ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 424/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 424/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față :
Din
examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Reclamantul
G.C.G. a chemat în judecată pe pârâta SC P.P. SRL Bistrița, solicitând
instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună recalcularea
profitului net obținut de pârâtă în anul fiscal 2006, conform normelor legale
în vigoare și modificarea situațiilor financiare ale pârâtei, aferente anului
2006 conform rezultatelor financiare obținute în urma recalculării profitului,
și să fie obligată pârâta să-i plătească dividendele pentru anul 2006, aferente
cotei de participare a reclamantului la capitatul social, de 50%, dividende pe
care le estimează la suma de 22.548,50 lei.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a deținut
calitatea de asociat în cadrul societății pârâte în perioada 17 iulie 2006-19
aprilie 2007, cu o cotă de participare la profit și pierderi de 50%, și în
această calitate are dreptul de a primi partea din profitul net corespunzătoare
cotei de participare la capital, conform art. 11 din actul constitutiv al
societății pârâte, iar conform situațiilor financiare depuse la registrul comerțului,
pârâta a obținut în anul 2006 un profit net de 45.097 lei. La data aprobării
situațiilor financiare anuale, care reprezintă data la care s-a născut dreptul
de a solicita dividendele aferente exercițiului, avea calitatea de asociat,
astfel că dividendele i se cuvin.
Reclamantul mai arată că ulterior, la 19 aprilie 2007,
a cesionat părțile sociale, la valoare nominală, dreptul de creanță asupra
societății, reprezentând cota parte din profitul net ce i se cuvenea la data
aprobării bilanțului contabil și contului de profit și pierderi fiind păstrat
în patrimoniul reclamantului, având în vedere că părțile nu au convenit și
asupra acestuia, iar din analiza situațiilor financiare ale pârâtei, pe care
reclamantul a făcut-o împreună cu o persoană de specialitate, a ajuns la
concluzia că înregistrările contabile din perioada august-decembrie 2006 sunt
eronate, profitul fiind mult diminuat în raport de situația reală, motiv pentru
care a solicitat recalcularea acestuia.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile
art. 67 din Legea nr. 31/ 1990.
Pârâta SC P.P. SRL Bistrița, a formulat întâmpinare
și cerere reconvențională, prin întâmpinare solicitând respingerea cererii
introductive a reclamantului, ca neîntemeiată, iar prin cererea
reconvențională: 1) Rezoluțiunea Contractului de cesiune, a actului adițional
nr. 1 din 17 iulie 2006 și a Convenției civile nr. 17 iulie 2006 pentru
neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor asumate; 2) Rezoluțiunea
Convenției civile din 19 aprilie 2007, pentru același motiv al neîndeplinirii
de către reclamant a obligațiilor asumate și pe cale de consecință; 3)
Repunerea părților în situația anterioară încheierii acestor convenții și
obligarea reclamatului la plata către pârâta a sumei de 90.158 lei, sumă
încasată în baza Convenției civile din 19 aprilie 2007 și nedatorată; 4)
Obligarea reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 1.386,46 lei,
reprezentând contravaloarea facturilor nr. 2947077 (27 septembrie 2006, în sumă
de 6487,55 RON și 737,91 RON reprezentând suma facturată de către SC V.R. SA
pentru folosirea unui telefon mobil de către S.E. - mandatarul reclamantului.
Pârâta-reclamantă reconvențională și-a întemeiat
întâmpinarea și cererea reconvențională pe dispozițiile art. 1020-1021 și art. 1092
C. civ. și pe dispozițiile art. 720
1
și urm. C. proc. civ.
Prin întâmpinarea la acțiunea reconvențională (f.63),
reclamantul G.C.G. a solicitat respingerea acțiunii reconvenționale formulate
de pârâta SC P.P. SRL, pentru următoarele excepții și apărări de fond: 1) excepția
lipsei de interes a petitului nr. 1 privind rezoluțiunea contractului de
cesiune din 17 iulie 2006 și a convenției civile din 17 iulie 2006; 2) Solicită
respingerea ca netemeinic a petitului nr. 2 având ca obiect rezoluțiunea
convenției din 19 aprilie 2007; 3) Solicită respingerea ca netemeinic a
petitului nr. 4, ca și consecință a respingerii petitelor 1 și 2; 4) Invocă
excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește petitul nr. 4.
Prin Notele de ședință, depuse la dosar în data de 2
decembrie 2008, reclamantul G.C.G. invocă excepția lipsei calității procesuale
active a pârâtei-reclamantă reconvențională SC P.P. SRL în ceea ce privește
petitele privind rezoluțiunea contractului de cesiune și actului adițional nr. 1
din 17 iulie 2006, a convenției civile nr. 17 iulie 2006 și a convenției civile
din 19 aprilie 2007, solicitând admiterea excepției și respingerea cererii
reconvenționale ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, cu
precizarea că își menține și excepțiile și apărările formulate prin întâmpinarea
la cererea reconvențională.
A intervenit în cauză, prin cerere de intervenție în
interes propriu M.D. arătând că, pretențiile formulate de pârâta-reclamanta
reconvențională, cu excepția petitului 4 din cererea introductivă, sunt în fapt
pretențiile intervenientului, și solicită admiterea în principiu a cererii, în
temeiul art. 49 C. proc. civ. și a se dispune: 1) Rezoluțiunea Contractului de
cesiune, a Actului adițional nr. 1 din 17 iulie 2006 și a Convenției civile din
17 iulie 2006 pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor asumate;
2) Rezoluțiunea Convenției civile din 19 aprilie 2007, pentru același motiv al
neîndeplinirii de către reclamant a obligațiilor asumate și pe cale de
consecință; 3) Repunerea părților în situația anterioară încheierii acestor
convenții și obligarea reclamantului la plata către intervenient a sumei de
90.158 lei, sumă încasată în baza Convenției civile din 19 aprilie 2007 și
nedatorată.
Intervenientul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile
art. 49 și urm. C. proc. civ., art. 1020-1021 și art. 1092 C. civ. și art. 720
1
și urm. C. proc. civ.
Prin cererea (f.102) și cererea (f.105)
pârâta-reclamantă reconvențională SC P.P. SRL a solicitat să se ia act de
renunțarea la judecată cu privire la capetele de cerere 1-3 din cererea
reconvențională, insistând doar la cel de-al patrulea capăt de cerere, în
sensul ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligat reclamantul la
plata către societate a sumei de 1.386,46 lei, reprezentând contravaloarea
facturilor nr. 2947077 din 27 septembrie 2006, în sumă de 648,55 lei RON și a
sumei de 737,91 lei RON reprezentând suma facturată de către SC V.R. SA pentru
folosirea unui telefon mobil de către S.E. - mandatarul reclamantului.
La rândul său, reclamantul G.C.G., prin Notele de
ședință (f.104) arată că în condițiile în care pârâta-reclamantă
reconvențională SC P.P. SRL a renunțat la judecată cu privire la petitele 1-3
din cererea reconvențională și s-a admis în principiu cererea de intervenție,
înțelege să susțină următoarele excepții: menține lipsa calității procesuale
pasive a reclamantului-pârât reconvențional în ceea ce privește plata sumei de
1.386,46 lei, reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice purtate de S.E.;
invocă excepția lipsei de interes a cererii de intervenție formulată de
intervenientul M.D., pentru motivele arătate la data formulării acesteia,
reluate prin notele de ședință depuse la termenul din 7 octombrie 2008; renunță
la excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamantă
reconvențională SC P.P. SRL având în vedere cererea de renunțare la judecată în
ce privește petitele 1-3 din cererea reconvențională. Reclamantul menționează
că excepția lipsei de interes a cererii de intervenție nu este o excepție nou
invocată, sprijinindu-se pe aceleași argumente deja arătate, doar partea față
de care o invocă este alta în considerarea faptului, că în urma depunerii la
dosar a renunțării la judecată și a cererii de intervenție, partea care
formulează aceste petite este alta.
Prin cererea de extindere a cererii de intervenție
(f.154), intervenientul M.D. a solicitat chemarea în calitate de pârâtă a
numitei M.I., în calitate de actual asociat al SC P.P. SRL și semnatară a
Contractului de cesiune și a actului adițional nr. 1 din 19 aprilie 2009,
privind retragerea din societate a reclamantului și cesiunea părților sociale.
Procedând mai întâi,conform art. 137 alin. (1) C.
proc. civ., la soluționarea excepțiilor invocate de părți,prin încheierea de
ședință din 12 mai 2009 (f.108), instanța de fond a respins,ca fiind
neîntemeiate,excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului-pârât
reconvențional G.C.G., ridicată de acesta în raport de acțiunea reconvențională
formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC P.P. SRL, precum și excepția
lipsei de interes a cererii de intervenție a intervenientului în interes
propriu M.D., ridicată de reclamantul G.C.G., pentru motivele arătate în
încheiere.
Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 246 C. proc.
civ., s-a luat act de renunțarea la judecată cu privire la capetele de cerere
(privitoare la: 1) rezoluțiunea Contractului de cesiune, a actului adițional
nr. 1 din 17 iulie 2006 și a Convenției civile din 17 iulie 2006; 2)
rezoluțiunea Convenției civile din 19 aprilie 2007, și; 3) repunerea părților
în situația anterioară încheierii acestor convenții) din acțiunea reconvențională
(f.31-32) formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC P.P. SRL, și s-a
respins cererea de restituire a diferenței de taxă judiciară de timbru în sumă
de 3.055 lei, formulată de reclamanta reconvențională SC P.P. SRL, prin
cererile (f.102 și 105).
În ceea ce privește excepția de neexecutare a
obligațiilor asumate de către reclamant, ridicată de pârâta SC P.P. SRL și
intervenientul M.D., instanța a constatat că în ce privește Convenția civilă
încheiată la data de 19 aprilie 2007 între reclamant și intervenientul M.D.
(f.20-21), nici pârâta și nici intervenientul nu arată în concret ce obligații
și-a asumat reclamantul și care anume obligație contractuală nu ar fost
executată de către reclamant, astfel că în lipsa unor motive și argumente
pertinente nu se poate reține că reclamantul nu și-ar fi îndeplinit vreo
obligație din cele asumate.
Contractul de cesiune și actul adițional nr. 1 din 19
aprilie 2007 (f.19) încheiat între reclamant și intervenientul în nume propriu
nu stabilesc nici o obligație concretă în sarcina reclamantului, cu mențiunea
că la pct. 5 se menționează că obligațiile dintre asociatul cedent și asociatul
cesionar, sunt reglementate prin act separat încheiat între părți, care
stabilește obligațiile și drepturile asumate de părți, or, un act separat,
încheiat concomitent cu contractul de cesiune și actul adițional sau ulterior
întocmirii acestora nu a fost nici măcar invocat, astfel că nici în această
privință nu poate fi vorba de o neexecutare a obligațiilor de către reclamant.
Este adevărat că prin Convenția civilă încheiată la
data de 17 iulie 2006, între reclamantul G.C.G. și M.D. (f.37-38), s-a convenit
ca reclamantul să fie cooptat în SC P.P. SRL în calitate de asociat,
obligându-se să plătească asociatului M.D. cel târziu la data de 30 iulie 2006
suma de 13.119 lei RON și cel mai târziu la 18 august suma de 100.000 RON, sumă
care va fi adusă de asociatul M.D. ca aport în societate cu titlu de împrumut
asociat către societate și care va avea ca unică destinație cumpărarea de
materie primă pentru desfășurarea în bune condiții a activității de producție,
și de asemenea reclamantul s-a obligat să aducă în societate, până cel târziu
în data de 7 septembrie 2006, suma de 100.000 RON, cu titlu de împrumut către
societate, însă, trebuie observat că, ulterior, prin încheierea Contractului de
cesiune și actului adițional nr. 1 din 19 aprilie 2007 (f.19) și Convenției
civile nr. 19 aprilie 2007 (f.20-21), practic s-au asanat obligațiile
anterioare, respectiv cele din Convenția civilă încheiată la data de 17 iulie 2006,
apreciindu-se ca fiind îndeplinite sau nemaipretinzându-se executarea lor, iar
pe de altă parte, chiar pârâta și intervenientul afirmă că reclamantul și-a
îndeplinit o parte din obligațiile asumate prin convenție, astfel că, în
concluzie excepția de neexecutare este neîntemeiată și în această privință.
Analizând pe fond acțiunea reclamantului și acțiunea
reconvențională, ulterior precizată și extinsă, instanța de fond a reținut
următoarele:
Urmare încheierii Contractului de cesiune și actului
adițional nr. 1 din 17 iulie 2006 de modificare a Actului constitutiv al SC P.P.
SRL (f.7), reclamantul G.C.G. a fost cooptat în această societate, care s-a
transformat în societate cu doi asociați, având un capital social total de
29.600 lei, în numerar, integral vărsat, împărțit în 2960 părți sociale, cu
valoarea nominală de 10 lei, capital care este împărțit între asociați astfel:
asociatul M.D. deține 50% din capitalul social total, în numerar, adică 1480
părți sociale, în valoare de 14.800 lei, și asociatul G.C.G. deține 50% din
capitalul social total, în numerar, adică 1480 părți,în valoare totală de
14.800 lei, asociații participând la beneficii/pierderile societății în cote
egale de 50% potrivit participării la capitatul social, iar administrarea
societății se va realiza de la data actului și pe perioadă nedeterminată de cei
doi asociați, care vor lucra împreună și vor lua decizii în unanimitate.
Ulterior, între cei doi asociați mai sus menționați,
s-a încheiat Contractul de cesiune și actul adițional nr. 1 din 19 aprilie 2007
de modificare a Actului constitutiv al SC P.P. SRL(f.19), prin care reclamantul
G.C.G. s-a retras din societate, din funcția de asociat, administrator și
reprezentant și a cesionat întreg capitalul social deținut astfel: asociatului M.D.
un număr de 1332 părți sociale, în valoare de 13.320 lei, reprezentând 40% din
capitalul social total al societății și asociatei nou cooptate M.I. un număr de
148 părți sociale, în valoare de 1.480 lei, reprezentând 10% din capitalul
social al societății, ambele cesiuni având ca preț valoare nominală a părților
sociale cedate. La pct. 5 din contract și actul adițional s-a convenit că obligațiile
dintre asociatul cedent și asociatul cesionar, sunt reglementate printr-un act
separat încheiat între părți, care stabilește obligațiile asumate de părți.
Așa fiind, în perioada 17 iulie 2006 - 19 aprilie 2007,
reclamantul G.C.G. a fost asociat al SC P.P. SRL alături de intervenientul M.D.,
fiecare din ei deținând 50% din capitalul social al societății și participând
la beneficii/pierderi în cote egale de 50% potrivit participării la capitalul
social.
Așa cum rezultă din Bilanțul la data de 31 decembrie 2006,
întocmit de SC P.P. SRL (f.64-65), profitul realizat de această societate în
anul 2006 a fost de 545.097 lei și nu a fost repartizat, iar această situație
este reținută și în Cap. III Concluzii – la obiectivul nr.1 din Raportul de
expertiză contabilă judiciară efectuat, în cauză, de expert P.M. (f.126-131),
conform căruia profitul real net al SC P.P. SRL Bistrița pe anul 2006 este de
45.097 lei, adică cel evidențiat în balanța de verificare a conturilor
sintetice încheiată pentru luna decembrie 2006 și raportat prin bilanțul
încheiat pe anul 2006.
Având în vederea situația mai sus menționată și
ținând seama de prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990 privind societățile
comerciale, conform cărora cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat
constituie dividend, care se distribuie asociaților proporțional cu cota de
participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede altfel, iar în Contractul de cesiune și actul adițional nr. 1 din 17
iulie 2007 (f.7) și art. 7-8 din Actul constitutiv actualizat al SC P.P. SRL,
încheiat la 17 iulie 2006 (f.8-18) rezultă că reclamantul G.C.G., cât și
intervenientul M.D. au avut o contribuție egală, de 50 % la capitalul social al
societății și că dreptul la beneficii este circumscris acestei cote,
reclamantul este îndreptățit să primească 50 % din profitul net al societății
aferent anului 2006, așa cum a solicitat prin acțiune, respectiv suma de
22.548,50 lei, cu titlu dividend (45.097 lei profit net: 50%= 22.548,50 lei),
iar societatea este datoare să i le plătească.
Cum, din Raportul de expertiză contabilă judiciară,
întocmit de expert contabil P.M. (f.131), rezultă că profitul real net al SC P.P.
SRL Bistrița pe anul 2006 este de 45.097 lei, adică cel evidențiat în balanța
de verificare a conturilor sintetice încheiată pentru luna decembrie 2006 și
raportat prin bilanțul încheiat pentru anul 2006, instanța constată că nu
există neconcordanțe între situațiile financiare întocmite de SC P.P. SRL și
Raportul de expertiză contabilă judiciară, astfel că nu sunt temeiuri pentru
recalcularea profitului net obținut de pârâtă în anul 2006 și pentru
modificarea situațiilor financiare ale pârâtei, aferente anului 2006. Prin
urmare, instanța constată că sunt neîntemeiate și vor fi respinse, primele două
capete de cerere din acțiunea reclamantului privitoare la recalcularea
profitului net obținut de pârâtă în anul fiscal și de modificare a situațiilor
financiare ale pârâtei, aferente anului 2006.
În ceea ce privește acțiunea reconvențională (f.31-34),
pârâta a renunțat la primele 3 capete de cerere, așa cum s-a mai arătat în
cuprinsul sentinței, menținându-și cererea de obligare a reclamantului la plata
sumei de 1386,46 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 947077 din 27
septembrie 2006, în sumă de 648,55 RON și 737,91 RON reprezentând suma
facturată de către SC V.R. SA, pentru folosirea unui telefon mobil de către S.E.
- mandatarul reclamantului.
Analizând această pretenție a pârâtei-reclamante
reconvenționale, instanța constată că prin cererea reconvențională (f.31-34),
nu s-au arătat motivele de fapt și de drept în baza cărora ridică pretenția,
iar ulterior, prin Notele de ședință (f.69-70), susține că numitul S.E., în
calitatea sa de mandatar la reclamantului, a încheiat un contract cu V.R. SA
(la dosar existând procura autentică de administrare a societății, fără acordul
celuilalt asociat)), iar pe de altă parte, telefonul nu a fost folosit în
interesul societății și practic S. nu a avut nici o calitate în firmă.
Pârâta-reclamantă reconvențională SC P.P. SRL nu
susține că numirea lui S.E.N., în calitate de mandatar al reclamantului, prin
procura de administrare (f.74) ar contraveni vreunui act normativ sau actului
constitutiv al societății, iar din contractele pentru serviciile V. (f.71-73)
rezultă că titularul contractului este pârâta SC P.P. SRL, care nu susține că
contractele nu ar fi fost înregistrate la societate. Mai mult, în condițiile în
care pârâta a primit facturile de plată a convorbirilor telefonice și le-a
achitat, în condițiile în care, prin cererea reconvențională, se afirmă că
reclamantul nu s-a implicat nici măcar o zi în activitatea societății( fost și
administrator), înseamnă că societatea, prin celălalt administrator, M.D., a
luat cunoștință de procură, de contractele pentru servicii și de facturile de
plată, acceptându-le, și a achitat contravaloarea facturilor, și astfel nu
există temeiuri pentru ca reclamantul să fie obligat la plata contravalorii
convorbirilor telefonice. Pe de altă parte, pârâta-reclamantă reconvențională
nu a făcut dovada susținerilor sale conform cărora convorbirile telefonice nu
ar fi fost făcute în interesul societății.
În ce privește cererea de intervenție în interes
propriu formulată de intervenientul M.D. (f.92-93), a fost încuviințată în principiu
prin încheierea de ședință din 3 martie 2009 (f.99), după care, prin Notele de
ședință (filele 136-138) a precizat-o, iar prin Cererea (f.154) a extins-o față
de M.I., în calitate de asociat al SC P.P. SRL, instanța a apreciat-o ca fiind
neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În condițiile în care, prin Contractul de cesiune și
Actul adițional nr. 1 din 19 aprilie 2007 de modificare a Actului constitutiv
al SC P.P. SRL Bistrița(f.19), reclamantul G.C.G. s-a retras din societate, din
funcția de asociat, administrator și reprezentant, cesionându-și întreg
capitalul social asociatului M.D. și asociatei nou cooptate M.I., care au
devenit asociați ai societății, iar contractul și actul adițional sunt în
ființă (și nesolicitându-se anularea sau rezoluțiunea lor), o repunere a
părților în situația anterioară încheierii Contractului de cesiune și actului
adițional nr. 1 din 17 iulie 2006, precum și a Convenției civile din 17 iulie 2007,
cum pretinde intervenientul la pct. 3 din cererea de intervenție (f. 92-93), nu
este legal posibilă deoarece, ar însemna ca reclamantul să redevină asociat,
administrator și reprezentant al SC P.P. SRL, deși el s-a retras din societate,
în mod legal, iar pe de altă parte-nici una dintre părți nu contestă această
retragere.
Deși, prin cererea de intervenție în interes propriu,
la pct. 2 se solicită rezoluțiunea Convenției civile nr. 19 aprilie 2007,
pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, cu trimitere la motivele cuprinse
în cererea reconvențională formulată de SC P.P. SRL (f.31-334), tribunalul
constată că intervenientul nu arată în concret, care sunt obligațiile pe care
reclamantul și le-ar asumat prin Convenție (f.20), nici care sunt obligațiile
pe care reclamantul nu le-a îndeplinit și de asemenea, nu a făcut dovada
neîndeplinirii vreunei obligații de către reclamant din cele cuprinse în
convenție, astfel că solicitarea de rezoluțiune a fost apreciată ca fiind
neîntemeiată și drept urmare, apare ca nejustificată pretenția
intervenientului, formulată la pct. 3 din cererea de intervenție, aceea de a fi
obligat reclamantul să-i restituie suma de 90.158 lei, încasată de acesta în
baza convenției.
În condițiile în care reclamantul s-a retras din
societate, atât din calitatea de asociat, administrator și reprezentant, iar
această retragere nu este contestată, iar prin Convenția civilă încheiată la 19
aprilie 2007 (f. 20-2007), reclamantul și intervenientul au convenit asupra
sumelor pe care intervenientul le datorează reclamantului (nu și asupra
eventualelor datorii ale societății față de reclamant), înseamnă că actele
anterioare, respectiv Contractul de cesiune și Actul adițional nr. 1 din 17
iulie 2006 (f.7), precum și Convenția civilă încheiată la data de 17 iulie 2006
(f.37-38), au fost legal încheiate, iar prin retragerea reclamantului din
societate și încheierea Convenției civile din 19 aprilie 2007, orice obligație
a reclamantului decurgând din contractul de cesiune și actul adițional, precum
și din convenția civilă din 17 iulie 2007, a fost asanată, nemaifiind în discuție
o eventuală executare, astfel că și primul capăt de cerere din cererea de
intervenție este neîntemeiat.
Pentru considerentele mai sus arătate, instanța a
respins, ca neîntemeiată, excepția de neexecutare ridicată de pârâta SC P.P.
SRL și însușită de intervenientul M.D., si a admis, în parte, acțiunea
reclamantului, a respins, acțiunea reconvențională, ulterior precizată
formulată de pârâta reclamantă reconvențională și a respins cererea de
intervenție în interes propriu, ulterior extinsă, introdusă de intervenientul M.D.,
conform dispozitivului prezentei sentințe.
În consecință, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția comercială
contencios administrativ și fiscal, prin sentința comercială nr. 365 din 23
martie 2010 a respins, ca neîntemeiată, excepția de neexecutare ridicată de
pârâta SC P.P. SRL Bistrița și susținută și de intervenientul în interes
propriu M.D.; a admis, în parte, acțiunea reclamantului G.C.G., împotriva
pârâtei SC P.P. SRL și în consecință a obligat pe pârâtă să plătească
reclamantului suma de 22.548,50 lei, reprezentând cota de 50% din profitul
aferent exercițiului financiar al anului 2006; a respins, ca neîntemeiate,
capetele de cerere din acțiunea reclamantului G.C.G. privitoare la recalcularea
profitului net obținut de pârâtă în anul fiscal, conform normelor legale în
vigoare și la modificarea situațiilor financiare ale pârâtei, aferente anului
2006, conform rezultatelor financiare obținute în urma recalculării profitului;
a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reconvențională, ulterior precizată,
formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC P.P. SRL, împotriva
reclamantului-pârât reconvențional G.C.G.; a respins, ca neîntemeiată, cererea
de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M.D., cerere
ulterior extinsă față de pârâta M.I.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta
și intervenienții în interes propriu M., solicitând în principal casarea hotărârii
recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar , respingerea
acțiunii ca nefondată.
Calea de atac a recursului promovată de către pârâtă
și intervenienți a fot calificată de către Curtea de Apel din recurs în apel,
prin încheierea de ședință din data de 8 octombrie 2010.
În raport de obiectul acțiunii introductive precum și
al cererii reconvenționale, Curtea a luat spre examinare excepția necompetenței
materiale de soluționare a cauzei în primă instanță de tribunal, iar prin
decizia civilă nr. 131 din 8 octombrie 2010 a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 365 din 23 martie 2010, pe care a anulat-o și a
trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria Bistrița.
Pentru a dispune astfel Curtea a reținut că
reclamantul a solicitat prin acțiunea introductivă obligarea pârâtei la
recalcularea profitului obținut în anul fiscal 2006, modificarea situațiilor
financiare conform rezultatelor financiare obținute în urma recalculării și în
final obligarea pârâtei la plata diferenței de dividende aferentă anului 2006,
valoare estimată de către reclamant la suma de 22.548,50 lei. Curtea, a
concluzionat că scopul principal al acțiunii are o natură patrimonială,
respectiv de obținere a unei diferențe valorice de dividende, iar refacerea
situației contabile a pârâtei are ca scop determinarea nivelului real de dividende.
Deci litigiul are o natură patrimonială și comercială, devenind incidente
dispozițiile art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. În
ceea ce privește petitele nepatrimoniale, Curtea a arătat că operează
prorogarea legală de competență în condițiile art. 17 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs
reclamantul G.C.G., în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacată și
judecarea pe fond a cererii de apel.
Prin criticile dezvoltate în temeiul motivului de
nelegalitate sus invocat, recurentul a susținut că prin acțiunea ce formează
obiectului cauzei de față a solicitat ca instanța să dispună recalcularea
profitului pârâtei obținut în anul 2006 și rectificarea situațiilor financiare
aferente exercițiului financiar al anului 2006, precum și plata cotei aferente
de profit cuvenită subsemnatului cu titlu de dividende.
Recurentul apreciază că instanța de apel a admis în
mod nelegal excepția necompetenței materiale, întrucât petitul de recalculare a
profitului și rectificare a situațiilor financiare anuale este petitul
principal, care atrage competența în favoarea tribunalului, petitul de plată al
dividendelor urmând a fi soluționat după stabilirea profitului. Criteriul
rezultatului urmărit de reclamant nu este de natură a schimba ordinea logică de
soluționare a petitelor și de stabili caracterul subsidiar al unuia față de
altul.
Susține că soluția corectă ar fi fost aceea de
disjungere a petitelor, în favoarea instanțelor competente, în ipoteza în care
nu se poate stabili o relație principal accesoriu.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru
următoarele considerente:
Înalta Curte urmează a lua în examinare problema de
drept dedusă judecății și anume stabilirea caracterului patrimonial sau
nepatrimonial al prezentei acțiuni, raportat la conținutul acțiunii
introductive.
Astfel, reclamantul a solicitat instanței prin
acțiunea introductivă să dispună recalcularea profitului net obținut de pârâtă
în anul fiscal 2006, conform normelor legale în vigoare și modificarea
situațiilor financiare ale pârâtei, aferente anului 2006 conform rezultatelor
financiare obținute în urma recalculării profitului, și să fie obligată pârâta
să-i plătească dividendele pentru anul 2006, aferente cotei de participare a
reclamantului la capitatul social, de 50%, dividende pe care le estimează la
suma de 22.548,50 lei.
Potrivit art. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă,
în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin
competență altor instanțe, iar în conformitate cu art. 2 din același cod
tribunalul judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în
materie comercială al căror obiect are o valoare de 100.000 lei, precum și procesele
și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Ca atare, se poate observa că dacă o acțiune
comercială are un obiect evaluabil în bani, competența în primă instanță este
determinată de criteriul valoric, judecătorie sau tribunal după caz.
Ori de câte ori, pe calea acțiunii se tinde a se
proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și
necesară.
Acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut
economic, iar dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii.
În consecință, dreptul subiectiv ce se cere a fi
protejat în justiție transferă caracterul patrimonial sau nepatrimonial
litigiului însuși și astfel procesul va putea fi evaluabil în bani ori de câte
ori în structura raportului juridic de drept substanțial intră un drept
patrimonial, real sau de creanță.
În cauza de față, acțiunea cuprinde două petite, fără
a avea importanță ordinea formulării acestora în cuprinsul cererii de chemare
în judecată. Petitul care determină competența de soluționare a cauzei este cel
privind obținerea unei diferențe valorice de dividende, care are fără îndoială
caracter patrimonial , urmărind protejarea unui drept de creanță, fără legătură
cu drepturile nepatrimoniale, legate indisolubil de persoana titularului. Pe de
altă parte, se reține că valoarea estimată de către reclamant este de 22.548,50
lei, valoarea litigiului nedepășind suma de 100.000 lei, competența de
soluționare a acțiunii revenind judecătoriei.
În ceea ce privește cererea reconvențională,
competența materială urmează regulile prorogării de competență, prevăzute de
art. 17 C. proc. civ.
În aceste condiții, decizia atacată nu este
susceptibilă de critică, din punct de vedere al încălcării competenței
materiale, de ordine publică.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge prezentul recurs ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.C.G. împotriva deciziei civile
nr. 131 din 8 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială
contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie
2011.