ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2415/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2415/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Prin cererea formulată la data de 27 aprilie 2009,

reclamanta I.F. a chemat în judecată pe pârâții SC D.C. SRL și M.R.C.,

solicitând obligarea copârâților în solidar la plata sumei de 117.662,7312 RON

actualizată cu indicele de inflație precum și dobânda aferentă perioadei 08

octombrie 2007 inclusiv, calculate până la data plății efective, reprezentând dividendele

aferente exercițiului financiar al anului 2005, distribuite de societatea G.S.

SA din profitul obținut.

Totodată, reclamanta a chemat în

judecată și personal la interogatoriu pe pârâta SC G.S. SA, solicitând

obligarea acesteia la plata aceleiași sume.

Ulterior, reclamanta a precizat

acțiunea, solicitând obligarea pârâtei G.S. SA la plata sumei de 140.783,457

RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 117.662,7312

RON între aprilie 2007 (data scadentă) și februarie 2010, precum și suma de

31.227,6848 RON reprezentând dobânda legală calculată pentru perioada aprilie

2007 inclusiv până la data acestui act procedural, toate aceste accesorii

urmând a fi calculate și plătite cu ocazia executării silite potrivit

dispozițiilor art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ., până la data plății

efective a sumei de bani.

Prin Sentința comercială nr. 2698

din 08 martie 2010 Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei G.S. SA ca nefondată. A respins acțiunea precizată formulată

de reclamanta I.F., împotriva pârâților SC D.C. SRL și M.R.C., ca nefondată. A

admis cererea precizată formulată de reclamanta I.F. împotriva pârâtei SC G.S.

SA. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 140.783,457 RON

reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 117.662,7312 RON

pe perioada aprilie 2007 - 25 februarie 2010 și dobânda legală calculată pe

aceeași perioadă. A mai fost obligată pârâta G.S. la plata dobânzii legale,

până la data achitării debitului ce va fi actualizat cu indicele de inflație la

data plății. A fost obligată pârâta G.S. la plata către reclamantă la plata

sumei de 12.457 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre,

instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a SC

G.S. SA este neîntemeiată întrucât obligația de distribuire a dividendului

incumba societății comerciale, nu acționarilor săi și nu s-a făcut dovada că ar

fi achitat dividendele pârâtei D.

Pe fondul cauzei se reține că în

adunarea generală din 28 aprilie 2006, deși pe ordinea de zi a figurat

repartizarea profitului pentru exercițiul financiar al anului 2005, acționarii

nu au luat decât decizia repartizării unei părți a profitului cu titlu de

rezervă legală.

Pentru diferență, administratorul a

propus ca aceasta să rămână nerepartizată, urmând ca în funcție de necesitățile

societății sau de interesele asociaților, să fie ulterior repartizată, în baza

unei hotărâri acționarilor.

În data de 21 septembrie 2006, în

adunarea generală a acționarilor pârâtei G.S.- conform pct. III A - a fost

aprobată repartizarea profitului înregistrat de societate aferent exercițiului

financiar al anului 2005 sub formă de dividende.

Deși pârâta SC G.S. SA susține că la

data distribuirii dividendelor, reclamanta nu mai avea calitatea de acționar,

tribunalul a apreciat că interesează calitatea reclamantei la momentul

realizării profitului și la data aprobării distribuirii dividendelor.

La data de 31 decembrie 2006, prin

contract atestat sub nr. 269 de avocat M.T., reclamanta a înstrăinat dreptul de

proprietate asupra acțiunilor deținute în cadrul pârâtei SC G.S. SA,

reprezentând 12% din capitalul social.

Conform art. 5.3 din contract,

pârâta D. în calitate de cesionară a declarat și a garantat că va plăti

reclamantei (cedentă) dividendele aferente exercițiului financiar al anului

2005, în cotă de 12% din profitul societății repartizat și aprobat ca

dividende.

Această clauză este inserată în Cap.

5 al contractului, intitulat "declarațiile și garanțiile cesionării"

și reprezintă o garanție asumată de pârâta D. în beneficiul reclamantei.

Întrucât la data 21 septembrie 2006,

cota de participare a reclamantei la capitalul social era de 12%, dividendele

cuvenite reclamantei se ridică la suma de 140.074,68 RON. Deoarece impozitul

aferent este de 16%, rezultă că reclamantei i se cuvine suma netă de

117.662,7312 RON.

În opinia instanței este întemeiată

cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata creanței reprezentând

dividende actualizată cu indicele de inflație și dobândă legală de la data

scadenței - 8 luni de la data adoptării hotărârii la data precizării acțiunii,

precum și la plata dobânzilor legale.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel pârâta SC G.S. SA, solicitând schimbarea hotărârii în principal

în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active, iar în

subsidiar în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive sau

respingerii cererii ca neîntemeiată.

În motivarea excepției lipsei

calității procesuale active, apelanta a invocat prevederile art. 67 alin. (6)

din Legea nr. 31/1990, arătând că în condițiile în care, la momentul aprobării

distribuirii dividendelor, respectiv data 08 octombrie 2007,

intimata-reclamantă nu mai avea calitatea de acționar, cesionând în data de 31

decembrie 2006 acțiunile către SC D.C. SRL, dreptul social la dividende a

trecut în patrimoniul cesionarei.

Prin Contractul de cesiune de

acțiuni încheiat în data de 31 decembrie 2006 intimata-reclamantă I.F. a

cesionat către SC D.C. SRL, pe lângă cele 96 de acțiuni, și dreptul de a încasa

dividendele aferente anului financiar 2005.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive, arată apelanta că soluția instanței de fond este

nelegală întrucât nu și-a asumat nicio obligație convențională și nici nu este

ținută de vreo obligație legală de a achita intimatei plata dividendelor, pe de

o parte față de împrejurarea că la momentul aprobării distribuirii dividendelor

aceasta nu mai avea calitatea de acționar, iar pe de altă parte, față de

împrejurarea că, oricum, prin contractul de cesiune de acțiuni, intimata

reclamantă a cesionat în favoarea D.C. SRL inclusiv dreptul de a încasa

dividendele aferente anului financiar 2005.

Soluția pronunțată de Tribunal pe

fondul cauzei este criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se

că reclamanta nu mai avea calitatea de acționar la data de 08 octombrie 2007 la

care s-au repartizat dividendele, cesionând către SC D.C. SRL acțiunile

deținute

În aceste condiții, în conformitate

cu dispozițiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 "dividendele care

se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, afară de cazul

în care părțile au convenit altfel."

Astfel cum rezultă chiar din

cuprinsul contractului de cesiune, dreptul de a încasa dividende nu a fost

transferat intimatei-reclamante de către cesionara SC D.C. SRL, ci aceasta din

urmă și-a asumat obligația față de cedentă de a-i plati dividendele aferente

exercițiului financiar al anului 2005, în cotă de 12% din profitul repartizat

și aprobat ca dividende.

Un al doilea aspect invocat este că

în mod greșit instanța a respins acțiunea împotriva SC D.C. SRL și M.R.C.,

interpretând în mod greșit prevederile contractului de cesiune.

În drept au fost invocate

prevederile art. 280, 282 și urm. C. proc. civ. și art. 67 din Legea nr.

31/1990.

Analizând sentința apelată în raport

de motivele invocate, Curtea a reținut că instanța de fond a analizat corect

materialul probator administrat în cauză și a aplicat judicios dispozițiile

legale incidente, apelul fiind nefondat.

În ceea ce privește excepțiile

lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante și a lipsei calității

procesuale pasive a apelantei SC G.S. SA, Curtea a reținut că între părți au

existat raporturi juridice societare, care constituie cauza acestei acțiuni,

excepțiile fiind neîntemeiate.

Conform dispozițiilor art. 67 din

Legea nr. 31/1990, dividendele reprezintă cota-parte din profitul societății

comerciale, care se plătește fiecărui asociat, iar dividendele care se cuvin

după data transmiterii acțiunilor se cuvin cesionarului, afară de cazul în care

părțile au convenit altfel.

Intimata reclamantă solicită plata

dividendelor repartizate de apelantă din profitul realizat, invocând dreptul de

a încasa dividende izvorât din contractul de societate al SC G.S. SA.

În consecință, calitatea procesuală

activă a intimatei M.R.C. și calitatea procesuală pasivă a SC G.S. SA sunt

justificate.

Cu privire la susținerile apelantei

privind greșita interpretare de către instanța de fond a probelor administrate,

respectiv a contractului de cesiune încheiat între intimata reclamantă și SC

D.C. SRL și a dispozițiilor art. 67 din Legea societăților comerciale s-a

constatat că la adunarea generală a SC G.S. SA din data de 28 aprilie 2006 s-a

hotărât ca repartizarea profitului pentru anul 2005 să se facă parțial, prin

distribuirea sumei de 336.300 RON cu titlu de rezervă legală, aferentă valorii

totale a capitalului social, urmând ca diferența să fie ulterior repartizată în

funcție de necesitățile societății sau interesele acționarilor.

În adunarea generală din data de 21

septembrie 2006 a fost aprobată repartizarea profitului înregistrat de

societate în anul 2005, stabilindu-se că termenul de atribuire a dividendelor

este de maxim 8 luni de la data adoptării hotărârii.

La data de 08 octombrie 2007,

adunarea generală a acționarilor a hotărât din nou repartizarea dividendelor

aferente profitului realizat în anul 2005.

Așa cum corect a reținut instanța de

fond, dreptul intimatei reclamante la dividende s-a născut la data de 21

septembrie 2006 și a devenit exigibilă în aprilie 2007, la expirarea termenului

de 8 luni stabilit pentru atribuirea dividendelor.

Hotărârea luată de adunarea generală

constituită în 08 octombrie 2007 nu face decât să reconfirme distribuirea

dividendelor, ce fusese stabilită prin hotărârea din 21 septembrie 2006, așa

încât aceasta nu are relevanță la stabilirea momentului la care s-a născut

dreptul la dividende sau exigibilității obligației de plată.

Atât în perioada realizării

profitului, cât și la data repartizării dividendelor, intimata reclamanta avea

calitatea de acționar, fiind titulara dreptului la dividende, aspect recunoscut

de apelantă.

La data de 31 decembrie 2006, între

intimata reclamantă, în calitate de cedent și intimata SC D.C. SRL în calitate

de cesionară a intervenit un contract de cesiune asupra acțiunilor reprezentând

12% din capitalul social al SC G.S. SA.

Articolul 5.3 din contract prevede

că SC D.C. SRL declară și garantează că va plăti intimatei reclamante

dividendele aferente anului 2005, în cotă de 12% din capitalul social.

Din interpretarea dispozițiilor

contractuale menționate nu reiese că intimata ar fi cedat dreptul la

dividendele aferente anului 2005, susținerile apelantei fiind nefondate.

De altfel, Curtea a apreciat că

această clauză nici nu este opozabilă apelantei, vizând exclusiv raporturile

juridice dintre cesionar și cedent, față de care societatea este terț.

În ceea ce privește ultimul motiv de

apel, Curtea a reținut că apelanta nu are nici calitatea procesuală și niciun

interes personal să solicite schimbarea sentinței cu privire la respingerea

cererii formulate de reclamantă împotriva pârâtei D., așa că nu a analizat

susținerile apelantei sub acest aspect.

În consecință, prin Decizia

comercială nr. 569 din 24 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, a respins apelul formulat de apelanta pârâtă SC G.S. SA

București, ca nefondat; a obligat apelanta la plata către intimata-reclamantă

I.F. a sumei de 7140 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC G.S. SA București, în cadrul termenului legal prevăzut de art.

301 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii, în

principal ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă și

în subsidiar ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Cererea de recurs a fost structurată

pe trei motive de nelegalitate și anume:

lipsei calității procesuale active a reclamantei în raport de dispozițiile art.

67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.

Din acest punct de vedere, recurenta

a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă în promovarea cererii,

aceasta nefiind titulara dreptului subiectiv dedus judecății, întrucât

dispozițiile art. 67 alin. (6) dispun în sensul că dividendele care se cuvin

după data transmiterii acțiunilor, se cuvin cesionarului, și nu cedentei, afară

de o prevedere contrară.

Din interpretarea clauzei 5.3 din

contractul de cesiune încheiat între reclamantă și SC D.C. SRL, rezultă că

cedenta a cesionat cele 96 de acțiuni și dreptul de a încasa dividendele.

Dreptul de a pretinde dividendele

aferente anului financiar 2005, aparține SC D.C. SRL, care la data repartizării

acestora avea calitatea de acționar.

Ambele instanțe au apreciat greșit

în sensul că dreptul reclamantei la dividende s-a născut la data de 21

septembrie 2006 și a devenit exigibil în aprilie 2007, la expirarea termenului

de 8 luni stabilit pentru atribuirea dividendelor, deși aprobarea repartizării

acestora s-a aprobat prin hotărârea adunării generale a acționarilor din anul

2007.

În realitate, instanța a făcut o

aplicare eronată a art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.

Dintr-un alt punct de vedere,

recurenta susține că în ipoteza în care dreptul la dividende s-a născut la data

de 21 septembrie 2006, el a devenit exigibil, cel mai devreme în aprilie 2007,

ulterior contractului de cesiune. La data semnării contractului de cesiune,

dreptul la dividende nu era cuvenit, pentru că nu era exigibil.

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC G.S. SA București, în raport de

disp. art. 67 alin. (6) din Legea societăților comerciale și art. 5.3 din

contractul de cesiune.

Lipsa calității procesuale pasive

decurge din faptul că nu există obligație legală sau contractuală de a plăti

dividendele, întemeiată pe lipsa calității de acționar a reclamantei la data

distribuirii dividendelor.

În consecință apreciază că nu deține

legitimare procesuală pasivă în cadrul unei acțiuni prin care se tinde la

atragerea răspunderii civile pentru obligații derivate din executarea

contractului de cesiune.

din perspectiva netemeiniciei acțiunii.

Prin art. 5.3 din contractul de

cesiune a fost garantat cedentului dreptul de a se îndrepta împotriva

cesionarului pentru dividendele cuvenite pentru anul 2005, prin contractul ce

cesiune părțile neînțelegând să deroge de la dispozițiile art. 67 alin. (6) din

Legea nr. 31/1990.

Pe de altă parte, recurenta arată că

interpretarea clauzei prevăzută la art. 5.3 din contract trebuie făcută în

sensul în care poate produce efecte, anume că a fost cedate cele 96 de acțiuni,

precum și dreptul de încasa dividendele.

Înalta Curte, verificând în cadrul

controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate,

constată următoarele:

pe lipsa calității procesuale active a reclamantei în raport de dispozițiile

art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.

"Dividendele care se cuvin după

data transmiterii acțiunii, aparțin cesionarului, în afară de cazul în care

părțile au convenit altfel."

Trebuie menționat că textul alin.

(6) al art. 67 a fost introdus prin O.U.G. nr. 32/1997 și nu a suferit

modificări sau completări ulterioare.

Interpretând aceste dispoziții,

recurenta a ajuns la concluzia că dividendele acordate după data vânzării

acțiunilor de către reclamanta I.F. către SC D.C. SRL București, revin

cesionarei SC D.C., având în vedere convenția părților, înscrisă în art. 5.3

din contractul de cesiune, prin care cedenta (în speță reclamanta) a cesionat

pe lângă cele 96 de acțiuni și dreptul de a încasa dividendele aferente

exercițiului financiar al anului 2005.

Pentru a examina excepția invocată

de către recurentă, privind lipsa calității procesuale active este necesar a se

cerceta dacă reclamanta I.F. este titularul dreptului real afirmat și anume are

dreptul la dividendele aferente exercițiului anului financiar al anului 2005,

în cotă de 12% din profitul repartizat și aprobat ca dividende.

Din acest punct de vedere, Înalta

Curte urmează a prezenta argumentele de ordin juridic în sprijinul respingerii

excepției invocată.

Astfel, contractul prin care

reclamanta I.F. a înstrăinat dreptul de proprietate asupra acțiunilor deținute

în cadrul societății pârâte SC G.S. SA, a fost încheiat la data de 31 decembrie

2006, reclamanta solicitând dividendele aferente exercițiului financiar al

anului 2005.

Pe de o parte, se constată că

dividendele solicitate prin acțiune se cuvin reclamantei, întrucât au fost

înregistrate pe perioada cât vânzătoarea acțiunilor a fost acționar al

societății. Cumpărătoarea SC D.C. SRL nu poate justifica, cu niciun titlu,

încasarea dividendelor pentru perioada în care nu a deținut calitatea de

acționar.

Pe de altă parte, părțile, prin

contractul de cesiune, au decis că cesionara SC D.C. garantează că va plăti

cedentei I.F., dividendele aferente anului financiar 2005. Clauza prevăzută la

art. 5.3 din contract, reprezintă o garanție asumată de pârâta D.C. în

beneficiul reclamantei, această interpretare rezultând și din inserarea

acesteia în Cap. 5 al contractului, intitulat "declarațiile și garanțiile

cesionării".

Cu aceste argumente, Înalta Curte

înlătură critica recurentei, potrivit căreia reclamanta a cesionat pe lângă

cele 96 de acțiuni și dreptul de a încasa dividendele aferente exercițiului

financiar al anului 2005.

Cu referire la criticile recurentei

privind importanța momentului repartizării dividendelor, care în opinia sa este

reprezentat de data de 8 octombrie 2007, dată la care calitate de acționar avea

pârâta SC D.C. SRL, se reține că potrivit raționamentului anterior nu este

relevantă data repartizării dividendelor, ci data înregistrării acestora,

întrucât este vorba despre profitul net distribuibil sub formă de dividende

realizat în perioada anului financiar 2005. Cu toate acestea, în speța de față,

reclamanta deținea calitatea de acționar și la data distribuirii dividendelor,

respectiv 21 septembrie 2006, aceasta fiind anterioară încheierii contractului

de cesiune.

În sprijinul acestei teorii este

sensul lexical al sintagmei "dividende care se cuvin" ceea ce

înseamnă că legiuitorul nu a avut în vedere încasarea în totalitate a

dividendelor de către cumpărătorul acțiunilor, situație în care ar fi folosit

sintagma "care se distribuie".

Cu privire la criticile cu privire

la data la care s-au aprobat dividendele, Înalta Curte arată că Legea nr.

31/1990 prevede expres că dividendele se plătesc de către adunarea generală a

acționarilor, dar nu mai târziu de opt luni de la data aprobării situațiilor

financiare anuale.

Revenind la speță, în adunarea

generală din 21 septembrie 2006 a fost aprobată repartizarea profitului

înregistrat de societate în anul 2005, stabilindu-se că termenul de atribuire a

dividendelor este de maxim 8 luni de la data adoptării hotărârii. La data de 8

octombrie 2007, adunarea generală a hotărât din nou repartizarea dividendelor

aferente profitului realizat în anul 2005.

În ceea ce privește semnificația

termenului de opt luni, prevăzut de lege și fixat de adunarea generală din data

de 21 septembrie 2006, este aceea că termenul fixat de adunarea generală nu

poate fi mai lung de opt luni. Acest termen, stabilit de adunarea generală în

conformitate cu dispozițiile legale are importanță pe planul prescripției,

dreptul la acțiune în instanță al acționarilor pentru plata dividendelor este

de trei ani de la data exigibilității acestora, respectiv data fixată de

adunarea generală a acționarilor pentru plata dividendelor.

Revenind la speța de față, dreptul

reclamantei la dividende s-a născut la data de 21 septembrie 2006 și a devenit

exigibil la expirarea termenului de 8 luni stabilit de adunarea generală.

A reține opinia recurentei, în

sensul că dreptul reclamantei la dividende s-a născut la data de 8 octombrie

2007, se constată că această ipoteză este aplicabilă situației în care adunarea

generală a acționarilor nu fixează un termen, stabilind doar distribuirea

dividendelor.

Criticile recurentei în sensul că

drepturile care se cuvin, adică certe, lichide și exigibile, după data

transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, iar la data exigibilității

calitatea de acționar o avea pârâta SC D.C., vor fi înlăturate pentru argumentele

anterior arătate. Astfel cum s-a precizat, dispozițiile legale examinate se

referă la drepturi cuvenite și nu la drepturi care se distribuie după data

transmiterii, creanța fiind certă din acest punct de vedere, iar exigibilă a

devenit în aprilie 2007. A susține că dreptul la dividende nu era cuvenit

pentru că nu era exigibilă creanța nu poate constitui premisa unui raționament

corect.

nelegalitate, prin care recurenta acreditează ideea că este lipsită de temei

legal sau contractual pretenția reclamantei, Înalta Curte face trimitere la

considerentele care au determinat respingerea primului motiv de nelegalitate,

în ceea ce privește irelevanța calității de acționar a reclamantei la data

distribuirii dividendelor, deoarece pe perioada anului financiar 2005,

cumpărătorul, în speță pârâta, nu a deținut calitatea de acționar și existența

unei prevederi contractuale care derogă de la dispozițiile legale.

Calitatea procesuală pasivă a

pârâtei SC G.S. SA București, respectiv identitatea între persoana pârâtului și

cel despre care se pretinde a fi obligat în raportul juridic dedus judecății,

derivă din prevederile Legii nr. 31/1990, unde se află reglementarea de bază a

dividendelor, care stabilește inclusiv persoana îndreptățită la dividende în

cazul cesiunii de acțiuni intervenită în cursul exercițiului financiar. De

asemenea, calitatea procesuală pasivă decurge din raporturile societare dintre

reclamantă și pârâta SC G.S. SA și din dispozițiile art. 67 din Legea nr.

31/1990, care dispun în sensul că dividendele se plătesc fiecărui asociat

proporțional cu cota de participare la capitalul social.

la acest motiv de nelegalitate nu va fi primită.

Se observă că susținerile recurentei

sunt oarecum contradictorii, în sensul că pe de o parte, se susține că prin

clauza prevăzută la art. 5.3 din contractul de cesiune părțile nu au înțeles să

deroge de la prevederile legale, iar pe de altă parte prin această clauză

reclamanta a cedat inclusiv dreptul de a încasa dividendele.

Dacă am admite o asemenea opinie,

s-ar ajunge la situația în care, deși legea stabilește că aceste dividende se

cuvin cumpărătorului, nu ar mai fi fost nevoie de garantarea acestui drept

printr-o clauză.

În realitate, sensul prevederilor art.

5.3 din contract, trebuie interpretat în sensul că această clauză este o clauză

care derogă de la dreptul comun în materie, producând efecte în consecință.

În privința cheltuielilor de

judecată, Înalta Curte va face aplicarea art. 274 C. proc. civ., și va obliga

recurenta la plata cheltuielilor de judecată solicitate și dovedite de către

intimata I.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC G.S. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 569

din 24 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială.

Obligă recurenta SC G.S. SA

București la plata sumei de 7440 RON cheltuieli de judecată în favoarea

intimatei I.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 iunie 2011.