/2001.

În raport de materialul probator administrat, reprezentat de înscrisuri și expertiză de specialitate, instanța de fond a reținut că în calitate de unică moștenitoare a defunctului I.E.G., contestatoarea este persoană îndreptățită de a beneficia de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri pentru imobilul ce a aparținut autorului său, imposibil de restituit în natură. Nu a fost primită susținerea apelanților potrivit cu care în cauză nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului, din moment ce din actele depuse la dosar rezultă o astfel de situație.

Astfel, din contractele de vânzare-cumpărare datând din anii 1915 și respectiv 1929, a rezultat cu certitudine faptul că, autorul contestatoarei a deținut imobilul care, până la preluarea de către stat pentru demolare, în vederea sistematizării urbanistice, a figurat la adresa din Ploiești, P. nr. 12. La dosar au fost depuse și acte de stare civilă și certificate de moștenitor prin care s-a dovedit transmiterea prin succesiune legală a imobilului în litigiu. Din raportul de expertiză întocmit în cauză de ing.

M.C., a rezultat neîndoielnic faptul că terenul în litigiu în suprafață de 415 mp aflat la adresa din Ploiești, str. P. nr. 12 este în întregime afectat de utilități publice, respectiv blocul A Est și curtea interioară dintre acesta și blocurile B Est, C 2 și C 3, fiind unul și același cu cel descris în actele de vânzare-cumpărare autentice încheiate de autorul contestatoarei și în Extrasele cu imobilele preluate de stat în anul 1948. Imobilul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică și terenul a fost folosit pentru realizarea parcului central care aparține domeniului public al Municipiului Ploiești, iar construcțiile demolate. Este adevărat că nu a fost găsită decizia administrativă de preluare a imobilului de către stat, însă prin aplicarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007 în lipsa deciziei contrare, imobilul este prezumat a fi preluat abuziv. Susținerea apelanților privitoare la nedovedirea continuității dreptului de proprietate asupra imobilului din anul 1936 până la data de referință avută în vedere de Legea nr. 1072001, a fost înlăturată, deoarece din ansamblul probator a rezultat că la data de 6 ianuarie 1936, la Administrația Financiară Prahova, figurau înscriși moștenitorii defunctului I.E.G. cu imobilul în litigiu ca de altfel și în Extrasul din Tabloul Exproprierilor făcut de Primăria Ploiești, în anul 1948, unde imobilul expropriat figura pentru crearea Palatului Comunal. În acest context, instanța de judecată a aplicat corect dispozițiile art. 1,art.

2, lit. a), h), i), din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Municipiul Ploiești și Primăria Municipiului Ploiești criticând-o ca nelegală și netemeinică, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În mod greșit s-a admis contestația fără a se ține cont de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, deoarece nu s-a făcut dovada preluării abuzive în proprietatea statului a imobilelor revendicate și nici a continuității dreptului de proprietate revendicat la data dobândirii (1936) și până la începutul intervalului de timp reglementat de Legea nr. 10/2001. Contestatorul nu a dovedit faptul că imobilul revendicat face parte din categoria imobilelor preluate abuziv așa cum este definită prin art. 2 din Legea nr. 10/2001, Comisia pentru analizarea și soluționarea notificărilor procedând în mod corect în baza art. 1.3 lit. a) din H.G.

nr. 250/2007, potrivit căruia preluarea abuzivă nu este prezumată, iar partea nu a indicat actele în baza cărora imobilul a intrat în proprietatea statului în condițiile în care recurenții nu au identificat în evidențele lor, astfel de documente. Solicită admiterea recursului și a apelului și respingerea contestației ca neîntemeiată. Intimata a formulat concluzii scrise. Examinând recursul formulat de pârâți întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. instanța reține următoarele: Niciunul dintre cele două motive de recurs privind aplicarea greșită a legii care privesc lipsa dovezii de preluare în proprietatea statului a imobilelor revendicate și a continuității dreptului de proprietate revendicat de la data dobândirii și până la începutul intervalului de timp reprezentat de Legea nr. 10/2001, nu este întemeiat.

Este limpede că imobilul supus restituirii a format obiectul unei exproprieri pentru interes public vizând sistematizarea centrului municipiului Ploiești așa cum rezultă din probele administrate în cauză (Extras din Tabloul instalațiilor imobilelor care urmează a fi expropriate pentru crearea Palatului Administrativ, f. 24, 26, 27), în coroborare cu expertiza de specialitate, situație în care lipsa deciziei administrative de preluare a imobilului de către stat, nu este de natură a înlătura realitatea probată a preluării imobilului de către stat. De altfel, intimații nu au răsturnat prezumția de preluare abuzivă, așa cum dispune H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, situație în care în absența probatoriilor administrate, imobilul ar fi fost supus retrocedării.

În aceste condiții, instanța reține că intimata a făcut dovada preluării abuzive a imobilului aplicând corect dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, reclamanta intimată a făcut dovada continuității dreptului de proprietate asupra imobilului din anul 1936 până la data de 6 martie 1949, cu următoarele înscrisuri: Certificatul nr. 3607 eliberat de Administrația Financiară a județului Prahova, Circa 3 la data de 6 ianuarie 1936, extras din Tabloul exproprierilor făcute de Primăria Ploiești, adresa nr. 41919 din 23 februarie 1941 a Primăriei Ploiești, acte din care rezultă fără dubiu că imobilul a fost preluat de stat de la aceiași moștenitori ai defunctului I.E.G. În consecință, recursul formulat de părți este nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primăria Municipiului Ploiești și Municipiul Ploiești prin Primar împotriva deciziei civile nr. 160 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.