ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 424/2011

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Reclamantul G.C.G. a chemat în judecată pe pârâta SC P.P. SRL Bistrița, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună recalcularea profitului net obținut de pârâtă în anul fiscal 2006, conform normelor legale în vigoare și modificarea situațiilor financiare ale pârâtei, aferente anului 2006 conform rezultatelor financiare obținute în urma recalculării profitului, și să fie obligată pârâta să-i plătească dividendele pentru anul 2006, aferente cotei de participare a reclamantului la capitatul social, de 50%, dividende pe care le estimează la suma de 22.548,50 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a deținut calitatea de asociat în cadrul societății pârâte în perioada 17 iulie 2006-19 aprilie 2007, cu o cotă de participare la profit și pierderi de 50%, și în această calitate are dreptul de a primi partea din profitul net corespunzătoare cotei de participare la capital, conform art. 11 din actul constitutiv al societății pârâte, iar conform situațiilor financiare depuse la registrul comerțului, pârâta a obținut în anul 2006 un profit net de 45.097 lei. La data aprobării situațiilor financiare anuale, care reprezintă data la care s-a născut dreptul de a solicita dividendele aferente exercițiului, avea calitatea de asociat, astfel că dividendele i se cuvin.

Reclamantul mai arată că ulterior, la 19 aprilie 2007, a cesionat părțile sociale, la valoare nominală, dreptul de creanță asupra societății, reprezentând cota parte din profitul net ce i se cuvenea la data aprobării bilanțului contabil și contului de profit și pierderi fiind păstrat în patrimoniul reclamantului, având în vedere că părțile nu au convenit și asupra acestuia, iar din analiza situațiilor financiare ale pârâtei, pe care reclamantul a făcut-o împreună cu o persoană de specialitate, a ajuns la concluzia că înregistrările contabile din perioada august-decembrie 2006 sunt eronate, profitul fiind mult diminuat în raport de situația reală, motiv pentru care a solicitat recalcularea acestuia.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 67 din Legea nr. 31/ 1990. Pârâta SC P.P.

SRL Bistrița, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin întâmpinare solicitând respingerea cererii introductive a reclamantului, ca neîntemeiată, iar prin cererea reconvențională: 1) Rezoluțiunea Contractului de cesiune, a actului adițional nr. 1 din 17 iulie 2006 și a Convenției civile nr. 17 iulie 2006 pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor asumate; 2) Rezoluțiunea Convenției civile din 19 aprilie 2007, pentru același motiv al neîndeplinirii de către reclamant a obligațiilor asumate și pe cale de consecință; 3) Repunerea părților în situația anterioară încheierii acestor convenții și obligarea reclamatului la plata către pârâta a sumei de 90.158 lei, sumă încasată în baza Convenției civile din 19 aprilie 2007 și nedatorată; 4) Obligarea reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 1.386,46 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 2947077 (27 septembrie 2006, în sumă de 6487,55 RON și 737,91 RON reprezentând suma facturată de către SC V.R.

SA pentru folosirea unui telefon mobil de către S.E. - mandatarul reclamantului. Pârâta-reclamantă reconvențională și-a întemeiat întâmpinarea și cererea reconvențională pe dispozițiile art. 1020-1021 și art. 1092 C. civ. și pe dispozițiile art. 720 1 și urm. C. proc. civ. Prin întâmpinarea la acțiunea reconvențională (f.63), reclamantul G.C.G. a solicitat respingerea acțiunii reconvenționale formulate de pârâta SC P.P.

SRL, pentru următoarele excepții și apărări de fond: 1) excepția lipsei de interes a petitului nr. 1 privind rezoluțiunea contractului de cesiune din 17 iulie 2006 și a convenției civile din 17 iulie 2006; 2) Solicită respingerea ca netemeinic a petitului nr. 2 având ca obiect rezoluțiunea convenției din 19 aprilie 2007; 3) Solicită respingerea ca netemeinic a petitului nr. 4, ca și consecință a respingerii petitelor 1 și 2; 4) Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește petitul nr. 4. Prin Notele de ședință, depuse la dosar în data de 2 decembrie 2008, reclamantul G.C.G. invocă excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamantă reconvențională SC P.P.

SRL în ceea ce privește petitele privind rezoluțiunea contractului de cesiune și actului adițional nr. 1 din 17 iulie 2006, a convenției civile nr. 17 iulie 2006 și a convenției civile din 19 aprilie 2007, solicitând admiterea excepției și respingerea cererii reconvenționale ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, cu precizarea că își menține și excepțiile și apărările formulate prin întâmpinarea la cererea reconvențională. A intervenit în cauză, prin cerere de intervenție în interes propriu M.D. arătând că, pretențiile formulate de pârâta-reclamanta reconvențională, cu excepția petitului 4 din cererea introductivă, sunt în fapt pretențiile intervenientului, și solicită admiterea în principiu a cererii, în temeiul art. 49 C. proc.

civ. și a se dispune: 1) Rezoluțiunea Contractului de cesiune, a Actului adițional nr. 1 din 17 iulie 2006 și a Convenției civile din 17 iulie 2006 pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor asumate; 2) Rezoluțiunea Convenției civile din 19 aprilie 2007, pentru același motiv al neîndeplinirii de către reclamant a obligațiilor asumate și pe cale de consecință; 3) Repunerea părților în situația anterioară încheierii acestor convenții și obligarea reclamantului la plata către intervenient a sumei de 90.158 lei, sumă încasată în baza Convenției civile din 19 aprilie 2007 și nedatorată. Intervenientul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 49 și urm. C. proc. civ., art. 1020-1021 și art. 1092 C. civ.

și art. 720 1 și urm. C. proc. civ. Prin cererea (f.102) și cererea (f.105) pârâta-reclamantă reconvențională SC P.P. SRL a solicitat să se ia act de renunțarea la judecată cu privire la capetele de cerere 1-3 din cererea reconvențională, insistând doar la cel de-al patrulea capăt de cerere, în sensul ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligat reclamantul la plata către societate a sumei de 1.386,46 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 2947077 din 27 septembrie 2006, în sumă de 648,55 lei RON și a sumei de 737,91 lei RON reprezentând suma facturată de către SC V.R. SA pentru folosirea unui telefon mobil de către S.E. - mandatarul reclamantului. La rândul său, reclamantul G.C.G., prin Notele de ședință (f.104) arată că în condițiile în care pârâta-reclamantă reconvențională SC P.P.

SRL a renunțat la judecată cu privire la petitele 1-3 din cererea reconvențională și s-a admis în principiu cererea de intervenție, înțelege să susțină următoarele excepții: menține lipsa calității procesuale pasive a reclamantului-pârât reconvențional în ceea ce privește plata sumei de 1.386,46 lei, reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice purtate de S.E.; invocă excepția lipsei de interes a cererii de intervenție formulată de intervenientul M.D., pentru motivele arătate la data formulării acesteia, reluate prin notele de ședință depuse la termenul din 7 octombrie 2008; renunță la excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamantă reconvențională SC P.P. SRL având în vedere cererea de renunțare la judecată în ce privește petitele 1-3 din cererea reconvențională.

Reclamantul menționează că excepția lipsei de interes a cererii de intervenție nu este o excepție nou invocată, sprijinindu-se pe aceleași argumente deja arătate, doar partea față de care o invocă este alta în considerarea faptului, că în urma depunerii la dosar a renunțării la judecată și a cererii de intervenție, partea care formulează aceste petite este alta. Prin cererea de extindere a cererii de intervenție (f.154), intervenientul M.D. a solicitat chemarea în calitate de pârâtă a numitei M.I., în calitate de actual asociat al SC P.P. SRL și semnatară a Contractului de cesiune și a actului adițional nr. 1 din 19 aprilie 2009, privind retragerea din societate a reclamantului și cesiunea părților sociale.

Procedând mai întâi,conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., la soluționarea excepțiilor invocate de părți,prin încheierea de ședință din 12 mai 2009 (f.108), instanța de fond a respins,ca fiind neîntemeiate,excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului-pârât reconvențional G.C.G., ridicată de acesta în raport de acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC P.P. SRL, precum și excepția lipsei de interes a cererii de intervenție a intervenientului în interes propriu M.D., ridicată de reclamantul G.C.G., pentru motivele arătate în încheiere. Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 246 C. proc.

civ., s-a luat act de renunțarea la judecată cu privire la capetele de cerere (privitoare la: 1) rezoluțiunea Contractului de cesiune, a actului adițional nr. 1 din 17 iulie 2006 și a Convenției civile din 17 iulie 2006; 2) rezoluțiunea Convenției civile din 19 aprilie 2007, și; 3) repunerea părților în situația anterioară încheierii acestor convenții) din acțiunea reconvențională (f.31-32) formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC P.P. SRL, și s-a respins cererea de restituire a diferenței de taxă judiciară de timbru în sumă de 3.055 lei, formulată de reclamanta reconvențională SC P.P. SRL, prin cererile (f.102 și 105). În ceea ce privește excepția de neexecutare a obligațiilor asumate de către reclamant, ridicată de pârâta SC P.P.

SRL și intervenientul M.D., instanța a constatat că în ce privește Convenția civilă încheiată la data de 19 aprilie 2007 între reclamant și intervenientul M.D. (f.20-21), nici pârâta și nici intervenientul nu arată în concret ce obligații și-a asumat reclamantul și care anume obligație contractuală nu ar fost executată de către reclamant, astfel că în lipsa unor motive și argumente pertinente nu se poate reține că reclamantul nu și-ar fi îndeplinit vreo obligație din cele asumate.

Contractul de cesiune și actul adițional nr. 1 din 19 aprilie 2007 (f.19) încheiat între reclamant și intervenientul în nume propriu nu stabilesc nici o obligație concretă în sarcina reclamantului, cu mențiunea că la pct. 5 se menționează că obligațiile dintre asociatul cedent și asociatul cesionar, sunt reglementate prin act separat încheiat între părți, care stabilește obligațiile și drepturile asumate de părți, or, un act separat, încheiat concomitent cu contractul de cesiune și actul adițional sau ulterior întocmirii acestora nu a fost nici măcar invocat, astfel că nici în această privință nu poate fi vorba de o neexecutare a obligațiilor de către reclamant. Este adevărat că prin Convenția civilă încheiată la data de 17 iulie 2006, între reclamantul G.C.G.

și M.D. (f.37-38), s-a convenit ca reclamantul să fie cooptat în SC P.P. SRL în calitate de asociat, obligându-se să plătească asociatului M.D. cel târziu la data de 30 iulie 2006 suma de 13.119 lei RON și cel mai târziu la 18 august suma de 100.000 RON, sumă care va fi adusă de asociatul M.D.

ca aport în societate cu titlu de împrumut asociat către societate și care va avea ca unică destinație cumpărarea de materie primă pentru desfășurarea în bune condiții a activității de producție, și de asemenea reclamantul s-a obligat să aducă în societate, până cel târziu în data de 7 septembrie 2006, suma de 100.000 RON, cu titlu de împrumut către societate, însă, trebuie observat că, ulterior, prin încheierea Contractului de cesiune și actului adițional nr. 1 din 19 aprilie 2007 (f.19) și Convenției civile nr. 19 aprilie 2007 (f.20-21), practic s-au asanat obligațiile anterioare, respectiv cele din Convenția civilă încheiată la data de 17 iulie 2006, apreciindu-se ca fiind îndeplinite sau nemaipretinzându-se executarea lor, iar pe de altă parte, chiar pârâta și intervenientul afirmă că reclamantul și-a îndeplinit o parte din obligațiile asumate prin convenție, astfel că, în concluzie excepția de neexecutare este neîntemeiată și în această privință.

Analizând pe fond acțiunea reclamantului și acțiunea reconvențională, ulterior precizată și extinsă, instanța de fond a reținut următoarele: Urmare încheierii Contractului de cesiune și actului adițional nr. 1 din 17 iulie 2006 de modificare a Actului constitutiv al SC P.P. SRL (f.7), reclamantul G.C.G. a fost cooptat în această societate, care s-a transformat în societate cu doi asociați, având un capital social total de 29.600 lei, în numerar, integral vărsat, împărțit în 2960 părți sociale, cu valoarea nominală de 10 lei, capital care este împărțit între asociați astfel: asociatul M.D. deține 50% din capitalul social total, în numerar, adică 1480 părți sociale, în valoare de 14.800 lei, și asociatul G.C.G.

deține 50% din capitalul social total, în numerar, adică 1480 părți,în valoare totală de 14.800 lei, asociații participând la beneficii/pierderile societății în cote egale de 50% potrivit participării la capitatul social, iar administrarea societății se va realiza de la data actului și pe perioadă nedeterminată de cei doi asociați, care vor lucra împreună și vor lua decizii în unanimitate. Ulterior, între cei doi asociați mai sus menționați, s-a încheiat Contractul de cesiune și actul adițional nr. 1 din 19 aprilie 2007 de modificare a Actului constitutiv al SC P.P. SRL(f.19), prin care reclamantul G.C.G. s-a retras din societate, din funcția de asociat, administrator și reprezentant și a cesionat întreg capitalul social deținut astfel: asociatului M.D.

un număr de 1332 părți sociale, în valoare de 13.320 lei, reprezentând 40% din capitalul social total al societății și asociatei nou cooptate M.I. un număr de 148 părți sociale, în valoare de 1.480 lei, reprezentând 10% din capitalul social al societății, ambele cesiuni având ca preț valoare nominală a părților sociale cedate. La pct. 5 din contract și actul adițional s-a convenit că obligațiile dintre asociatul cedent și asociatul cesionar, sunt reglementate printr-un act separat încheiat între părți, care stabilește obligațiile asumate de părți. Așa fiind, în perioada 17 iulie 2006 - 19 aprilie 2007, reclamantul G.C.G. a fost asociat al SC P.P. SRL alături de intervenientul M.D., fiecare din ei deținând 50% din capitalul social al societății și participând la beneficii/pierderi în cote egale de 50% potrivit participării la capitalul social.

Așa cum rezultă din Bilanțul la data de 31 decembrie 2006, întocmit de SC P.P. SRL (f.64-65), profitul realizat de această societate în anul 2006 a fost de 545.097 lei și nu a fost repartizat, iar această situație este reținută și în Cap. III Concluzii – la obiectivul nr.1 din Raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat, în cauză, de expert P.M. (f.126-131), conform căruia profitul real net al SC P.P.

SRL Bistrița pe anul 2006 este de 45.097 lei, adică cel evidențiat în balanța de verificare a conturilor sintetice încheiată pentru luna decembrie 2006 și raportat prin bilanțul încheiat pe anul 2006. Având în vederea situația mai sus menționată și ținând seama de prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, conform cărora cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend, care se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, iar în Contractul de cesiune și actul adițional nr. 1 din 17 iulie 2007 (f.7) și art. 7-8 din Actul constitutiv actualizat al SC P.P.

SRL, încheiat la 17 iulie 2006 (f.8-18) rezultă că reclamantul G.C.G., cât și intervenientul M.D. au avut o contribuție egală, de 50 % la capitalul social al societății și că dreptul la beneficii este circumscris acestei cote, reclamantul este îndreptățit să primească 50 % din profitul net al societății aferent anului 2006, așa cum a solicitat prin acțiune, respectiv suma de 22.548,50 lei, cu titlu dividend (45.097 lei profit net: 50%= 22.548,50 lei), iar societatea este datoare să i le plătească. Cum, din Raportul de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expert contabil P.M. (f.131), rezultă că profitul real net al SC P.P. SRL Bistrița pe anul 2006 este de 45.097 lei, adică cel evidențiat în balanța de verificare a conturilor sintetice încheiată pentru luna decembrie 2006 și raportat prin bilanțul încheiat pentru anul 2006, instanța constată că nu există neconcordanțe între situațiile financiare întocmite de SC P.P.

SRL și Raportul de expertiză contabilă judiciară, astfel că nu sunt temeiuri pentru recalcularea profitului net obținut de pârâtă în anul 2006 și pentru modificarea situațiilor financiare ale pârâtei, aferente anului 2006. Prin urmare, instanța constată că sunt neîntemeiate și vor fi respinse, primele două capete de cerere din acțiunea reclamantului privitoare la recalcularea profitului net obținut de pârâtă în anul fiscal și de modificare a situațiilor financiare ale pârâtei, aferente anului 2006. În ceea ce privește acțiunea reconvențională (f.31-34), pârâta a renunțat la primele 3 capete de cerere, așa cum s-a mai arătat în cuprinsul sentinței, menținându-și cererea de obligare a reclamantului la plata sumei de 1386,46 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 947077 din 27 septembrie 2006, în sumă de 648,55 RON și 737,91 RON reprezentând suma facturată de către SC V.R.

SA, pentru folosirea unui telefon mobil de către S.E. - mandatarul reclamantului. Analizând această pretenție a pârâtei-reclamante reconvenționale, instanța constată că prin cererea reconvențională (f.31-34), nu s-au arătat motivele de fapt și de drept în baza cărora ridică pretenția, iar ulterior, prin Notele de ședință (f.69-70), susține că numitul S.E., în calitatea sa de mandatar la reclamantului, a încheiat un contract cu V.R. SA (la dosar existând procura autentică de administrare a societății, fără acordul celuilalt asociat)), iar pe de altă parte, telefonul nu a fost folosit în interesul societății și practic S. nu a avut nici o calitate în firmă. Pârâta-reclamantă reconvențională SC P.P.

SRL nu susține că numirea lui S.E.N., în calitate de mandatar al reclamantului, prin procura de administrare (f.74) ar contraveni vreunui act normativ sau actului constitutiv al societății, iar din contractele pentru serviciile V. (f.71-73) rezultă că titularul contractului este pârâta SC P.P. SRL, care nu susține că contractele nu ar fi fost înregistrate la societate. Mai mult, în condițiile în care pârâta a primit facturile de plată a convorbirilor telefonice și le-a achitat, în condițiile în care, prin cererea reconvențională, se afirmă că reclamantul nu s-a implicat nici măcar o zi în activitatea societății( fost și administrator), înseamnă că societatea, prin celălalt administrator, M.D., a luat cunoștință de procură, de contractele pentru servicii și de facturile de plată, acceptându-le, și a achitat contravaloarea facturilor, și astfel nu există temeiuri pentru ca reclamantul să fie obligat la plata contravalorii convorbirilor telefonice.

Pe de altă parte, pârâta-reclamantă reconvențională nu a făcut dovada susținerilor sale conform cărora convorbirile telefonice nu ar fi fost făcute în interesul societății. În ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M.D. (f.92-93), a fost încuviințată în principiu prin încheierea de ședință din 3 martie 2009 (f.99), după care, prin Notele de ședință (filele 136-138) a precizat-o, iar prin Cererea (f.154) a extins-o față de M.I., în calitate de asociat al SC P.P. SRL, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente: În condițiile în care, prin Contractul de cesiune și Actul adițional nr. 1 din 19 aprilie 2007 de modificare a Actului constitutiv al SC P.P.

SRL Bistrița(f.19), reclamantul G.C.G. s-a retras din societate, din funcția de asociat, administrator și reprezentant, cesionându-și întreg capitalul social asociatului M.D. și asociatei nou cooptate M.I., care au devenit asociați ai societății, iar contractul și actul adițional sunt în ființă (și nesolicitându-se anularea sau rezoluțiunea lor), o repunere a părților în situația anterioară încheierii Contractului de cesiune și actului adițional nr. 1 din 17 iulie 2006, precum și a Convenției civile din 17 iulie 2007, cum pretinde intervenientul la pct. 3 din cererea de intervenție (f. 92-93), nu este legal posibilă deoarece, ar însemna ca reclamantul să redevină asociat, administrator și reprezentant al SC P.P.

SRL, deși el s-a retras din societate, în mod legal, iar pe de altă parte-nici una dintre părți nu contestă această retragere. Deși, prin cererea de intervenție în interes propriu, la pct. 2 se solicită rezoluțiunea Convenției civile nr. 19 aprilie 2007, pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, cu trimitere la motivele cuprinse în cererea reconvențională formulată de SC P.P.

SRL (f.31-334), tribunalul constată că intervenientul nu arată în concret, care sunt obligațiile pe care reclamantul și le-ar asumat prin Convenție (f.20), nici care sunt obligațiile pe care reclamantul nu le-a îndeplinit și de asemenea, nu a făcut dovada neîndeplinirii vreunei obligații de către reclamant din cele cuprinse în convenție, astfel că solicitarea de rezoluțiune a fost apreciată ca fiind neîntemeiată și drept urmare, apare ca nejustificată pretenția intervenientului, formulată la pct. 3 din cererea de intervenție, aceea de a fi obligat reclamantul să-i restituie suma de 90.158 lei, încasată de acesta în baza convenției.

În condițiile în care reclamantul s-a retras din societate, atât din calitatea de asociat, administrator și reprezentant, iar această retragere nu este contestată, iar prin Convenția civilă încheiată la 19 aprilie 2007 (f. 20-2007), reclamantul și intervenientul au convenit asupra sumelor pe care intervenientul le datorează reclamantului (nu și asupra eventualelor datorii ale societății față de reclamant), înseamnă că actele anterioare, respectiv Contractul de cesiune și Actul adițional nr. 1 din 17 iulie 2006 (f.7), precum și Convenția civilă încheiată la data de 17 iulie 2006 (f.37-38), au fost legal încheiate, iar prin retragerea reclamantului din societate și încheierea Convenției civile din 19 aprilie 2007, orice obligație a reclamantului decurgând din contractul de cesiune și actul adițional, precum și din convenția civilă din 17 iulie 2007, a fost asanată, nemaifiind în discuție o eventuală executare, astfel că și primul capăt de cerere din cererea de intervenție este neîntemeiat.

Pentru considerentele mai sus arătate, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția de neexecutare ridicată de pârâta SC P.P. SRL și însușită de intervenientul M.D., si a admis, în parte, acțiunea reclamantului, a respins, acțiunea reconvențională, ulterior precizată formulată de pârâta reclamantă reconvențională și a respins cererea de intervenție în interes propriu, ulterior extinsă, introdusă de intervenientul M.D., conform dispozitivului prezentei sentințe. În consecință, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția comercială contencios administrativ și fiscal, prin sentința comercială nr. 365 din 23 martie 2010 a respins, ca neîntemeiată, excepția de neexecutare ridicată de pârâta SC P.P. SRL Bistrița și susținută și de intervenientul în interes propriu M.D.; a admis, în parte, acțiunea reclamantului G.C.G., împotriva pârâtei SC P.P.

SRL și în consecință a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 22.548,50 lei, reprezentând cota de 50% din profitul aferent exercițiului financiar al anului 2006; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere din acțiunea reclamantului G.C.G. privitoare la recalcularea profitului net obținut de pârâtă în anul fiscal, conform normelor legale în vigoare și la modificarea situațiilor financiare ale pârâtei, aferente anului 2006, conform rezultatelor financiare obținute în urma recalculării profitului; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reconvențională, ulterior precizată, formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC P.P. SRL, împotriva reclamantului-pârât reconvențional G.C.G.; a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M.D., cerere ulterior extinsă față de pârâta M.I.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta și intervenienții în interes propriu M., solicitând în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar , respingerea acțiunii ca nefondată. Calea de atac a recursului promovată de către pârâtă și intervenienți a fot calificată de către Curtea de Apel din recurs în apel, prin încheierea de ședință din data de 8 octombrie 2010. În raport de obiectul acțiunii introductive precum și al cererii reconvenționale, Curtea a luat spre examinare excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță de tribunal, iar prin decizia civilă nr. 131 din 8 octombrie 2010 a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 365 din 23 martie 2010, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria Bistrița.

Pentru a dispune astfel Curtea a reținut că reclamantul a solicitat prin acțiunea introductivă obligarea pârâtei la recalcularea profitului obținut în anul fiscal 2006, modificarea situațiilor financiare conform rezultatelor financiare obținute în urma recalculării și în final obligarea pârâtei la plata diferenței de dividende aferentă anului 2006, valoare estimată de către reclamant la suma de 22.548,50 lei. Curtea, a concluzionat că scopul principal al acțiunii are o natură patrimonială, respectiv de obținere a unei diferențe valorice de dividende, iar refacerea situației contabile a pârâtei are ca scop determinarea nivelului real de dividende. Deci litigiul are o natură patrimonială și comercială, devenind incidente dispozițiile art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. În ceea ce privește petitele nepatrimoniale, Curtea a arătat că operează prorogarea legală de competență în condițiile art. 17 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.C.G., în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacată și judecarea pe fond a cererii de apel. Prin criticile dezvoltate în temeiul motivului de nelegalitate sus invocat, recurentul a susținut că prin acțiunea ce formează obiectului cauzei de față a solicitat ca instanța să dispună recalcularea profitului pârâtei obținut în anul 2006 și rectificarea situațiilor financiare aferente exercițiului financiar al anului 2006, precum și plata cotei aferente de profit cuvenită subsemnatului cu titlu de dividende.

Recurentul apreciază că instanța de apel a admis în mod nelegal excepția necompetenței materiale, întrucât petitul de recalculare a profitului și rectificare a situațiilor financiare anuale este petitul principal, care atrage competența în favoarea tribunalului, petitul de plată al dividendelor urmând a fi soluționat după stabilirea profitului. Criteriul rezultatului urmărit de reclamant nu este de natură a schimba ordinea logică de soluționare a petitelor și de stabili caracterul subsidiar al unuia față de altul. Susține că soluția corectă ar fi fost aceea de disjungere a petitelor, în favoarea instanțelor competente, în ipoteza în care nu se poate stabili o relație principal accesoriu. Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Înalta Curte urmează a lua în examinare problema de drept dedusă judecății și anume stabilirea caracterului patrimonial sau nepatrimonial al prezentei acțiuni, raportat la conținutul acțiunii introductive.

Astfel, reclamantul a solicitat instanței prin acțiunea introductivă să dispună recalcularea profitului net obținut de pârâtă în anul fiscal 2006, conform normelor legale în vigoare și modificarea situațiilor financiare ale pârâtei, aferente anului 2006 conform rezultatelor financiare obținute în urma recalculării profitului, și să fie obligată pârâta să-i plătească dividendele pentru anul 2006, aferente cotei de participare a reclamantului la capitatul social, de 50%, dividende pe care le estimează la suma de 22.548,50 lei. Potrivit art. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin competență altor instanțe, iar în conformitate cu art. 2 din același cod tribunalul judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.

Ca atare, se poate observa că dacă o acțiune comercială are un obiect evaluabil în bani, competența în primă instanță este determinată de criteriul valoric, judecătorie sau tribunal după caz. Ori de câte ori, pe calea acțiunii se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară. Acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, iar dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii. În consecință, dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție transferă caracterul patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și astfel procesul va putea fi evaluabil în bani ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial intră un drept patrimonial, real sau de creanță.

În cauza de față, acțiunea cuprinde două petite, fără a avea importanță ordinea formulării acestora în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Petitul care determină competența de soluționare a cauzei este cel privind obținerea unei diferențe valorice de dividende, care are fără îndoială caracter patrimonial , urmărind protejarea unui drept de creanță, fără legătură cu drepturile nepatrimoniale, legate indisolubil de persoana titularului. Pe de altă parte, se reține că valoarea estimată de către reclamant este de 22.548,50 lei, valoarea litigiului nedepășind suma de 100.000 lei, competența de soluționare a acțiunii revenind judecătoriei. În ceea ce privește cererea reconvențională, competența materială urmează regulile prorogării de competență, prevăzute de art. 17 C. proc.

civ. În aceste condiții, decizia atacată nu este susceptibilă de critică, din punct de vedere al încălcării competenței materiale, de ordine publică. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.C.G. împotriva deciziei civile nr. 131 din 8 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.