ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1478/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2361 din 11 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC U. M. SA Ploiești , astfel cum a fost precizată, iar pârâta A.V.A.S. București a fost obligată la plata sumei de 208.141 lei cu titlu de despăgubiri datorate ca urmare a retrocedării foștilor proprietari, în natură, a terenului în suprafață de 251,50 mp. situat în Ploiești str. Mihai Eminescu nr. 7-9, imobil ce făcea parte din patrimoniul reclamantei, fiind respinsă cererea reclamantei de actualizare a sumei, în funcție de inflație, la momentul plății.

Pentru a hotărî astfel instanța a avut în vedere că la termenul din 16 octombrie 2007 au fost respinse excepțiile netimbrării cererii, a prematurității acțiunii, precum și a prescripției dreptului la acțiune, reținând pe acest ultim aspect, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 ci cele ale art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 . Pe fondul cererii, instanța a reținut că între părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 12 septembrie 2000, că ulterior imobilul compus din teren în suprafață de 251,50 mp. situat în Ploiești str. Mihai Eminescu, ce făcea parte din patrimoniul reclamantei, a fost retrocedat numitei U.E.

în temeiul deciziei civile nr. 52 din 30 martie 2006 a Curții de Apel Ploiești, irevocabilă prin decizia civilă nr. 984 din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, că fostul proprietar a fost pus în posesia terenului la 14 mai 2007 de executorul judecătoresc, așa încât, potrivit art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 s-a stabilit că pârâta este ținută să acopere prejudiciul creat prin retrocedarea dispusă de instanțe, în calitatea sa de instituție publică implicată în procesul de privatizare și de vânzător al acțiunilor care a garantat cumpărătorul lor pentru evicțiune în condițiile art. 1337 C. civ.

Cât privește valoarea despăgubirilor instanța a avut în vedere data încheierii contractului de privatizare, dispozițiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, raportul de expertiză efectuat în cauză și care a evaluat terenul în raport de prețul de piață la 299.860 lei dar și principiul disponibilității asupra cererii, așa încât a obligat pârâta la 208.141 lei, sumă solicitată de reclamantă. Cererea reclamantei de a fi actualizată această sumă în raport de inflația din momentul plății a fost respinsă de instanță întrucât a fost formulată prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor, pe de-o parte, iar pe de altă parte, s-a apreciat că această cerere ține de procedura executării silite, ea putând fi rezolvată în conformitate cu dispozițiile art. 371 2 alin. (3) C. proc.

civ. Apelul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 387 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, criticile apelantei vizând atât soluționarea excepțiilor cât și fondul litigiului . Instanța de apel a reținut că excepțiile prematurității și prescripției au fost soluționate cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. - refuzul scris al pârâtei confirmând că scopul urmărit de conciliere a fost atins - și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cererea reclamantei vizând un fapt postprivatizare, supus prescripției generale și nu speciale. Pe fondul cererii instanța de apel a reținut că răspunderea A.V.A.S.

în acoperirea prejudiciului creat prin retrocedarea terenului a fost corect stabilită la valoarea de piață, lucru firesc într-o economie de piață, valoarea fiind stabilită printr-o expertiză efectuată la fond, expertiză care s-a apreciat a nu mai fi util a fi refăcută în apel, ținând cont că, la fond, pârâta a tergiversat 3 luni procesul, refuzând să achite onorariul expertului, așa încât a fost decăzută din probă. Nemulțumită de această decizie pârâta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate precum și suspendarea executării silite, argumentată pe urgența luării unei asemenea măsuri și pe riscul de a fi executată silit, cu afectarea bugetului de stat în care s-au vărsat sumele rezultate din privatizare.

În argumentarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel pentru că a fost dată cu încălcarea legii atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor prescripției și prematurității , cât și pe fondul litigiului. Astfel, recurenta apreciază că prin decizia dată s-au încălcat dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 cât și cele ale art. 32 28 din O.U.G. nr. 88/1997 referitoare la termenele speciale de prescripție de 1 lună și, respectiv, 3 luni, deoarece, prin cererea formulată, reclamanta își valorifică un drept rezultat din privatizare. De asemenea, greșit s-a apreciat de instanță că au fost îndeplinite cerințele art. 720 1 C. proc.

civ. deoarece prima pretinsă convocare pentru conciliere a constat într-o notificare trimisă ei, iar cea de-a doua convocare s-a produs după promovarea cererii de chemare în judecată. Pe fondul soluționării cererii, recurenta critică decizia din apel pentru încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 cu privire la cuantumul despăgubirilor, apreciind că greșit acestea au fost stabilite la nivelul pieții și nu la valoarea contabilă înregistrată în evidențele reclamantei, ajungându-se la o îmbogățire fără justă cauză a acesteia. Mai mult, din valoarea contabilă a bunului recurenta apreciază că ea nu ar fi putut fi obligată decât în proporție de 72,87% din această valoare, deoarece aceasta e cota vândută de ea din acțiunile societății cu ocazia privatizării, diferența urmând a fi suportată de ceilalți acționari.

În finalul criticilor recurenta apreciază că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 care a stabilit că despăgubirile nu pot depăși 50% din prețul plătit efectiv de cumpărător. Prin întâmpinările formulate intimata-reclamantă a solicitat atât respingerea cererii de suspendare a executării silite cât și a recursului ca nefondat. Prin încheierea din 14 ianuarie 2010 cererea de suspendare a executării silite formulată de recurentă a fost respinsă reținându-se pe de o parte, că nu s-a făcut dovada începerii executării silite, iar pe de altă parte, a netemeiniciei motivelor invocate. Analizând recursul formulat Curtea apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce se vor arăta: Critica recurentei privind încălcarea termenelor speciale de prescripție prevăzute de art. 39 din Legea nr. 137/2002 și art. 32 28 din O.U.G.

nr. 88/1997 este nefondată deoarece obiectul litigiului de față nu privește atacarea unui act în legătură cu privatizarea, cum greșit susține recurenta, ci urmărește realizarea unui drept - de a fi despăgubit - născut după procesul de privatizare, respectiv la data la care s-a decis prin hotărâre judecătorească retrocedarea terenului foștilor proprietari în temeiul Legii nr. 10/2001 . În consecință, corect instanța de apel a apreciat că în speță este aplicabil termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și nu termenul special din procedura privatizării. De asemenea, neîntemeiată este și critica privind nerespectarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ.

deoarece, așa cum recunoaște însăși recurenta, ea a fost notificată de reclamantă anterior promovării cererii în legătură cu pretențiile ce formează obiectul litigiului - a se vedea notificarea nr. 794 din 21 mai 2007, fila 45-46 dosar fond - iar cererea de chemare în judecată a fost promovată la 27 iunie 2007. Susținerile recurentei în sensul că nu s-au respectat termenele și forma concilierii nu pot fi primite și nu pot conduce la reformarea soluției recurate deoarece prevederile privind efectuarea concilierii prealabile sunt obligatorii, în schimb, termenele, condițiile, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților sunt recomandate de art. 720 1 C. proc. civ. începând cu alin. (2) și nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, nerespectarea lor neputând atrage nulitatea concilierii decât în situația în care partea dovedește că a suferit vreo vătămare, ceea ce nu este cazul în speță.

Cât privește fondul litigiului Curtea apreciază că instanța a stabilit corect valoarea despăgubirilor în raport de valoarea de piață a imobilului și nu de valoarea de inventar, făcând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997, text potrivit căruia despăgubirile se stabilesc prin negocierea părților sau, în cazul când nu se înțeleg, prin expertiză. Or, în speță, corect expertul s-a raportat la valoarea de piață a imobilului și nu la valoarea de inventar, cum susține recurenta, deoarece despăgubirea trebuie să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului real suferit prin restituirea în natură a bunului foștilor proprietari în virtutea principiului general de drept al reparării integrale a pagubei.

În acest context recurenta nu poate susține că pârâta s-ar fi îmbogățit fără justă cauză din moment ce ea a fost obligată la plata întregului prejudiciu - și nu corespunzător cotei de acțiuni vândute - deoarece răspunderea A.V.A.S. - ului pentru acoperirea prejudiciului nu este o răspundere contractuală în acest caz, ci este o răspundere ope legis care îi incumbă. Cât privește încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002 și depășirea cuantumului maxim de 50% din prețul achitat de cumpărătorul acțiunilor, Curtea apreciază critica drept nefondată deoarece acest text legal este incident doar în cazul contractelor de privatizare încheiate după adoptarea Legii nr. 137/2002, nu și pentru cele anterioare - caz în speță - după cum rezultă din art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 . În consecință, Curtea apreciază că decizia din apel este temeinică și legală, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 387 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.