ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2007

Asupra recursului de față: Prin sentința civilă nr. 484 din 6 aprilie 2006 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.M.A .împotriva pârâtei A.V.A.S., a constatat că valoarea de circulație a terenului în suprafață de 460 mp situat în București, este de 1.520.125,2 RON, a constatat că valoarea de circulație a construcției situate la aceeași adresă este de 3.912.548,5 RON (echivalent 1.116.531 Euro), a omologat raportul de expertiză topografică întocmit de expert N.S., precum și raportul de expertiză tehnică, specialitatea construcții civile întocmit de expert M.A.S., a obligat-o pe pârâtă să emită decizie motivată în temeiul căreia reclamantul să primească acțiuni tranzacționate pe piața de capital, corespunzătoare valorilor anterior menționate și a respins excepția prematurității celui de-al doilea capăt de cerere invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: Imobilul construcție și teren, situat în București, sector 1, fost hotel G., actualmente hotel C., a aparținut autorilor reclamantului, E.G. și G.C.G., fiind dobândit în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 18536 din 2 iunie 1936 și 6909 din 7 martie 1935 la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, precum și în baza autorizațiunii nr. 23 D din 4 septembrie 10936 eliberată de Primăria sectorului 4 București prin care s-a autorizat construirea hotelului. Din conținutul certificatelor de moștenitor eliberate de pe urma defunctului G.E. și, respectiv, a defunctului G.G., rezultă că de pe urma acestora au rămas ca moștenitori G.I.

și reclamantul G.M.A. și, respectiv, M.G., A.G., E.G. și E.Ț. În raport de situația de fapt expusă, tribunalul a concluzionat că reclamantul a făcut dovada faptului că imobilul a aparținut autorilor săi și că el are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii în temeiul Legii 10/2001. Imobilul în litigiu a fost naționalizat, iar în prezent îi sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, fiind evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, motiv pentru care reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent. Tribunalul a mai reținut, în drept, incidența dispozițiilor art. 31, art. 28 și art. 27 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 727A din 7 decembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentința și a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele: Ambele părți litigante au căzut de acord asupra faptului că reclamantului nu i se cuvin măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, care a aparținut autorilor reclamantului, decât în limita unei cote succesorale de 19/32, astfel după cum a precizat chiar reclamantul, în considerarea existenței și a altor succesori care au formulat pretenții în legătură cu imobilul. Încă de la momentul la care prima instanță a încuviințat efectuarea în cauză a celor două expertize, intraseră deja în vigoare dispozițiile Legii nr. 247/2005, potrivit cărora măsurile reparatorii care se pot acorda în cazul când restituirea în natură nu este posibilă vor putea consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Prin urmare, tipul de măsuri reparatorii acordat de prima instanță nu mai era prevăzut de lege ca modalitate alternativă de a asigura repararea prejudiciului. Pe de altă parte, stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului nu se mai putea face de către instanță față de noile dispoziții ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, referitoare la analizarea și stabilirea cuantumului de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât părțile litigante nu se aflau la data sesizării instanței în ipoteza prevăzută de text, ci în aceea în care, încă nu se emisese de către unitatea notificată o dispoziție motivată.

În atare situație, tribunalul ar fi trebuit să facă de îndată aplicarea prevederilor legale incidente ale Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005. Curtea a mai reținut că, în faza apelului, pârâta a emis la data de 10 ianuarie 2006, decizia nr. 31, prin care a soluționat notificarea reclamantului, decizia a fost ulterior revocată și înlocuită prin decizia nr. 265 din 1 august 2006, care a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale modificate, recunoscând reclamantului măsuri reparatorii pentru cota de 19/31 din imobilul solicitat. Totodată, s-a înaintat decizia și documentația aferentă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, recurentul susține că, în realitate, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/2001, republicată. Acțiunea introductivă a fost înregistrată la data de 12 aprilie 2005, dată la care se afla în vigoare Legea nr. 10/2001, în forma republicată în M.Of. Partea I-a nr. 279 din 4 aprilie 2005. Dispozițiile legale avute în vedere de reclamant au fost cele ale art. 27, art. 28 și art. 31 din acest act normativ. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii 247/2005, a fost abrogat art. 28 și prin renumerotarea celorlalte articole, fostul art. 31 din Legea nr. 10/2001 a devenit art. 30 în actuala reglementare, având un conținut identic. Acest text de lege reglementează situațiile în care nu se convine în termen asupra valorii corespunzătoare și asupra modalităților de acordare a măsurilor reparatorii.

Implicit, într-o asemenea situație entitatea notificată nu înțelege să emită decizie sau dispoziție motivată de soluționare a notificării. În opinia recurentului, motivarea hotărârii instanței de apel este contradictorie pentru că, deși încearcă, nu reușește să explice rațiunea pentru care legiuitorul a păstrat textul de lege al art. 30, în condițiile în care a înlăturat din cuprinsul legii tipurile de măsuri reparatorii constând în acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționat pe piața de capital ori titluri de valoare nominală. În atare situație, recurentul consideră că intenția legiuitorului a fost aceea de a da posibilitatea persoanelor îndreptățite, care aveau pe rol acțiuni promovate în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001, să continue aceste procese.

Deși legea 1-a obligat pe recurent ca în virtutea art. 31 din Legea nr. 10/2001 să promoveze în termen de 6 luni o acțiune în instanță sub sancțiunea pierderii dreptului la măsuri reparatorii, aceeași lege modificată îl obligă să abandoneze acțiunea promovată și o procedură parcursă în proporție de 50% pentru a începe o alta, ceea ce încalcă în opinia recurentului prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil. Recurentul mai susține că este îndreptățit la acțiuni tranzacționate pe piața de capital și nu la forma de despăgubiri stabilită prin Legea nr. 247/2005, respectiv acțiuni la Fondul Proprietatea, întrucât acest fond nu funcționează de o manieră susceptibilă a conduce la acordarea efectivă a unei indemnizații, așa cum a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze împotriva României.

Recurentul face referire la cauza Radu contra României, Togănel și Grădinaru contra României, Străin contra României, Păduraru contra României, Brumărecu contra României și, respectiv, Jujescu contra României. Totodată, recurentul arată că, deși ar fi putut solită restituirea imobilului în natură, nu a făcut-o tocmai pentru a nu bulversa din nou circuitul civil, dar aceasta nu înseamnă că nu dorește o reală reparație a prejudiciului material suferit. Art. 50 din Convenție, abilitează C.E.D.O. să acorde dacă este cazul părții vătămate, satisfacția pe care o consideră corespunzătoare, inclusiv pentru prejudiciul moral.

Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea în parte a apelului formulat de pârâtă, cu consecința schimbării în parte a sentinței Tribunalului în sensul obligării pârâtei să emită decizie motivată în temeiul căreia reclamantul să primească acțiuni tranzacționate pe piața de capital în valoare de 3.225.650 lei RON, corespunzătoare cotei de 19/32 din valoarea imobilului teren și, respectiv din valoarea construcției de 5.439.673,7 RON conform rapoartelor de expertiză. Intimata nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Așa după cum corect a arătat recurentul, la data sesizării tribunalului nu intrase în vigoare Legea nr. 247/2005 și, contrar celor reținute de curtea de apel, dispozițiile acestei legi nu se aplică litigiilor în curs de judecată.

Astfel, art. 16 al Legii nr. 247/2005 se referă în alin. (1) la deciziile sau dispozițiile emise de entitățile învestite și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, ceea ce nu este cazul în speță, iar alineatul al doilea se referă la notificările care nu s-au soluționat în sensul arătat la alin. (1) și care urmează a se trimite Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile sau dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor. Deși nu se menționează expres, reiese că cel de-al doilea alineat are în vedere notificările care se găsesc încă în curs de soluționare la unitățile deținătoare sau la celelalte entități sesizate, cum este cazul pârâtei A.V.A.S.

Or, în speță, notificarea adresată de reclamant nu se afla în niciuna din aceste două situații la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Ca urmare a refuzului A.V.A.S. de soluționa în termen notificarea, care echivalează cu un refuz de acordare a măsurilor reparatorii cerute de reclamant pentru imobilul preluat abuziv de stat, reclamantul a declanșat controlul judiciar în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, privitor la îndreptățirea sa la a primi măsuri reparatorii, la natura și la întinderea acestora. Cum pentru considerentele arătate dispozițiile legii noi nu sunt aplicabile contestațiilor în curs de soluționare, în mod legal tribunalul s-a pronunțat în limitele învestirii sale și în conformitate cu principiul plenitudinii de competență al instanței.

Decizia curții de apel, prin care reclamantului i s-a respins contestația, îl pune pe acesta în situația de a parcurge o nouă procedură în vederea obținerii de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv acele măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată pe parcursul procesului și într-un cuantum ce ar urma să fie stabilit în cadrul noii proceduri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Astfel reclamantul este obligat să suporte o sarcină exorbitantă, pe care nu ar fi fost nevoit să o suporte dacă pârâta ar fi soluționat în termenul legal notificarea, cu respectarea Legii nr. 10/2001 în forma în vigoare la data notificării.

Faptul că, pe parcursul soluționării apelului, pârâta a înțeles să emită o dispoziție pe care a trimis-o Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are nicio relevanță, câtă vreme până la data soluționării recursului reclamantul nu a beneficiat de acordarea acțiunilor la Fondul Proprietatea, în conformitate cu legea nouă. În atare situație, menținerea soluției curții de apel ar însemna, implicit menținerea reclamantului în situația de a se bucura de o reparație deocamdată iluzorie pentru imobilul preluat abuziv de stat, așa cum s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze, începând cu cauza Porțeanu contra României, inclusiv în cauza Jujescu contra României, invocată de reclamant în cererea de recurs.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) și 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant. Cum însă prima instanță a recunoscut dreptul reclamantului la măsuri reparatorii pentru întregul imobil, iar îndreptățirea acestuia se justifică numai pentru cota de 19/32, fapt stabilit pe deplin de instanța de apel și necontestat de niciuna din părți, Înalta Curte urmează să modifice în parte decizia recurată, în sensul că, menținând dispoziția de admitere a apelului pârâtei, va schimba în parte sentința și va stabili că reclamantului i se cuvin măsuri reparatorii corespunzătoare cotei de 19/32 din valorile determinate în sentință. Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale sentinței și ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul G.M.A. împotriva deciziei nr. 727 A din 7 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Modifică în parte decizia în sensul că: Schimbă în parte sentința nr. 484 din 6 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în sensul că: Reclamantului i se cuvin măsuri reparatorii corespunzătoare cotei de 19/32 din valorile stabilite prin sentință. Păstrează celelalte dispoziții la sentinței și deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2007.