ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Prin sentința

civilă nr. 484 din 6 aprilie 2006 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis acțiunea formulată de reclamantul G.M.A .împotriva pârâtei A.V.A.S., a

constatat că valoarea de circulație a terenului în suprafață de 460 mp situat

în București, este de 1.520.125,2 RON, a constatat că valoarea de circulație a

construcției situate la aceeași adresă este de 3.912.548,5 RON (echivalent

1.116.531 Euro), a omologat raportul de expertiză topografică întocmit de

expert N.S., precum și raportul de expertiză tehnică, specialitatea construcții

civile întocmit de expert M.A.S., a obligat-o pe pârâtă să emită decizie

motivată în temeiul căreia reclamantul să primească acțiuni tranzacționate pe

piața de capital, corespunzătoare valorilor anterior menționate și a respins

excepția prematurității celui de-al doilea capăt de cerere invocată de pârâtă,

ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Imobilul

construcție și teren, situat în București, sector 1, fost hotel G., actualmente

hotel C., a aparținut autorilor reclamantului, E.G. și G.C.G., fiind dobândit

în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 18536 din 2

iunie 1936 și 6909 din 7 martie 1935 la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat,

precum și în baza autorizațiunii nr. 23 D din 4 septembrie 10936 eliberată de

Primăria sectorului 4 București prin care s-a autorizat construirea hotelului.

Din

conținutul certificatelor de moștenitor eliberate de pe urma defunctului G.E.

și, respectiv, a defunctului G.G., rezultă că de pe urma acestora au rămas ca

moștenitori G.I. și reclamantul G.M.A. și, respectiv, M.G., A.G., E.G. și E.Ț.

În raport de

situația de fapt expusă, tribunalul a concluzionat că reclamantul a făcut

dovada faptului că imobilul a aparținut autorilor săi și că el are calitatea de

persoană îndreptățită la măsurile reparatorii în temeiul Legii 10/2001.

Imobilul în

litigiu a fost naționalizat, iar în prezent îi sunt aplicabile dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 10/2001, fiind evidențiat în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate, motiv pentru

care reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent.

Tribunalul a

mai reținut, în drept, incidența dispozițiilor art. 31, art. 28 și art. 27 din

Legea nr. 10/2001.

Prin decizia

civilă nr. 727A din 7 decembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de

pârâtă, a schimbat în tot sentința și a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a

decide astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Ambele părți

litigante au căzut de acord asupra faptului că reclamantului nu i se cuvin

măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, care

a aparținut autorilor reclamantului, decât în limita unei cote succesorale de

19/32, astfel după cum a precizat chiar reclamantul, în considerarea existenței

și a altor succesori care au formulat pretenții în legătură cu imobilul.

Încă de la

momentul la care prima instanță a încuviințat efectuarea în cauză a celor două

expertize, intraseră deja în vigoare dispozițiile Legii nr. 247/2005, potrivit

cărora măsurile reparatorii care se pot acorda în cazul când restituirea în

natură nu este posibilă vor putea consta în compensare cu alte bunuri sau

servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea

notificării.

Prin urmare,

tipul de măsuri reparatorii acordat de prima instanță nu mai era prevăzut de

lege ca modalitate alternativă de a asigura repararea prejudiciului.

Pe de altă

parte, stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului nu se mai

putea face de către instanță față de noile dispoziții ale Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, referitoare la analizarea și stabilirea cuantumului de

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În speță, nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/2001, republicată,

întrucât părțile litigante nu se aflau la data sesizării instanței în ipoteza

prevăzută de text, ci în aceea în care, încă nu se emisese de către unitatea

notificată o dispoziție motivată.

În atare

situație, tribunalul ar fi trebuit să facă de îndată aplicarea prevederilor

legale incidente ale Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 247/2005.

Curtea a mai

reținut că, în faza apelului, pârâta a emis la data de 10 ianuarie 2006,

decizia nr. 31, prin care a soluționat notificarea reclamantului, decizia a

fost ulterior revocată și înlocuită prin decizia nr. 265 din 1 august 2006,

care a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale modificate, recunoscând

reclamantului măsuri reparatorii pentru cota de 19/31 din imobilul solicitat.

Totodată, s-a

înaintat decizia și documentația aferentă Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea

cererii, recurentul susține că, în realitate, în speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 30 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Acțiunea

introductivă a fost înregistrată la data de 12 aprilie 2005, dată la care se

afla în vigoare Legea nr. 10/2001, în forma republicată în M.Of. Partea I-a nr.

279 din 4 aprilie 2005.

Dispozițiile

legale avute în vedere de reclamant au fost cele ale art. 27, art. 28 și art.

31 din acest act normativ.

Ca urmare a

intrării în vigoare a Legii 247/2005, a fost abrogat art. 28 și prin

renumerotarea celorlalte articole, fostul art. 31 din Legea nr. 10/2001 a

devenit art. 30 în actuala reglementare, având un conținut identic.

Acest text de

lege reglementează situațiile în care nu se convine în termen asupra valorii

corespunzătoare și asupra modalităților de acordare a măsurilor reparatorii.

Implicit,

într-o asemenea situație entitatea notificată nu înțelege să emită decizie sau

dispoziție motivată de soluționare a notificării.

În opinia

recurentului, motivarea hotărârii instanței de apel este contradictorie pentru

că, deși încearcă, nu reușește să explice rațiunea pentru care legiuitorul a

păstrat textul de lege al art. 30, în condițiile în care a înlăturat din cuprinsul

legii tipurile de măsuri reparatorii constând în acordarea de acțiuni la

societăți comerciale tranzacționat pe piața de capital ori titluri de valoare

nominală.

În atare

situație, recurentul consideră că intenția legiuitorului a fost aceea de a da posibilitatea

persoanelor îndreptățite, care aveau pe rol acțiuni promovate în temeiul art.

30 din Legea nr. 10/2001, să continue aceste procese.

Deși legea

1-a obligat pe recurent ca în virtutea art. 31 din Legea nr. 10/2001 să

promoveze în termen de 6 luni o acțiune în instanță sub sancțiunea pierderii

dreptului la măsuri reparatorii, aceeași lege modificată îl obligă să

abandoneze acțiunea promovată și o procedură parcursă în proporție de 50%

pentru a începe o alta, ceea ce încalcă în opinia recurentului prevederile art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un

proces echitabil.

Recurentul

mai susține că este îndreptățit la acțiuni tranzacționate pe piața de capital

și nu la forma de despăgubiri stabilită prin Legea nr. 247/2005, respectiv

acțiuni la Fondul Proprietatea, întrucât acest fond nu funcționează de o

manieră susceptibilă a conduce la acordarea efectivă a unei indemnizații, așa

cum a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze

împotriva României.

Recurentul

face referire la cauza Radu contra României, Togănel și Grădinaru contra

României, Străin contra României, Păduraru contra României, Brumărecu contra

României și, respectiv, Jujescu contra României.

Totodată,

recurentul arată că, deși ar fi putut solită restituirea imobilului în natură,

nu a făcut-o tocmai pentru a nu bulversa din nou circuitul civil, dar aceasta

nu înseamnă că nu dorește o reală reparație a prejudiciului material suferit.

Art. 50 din

Convenție, abilitează C.E.D.O. să acorde dacă este cazul părții vătămate,

satisfacția pe care o consideră corespunzătoare, inclusiv pentru prejudiciul

moral.

Recurentul

solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea în parte a

apelului formulat de pârâtă, cu consecința schimbării în parte a sentinței

Tribunalului în sensul obligării pârâtei să emită decizie motivată în temeiul

căreia reclamantul să primească acțiuni tranzacționate pe piața de capital în

valoare de 3.225.650 lei RON, corespunzătoare cotei de 19/32 din valoarea imobilului

teren și, respectiv din valoarea construcției de 5.439.673,7 RON conform

rapoartelor de expertiză.

Intimata nu a

depus la dosar întâmpinare.

Recursul este

fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Așa după cum

corect a arătat recurentul, la data sesizării tribunalului nu intrase în

vigoare Legea nr. 247/2005 și, contrar celor reținute de curtea de apel,

dispozițiile acestei legi nu se aplică litigiilor în curs de judecată.

Astfel, art.

16 al Legii nr. 247/2005 se referă în alin. (1) la deciziile sau dispozițiile

emise de entitățile învestite și în care s-au consemnat sume care urmează a se

acorda ca despăgubire, ceea ce nu este cazul în speță, iar alineatul al doilea

se referă la notificările care nu s-au soluționat în sensul arătat la alin. (1)

și care urmează a se trimite Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile sau dispozițiile emise de

entitățile învestite cu soluționarea notificărilor.

Deși nu se

menționează expres, reiese că cel de-al doilea alineat are în vedere

notificările care se găsesc încă în curs de soluționare la unitățile

deținătoare sau la celelalte entități sesizate, cum este cazul pârâtei A.V.A.S.

Or, în speță,

notificarea adresată de reclamant nu se afla în niciuna din aceste două

situații la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Ca urmare a

refuzului A.V.A.S. de soluționa în termen notificarea, care echivalează cu un

refuz de acordare a măsurilor

reparatorii cerute de reclamant pentru

imobilul preluat abuziv de stat, reclamantul a declanșat controlul judiciar în

temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, privitor la îndreptățirea sa la a primi

măsuri reparatorii, la natura și la întinderea acestora.

Cum pentru

considerentele arătate dispozițiile legii noi nu sunt aplicabile contestațiilor

în curs de soluționare, în mod legal tribunalul s-a pronunțat în limitele

învestirii sale și în conformitate cu principiul plenitudinii de competență al

instanței.

Decizia

curții de apel, prin care reclamantului i s-a respins contestația, îl pune pe

acesta în situația de a parcurge o nouă procedură în vederea obținerii de

măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv acele măsuri reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 modificată pe parcursul procesului și într-un

cuantum ce ar urma să fie stabilit în cadrul noii proceduri de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel

reclamantul este obligat să suporte o sarcină exorbitantă, pe care nu ar fi

fost nevoit să o suporte dacă pârâta ar fi soluționat în termenul legal notificarea,

cu respectarea Legii nr. 10/2001 în forma în vigoare la data notificării.

Faptul că, pe

parcursul soluționării apelului, pârâta a înțeles să emită o dispoziție pe care

a trimis-o Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are nicio relevanță,

câtă vreme până la data soluționării recursului reclamantul nu a beneficiat de

acordarea acțiunilor la Fondul Proprietatea, în conformitate cu legea nouă.

În atare

situație, menținerea soluției curții de apel ar însemna, implicit menținerea

reclamantului în situația de a se bucura de o reparație deocamdată iluzorie

pentru imobilul preluat abuziv de stat, așa cum s-a pronunțat și Curtea

Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze, începând cu cauza Porțeanu

contra României, inclusiv în cauza Jujescu contra României, invocată de

reclamant în cererea de recurs.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 312 alin. (1) și 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul declarat de reclamant.

Cum însă

prima instanță a recunoscut dreptul reclamantului la măsuri reparatorii pentru

întregul imobil, iar îndreptățirea acestuia se justifică numai pentru cota de

19/32, fapt stabilit pe deplin de instanța de apel și necontestat de niciuna

din părți, Înalta Curte urmează să modifice în parte decizia recurată, în

sensul că, menținând dispoziția de admitere a apelului pârâtei, va schimba în

parte sentința și va stabili că reclamantului i se cuvin măsuri reparatorii

corespunzătoare cotei de 19/32 din valorile determinate în sentință.

Înalta Curte

va menține celelalte dispoziții ale sentinței și ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul G.M.A. împotriva deciziei nr. 727 A din 7 decembrie 2006 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă.

Modifică în parte decizia în sensul că:

Schimbă în parte sentința nr. 484 din 6

aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în

sensul că:

Reclamantului i se cuvin măsuri reparatorii

corespunzătoare cotei de 19/32 din valorile stabilite prin sentință.

Păstrează celelalte dispoziții la sentinței

și deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2007.