ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5213/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5213/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Ploiești, la data de 20 septembrie 2007, reclamanta U.E. a chemat

în judecată pe pârâtele SC U.M. SA și SC Y.L.T.S., solicitând: constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două

pârâte, autentificat sub nr. 2151 din 3 octombrie 2001 de Biroul Notarilor

Publici Asociați F. și T.; constatarea dreptului de proprietate al reclamantei

la restituirea în natură a suprafeței de 72 mp, teren situat în Ploiești, și

obligarea pârâtelor la restituirea acestei suprafețe; obligarea pârâtelor să-i

permită accesul la proprietatea sa, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, întemeiată în

drept de dispozițiile art. 20 alin. (4) în Legea nr. 10/2001, reclamanta a

arătat că, în 2001 a notificat Primăria Ploiești, cu cererea de restituirea a

terenurilor în suprafață de 201 mp și 309 mp, notificarea cu nr. 2603/2001

fiind trimisă de Primărie, spre soluționare, pârâtei SC U.M. SA.

Reclamanta a susținut că, anterior

anului 1948, terenurile au fost expropriate, fără însă a primi despăgubiri, și

ulterior, date în administrarea U.M. Ploiești, între cele două pârâte

încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare, deși pârâta SC U.M. SA nu avea

calitatea de a înstrăina terenul și construcțiile, ce alcătuiesc imobilul

situat la adresa mai sus indicată.

Urmare procedurii jurisdicționale

demarată de reclamanta U.E., în temeiul Legii nr. 10/2001 împotriva pârâtei SC

U.M. SA, reclamanta a obținut o hotărâre judecătorească irevocabilă, care a

constatat dreptul său, de a beneficia de măsura restituirii în natură a

terenului, doar cu privire la suprafața de 251, 5 mp, diferența neputând forma

obiect de restituire, întrucât constituie obiectul contractului de

vânzare-cumpărare, a cărui nulitate absolută, solicită reclamanta a se

constata.

Acțiunii reclamantei, pârâtele SC U.M.

SA și SC Y.L.T.S. i-au opus întâmpinări, prima invocând excepțiile

prescripției, inadmisibilității acțiunii și autorității de lucru judecat, iar

cea de-a doua pârâtă, excepția prescripției dreptului material la acțiune,

ambele pârâte solicitând, pe fond, respingerea acțiunii.

Ambele pârâte, prin întâmpinări, au

invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Ploiești, excepție

admisă, prin sentința civilă nr. 10156 pronunțată la data de 13 noiembrie 2007,

cauza fiind declinată Tribunalului Prahova, secția civilă, în raport de

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Astfel învestit, Tribunalul Prahova a

înregistrat pricina sub nr. 8282/105/2007.

Pe rolul tribunalului, la termenul de

judecată din 24 ianuarie 2008, urmare decesului reclamantei U.E., la 17

decembrie 2007, au fost introduși în cauză, la cererea acestora, moștenitorii U.G.

și T.E., care s-au legitimat procesual, ca descendenți ai autoarei reclamantei,

conform certificatului de moștenitor nr. 10 din 15 ianuarie 2008 (fila 8 dosar

Tribunal Prahova).

Cadrul procesual activ s-a configurat,

prin transmiterea dreptului procesual al reclamantei, moștenitorilor acesteia,

U.G. și T.E., la aceeași dată, pârâta SC U.M. SA solicitând și introducerea în

cauză a A.V.A.S., succesor al A.P.A.P.S, ca urmare a faptului că notificarea

depusă de autoarea reclamantă, a fost trimisă spre soluționare către A.V.A.S.

La termenul din 2 aprilie 2009,

reclamanții U.G. și T.E., au depus o precizare la acțiune (fila 112 dosar),

solicitând:

- constatarea nulității absolute a

contractului a aceluiași contract de vânzare-cumpărare, indicat în acțiunea

introductivă de instanță;

- constatarea dreptului la restituirea

în natură a suprafeței de 65 mp teren (astfel cum a fost identificat în

raportul de expertiză I.N. - varianta 2) și obligarea pârâtelor la restituirea

acesteia;

- obligarea pârâtelor să le permită

reclamanților, accesul la proprietatea reîntregită pe „drumul de

indiviziune", cu acces din str. M.E. și la plata cheltuielilor de

judecată.

Cu referire la primul capăt de cerere,

reclamanții și-au menținut temeiul de drept al acțiunii, art. 20 alin. (4)

1

din Legea nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Prin sentința nr. 994 din 7 mai 2009,

Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins excepțiile inadmisibilității

acțiunii, autorității de lucru judecat si excepția prescripției dreptului

material la acțiune.

A admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.V.A.S., invocată de aceasta si a respins acțiunea față de

această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

A admis acțiunea precisțată. A constat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare perfectat între cele

două pârâte si autentificat sub nr. 2151 din 3 octombrie 2001.

A constatat dreptul moștenitorilor

reclamanți, U.G. si T.E. de a beneficia de restituirea în natură a suprafeței

de 65 mp, teren situat în Ploiești, județul Prahova, identificat conform

raportului de expertiză topografică I.N. - varianta a ll-a și schița de plan

anexă și, pe cale de consecință, a obligat pârâtele la restituirea acestei

suprafeței către contestatori.

A obligat pârâtele să permită accesul

contestatorilor la proprietatea acestora pe „drumul în indiviziune" din

schița de plan anexă (f. 104), cu acces din str. M.E.

A obligat pârâtele la câte 850 lei,

cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului la acțiune, având

ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2151/2001 se impune a fi respinsă, întrucât, în cauză nu

sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, care prevăd termenul de 1 an,

pentru exercitarea acțiunii, calculat de la data intrării în vigoare a legii,

deoarece vânzarea s-a perfectat, după ce, în prealabil, autoarea reclamanților

formulase notificare, iar pârâta SC U.M. SA a tergiversat soluționarea

notificării.

Cum aceasta nu a fost soluționată în

procedura administrativă a legii, autoarea reclamanților a acționat în judecată

pârâta SC U.M. SA, în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 6453/2003 al

Tribunalului Prahova, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a

terenului în suprafață de 510 mp, fosta proprietate a autorilor, expropriată.

Decizia nr. 52/30 martie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (devenită irevocabilă prin Decizia nr. 984

din 5 februarie 2007 a I.C.C.J.) a admis apelul reclamantei U.E., a schimbat în

parte sentința nr. 1045 din 17 octombrie 2003 a Tribunalului Prahova, în sensul

că a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea pârâtei SC U.M. SA, ia

restituirea, în natură, către reclamantă a suprafeței de 251,5 mp, restul

terenului fiind deținut de persoane juridice, ce nu sunt părți în proces.

Cât privește excepția

inadmisibilității acțiunii, potrivit cu care, reclamantul ar avea la îndemână o

acțiune în realizarea dreptului, și nu una în constatarea nulității absolute,

Tribunalul Prahova a respins-o, apreciind că, în respectarea principiul

disponibilității procesului civil, reclamantul are posibilitatea de a alege

calea de urmat, și acesta poate opta, pentru a se adresa instanței printr-o

procedură specială, respectiv cea a Legii nr. 10/2001.

Excepția autorității de lucru judecat

a fost respinsă, cu motivarea că, în prezenta cauză nu sunt întrunite

condițiile prev. de art. 1201 C. civ., acțiunea neavând identitate de obiect,

părți și aceeași cauză, cu pricina soluționată în mod irevocabil, prin Decizia nr.

984 din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-au

respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta U.E. și pârâta SC U.M.

SA împotriva deciziei nr. 52/2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.V.A.S. București, instanța a admis-o, reținând că în

conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 296/2000, în cadrul

activității sale și în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în procesul de

privatizare, A.V.A.S. nu are calitatea de proprietar al bunurilor din

patrimoniul societăților comerciale, ci doar aceea de acționar în numele

statului.

Pe fondul cauzei, tribunalul a

apreciat ca nefondate apărările pârâtelor, conform cărora, contractul de

vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata, s-a

încheiat anterior datei de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, reținând cu temei, că acesta a fost perfectat, la o dată ulterioară, 3

octombrie 2001.

Constatând că actul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat la o dată ulterioară notificării pârâtei SC U.M.

SA, cu cererea de restituire în natură a imobilului situat în Ploiești,

instanța de fond, a admis acțiunea precizată și a constatat nulitatea absolută

a contractului de vânzare-cumpărare din 3 octombrie 2001 încheiat între

pârâtele SC U.M. SA Ploiești și SC Y.L.T.S.

Instanța de fond a reținut că, din

suprafața totală de 510 mp teren, ce le-a fost expropriată, prin Decizia nr. 52/2006

a Curții de Apel Ploiești a fost restituită suprafața de 251,5 mp, iar prin

dispoziția nr. 8986 din 15 octombrie 2008 emisă de Primarul municipiului

Ploiești - suprafețele de 28 mp; 8.07 mp și 146 mp, astfel că, tribunalul a

constatat dreptul acestora la restituirea în natură a suprafeței de 65 mp,

identificat conform raportului de expertiză topografică I.N. - varianta a -II-a.

Tribunalul a obligat pârâtele să

permită reclamanților accesul la proprietatea acestora, pe drumul în indiviziune

din schița de plan anexă (fila 104), cu acces din str. M.E.

Împotriva sentinței civile nr. 994 din

7 mai 2009 a Tribunalului Prahova au declarat apel pârâtele SC U.M. SA și SC Y.L.T.S.

SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâta SC U.M. SA a susținut

critici, potrivit cărora:

- în mod eronat a fost respinsă

excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivat de faptul că,

primul petit trebuia formulat în termen de 1 an de la data intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001;

- a arătat că, pârâta A.V.A.S. are

calitate procesuală pasivă în cauză;

- cu privire la fondul litigiului a

criticat soluția instanței de fond, cu privire la constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare, solicitând a se face aplicarea

dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001;

- a susținut că terenul în litigiu nu

poate fi restituit reclamanților, acesta fiind un drum de acces, deținut în

indiviziune de pârâte;

- a arătat că, în mod greșit, pârâta

SC U.M. SA a fost obligată la restituirea terenului, întrucât aceasta este o

societate comercială, care, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

era integral privatizată, astfel cum rezultă din contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 26 din 12 septembrie 2000 încheiat cu F.P.S.

București, actual A.V.A.S.;

În motivele sale de apel, pârâta SC Y.L.T.S.

SRL a invocat nelegalitatea sentinței tribunalului, întrucât, în mod greșit a

fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța pronunțând

un plus petita, dispunând nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare în integralitatea sa, când, în realitate obiectul pricinii

viza doar suprafața de 65 mp.

Prin Decizia nr. 9 din 22 ianuarie,2010

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

a admis apelurile declarate de pârâtele SC U.M. SA și SC Y.L.T.S. SRL împotriva

sentinței civile nr. 994 din 7 mai 2009 a Tribunalului Prahova.

A schimbat în parte sentința, în

sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată. A păstrat restul dispozițiilor

sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a înlăturat, ca nefondate, criticile privind respingerea

excepției prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că reclamanții

și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 20 alin. (4)

1

din

Legea nr. 10/2001, text ce nu prevede un termen special pentru introducerea

acțiunii în constatarea nulității absolute, și nu pe prevederile art. 50 (fost art.

45) din același act normativ, cu un alt regim juridic, care instituie termenul

special de prescripție, de 1 an de la data intrării în vigoare a legii sus

menționate.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesual pasive a A.V.A.S., instanța de apel a reținut că, în mod

corect, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

acesteia, față de împrejurarea că s-a solicitat numai restituirea în natură a

suprafeței de teren, nu și măsuri reparatorii prin echivalent, situație în care

ar fi avut calitate procesuală pasivă, A.V.A.S.

A mai reținut instanța de apel că,

această instituție nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare nr. 2151

din 3 octombrie 2001, a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata,

iar în litigiul anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, cu putere

de lucru judecat, că A.V.A.S. nu a avut și nu are calitatea de unitate

deținătoare a imobilului.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că

apelurile pârâtelor sunt fondate, față de împrejurarea că temeiul juridic al

acțiunii, respectiv art. 20 alin. (4)

1

din Legea nr. 10/2001 nu este

aplicabil în speță, deoarece dispozițiile legale sus citate, vizează regii

autonome, societăți sau companii naționale, o societate comercială la care

statul este acționar sau asociat majoritar.

Potrivit dispozițiilor art. 29 din

Legea nr. 10/2001, societățile comerciale privatizate nu sunt entități

învestite cu soluționarea notificărilor și nici nu pot fi obligate la

restituirea în natură, persoanele îndreptățite având dreptul la măsuri

reparatorii, constând în despăgubiri propuse de instituția publică care a

efectuat privatizarea.

Instanța de apel și-a motivat soluția

de admitere a apelurilor și în raport de respectarea principiului „tempus regit

actum", temeiul juridic invocat de reclamanți neexistând la data intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001 (anume 14 februarie 2001) și nici la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 3 octombrie 2001.

În raport de aceste considerente,

instanța de control judiciar a apreciat că actul de vânzare-cumpărare este

valabil, pentru că, la data încheierii lui, nu exista interdicția de

înstrăinare, iar potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „actele

juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de

privatizare, având ca obiect imobilele care cad sub incidența prevederilor

prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în

vigoare la data înstrăinării".

A reținut că actul a fost încheiat cu

bună-credință și că nu se identifică vreo cauză de nulitate absolută, din

respingerea primului petit, decurgând și respingerea capetelor de cerere, având

ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafață de 65 mp și obligarea

pârâtelor de a permite accesul reclamanților pe „drumul în indiviziune".

Restul dispozițiilor sentinței

referitoare la excepțiile invocate în cauză au fost menținute în apel.

La data de 9 martie 2010, petenta SC U.M.

SA Ploiești a formulat, în temeiul art. 281

1

și 281

2

C.

proc. civ., o cerere privind lămurirea fi completarea dispozitivului Deciziei nr.

9 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, în sensul respingerii

capătului de cerere privind obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de

judecată, deoarece prin admiterea apelurilor și schimbarea sentinței

tribunalului, a fost respinsă acțiunea, cheltuielile de judecată, revenind în

sarcina reclamanților.

Prin încheierea pronunțată în camera

de consiliu, la data de 30 martie 2010 Curtea de Apel Ploiești, Secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea de lămurire a

dispozitivului deciziei sus menționată, în sensul că nu au fost menținute

dispozițiile sentinței civile nr. 994 din 7 mai 2009 a Tribunalului Prahova,

privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, către

contestatori.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de

Apel Ploiești a reținut că, urmare admiterii apelurilor declarate de pârâtele

SC U.M. SA Ploiești SA și SC Y.L.T.S. SRL și respingerii acțiunii, cheltuielile

de judecată cad în sarcina intimaților-reclamanți, instanța de control judiciar

reținând că a menținut restul dispozițiilor sentinței Tribunalului Prahova,

numai în ceea ce privește excepțiile invocate și arată că, această mențiune nu

a vizat și cheltuielile de judecată.

I. împotriva Deciziei nr. 9 din 22

ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești au declarat recurs, reclamanții T.E. și

U.G., indicând, ca temeiuri de drept, prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Criticile aduse acestei hotărâri se

referă la aprecierea eronată, dată de instanța de apel, raportului juridic

descris în cauză, în sensul că acesta nu se întemeiază pe prevederile art. 20

din Legea nr. 10/2001, întrucât acest text vizează alte entități la care statul

este acționar majoritar, iar art. 29 din același act normativ, interzice

restituirea în natură a imobilelor și permite acordarea de măsuri reparatorii.

Se arată de către

recurenții-reclamanți că, pentru imobilele preluate abuziv, nu se aplică

prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă bunul era evidențiat în

patrimoniul societății comerciale privatizată integral sau parțial prin

cumpărarea pachetului de acțiuni.

Se susține că, întrucât în cadrul

procesului de privatizare, deținătoarea imobilului a cumpărat acțiuni, nu sunt

aplicabile nici dispozițiile art. 46 din același act normativ.

Se aduc critici, potrivit cărora, în

speță, vânzătoarea nu a acționat cu bună-credință, deși cunoștea situația

juridică a imobilului, ce fusese notificat, și se susține că imobilul era

indisponibilizat, acesta fiind unul dintre efectele depunerii notificării prin

care se solicită restituirea.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamanții au rezumat cronologic cursul litigiului de față, în toate fazele

procesuale, inovcând și un demers judiciar anterior acestuia, ce a format

obiectul unui alt dosar, înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 6453/2003,

între reclamanta U.E. și pârâta SC U.M. SA cu referire la restituirea unei

suprafețe de 251,5 mp teren, prin Decizia nr. 52 din 30 martie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 984 din 5

februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurenții-reclamanți au criticat

soluția pronunțată de instanța de apel, întrucât, prin respingerea

contestației, li s-a nesocotit dreptul de proprietate asupra imobilului situat

în Ploiești, referitor la suprafața de 65 mp, nerestituită.

Cu privire la respingerea capătului de

cerere privind accesul la „drumul în indiviziune", recurenții-reclamanți

arată că, în mod nelegal li se îngrădește accesul, deoarece autorii proprietari

aveau liber acces, pe Aleea L.D., conform actelor de proprietate și schițelor

de plan.

Recurenții-reclamanți T.E. și U.G. solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei Curții de Apel Ploiești,în sensul

respingerii apelurilor și menținerii, ca legală și temeinică a sentinței civile

nr. 994 din 7 mai  2009 a Tribunalului Prahova, cu cheltuieli de judecată.

Recurenții-reclamanți au declarat

recurs și împotriva încheierii pronunțată în camera de consiliu, la data de 30

martie 2010 de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, criticând-o sub aspectul greșitei aplicări a legii, în ceea ce

privește interpretarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți au solicitat

admiterea recursului, modificarea încheierii, în sensul respingerii cererii de

lămurire a dispozitivului deciziei, și în subsidiar, admiterea cererii de

înlăturare a cheltuielilor numai pentru apelanta-pârâtă SC U. SA și menținerea

obligației în sarcina celeilalte apelante-pârâte.

Împotriva Deciziei civile nr. 9 din 22

ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs și pârâta SC U.M. SA,

criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs, prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că hotărârea este dată cu aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în ceea ce privește

cheltuielile de judecată.

Recurenta-pârâtă SC U. SA susține că

inițial, prin sentința civilă nr. 994 din 07 mai 2001, Tribunalul Prahova a

admis acțiunea precizată și a dispus obligarea pârâtelor SC U.M. SA Ploiești SA

și SC Y.L.T.S. SRL la câte 850 lei, cheltuieli de judecată către reclamanți.

Apoi, Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia

nr. 9 din 22 ianuarie 2010, urmare admiterii apelurilor pârâtelor, schimbării

sentinței sus menționată, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca

neîntemeiată, în mod eronat, a menținut restul dispozițiilor sentinței, fără a

înlătura, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

I. Recursurile declarate de

reclamanții T.E. și U.G. împotriva Deciziei nr. 9/2010 și încheierii de ședință

din 30 martie 2010 ale Curții de Apel Ploiești, Secția civilă sunt nefondate și

urmează a fi respinse, pentru considerentele ce succed:

Este de observat că, în ceea ce

privește temeiul juridic al acțiunii, și inițial, și urmare precizării acesteia,

reclamanții au invocat prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001, cu

modificările aduse ulterior prin Legea nr. 247/2005, așa încât, este evident

că, interpretarea dată de instanța de apel acestor prevederi, în sensul

neaplicării lor, în litigiul dedus judecății este legală.

Contractul de vânzare-cumpărare din 03

octombrie 2001 a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata este un

act perfect valabil, ce a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în

vigoare, la momentul perfectării acestuia, fiind incidente sub acest aspect,

prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora

"actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în procesul de

privatizare având ca obiect imobilele care cad sub incidența prevederilor

prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în

vigoare la data înstrăinării", pârâta SC U.M. SA Ploiești, îndeplinind

măsurile impuse de F.P.S. la acea dată, determinate de accelerarea procesului

de privatizare.

În ceea ce privește excepția

prescripției dreptului material la acțiune, motivat de faptul că cererea de

chemare în judecată, trebuia formulată în termen de 1 an de la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, este de precizat că, potrivit prevederilor art. 45

alin. (5) - conform numerotării actuale - din Legea nr. 10/2001, prin derogare

de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se

prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii.

Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare

la 12 februarie 2001, iar termenul stipulat de textul de lege evocat, în forma

sa inițială, art. 46 alin. (5) a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni prin O.U.G.

nr. 109/2001, respectiv O.U.G. nr. 145/2001 și s-a împlinit la data de 14

august 2002.

În raport de aceste aspecte, s-a avut

în vedere că, legiuitorul a permis titularului dreptului, exercitarea acțiunii

în constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor

preluate abuziv, în intervalul 14 februarie 2001 - 14 august 2002.

În raport de data înregistrării

acțiunii, 20 septembrie 2007 a fost depășit termenul prevăzut de art. 45 alin.

(5) din actul normativ special. Nerespectarea termenului atrage decăderea din

dreptul de a mai obține o cercetare pe fond asupra legalității actului juridic

a cărui desființare se solicită pe cale nulității absolute, considerentele

pentru care instanța de apel, constatând prescris dreptul la acțiune, a

interpretat corect dispozițiile legale mai sus evocate.

Nefondată este și critica

recurenților-reclamanți privind greșita aplicare, de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că pârâta SC U.M. SA

este o societate comercială, care, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001

era integral privatizată, situație ce rezultă indubitabil, conform contractului

de vânzare-cumpărare acțiuni din 12 septembrie 2000, încheiat cu fostul F.P.S.,

actual A.V.A.S.

Cum, corect a reținut instanța de

apel, în situația unei societăți comerciale integral privatizată la intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, dispozițiile art. 29 alin. (3) din acest act

normativ sunt, fără echivoc, în a stabili că măsurile reparatorii în

echivalent, se propun de către instituția de stat, care a efectuat

privatizarea, iar societățile privatizate nu sunt entități învestite cu

răspunsul la notificări și, nici nu pot fi obligate, la restituirea în natură.

La data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare, a cărui nulitate absolută s-a solicitat, nu exista nicio

interdicție de vânzare, dobândirea bunului imobil realizându-se cu bună

credință, deoarece anterior încheierii acestuia, respectiv în anii 1999-2000,

între SC Y.L.T.S. SRL și SC U.M. SA, s-au încheiat trei contracte de leasing

imobiliar, în conformitate cu Legea nr. 99/1999 și a H.G. nr. 450/1999 și,

raportat la această împrejurare, nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 20 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, la data încheierii acestor contracte, neexistând

notificare.

Așa fiind, unei societăți comerciale

cu capital integral privatizat, încă din anul 2000, nu îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, care, au alt domeniu de

reglementare și, se referă strict, la imobilele aflate în patrimoniul

societăților și companiilor la care statul este acționar majoritar.

Deși se susține de către

recurenții-reclamanți că, într-un alt dosar, respectiv în cauza ce a format

obiectul Dosarului nr. 6453/2003 al Tribunalului Prahova, s-a solicitat și

obținut obligarea pârâtei SC U.M. SA la restituirea în natură a terenului în

suprafață de 251,5 mp, conform deciziei nr. 52/2006 a Curții de Apel Ploiești,

(devenită irevocabilă prin Decizia nr. 984 din 5 februarie 2007 a I.C.C.J.)

este de observat că, în pricina sus redată, în limita suprafeței restituită,

imobilul nu era afectat, iar în ceea ce privește litigiul de față, situația

juridică a terenului în suprafață de 65 mp teren, este diferită, astfel cum

rezultă din expertiza efectuată, care a stabilit că această suprafață se

identifică ca un drum de acces, deținut în indiviziune de pârâtele SC U.M. SA

SA și SC Y.L.T.S., a cărui destinație nu poate fi schimbată, întrucât s-ar

bloca accesul în zonă.

De altfel, este de observat și că, din

totalul suprafeței de teren de 510 mp solicitați de reclamanta U.E., autoarea

reclamanților T.E. și U.G., în urma procedurilor de retrocedare, s-au restituit

cei 251,5 mp, prin Decizia nr. 52 din 30 iunie 2006 a Curții de Apel Ploiești

(devenită irevocabilă prin decizia I.C.C.J.); 27 mp și 8,07 mp și aceea de 146

mp, conform dispoziției nr. 18986 din 15 octombrie 2008 a Primarului

municipiului Ploiești.

Față de cele expuse, nu se poate

reține, astfel cum susțin recurenții-reclamanți, că prin respingerea

contestației, reclamanților le-a fost nesocotit dreptul de proprietate asupra

imobilului situat în Ploiești.

În concluzie, nu se poate retine

incidența art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., critici potrivit cărora hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori curprinde motive străine

sau contradictorii de natura pricinii și nici, încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, astfel că înalta Curte va respinge recursul reclamanților împotriva Deciziei

nr. 9 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Cât privește recursul declarat de

aceleași părți, ce vizează nelegalitatea încheierii de ședință pronunțată de

aceeași instanță, la data de 30 martie 2010, prin prisma motivului reglementat

de art. 304 pct. 9 din același cod, referitor la intrerpretarea greșită a

prevederilor art. 274 C. proc. civ., nici acesta nu este fondat și va fi

respins, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea pronunțată în camera

de consiliu, la data de 30 martie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea de lămurire a

dispozitivului deciziei sus menționată, în sensul că nu au fost menținute

dispozițiile sentinței civile nr. 994 din 7 mai 2009 a Tribunalului Prahova,

privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, către

contestatori.

Această deoarece, urmare admiterii

apelurilor declarate de pârâtele SC U.M. SA Ploiești SA și SC Y.L.T.S. SRL și

respingerii acțiunii reclamanților, cheltuielile de judecată cad în sarcina

acestora din urmă, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

"partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată".

Recursul declarat de pârâta SC U.M. SA

privind nelegalitatea Deciziei civile nr. 9 din 22 ianuarie 2010 a Curții de

Apel Ploiești este circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea instanței de apel a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă SC U.M. SA arată că,

din cuprinsul deciziei sus menționate, nu rezultă că dispozițiile menținute de

instanța de apel, sunt cele referitoare la excepțiile invocate de părți sau la

cheltuielile de judecată, așa încât, solicită admiterea recursului, schimbarea

în parte a deciziei, în sensul de a nu fi menținute dispozițiile referitoare la

obligarea acesteia, la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost

stabilite de instanța de fond.

Critica este nefondată și urmează a fi

înlăturată, deoarece, prin încheierea pronunțată la 30 martie 2010, Curtea de

Apel Ploiești, secția civilă a dispus lămurirea și completarea dispozitivului Deciziei

nr. 9 din 22 ianuarie 2010, în sensul respingerii capătului de cerere privind

obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Așa fiind, față de considerentele mai

sus expuse, Înalta Curte va considera ca nefondate, recursurile declarate de

reclamanții T.E., U.G. și de pârâta SC U.M. SA Ploiești împotriva deciziei Curții

de Apel Ploiești, precum și recursul exercitat de reclamanți împotriva

încheierii de ședință din 30 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, pe care le

va respinge, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanții T.E., U.G. și de pârâta SC U.M. SA Ploiești împotriva Deciziei

nr. 9 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții T.E. și U.G. împotriva încheierii de ședință din 30

martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 iunie 2011.