ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2062/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2062/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 12916 din 09

decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA prin lichidator R.I. SPRL

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 805.934 RON, cu titlu de

contravaloare parter imobil situat în Ploiești, str. T., județul Prahova.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut următoarele:

În ce privește excepția

prescripției dreptului la acțiune, s-a apreciat că în speță nu sunt aplicabile prevederile

art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997, în redactarea dată prin capitolul V1

din titlul I al Legii nr. 99/1999, întrucât aceste text de lege se referă la atacarea

unei operațiuni sau act în cursul procesului de privatizare or, acțiunea de față

privește dreptul la despăgubiri născut ulterior procesului de privatizare, astfel

că termenul de prescripție fiind de trei ani, acesta a fost respectat având în vedere

că hotărârea de retrocedare a fost pronunțată la 24 aprilie 2007, iar acțiunea a

fost formulată la 02 februarie 2008.

Tribunalul a reținut că

la data de 14 mai 2009 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care

a arătat că valoarea obiectului cererii este de 1.301.668 RON din care, contravaloarea

terenului în suprafață de 262 mp este de 674.388 RON, iar contravaloarea construcției

este de 627.280 RON.

Ulterior, prin cererea

precizatoare depusă la dosar la data de 25 noiembrie 2010, reclamanta SC E. SA Ploiești

a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 805.934 RON, reprezentând contravaloarea

imobilului situat în Ploiești, str. T., județul Prahova, format din teren în suprafață

de 262 m.p. și construcție-parter.

Reclamanta a arătat că

valoarea pretențiilor sale se raportează la concluziile expertizei întocmite în

cauză de expertul judiciar S.C.L. și la momentul rămânerii irevocabile a sentinței

civile nr. 1385 din 14 noiembrie 2006, respectiv data de 26 noiembrie 2007, când

s-a pronunțat decizia nr. 8001 din 26 noiembrie 2007 de Înalta Curte de Casație

și Justiție în Dosarul nr. 570/42/2007.

Prin contractul de vânzare

cumpărare de acțiuni din 31 august 1995 Fondul Proprietății de Stat a vândut către

Asociația Morărit și Panificație P. un număr de 557.329 acțiuni, în sumă totală

de 13933225000 ROL deținute de stat la societatea reclamantă SC E. SA, reprezentând

70% din capitalul social.

Prin contractul de vânzare

cumpărare acțiuni din 15 iunie 1995, Asociația Morărit și Panificație P. - a cumpărat

de la Fondul Proprietății Private IV M. un număr de 224.607 acțiuni în valoare de

5.615175.000 ROL, reprezentând 30% din capitalul social al SC E. SA.

Conform certificatului

de atestare a dreptului de proprietate din 17 aprilie 2001 și Anexei la certificat,

SC E. SA deținea în proprietate exclusivă suprafața de teren de 44.034 mp, printre

care și suprafața totală de 314 mp situată în str. T. Ploiești, valoarea terenului

fiind inclusă în capitalul social al societății.

Prin sentința civilă

nr. 1385 din 14 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă,

a fost anulată decizia nr. 7028 din 30 decembrie 2005 emisă de SC E. SA, aceasta

fiind obligată să restituie în natură imobilul - parter situat în Ploiești,

str. T., jud. Prahova, identificat potrivit raportului de expertiză efectuat de

ing. M.P. și potrivit expertizei întocmite de expert P.D.

Hotărârea mai sus menționată

a rămas definitivă prin decizia nr. 204 din 24 aprilie 2007 a Curții de Apel Ploiești

și irevocabilă prin decizia nr. 8001 din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 570/42/2007.

Deși prin art. 56 din

Legea nr. 137/2002, intrată în vigoare la 28 martie 2002, a fost abrogat art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 modificată, iar prin art. 29-30 din Legea nr. 137/2002 a

fost reglementată în mod diferit acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor

cauzate cumpărătorilor de acțiuni în procesul de privatizare prin executarea unor

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care obligă la restituirea în natură

către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, tot prin art. 30

alin. (3) din Legea nr. 137/2002 s-a precizat expres că prevederile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare,

rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate

înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.

Întrucât în speță, contractul

de vânzare-cumpărare de acțiuni s-a încheiat la data de 31 august 1995, s-a constatat

că sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 88/1999.

Prin raportul de expertiză

tehnică în specialitatea construcții civile efectuat de expertul în construcții

P.C., valoarea de circulație a imobilului situat în Ploiești str. T., compus din

parter și etaj a fost stabilită la suma de 627.280 RON, folosindu-se datele Catalogului

de reevaluare al clădirilor și construcțiilor industriale nr. AA - fișa nr. XX pentru

spațiu comercial și de producție în bloc de locuințe, iar din raportul de expertiză

contabilă a rezultat că valoarea contabilă a imobilului existent în registrele societății

la data privatizării din care a fost scăzută valoarea de amortizare de la data înființării

societății până la data punerii în executare a sentinței de retrocedare, este de

37.750.625 ROL.

În ceea ce privește imobilul

teren situat în Ploiești str. T., prin raportul de expertiză întocmit de ing. M.I.M.

a fost identificat terenul situat în str. T. pe care se află o construcție cu suprafața

construită la sol de 221 mp și o copertină cu o suprafață construită de 20,13 mp,

suprafața totală fiind de 262 mp, a cărei valoare a fost estimată la suma de 157.000

euro, avându-se în vedere o valoare de 600 euro/mp.

Concluziile expertului

topograf M.I.M. coincid cu concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul

tehnic Topograf P.D. în Dosarul nr. 498/2006 în care s-a pronunțat sentința civilă

nr. 1385 din 14 noiembrie 2006.

Întrucât expertul nu a

arătat metoda pe care a utilizat-o pentru a explica pe baze științifice cum a ajuns

la valoarea terenului menționată în raportul de expertiză, într-un final acesta

învederând că nu este abilitat să facă evaluarea terenului, tribunalul a desemnat

pentru evaluarea imobilului situat în Ploiești str. T., un alt expert.

Din raportul de expertiză

întocmit de expertul tehnic în construcții S.C.L., Tribunalul a reținut că strada

T. este situată în zona ultracentrală a Ploieștiului, iar imobilul în discuție este

situat la intersecția dintre str. T. cu str. Ș.G., beneficiind de toate dotările,

suprafața terenului, este de 262 mp, iar suprafața utilă a parterului construcției

este de 177 mp, conform releveului documentației cadastrală.

Pentru stabilirea valorii

de piață a imobilului teren și construcție, a fost utilizată metoda comparației

vânzărilor, metoda capitalizării veniturilor și metoda costurilor, procedându-se

în final la reconcilierea rezultatelor și stabilirea unei valori finale de 270.000

euro pentru întreg imobilul și de 189.000 euro, echivalentul sumei de 805934 RON

pentru parterul imobilului.

Tribunalul a dat valoare

probatorie acestei ultime expertize deoarece stabilește valoarea reală de piață

a imobilului, teren și construcție, ținându-se cont de prețurile practicate pe piața

pentru imobile cu caracteristici asemănătoare.

Întrucât legea nu a stabilit

criterii de determinare a prejudiciului, tribunalul a aplicat principiul general

de drept al reparării integrale a prejudiciului, care trebuie să acopere atât paguba

efectiv suferită (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans),

respectiv cuantumul despăgubirilor se stabilește în raport de valoarea pagubei la

momentul pronunțării hotărârii, întrucât numai astfel se realizează echivalența

între valoarea ieșită din patrimoniul societății, prin restituirea imobilelor către

foștii proprietari, cu valoarea ce trebuie adusă în loc prin despăgubirea plătită

de instituția implicată în procesul de privatizare.

Evocând prevederile

art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, instanța a admis acțiunea, astfel cum

a fost precizată de reclamantă.

La data de 04 aprilie

2011, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat apel

împotriva acestei sentințe solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în

sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și, în subsidiar,

schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, cu

obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Apelanta a mai solicitat

și suspendarea executării sentinței comerciale din anul 2010 până la soluționarea

apelului.

Prin decizia comercială

nr. 323 din 10 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, s-a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect și s-a respins

apelul ca nefondat.

Prin decizia civilă

nr. 104 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

s-a admis recursul formulat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului împotriva deciziei nr. 323 din 10 iunie 2011 care a fost casată,

iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, reținându-se

în considerente că motivul de recurs ce vizează greșita respingere a excepției prescripției

dreptului material la acțiune este neîntemeiat, dar că instanța a făcut o greșită

aplicare a legii în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor care trebuie să se

raporteze la valoarea contabilă a imobilului la momentul ieșirii din patrimoniul

reclamantei, valoare la care se adaugă rata inflației raportată între momentul deposedării

și cel al plății despăgubirii.

La rejudecarea apelului

după casarea cu trimitere s-a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru

stabilirea valorii contabile actualizate a imobilului în litigiu.

Raportul de expertiză

a fost realizat de către expert contabil D.N. și a fost depus la dosar.

Analizând sentința atacată

exclusiv prin prisma singurului motiv de apel invocat, Curtea a reținut următoarele:

Instanța de fond a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA prin lichidatorul judiciar și a obligată

pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata sumei de 805.934

RON cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului creat în urma restituirii

imobilului situat în Ploiești, str. T., jud. Prahova către foștii proprietari.

Apelanta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor

Statului) a invocat două motive de apel și anume greșita soluționare a excepției

prescripției dreptului material la acțiune și modul greșit de evaluare a despăgubirilor.

Prima critică nu mai poate

fi examinată în acest al doilea ciclu procesual, întrucât instanța de recurs a stabilit

cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 104 din 19 ianuarie 2012 că atât

instanța de fond cât și instanța de apel au apreciat în mod just în ceea ce privește

termenul de prescripție aplicabil în speță și anume, cel general, de drept comun,

de 3 ani de la data nașterii dreptului, respectiv de la data rămânerii irevocabile

a sentinței prin care s-a dispus retrocedarea imobilului aflat în patrimoniul societății

comerciale privatizate.

În ceea ce privește cea

de a doua critică, Curtea a reținut că în raportul de expertiză contabilă administrat

ca probă s-a concluzionat că valoarea contabilă actualizată a imobilului situat

în Ploiești, str. T., jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 262 mp și construcție

(parter) este de 59.234 RON.

Având în vedere prevederile

art. 32

4

alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/99

potrivit cărora, instituțiile publice implicate în procesul de privatizare asigură

repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs

de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate

de stat, precum și decizia nr. 18/2011 pronunțată într-un recurs în interesul legii,

obligatorie potrivit art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., Curtea a constatat

că acest motiv de apel este întemeiat, iar acțiunea a fost admisă, în sensul că

pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 59.234 RON, cu titlu de despăgubiri,

reprezentând valoarea contabilă actualizată a imobilului situat în Ploiești,

str. T., jud. Prahova.

În concluzie, Curtea de

Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 342 din 10 octombrie

2013 a admis

apelul

declarat de

apelanta

Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului, a s

chimbat în tot sentința atacată,

în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 59324 RON, cu titlu

de valoare contabilă actualizată a imobilului din Ploiești, str. T., județul Prahova;

a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 1260 RON, cu titlu de cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu de expert.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, prin

care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în

sensul admiterii în tot a apelului, și pe fondul cauzei admiterea excepției invocate

și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Cererea de recurs a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De asemenea, s-a solicitat

în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ. suspendarea executării silite a deciziei

recurate, cerere respinsă prin încheierea de ședință din data de 20 martie 2014.

În susținerea recursului,

recurenta a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

art. 39 din Legea nr. 137/2002 cât și a dispozițiilor art. 32

28

din O.U.G.

nr. 88/1997 deoarece astfel cum reiese din dispozițiile textelor normative sus menționate

termenul special de prescripție se aplică în cazul în care se valorifică un drept

prevăzut de actele normative în domeniul privatizării.

În consecință, în cauză

sunt aplicabile termenele speciale de prescripție, în raport de care acțiunea de

față este prescrisă.

O altă critică este reprezentată

de faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită

a dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997.

Astfel, prejudiciul suferit

de reclamantă trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate

în registrele contabile la data când societatea a fost privatizată și nu la valoarea

de piață. Deci, prejudiciul trebuie raportat la valoarea cu care se reduce capitalul

social al societății ca urmare a diminuării patrimoniului. În speță, valoarea stabilită

cu titlu de despăgubire depășește valoarea procentului din capitalul social vândut,

deci mai mari decât sumele încasate urmare a privatizării.

Rațiunea legiuitorului

cu privire la obligarea instituției publice la o despăgubire care să reprezinte

echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituire este menținerea capitalului

social la nivelul avut la momentul privatizării, conform cu principiul fixității

capitalului social.

Recurenta susține că prejudiciul

cauzat trebuie raportat la proporția între valoarea bunului restituit cu valoarea

capitalului social, la care se va aplica procentul de capital vândut, iar rezultatul

se va raporta la prețul încasat. Dispozițiile art. 32

4

din O.U.G.

nr. 88/1997 nu conțin nici o mențiune precum că despăgubirile se acordă la nivelul

valorii de piața a activului.

Față de caracterul comercial

al despăgubirilor, acestea trebuie raportate la valoarea contabilă astfel cum a

fost menționată în dosarul de privatizare.

Cea de a treia critică

constă în nemulțumirea recurentei față de neluarea în considerare a expertizei contabile

administrate în dosarul de fond, iar acțiunea de față reprezintă în realitate o

veritabilă cerere de chemare în garanție, astfel cum este prevăzută de Legea

nr. 137/2002.

Plata despăgubirilor,

arată recurenta, nu poate fi raportată la valoarea de circulație, în condițiile

în care activul nu era supus comercializării, ceea ce ar conduce la o îmbogățire

fără justă cauză. La fond, expertiza contabilă a concluzionat că sunt relevante

dispozițiile Legii nr. 137/2002, iar instanța de apel a obligat pârâta la contravaloarea

actualizată a imobilului.

În continuare, se invocă

încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002, care dispun în sensul că

valoarea despăgubirilor acordate nu poate depăși cumulat 50% din prețul efectiv

plătit de cumpărător. Aceste dispoziții sunt aplicabile, întrucât dreptul reclamantei

la despăgubiri s-a născut după intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002.

Ultima critică este reprezentată

de încălcarea dispozițiilor deciziei nr. 18/2011, urmare obligării la valoarea contabilă

a imobilului, actualizată cu indicele de inflație pe perioada intre data la care

a fost predat imobilul și data stabilită de instanță. În realitate, actualizarea

trebuia acordată numai la momentul plății sau la momentul punerii în executare a

hotărârii.

În mod nelegal expertul

a aplicat actualizarea până la data restituirii, deși decizia de casare prevede

că actualizarea curge o dată cu predarea efectivă.

Examinând cererea de recurs,

în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Prin sentința comercială

nr. 12916/2010, Tribunalul București a admis acțiunea formulată de reclamanta SC

E. SA, fiind obligată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

la plata despăgubirilor pentru imobilul situat în Ploiești, compus din teren și

construcție, urmare restituirii în natură, către foștii proprietari ai acestui bun

imobil.

Tribunalul a dat valoare

probatorie expertizei întocmită de expertul tehnic în construcții S.C.L., și prin

aplicarea dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 a aplicat principiul

reparării integrale a prejudiciului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, invocând două

motive de apel și anume cel reprezentat de prescripția dreptului material la acțiune,

în raport de dispozițiile art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 39

din Legea nr. 137/2002, precum și cel privind modul de stabilire a prejudiciului

de către instanța de fond.

În recurs, Înalta Curte

de Casație și Justiție a casat, în parte decizia recurată și a trimis cauza spre

rejudecare față de greșita aplicare a legii în ce privește cuantumul despăgubirilor

care trebuie să se raporteze la valoarea contabilă a imobilului la momentul ieșirii

din patrimoniul reclamantei, valoare la care se adaugă rata inflației între momentul

deposedării și cel al plății despăgubirii.

În cadrul rejudecării

în apel, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile, pentru stabilirea

valorii contabile actualizate a imobilului în litigiu, conform indicațiilor deciziei

de casare.

Trecând la analiza criticilor

formulate de pârâtă prin cererea de recurs, Înalta Curte pornește de la dispozițiile

art. 315 C. proc. civ., care vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanța

de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta și cu privire

la necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care le face textul citat

sunt categorice.

Cu luarea în considerare

a acestor dispoziții, instanța de apel, în rejudecare, a analizat sentința atacată

exclusiv prin prisma singurului motiv de apel invocat, și anume cel legat de cuantumul

despăgubirilor, criticile cu privire la modul de soluționare al excepției prescripției

dreptului material la acțiune întrând în puterea lucrului judecat, fiind în mod

irevocabil soluționată de către instanța de recurs.

Pornind de la aceste precizări,

raportat la critica invocată prin cererea de recurs privind încălcarea art. 39 din

Legea nr. 137/2002, precum și a dispozițiilor art. 32

28

din O.U.G.

nr. 88/1997, Înalta Curte constată că această problemă de drept a fost dezlegată

de către instanța de casare, care a stabilit cu putere de lucru judecat că atât

instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat în mod just în ceea ce privește

termenul de prescripție aplicabil în speță.

În consecință această

critică nu poate fi analizată.

Prin ce-a de a doua critică

care vizează cuantumul despăgubirilor, recurenta a adus în discuție aplicarea dispozițiilor

art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 raportat la dezlegările date de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia de recurs în interesul legii nr. 18/2011.

Din acest punct de vedere,

se susține în esență că deși obligația de despăgubire este una legală, nivelul despăgubirilor

trebuie raportat la valoarea contabilă menționată în dosarul de privatizare, deci

proporțional cu numărul acțiunilor vândute.

Plecând de la dispozițiile

anterior enunțate ale Legii nr. 99/1999, și având în vedere că potrivit art. 32

4

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului asigură repararea prejudiciilor

cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea

către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, Înalta Curte subliniază

că obligația statului nu este limitata la participația sa anterioara in societate,

deoarece fundamentul răspunderii nu este generat de contractul de vânzare-cumpărare

de acțiuni. În puterea acestui contract obligațiile Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului erau proporționale cu acțiunile vândute numai față

de cumpărător, asociația salariaților.

Răspunderea Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului în cazul de față are temeiul în lege și

este distinctă de efectele contractului de privatizare, care se produc numai intre

contractanți. De aceea, nici fluctuațiile de capital, nu influențează conținutul

obligației de despăgubire față de societate pentru pierderea din patrimoniu a imobilului

retrocedat.

Prin decizia nr. 18/2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii,

în ce privește întinderea obligației de dezdăunare s-a apreciat că „că societatea

comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foștii proprietari trebuie

despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanțul societății, în

condițiile în care, respectând dezideratul fixității capitalului social, în locul

imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului

obligatoriu de reevaluare”.

Instanța de apel și-a

justificat în mod corect soluția adoptată, de obligare a pârâtei Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului la plata despăgubirilor datorate reclamantei

în temeiul dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, modificată,

la nivelul valorii contabile a imobilului a cărei proprietate a fost pierdută, astfel

cum aceasta era reflectată în bilanțul societății la momentul ieșirii efective a

bunului din patrimoniul său, actualizată cu indicele de inflație.

În cadrul aceste critici,

aspectele care vizează neluarea în considerare a expertizei tehnice judiciare administrată

în fața instanței de fond, prin care s-a stabilit valoarea contabilă a imobilului

existentă în registrele societății la data privatizării acesteia, rezultând o valoare

de 3.775,06 RON, sunt lipsite de fundament juridic.

Ultimul motiv de recurs,

întemeiat pe încălcarea dispozițiilor decizei nr. 18/2011 pronunțată în recursul

în interesul legii de către Înalta Curte, din punct de vedere al actualizării sumei

respective este nefondat.

Astfel cum s-a statuat

prin decizia sus evocată „În baza principiului reparării integrale a prejudiciului,

la valoarea imobilului evidențiată în bilanț trebuie adăugată rata inflației, calculată

prin raportare la momentul plății despăgubirii (aceasta acoperind și beneficiul

nerealizat - lucruum cesans)”.

De asemenea, critica privind

încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002, nu este întemeiată. Obligația

statului nu este limitata la 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător, potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, deoarece aceasta limitare nu reglementează

aceasta obligație de dezdăunare. Decizia pronunțată în interesul legii dispune în

sensul că: ,,Articolul arătat face trimitere la dispozițiile art. 27-29 din aceeași

lege, texte care se refera la obligațiile autorității de privatizare față de cumpărătorul

acțiunilor vândute prin intermediul Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului în cadrul contractelor de privatizare. Așa cum s-a arătat, acest litigiu

nu stabilește obligații ale Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului

născute față de cumpărătorul din contractul de privatizare, ci sunt obligații a

căror sursa nu are izvor convențional, ci exclusiv legal, și se întemeiază pe Legea

nr. 99/1999”.

În consecință, având în

vedere caracterul obligatoriu al deciziei de recurs în interesul legii incidentă

în cauză, față de caracterul obligatoriu al acesteia, consacrat prin dispozițiile

art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 315

C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat la criticilor recurentei

pârâte, care urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului împotriva deciziei civile nr. 342 din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel

București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie

2014.