ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6182/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată și precizată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul G.M.A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București, anularea deciziei nr. 8889 din 7 octombrie 2010, emisă de aceasta din urmă și, în subsidiar, în situația în care instanța apreciază că reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și că nu este îndreptățit la măsuri reparatorii constând la acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, a solicitat obligarea pârâtului la actualizarea sumei de 3.225.650 lei RON cu coeficientul de actualizare oficial, pentru intervalul de timp cuprins între 25 mai 2007 și data emiterii deciziei cuprinzând suma actualizată.

În motivarea acțiunii,reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr. 484 din 6 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV civilă în Dosarul nr. 1520/2005, instanța a admis acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a constatat că valoarea de circulație a terenului în suprafață de 460 mp situat în București, sector 1 este de 1.520.125,2 RON, a constatat că valoarea de circulație a construcției situată la aceeași adresă este în cuantum de 3.912.548,5 RON (echivalent 1.116.531 Euro) și a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să emisă decizie motivată în temeiul căreia reclamantul să primească acțiuni tranzacționate pe piața de capital, corespunzătoare valorilor de mai sus, stabilite prin rapoartele de expertiză.

Curtea de Apel București, secția III civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 727A din 7 decembrie 2006, a admis apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a schimbat în tot sentința și a respins contestația ca neîntemeiată iar, prin decizia civilă nr. 4229 din 25 mai 2007, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei Curții de Apel București, s-a modificat în parte decizia, în sensul că s-a schimbat în parte sentința nr. 484 din 6 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul București și s-a stabilit că reclamantului i se cuvin măsuri reparatorii corespunzătoare cotei de 19/32 din valorile stabilite prin sentință.

Totodată, prin aceeași decizie, au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei. Mai arată reclamantul că a notificat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să pună în executare sentința Tribunalului București la datele de 24 ianuarie 2009 și 26 martie 2009, însă acesta nu a înțeles să se conformeze deciziei instanței supreme. Ulterior Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat contestație la executare ce face obiectul Dosarului nr. 36662/299/2010, al Judecătoriei sectorului 1 București, după care această instituție a înțeles să emită o nouă decizie respectiv, decizia nr. 91 din 7 septembrie 2010, pe care reclamantul a contestat-o în instanță, contestație ce face obiectul Dosarului nr. 49122/3/2010 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Prin urmare, arată reclamantul, din moment ce Legea nr. 247/2005 nu este aplicabilă, așa cum a decis instanța supremă, atunci nu este aplicabilă nici procedura instituită de Titlul VII din această lege și nici măsurile reparatorii constând în titluri de despăgubiri convertibile în acțiuni la Fondul Proprietatea și implicit nici Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu putea emite titlul de despăgubire, deoarece forma de despăgubire aleasă de reclamant și validată de către instanța supremă constă în acțiuni tranzacționate pe piața de capital.

În fine, reclamantul a mai arătat că a optat pentru acțiuni tranzacționate pe piața de capital și pentru care are un titlu executoriu valabil, astfel că nu îi este aplicabilă procedura aplicată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nici măsurile reparatorii constând în titlul de despăgubiri convertibile în acțiuni la Fondul Proprietatea, astfel că decizia din 7 octombrie 2010, emisă de către pârâtă, privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 este vădit nelegală, încalcă cele stabilite de către instanța supremă printr-o decizie irevocabilă, fiind lăsate tară efect dispozițiile unei hotărâri judecătorești irevocabile. Ulterior la termenul din 2 martie 2011, reclamantul a declarat că renunță la judecata celui de al doilea capăt de cerere din acțiune, privind actualizarea sumei din decizia atacată cu coeficientul de actualizare.

Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 75 pronunțată în data de 23 martie 2011, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.M.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, și în consecință, a anulat decizia din 7 octombrie 2010, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Totodată, a luat act că reclamantul a renunțat la judecata capătului doi din acțiune privind actualizarea sumei de 3.225.650 RON, cu coeficientul de actualizare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia din 7 octombrie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 13 și art. 16 din Titlul VII, Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, a emis titlul de despăgubire în cuantum de 3.225.650,01 RON, în favoarea reclamantului, reprezentând cota de 19/32 din valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței civile nr. 484 din 6 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 10229/3/2005 și schimbată în parte prin decizia nr. 4229 din 25 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, rămasă definitivă și irevocabilă.

La dată formulării acțiunii de către reclamant, la 12 aprilie 2005, înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IV civilă, erau în vigoare dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și, potrivit art. 27 alin. (1) din Lege se prevedea că pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominale folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilului solicitat.

Astfel, în baza titlului executoriu deținut de reclamant, pentru imobilul preluat abuziv și situat în București, sector 1, compus din teren și construcția situată pe teren i-au fost acordate masuri reparatorii corespunzătoare cotei de 19/32 și a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București să emită reclamantului decizie motivată în temeiul căreia reclamantul să primească acțiuni tranzacționate pe piața de capital, corespunzătoare cotei de 19/32 din imobil, la valoarea de circulație. A mai constat instanța de fond că reclamantului nu-i erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și unele măsuri adiacente și nici procedura instituită de Titlul VII din această lege și nici măsurile reparatorii constând în titlul de despăgubiri convertite în acțiuni la Fondul Proprietatea, modalitate de valorificare a titlului de despăgubiri prevăzută de dispozițiile Legii nr. 247/2005.

S-a statuat că și prin decizia nr. 4229 din 25 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că la data sesizării tribunalului nu intrase în vigoare Legea nr. 247/2005, astfel că dispozițiile acestei legi nu-i sunt aplicabile întrucât acestea nu se aplică litigiilor în curs de judecată, legea aplicându-se de la data publicării și adoptării ei, neputând retroactiva, potrivit principiului neretroactivității legii civile. Prin urmare, decizia din 7 octombrie 2010, emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și contestată de către reclamant nu mai putea fi emisă și nu trebuia emisă în condițiile Titlului VII, Regimul stabilirii și plăți despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, din Legea nr. 247/2005.

În consecință, s-a apreciat că este întemeiată acțiunea reclamantului. Prima instanță a luat act, în temeiul art. 246 din C. proc. civ., de faptul că reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind actualizarea sumei de 3.225.650 RON. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recursul reclamantul G.M.A. și pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant aduce critici sentinței atacate în sensul că în mod eronat instanța de fond a luat act de renunțarea sa la cererea subsidiară privind actualizarea sumei de 3.225.650 RON, întrucât voința sa a fost aceea de a se admite acest capăt de cerere doar în măsura în care instanța va respinge capătul principal al cererii referitor la anularea deciziei din 7.10.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Se susține că în situația dată, în care s-a admis cererea principală, se impunea respingerea cererii subsidiare ca rămasă fără obiect. Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând ca temei legal al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C. proc. civ., aduce, în esență, următoarele critici sentinței atacate: - instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de acordare a unui termen pentru pregătirea apărării; - în mod netemeinic și nelegal s-a anulat decizia din 7 octombrie 2010 care a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și în deplină concordanță cu decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cu decizia din 13 martie 2008 emisă de Comisia Centrală.

Se susține că dosarul aferent deciziei din 1 august 2006 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în cursul soluționării litigiului declanșat de reclamant, fiind aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care au intrat în vigoare pe parcursul judecării acestuia, suma pentru care s-a emis titlul de despăgubire fiind stabilită de către o instanță judecătorească. - intenția legiuitorului potrivit art. 26 și art. 27 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a fost ca după intrarea în vigoare a Titlului VII din legea menționată, măsurile reparatorii stabilite prin dispoziții ce conțin atât acordarea de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital și care nu au beneficiat de ofertele de capital în temeiul H.G.

nr. 498/2003, cât și prin dispoziții ce conțin acordarea de titluri de valoare nominală ce nu au fost emise în temeiul legii vechi, să fie acordate potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă prin care a solicitat respingerea acestuia, combătând criticile și susținând că este legală sentința recurată prin care s-a reținut că nu-i este aplicabilă procedura instituită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. De asemenea, se susține că decizia din 7 octombrie 2010 a fost emisă de pârâtă ca act subsecvent deciziei din 7 septembrie 2010 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care a fost anulată irevocabil de instanțele judecătorești, astfel că se impunea și anularea acesteia.

3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul declarat de reclamant apreciată că este nefondat, urmând a fi respins. După cum se constată, recurentul-reclamant nu aduce critici sentinței recurate cu privire la soluția pe fondul cauzei, privind anularea deciziei din 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Astfel, sunt fără relevanță în cauză criticile referitoare la aplicarea art. 246 din C. proc. civ. în ceea ce privește cererea subsidiară, în condițiile în care nu se indică vătămarea produsă, chiar recurentul-reclamant susținând că aceasta trebuia respinsă ca rămasă fără obiect. Mai mult, nu s-a solicitat rectificarea, îndreptarea încheierii de ședință din 23 februarie 2011 a instanței de fond în care s-a consemnat renunțarea la cererea subsidiară referitoare la actualizarea sumei cuprinsă în decizia contestată.

Înalta Curte, analizând recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat. Criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare nu pot fi reținute ca fondate. Recurentei, pentru termenul din 2 februarie 2011 i-a fost admisă cererea de amânare a cauzei pentru a-și putea formula apărarea și a depune întâmpinarea în acest sens, astfel că în raport de dispozițiile art. 156 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., în mod corect prima instanță a respins cea de-a doua cerere de amânare pentru același motiv pentru termenul din 23 februarie 2011. Mai mult, pronunțarea soluției a fost amânată, recurenta având posibilitatea exercitării dreptului la apărare, formulând concluzii scrise.

De asemenea, criticile sub acest aspect sunt nefondate și din perspectiva art. 153 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Criticile care vizează fondul cauzei, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C. proc. civ. nu pot fi reținute ca fiind fondate. Necontestat este faptul că reclamantul este beneficiarul unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, respectiv sentința civilă nr. 484 din 6 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția civilă, irevocabilă prin decizia nr. 4229 din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. Potrivit acestora, cu putere de lucru judecat, s-a reținut că situației reclamantului nu-i sunt incidente prevederile Legii nr. 247/2005 care nu se aplică litigiilor în curs de judecată.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că este nelegală decizia din 2010 emisă de recurenta-pârâtă în temeiul deciziei din 7 septembrie 2010 a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (anulată prin sentința nr. 979 din 19 mai 2011 a Tribunalului București, secția a II-a civilă, irevocabilă prin decizia Curții de Apel București din 17 octombrie 2011, dosar recurs) și prevederilor art. 1 alin. (1), art. 13 alin. (1) și art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Mai mult, deși în decizia contestată se reține ca temei al despăgubirilor acordate sentința civilă nr. 484/2006 menționată, se constată însă că decizia din 2010 nu a fost emisă în conformitate cu dispozitivul sentinței, astfel cum a fost modificat prin decizia nr. 4229/2007 a Înaltei Curți, secția civilă.

În altă ordine, nu se poate reține incidența deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți, secțiile unite și a deciziei din 2008 a Comisiei Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât situația nu este aceeași în cauza de față. Prin sentința nr. 484/2006 a Tribunalului București, secția civilă, s-a dispus obligarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului la emiterea unei decizii motivate în temeiul căreia reclamantul să primească acțiuni tranzacționate pe piața de capital, or, această soluție nu mai poate fi repusă în discuție, intrând în puterea lucrului judecat.

Pentru aceste considerente nu pot fi reținute nici susținerile recurentei referitoare la aplicarea art. 26 și art. 27 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu atât mai mult cu cât și decizia din 7 septembrie 2010 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent și s-a dispus înaintarea acesteia către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost anulată irevocabil, fapt necontestat de părțile din litigiu și confirmat prin înscrisurile depuse la dosar. În consecință, față de toate cele reținute, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc.

civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, să respingă recursul formulat de recurenta-pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul G.M.A. și pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 75 din 2 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 decembrie 2011.