- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 19 martie 2008
Decizia nr. 1116/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 911/2006 a Tribunalului Prahova
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 5645/2005, reclamanta SC T.P. SA Ploiești a chemat în judecată pe pârâta SC D.T.P. SRL Ploiești, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 9.972.257.431 lei ROL, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor proprietatea societății reclamante de la 01 mai 2004 până la 01 septembrie 2004. Pârâta a formulat întâmpinare, invocând pe această cale excepția de inadmisibilitate a acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, în condițiile art. 720 1 C. proc.
civ., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, precum și excepția lipsei de interes pentru promovarea acțiunii pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare au fost soluționate la termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2005, dispunându-se respingerea acestora. Prin sentința nr. 911 din 06 septembrie 2006, pronunțată în cauză de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată reclamanta SC T. Ploiești SA Ploiești în contradictoriu cu pârâta SC D.T.P. SRL Ploiești, dispunându-se, pe cale de consecință, obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 131.610,95 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor, așa cum au fost evidențiate în expertiza B.N., în perioada 1 mai 2004 – 1 septembrie 2004. A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 7.879,3 RON cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii, s-a reținut, în esență, că reclamanta este îndreptățită să solicite un drept de creanță, constând în lipsa de folosință a bunurilor proprietatea sa, pentru perioada cât acestea s-au aflat în detenția precară a pârâtei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta D.T.P.
SRL Ploiești, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, că greșit la pronunțarea sentinței criticate instanța a avut în vedere … concluziile expertului numit în cauză, nu și actele depuse de aceasta privind valoarea de achiziție a respectivelor bunuri de la proprietarul acestora și nici nu se bazează pe temeiuri de drept aplicabile într-o astfel de situație, instanța de fond reținând în considerente în mod greșit că valoarea lipsei de folosință nu se calculează în funcție de prețul convenit al bunurilor, expertul neconformându-se obiectivului nr. 1, nefăcând nici o evaluare în teren a vreunui bun, nici chiar prin sondaj, lucrarea la fața locului reprezentând nu doar realizarea unor documente contestațiile, prezentate de reclamantă, ci evaluarea pe teren a bunurilor.
Prin decizia nr. 56 din 04 aprilie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta D.T.P. SRL Ploiești și a obligat apelanta – pârâtă să plătească intimatei – reclamante suma de 35.778,5 lei cheltuieli de judecată. În motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că apelanta – pârâtă a folosit bunurile proprietatea intimatei reclamante în perioada 1 mai 2004 – 1 septembrie 2004, perioadă în care bunurile s-au aflat în detenția precară a apelantei, aspect necontestat de apelantă și că pentru aceasta apelanta datorează intimatei suma totală de 601.322,63 Eon, reprezentând lipsa de folosință a bunurilor, această sumă fiind calculată potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâta SC D.T.P. SRL Ploiești solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu admiterea întoarcerii executării, iar, în subsidiar, admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, prin respingerea cererii, ca nefondată. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., pârâta a invocat, în esență, următoarele motive:
Față de lipsa calității legale de expert evaluator bunuri, expertiza efectuată este anulabilă, ca act de procedură, situație învederată instanței de apel și respinsă. Lipsa calității procesuale de expert evaluator, prin omologarea unei expertize efectuate de un expert contabil, conduce la concluzia că este incidentă situația prevăzută de lege și anume „actele îndeplinite de un funcționar necompetent”.
Datorită faptului că pe de o parte, instanța apreciind că nu este necesar o lucrare la fața locului, ca mai apoi să afirme fără temei că l-a efectuat lucrarea la fața locului, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal nefiind cercetat fondul.
Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea legii, datorită faptului că nu s-au cercetat motivele precizate în ședință, cuprinse în obiecțiunile la raport, care priveau norme de drept material special aplicabile expertizelor privind evaluarea bunurilor … , pe care expertul, nefiind specialist evaluator, nu le-a avut în vedere, fiind astfel încălcate norme de drept substanțial aplicabile în cauză.
S-a încălcat și principiul de drept prevăzut de art. 485, art. 998 C. civ., respectiv despăgubirea „în limitele determinate de lege”, fiindu-i cauzate astfel prejudecății, iar intimatei-reclamante o îmbogățire fără justă cauză, dat fiind că expertiza trebuia efectuată de un evaluator și expertul contabil nu a luat în considerare normele de drept special aplicabile.
Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere faptul că a fost aplicată o normă de drept abrogată, respectiv H.G.R. nr. 945/1994, actul care reglementează situația de fapt fiind H.G.R. nr. 500/1994 și cele ulterioare. Examinând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: 1. Primul motiv de recurs nu este fondat, prin hotărârea dată nefiind încălcate formele de procedură prevăzute sub soluționarea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Din acest text de lege rezultă că nu orice act de procedură făcut de un funcționar necompetent este nul, ci, pentru anularea unui act de procedură, se cer a fi îndeplinite cumulativ trei condiții: actul de procedură să fi fost întocmit de către un funcționar necompetent; actul de procedură să fi produs părții o vătămare și vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, în speță, prima condiție nu este îndeplinită, căci actul de procedură, expertiza nu a fost îndeplinită de un funcționar care nu avea atribuția de a … act, expertul desemnat în cauză fiind de specialitatea avută de parte și impusă de natura expertizei solicitate a fi efectuată. 2. Critica recurentei-pârâte în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal pentru neefectuarea unei cercetări la fața locului vizează instanța de fond și nu decizia atacată cu recurs. Mai mult, nu poate fi primită nici critica privind o necercetare a fondului cauzei, aceasta fiind total nefondată, întrucât la judecata în apel s-a dispus chiar refacerea expertizei tehnice. 3. Critica privind necercetarea motivelor prevăzute în ședință, cuprinse în obiecțiunile la raportul de expertiză este și ea nefondată, întemeiat, pe de o parte, expertul a depus la dosar răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâtă, în încheierea de ședință din 14 martie 2007 fiind consemnată instanței solicitarea reprezentantului pârâtei de acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință de răspunsurile expertului la obiecțiuni, iar, pe de altă parte, cu privire la obiecțiunile ulterioare, depune la dosar în 4 aprilie 2007, instanța de apel s-a pronunțat în ședința publică de la aceiași dată, aspect consemnat în practicaua deciziei recurate. 4. Celelalte aspecte invocate, privind încălcarea principiului de drept prevăzut de art. 480 și art. 998 C. civ., respectiv despăgubirea „în limitele determinate de lege”, și fundamentarea expertizei tehnice pe o normă de drept inexistentă, vizează administrarea și acoperirea probelor și nu pot face obiectul exonerării în calea de atac extraordinară a recursului. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta SC D.T. PRAHOVA SRL Ploiești împotriva deciziei nr. 56 din 4 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2008.