ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1478/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 2361 din 11 februarie 2009 a Tribunalului

București, secția a

VI-a comercială,

a fost admisă în parte acțiunea reclamantei

SC U.

M. SA Ploiești

, astfel cum a fost precizată, iar

pârâta

A.V.A.S.

București

a

fost obligată la plata sumei de 208.141 lei cu titlu de despăgubiri datorate ca

urmare a retrocedării foștilor proprietari, în natură, a terenului în suprafață

de 251,50 mp. situat în Ploiești str. Mihai Eminescu nr. 7-9, imobil ce făcea

parte din patrimoniul reclamantei, fiind respinsă cererea reclamantei de

actualizare a sumei, în funcție de inflație, la momentul plății.

Pentru a hotărî

astfel instanța a avut în vedere că la termenul din 16 octombrie 2007 au fost

respinse excepțiile netimbrării cererii, a prematurității acțiunii, precum și a

prescripției dreptului la acțiune, reținând pe acest ultim aspect, că în cauză

nu sunt aplicabile

dispozițiile

art. 39 din Legea nr. 137/2002 ci cele ale art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1)

și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958

.

Pe fondul cererii,

instanța a reținut că între părți a fost încheiat contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni din 12 septembrie 2000, că ulterior imobilul compus

din teren în suprafață de 251,50 mp. situat în Ploiești str. Mihai Eminescu, ce

făcea parte din patrimoniul reclamantei, a fost retrocedat numitei U.E. în

temeiul deciziei civile nr. 52 din 30 martie 2006 a Curții de Apel Ploiești,

irevocabilă prin decizia civilă nr. 984 din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, că fostul

proprietar a fost pus în posesia terenului la 14 mai 2007 de executorul

judecătoresc, așa încât, potrivit art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997

s-a stabilit că pârâta este ținută să acopere prejudiciul creat prin

retrocedarea dispusă de instanțe, în calitatea sa de instituție publică

implicată în procesul de privatizare și de vânzător al acțiunilor care a

garantat cumpărătorul lor pentru evicțiune în condițiile art. 1337 C. civ.

Cât privește valoarea

despăgubirilor instanța a avut în vedere data încheierii contractului de

privatizare,

dispozițiile

art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, raportul de expertiză efectuat în

cauză și care a evaluat terenul în raport de prețul de piață la 299.860 lei dar

și principiul disponibilității asupra cererii, așa încât a obligat pârâta la

208.141 lei, sumă solicitată de reclamantă.

Cererea reclamantei

de a fi actualizată această sumă în raport de inflația din momentul plății a

fost respinsă de instanță întrucât a fost formulată prin concluziile scrise

depuse după închiderea dezbaterilor, pe de-o parte, iar pe de altă parte, s-a

apreciat că această cerere ține de procedura executării silite, ea putând fi

rezolvată în conformitate cu dispozițiile art. 371

2

alin. (3) C.

proc. civ.

Apelul declarat de

pârâta A.V.A.S. București împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat

prin decizia comercială nr. 387 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a

VI-a comercială, criticile apelantei vizând atât soluționarea excepțiilor cât

și fondul litigiului

.

Instanța de apel a

reținut că excepțiile

prematurității și prescripției au fost soluționate cu aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. - refuzul scris al pârâtei

confirmând că scopul urmărit de conciliere a fost atins - și art. 3 din Decretul

nr. 167/1958, cererea reclamantei vizând un fapt postprivatizare, supus

prescripției generale și nu speciale.

Pe fondul cererii

instanța de apel a reținut că răspunderea A.V.A.S. în acoperirea prejudiciului

creat prin retrocedarea terenului a fost corect stabilită la valoarea de piață,

lucru firesc într-o economie de piață, valoarea fiind stabilită printr-o

expertiză efectuată la fond, expertiză care s-a apreciat a nu mai fi util a fi

refăcută în apel, ținând cont că, la fond, pârâta a tergiversat 3 luni

procesul, refuzând să achite onorariul expertului, așa încât a fost decăzută

din probă.

Nemulțumită de

această decizie pârâta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru

nelegalitate precum și suspendarea executării silite, argumentată pe urgența

luării unei asemenea măsuri și pe riscul de a fi executată silit, cu afectarea

bugetului de stat în care s-au vărsat sumele rezultate din privatizare.

În argumentarea

recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.,

recurenta critică decizia din apel pentru că a fost dată cu încălcarea legii

atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor prescripției și

prematurității

, cât și pe fondul

litigiului.

Astfel, recurenta

apreciază că prin decizia dată s-au încălcat dispozițiile art. 39 din Legea nr.

137/2002 cât și cele ale art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997 referitoare la

termenele speciale de prescripție de 1 lună și, respectiv, 3 luni, deoarece,

prin cererea formulată, reclamanta își valorifică un drept rezultat din

privatizare.

De asemenea, greșit

s-a apreciat de instanță că au fost îndeplinite cerințele art. 720

1

C. proc. civ.

deoarece prima pretinsă convocare pentru conciliere a constat într-o notificare

trimisă ei, iar cea de-a doua convocare s-a produs după promovarea cererii de

chemare în judecată.

Pe fondul

soluționării cererii, recurenta critică decizia din apel pentru încălcarea și

aplicarea greșită a

dispozițiilor

art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 cu privire la cuantumul

despăgubirilor, apreciind că greșit acestea au fost stabilite la nivelul pieții

și nu la valoarea contabilă înregistrată în evidențele reclamantei,

ajungându-se la o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.

Mai mult, din

valoarea contabilă a bunului recurenta apreciază că ea nu ar fi putut fi

obligată decât în proporție de 72,87% din această valoare, deoarece aceasta e

cota vândută de ea din acțiunile societății cu ocazia privatizării, diferența

urmând a fi suportată de ceilalți acționari.

În finalul criticilor

recurenta apreciază că instanța de apel a încălcat și

dispozițiile art. 30

din Legea nr. 137/2002 care a stabilit că despăgubirile nu pot depăși 50% din

prețul plătit efectiv de cumpărător.

Prin întâmpinările

formulate intimata-reclamantă a solicitat atât respingerea cererii de

suspendare a executării silite cât și a recursului ca nefondat.

Prin încheierea din

14 ianuarie 2010 cererea de suspendare a executării silite formulată de

recurentă a fost respinsă reținându-se pe de o parte, că nu s-a făcut dovada

începerii executării silite, iar pe de altă parte, a netemeiniciei motivelor

invocate.

Analizând recursul

formulat Curtea apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru

considerentele ce se vor arăta:

Critica recurentei

privind încălcarea termenelor speciale de prescripție prevăzute de art. 39 din Legea

nr. 137/2002 și art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997

este nefondată

deoarece obiectul litigiului de față nu privește atacarea unui act în legătură

cu privatizarea, cum greșit susține recurenta, ci urmărește realizarea unui

drept - de a fi despăgubit - născut după procesul de privatizare, respectiv la

data la care s-a decis prin hotărâre judecătorească retrocedarea terenului

foștilor proprietari în temeiul Legii nr. 10/2001

.

În consecință, corect

instanța

de apel a apreciat că în speță este aplicabil termenul general de prescripție

prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și nu termenul special din

procedura privatizării.

De asemenea,

neîntemeiată este și critica privind nerespectarea

dispozițiilor art. 720

1

C. proc.

civ. deoarece, așa cum recunoaște însăși recurenta, ea a fost notificată de

reclamantă anterior promovării cererii în legătură cu pretențiile ce formează

obiectul litigiului - a se vedea notificarea nr. 794 din 21 mai 2007, fila

45-46 dosar fond - iar cererea de chemare în judecată a fost promovată la 27

iunie 2007.

Susținerile

recurentei în sensul că nu s-au respectat termenele și forma concilierii nu pot

fi primite și nu pot conduce la reformarea soluției recurate deoarece prevederile

privind efectuarea concilierii prealabile sunt obligatorii, în schimb,

termenele, condițiile, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței

părților sunt recomandate de art.

720

1

C. proc. civ.

începând cu alin. (2) și nu reprezintă condiții cerute imperios de lege,

nerespectarea lor neputând atrage nulitatea concilierii decât în situația în

care partea dovedește că a suferit vreo vătămare, ceea ce nu este cazul în

speță.

Cât privește fondul

litigiului Curtea apreciază că instanța a stabilit corect valoarea

despăgubirilor în raport de valoarea de piață a imobilului și nu de valoarea de

inventar, făcând o corectă aplicare și interpretare a

dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, text potrivit căruia despăgubirile se stabilesc prin

negocierea părților sau, în cazul când nu se înțeleg, prin expertiză.

Or, în speță, corect

expertul s-a raportat la valoarea de piață a imobilului și nu la valoarea de

inventar, cum susține recurenta, deoarece despăgubirea trebuie să reprezinte

echivalentul bănesc al prejudiciului real suferit prin restituirea în natură a

bunului foștilor proprietari în virtutea principiului general de drept al

reparării integrale a pagubei.

În acest context

recurenta nu poate susține că pârâta s-ar fi îmbogățit fără justă cauză din

moment ce ea a fost obligată la plata întregului prejudiciu - și nu

corespunzător cotei de acțiuni vândute - deoarece răspunderea A.V.A.S. - ului

pentru acoperirea prejudiciului nu este o răspundere contractuală în acest caz,

ci este o răspundere ope legis care îi incumbă.

Cât privește

încălcarea dispozițiilor art.

30 din Legea nr. 137/2002 și depășirea cuantumului maxim

de 50% din prețul achitat de cumpărătorul acțiunilor, Curtea apreciază critica

drept nefondată deoarece acest text legal este incident doar în cazul

contractelor de privatizare încheiate după adoptarea Legii nr. 137/2002, nu și

pentru cele anterioare - caz în speță - după cum rezultă din art. 30 alin. (3)

din Legea nr. 137/2002

.

În consecință, Curtea

apreciază că decizia din apel este temeinică și legală, motiv pentru care va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 387 din

23 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

aprilie 2010.