ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1116/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1116/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la
Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 5645/2005,
reclamanta SC T.P. SA Ploiești a chemat în judecată pe pârâta SC D.T.P. SRL
Ploiești, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună
obligarea pârâtei la plata sumei de 9.972.257.431 lei ROL, reprezentând
contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor proprietatea societății
reclamante de la 01 mai 2004 până la 01 septembrie 2004.
Pârâta a formulat
întâmpinare, invocând pe această cale excepția de inadmisibilitate a acțiunii,
pentru lipsa procedurii prealabile, în condițiile art. 720
1
C. proc.
civ., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, precum și
excepția lipsei de interes pentru promovarea acțiunii pe fond, a solicitat
respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Excepțiile invocate de
pârâtă prin întâmpinare au fost soluționate la termenul de judecată din data de
14 noiembrie 2005, dispunându-se respingerea acestora.
Prin sentința nr. 911 din 06
septembrie 2006, pronunțată în cauză de Tribunalul Prahova, secția comercială
și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată reclamanta SC T. Ploiești
SA Ploiești în contradictoriu cu pârâta SC D.T.P. SRL Ploiești, dispunându-se,
pe cale de consecință, obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de
131.610,95 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor,
așa cum au fost evidențiate în expertiza B.N., în perioada 1 mai 2004 – 1
septembrie 2004.
A fost obligată pârâtă să
plătească reclamantei suma de 7.879,3 RON cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii, s-a
reținut, în esență, că reclamanta este îndreptățită să solicite un drept de
creanță, constând în lipsa de folosință a bunurilor proprietatea sa, pentru
perioada cât acestea s-au aflat în detenția precară a pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel pârâta D.T.P. SRL Ploiești, criticând hotărârea pentru
nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, că greșit la pronunțarea
sentinței criticate instanța a avut în vedere … concluziile expertului numit în
cauză, nu și actele depuse de aceasta privind valoarea de achiziție a
respectivelor bunuri de la proprietarul acestora și nici nu se bazează pe
temeiuri de drept aplicabile într-o astfel de situație, instanța de fond
reținând în considerente în mod greșit că valoarea lipsei de folosință nu se
calculează în funcție de prețul convenit al bunurilor, expertul
neconformându-se obiectivului nr. 1, nefăcând nici o evaluare în teren a vreunui
bun, nici chiar prin sondaj, lucrarea la fața locului reprezentând nu doar realizarea
unor documente contestațiile, prezentate de reclamantă, ci evaluarea pe teren a
bunurilor.
Prin decizia nr. 56 din 04
aprilie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios
administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta D.T.P.
SRL Ploiești și a obligat apelanta – pârâtă să plătească intimatei – reclamante
suma de 35.778,5 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei s-a
reținut, în esență, că apelanta – pârâtă a folosit bunurile proprietatea
intimatei reclamante în perioada 1 mai 2004 – 1 septembrie 2004, perioadă în
care bunurile s-au aflat în detenția precară a apelantei, aspect necontestat de
apelantă și că pentru aceasta apelanta datorează intimatei suma totală de 601.322,63
Eon, reprezentând lipsa de folosință a bunurilor, această sumă fiind calculată
potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs în termen pârâta SC D.T.P. SRL Ploiești solicitând admiterea
recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre
rejudecare, cu admiterea întoarcerii executării, iar, în subsidiar, admiterea
recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, prin respingerea cererii,
ca nefondată.
În recursul său, întemeiat
în drept pe prevederile pct. 5 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., pârâta a
invocat, în esență, următoarele motive:
Față de lipsa calității
legale de expert evaluator bunuri, expertiza efectuată este anulabilă, ca act
de procedură, situație învederată instanței de apel și respinsă.
Lipsa calității procesuale
de expert evaluator, prin omologarea unei expertize efectuate de un expert
contabil, conduce la concluzia că este incidentă situația prevăzută de lege și
anume „actele îndeplinite de un funcționar necompetent”.
Datorită faptului că pe
de o parte, instanța apreciind că nu este necesar o lucrare la fața locului, ca
mai apoi să afirme fără temei că l-a efectuat lucrarea la fața locului, hotărârea
pronunțată este lipsită de temei legal nefiind cercetat fondul.
Hotărârea pronunțată a
fost dată cu încălcarea legii, datorită faptului că nu s-au cercetat motivele
precizate în ședință, cuprinse în obiecțiunile la raport, care priveau norme de
drept material special aplicabile expertizelor privind evaluarea bunurilor ..........,
pe care expertul, nefiind specialist evaluator, nu le-a avut în vedere, fiind
astfel încălcate norme de drept substanțial aplicabile în cauză.
S-a încălcat și principiul
de drept prevăzut de art. 485, art. 998 C. civ., respectiv despăgubirea „în
limitele determinate de lege”, fiindu-i cauzate astfel prejudecății, iar
intimatei-reclamante o îmbogățire fără justă cauză, dat fiind că expertiza
trebuia efectuată de un evaluator și expertul contabil nu a luat în considerare
normele de drept special aplicabile.
Hotărârea pronunțată a
fost dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere faptul că a fost
aplicată o normă de drept abrogată, respectiv H.G.R. nr. 945/1994, actul care
reglementează situația de fapt fiind H.G.R. nr. 500/1994 și cele ulterioare.
Examinând recursul pârâtei,
prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat,
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Primul motiv de recurs nu
este fondat, prin hotărârea dată nefiind încălcate formele de procedură
prevăzute sub soluționarea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Din acest text de lege
rezultă că nu orice act de procedură făcut de un funcționar necompetent este
nul, ci, pentru anularea unui act de procedură, se cer a fi îndeplinite
cumulativ trei condiții: actul de procedură să fi fost întocmit de către un
funcționar necompetent; actul de procedură să fi produs părții o vătămare și
vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Or, în speță, prima condiție
nu este îndeplinită, căci actul de procedură, expertiza nu a fost îndeplinită
de un funcționar care nu avea atribuția de a ....... ...... act, expertul
desemnat în cauză fiind de specialitatea avută de parte și impusă de natura
expertizei solicitate a fi efectuată.
Critica recurentei-pârâte
în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal pentru
neefectuarea unei cercetări la fața locului vizează instanța de fond și nu
decizia atacată cu recurs.
Mai mult, nu poate fi
primită nici critica privind o necercetare a fondului cauzei, aceasta fiind
total nefondată, întrucât la judecata în apel s-a dispus chiar refacerea
expertizei tehnice.
Critica privind
necercetarea motivelor prevăzute în ședință, cuprinse în obiecțiunile la
raportul de expertiză este și ea nefondată, întemeiat, pe de o parte, expertul
a depus la dosar răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâtă, în încheierea
de ședință din 14 martie 2007 fiind consemnată instanței solicitarea
reprezentantului pârâtei de acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință
de răspunsurile expertului la obiecțiuni, iar, pe de altă parte, cu privire la
obiecțiunile ulterioare, depune la dosar în 4 aprilie 2007, instanța de apel
s-a pronunțat în ședința publică de la aceiași dată, aspect consemnat în
practicaua deciziei recurate.
Celelalte aspecte
invocate, privind încălcarea principiului de drept prevăzut de art. 480 și art.
998 C. civ., respectiv despăgubirea „în limitele determinate de lege”, și
fundamentarea expertizei tehnice pe o normă de drept inexistentă, vizează
administrarea și acoperirea probelor și nu pot face obiectul exonerării în
calea de atac extraordinară a recursului.
Față de cele de mai sus,
Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă
recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC D.T. PRAHOVA SRL Ploiești împotriva deciziei nr. 56 din 4 aprilie
2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 martie 2008.