ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1268/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1268/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Constanța,

secția comercială, prin sentința civilă nr. 3542/COM din 10 noiembrie 2005 a respins excepția de nulitate a contractului de asociere încheiat la data de 1 ianuarie 2000

invocată de către pârâta SC T.S. SRL și a admis în parte acțiunea formulată de

către reclamanții T.D.G. și B.C. în contradictoriu cu pârâta SC T.S. SRL

Constanța.

A fost dispusă

rezilierea contactului de asociere încheiat la data de 1 ianuarie 2000 și

obligată pârâta SC T.S. SRL la plata următoarelor sume în favoarea reclamanților:

- 91.302,93 Ron

reprezentând cotă parte din profitul pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 30 mai

2003;

- 22.740,18 Ron

reprezentând dobândă legală aferentă sumei de 91.302,93 Ron calculată până la

data de 31 august 2004 și dobânda legală în continuare, până la plata integrală

a acestei sume;

- 91.866,46 Ron

reprezentând cotă parte din profitul asocierii pentru perioada 1 ianuarie 2000

– 31 decembrie 2002;

- 45.726,14 Ron

reprezentând dobândă legală aferentă sumei de 91.866,46 Ron calculată până la

data de 31 august 2004 și dobânda legală în continuare până la achitarea

integrală a acestei sume;

- 421.604,1 Ron

reprezentând daune interese compensatorii.

Au mai fost respinse

ca nefondate, capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune

rezultate din actualizarea sumelor de 91.302,93 Ron și 91.866,46 Ron cu

indicele de inflație și la plata de daune morale.

De asemenea a fost

admisă cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenienta SC A.T.C.

SRL în favoarea SC T.S. SRL și a SC T.S.C. SRL pentru primele două capete de

cerere ale acțiunii reclamanților soluționate prin încheierea pronunțată la

data de 26 martie 2004.

În final a fost

obligată pârâta SC T.S. SRL să plătească reclamanților suma de 19.544,60 Ron cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în principal, că între părți la data de 1

ianuarie 2000 a fost încheiat un contract de asociere iar de la data de 1

ianuarie 2003 și până la data de 30 mai 2003, data retragerii la cerere a avizelor

de retransmisie ale SC T.S. SRL, reclamanții nu au primit cota parte din

profitul asocierii la care erau îndreptățiți, în cuantum de 91.302,93 Ron.

Cuantificarea acestei sume a rezultat din concluziile inițiale ale raportului

de expertiză întocmit de expertul I.V. și de expertul parte G.L.

De asemenea, în

perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002, reclamanții nu au primit integral

sumele datorate cu titlu de cotă parte din profitul asocierii stabilită la

91.866,46 lei.

Dobânda legală

aferentă acestor sume este datorată de pârâtă în baza art. 43 C. com. dar și al

dispozițiilor art. 2 și art. 3 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii

legale pentru obligații bănești, prin aceea că datoriile comerciale lichide și

plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua în care devin exigibile.

În raport de natura

obligațiilor asumate și de caracterul definitiv al neexecutării, apare o

neîndeplinire culpabilă a prestațiilor de către pârâta SC T.S. SRL care a fost

sancționată cu rezilierea contractului, în condițiile art. 1020 - 1021 C. civ.,

reclamanții fiind îndreptățiți să primească despăgubiri, menite să acopere atât

pierderea efectiv suferită, cât și câștigul nerealizat, în sumă de 421.604,1

Ron.

Nu s-a mai impus

actualizarea sumelor de 91.302,93 Ron și de 91.866,46 Ron cu indicele de

inflație, deoarece dobânda legală cuprinde și rata inflației, fiind respinsă și

cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, prin decizia civilă nr. 121/COM din 23 mai 2007 a admis ambele apeluri declarate de reclamanții T.D.G. și B.C. precum și pârâta SC T.S. SRL

împotriva sentinței civile nr. 3542/COM din 10 noiembrie 2005 pronunțată de

Tribunalul Constanța, secția comercială, și a schimbat în parte sentința

apelată în sensul că:

- a obligat pârâta

către reclamanți la plata dobânzii legale aferentă sumei de 91.302,93 Ron

pentru perioada 19 septembrie 2003 și până la achitarea integrală a acestei

sume;

- a admis cererea

privind actualizarea sumei de 91.302,93 Ron reprezentând cota parte din profit

pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003 cu indicele de inflație pentru

perioada cuprinsă între 19 septembrie 2003 și data plății;

- a obligat pârâta

către reclamanți la plata sumei de 86.572 Ron cotă parte din profit pentru

perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002;

- a obligat pârâta

către reclamanți la plata dobânzii legale pentru suma sus menționată pentru

perioada 19 septembrie 2003 și până la data plății și,

- a admis cererea

privind actualizarea sumei de 86.572 Ron cu indicele de inflație pentru

perioada 19 septembrie 2003 și data plății.

Au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței apelate.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 294 din 31 ianuarie 2008 a admis recursurile declarate de reclamanții B.C., T.D.G. și de pârâta SC T.S. SRL împotriva

deciziei civile nr. 121/COM din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ

și fiscal, în sensul că a casat decizia atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia de

casare s-a statuat că revine instanței de rejudecare obligația de a stabili

corect situația de fapt cu privire la data scadenței debitului care corespunde

cu sfârșitul fiecărui an fiscal, administrarea probei cu expertiză contabilă

pentru a se verifica modul în care părțile au îndeplinit condițiile de plată

datorate în temeiul contractului de asociere în participațiune, precum și

imposibilitatea cumulului dobânzii cu alte daune interese.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal,

prin decizia civilă nr. 56/COM din 13 aprilie 2011 a admis ambele apeluri declarate de reclamanții T.D.G. și B.C. și de pârâta SC T.S. SRL

împotriva sentinței civile nr. 3542/COM din 10 noiembrie 2005 pronunțată de

Tribunalul Constanța, secția comercială, și a schimbat în parte sentința

atacată în sensul că:

- a obligat pârâta SC

T.S. SRL la plata către reclamanți a dobânzilor legale aferente sumelor

cuvenite cu titlu de cotă parte din beneficiul asocierii aferent anilor 2000,

2001 și 2002, începând cu sfârșitul fiecărui an fiscal pentru care aceste sume

sunt datorate începând cu data de 31 decembrie 2000, 31 decembrie 2001 și

respectiv 31 decembrie 2002;

- a obligat pârâta SC

T.S. SRL la plata dobânzilor legale aferente sumelor cuvenite cu titlu de cotă

parte din beneficiul asocierii aferent perioadei 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003,

începând cu data de 31 februarie 2005;

- a obligat pârâta la plata sumei

de 777.079 lei reprezentând daune interese compensatorii aferente perioadei 31

mai 2003 – 31 decembrie 2005 și,

- a obligat pârâta SC T.S. SRL la

plata dobânzilor legale aferente sumei de 777.079 lei cuvenite cu titlu de

daune compensatorii începând cu 31 mai 2003.

Au fost menținute restul

dispozițiilor sentinței apelate în ce privește respingerea excepției de

nulitate a contractului de asociere încheiat de părți, admiterea cererii

privind rezilierea contractului, respingerea capetelor de cerere privind

obligarea pârâtei la plata de daune rezultate din actualizarea sumelor

solicitate cu indicele de inflație și la plata daunelor morale, admiterea

cererii de intervenție accesorie a intervenientei SC A.T.C. SRL, obligarea la

plata cheltuielilor de judecată aferente fondului în sumă de 19.544,60 Ron

precum și admiterea cererii privind plata cotelor parte din profitul asocierii pentru

perioada 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003 și 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002.

În final a mai fost obligată

apelanta pârâtă SC T.S. SRL la plata către apelanții reclamanți a sumei de 4626

lei taxă de timbru și 9401 lei onorariu de avocat aferent apelului și

recursului, în total suma de 14.027 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a apreciat că sub aspectul

criticilor apelantei pârâte SC T.S. SRL referitoare la calificarea contractului

părților, hotărârea primei instanțe este una judicioasă.

Interpretarea dispozițiilor

convenției părților, pornind de la obiectul contractului, face ca singura

calificare ce poate fi acordată înțelegerii să fie cea specifică contractului

de asociere în participațiune. De altfel, pârâta nu a negat această natură a

convenției încheiată de părți ci a invocat nulitatea convenției pe motiv că

voința lor a fost ca ele să primească cota parte din „dividende”, deci din

„beneficiul obținut din activitatea comună a asocierii”, ceea ce contravine

specificului contractului de asociere în participațiune, contract potrivit

căruia părțile trebuie să participe atât la beneficiu cât și la pierderi.

De aceea, corect s-a reținut că

raportarea de către părți în contractul lor, a beneficiilor ce vor fi obținute

la o noțiune ce contravine specificului contractului de asociere în participațiune

și inexistența unei clauze privind participarea asociaților și la pierderi, nu

imprimă nulitatea absolută convenției din care a izvorât acțiunea

reclamanților, ci reclamă calificări ale acesteia prin raportare la voința

părților dedusă nu din sensul literal al termenilor, ci extrasă din probatoriul

cauzei.

Atât doctrina cât și

jurisprudența au evidențiat că asocierea în participațiune fiind un contract

intuitu

personae

, se bazează pe colaborarea și încrederea reciprocă pe care

asociații o au între ei, iar neînțelegerile grave dintre aceștia pot conduce la

imposibilitatea desfășurării activității asocierii și pe cale de consecință la

desfășurarea acesteia.

În ceea ce privește cuantumul

sumelor solicitate cu titlu de cotă parte de participare, neachitate, a fost

validată expertiza efectuată în al II-lea ciclu procesual de către expertul

judiciar D.C., deoarece acesta nu a procedat la o interpretare a clauzelor

contractului plecând de la ideea de calcul a cotelor părți prin raportare la

noțiunea de dividende, ci calculele sale s-au întemeiat pe aplicarea cotelor de

participare la rezultatul asocierii, în sensul de profit al asocierii.

Spre deosebire de expertul D.C.

ceilalți contraexperți numiți de instanță: R.M., C.I. și B.M. și-au întemeiat

concluziile pe operațiuni de interpretare a contractului, cu depășirea

nepermisă a atribuțiilor unui expert judiciar.

Împotriva deciziei civile nr. 56/COM

din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta SC

T.S. SRL Constanța, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru

nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului

formulat de societatea pârâtă împotriva sentinței civile nr. 3542/COM din 10

noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială,

schimbarea ei în parte în sensul respingerii capetelor de cerere din acțiunea reclamanților-apelanți

admise la fond (pretenții, rezilierea convenției părților și respingerea

excepției de nulitate a contractului de asociere), menținerea soluției de

respingere a capetelor de cerere privind obligarea la plata de daune reprezentând

inflație și plata de daune morale, precum și respingerea apelului formulat de

reclamanții apelanți B.C. și T.D.G., ca neîntemeiat.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a evocat, în principal, că obligarea pârâtei la plata sumelor

reprezentând „cota parte din profitul asocierii” și dobânda legală aferentă

(capetele de cerere 3, 4, 5 și 6), dispoziția instanțelor a survenit ca urmare

a interpretării eronate a convenției părților.

Cu nesocotirea regulilor

generale de interpretare a convențiilor și cu încălcarea obligației legale

instituită în art. 129 C. proc. civ. (respectarea principiului

disponibilității) instanțele au calificat în mod eronat convenția părților ca

fiind un contract de asociere în participațiune, schimbând natura și întinderea

prestațiilor la care părțile s-au obligat contractual.

Potrivit prevederilor

contractului și voinței lor interne, scopul încheierii convenției a fost acela

de derulare a activității comune specifice, cu consecința împărțirii în

procentele stabilite, a cotelor părți de dividende, iar nu de profit.

Rapoartele de expertiză omologate

de instanța de apel au concluzii eronate întrucât au în vedere o bază de calcul

stabilită greșit, prin neverificarea evidenței contabile primare.

În schimb, raportul de expertiză

întocmit de cei trei experți contabili greșit a fost înlăturat de instanța de

apel deși el a constatat în detaliu modul de executare a contractului din punct

de vedere contabil, fiscal și juridic, punând în evidență voința internă a

părților.

Greșită este și soluția privind

rezilierea contractului părților și obligarea la plata de daune compensatorii

(capătul 7 și 8 din cerere) întrucât nu sunt întrunite condițiile art. 1020 –

1021 C. civ., respectiv nu se poate reține vreo culpă a pârâtei în executarea contractului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de

recurenta-pârâtă SC T.S. SRL, constată că acestea nu sunt justificate, urmând a

respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.

Rejudecând apelul, printr-o

integrală și completă apreciere a probelor, instanța a stabilit adevăratele

raporturi juridice, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor asumate

reciproc de părțile litigante în cadrul contractului de asociere în participațiune,

încheiat la data de 1 ianuarie 2000.

Potrivit cererii de chemare în

judecată înregistrată la data de 13 octombrie 2003 pe rolul Tribunalului

Constanța, secția comercială, sub nr. 7346/COM/2003, reclamanții T.D.G. și B.C.,

au cerut în contradictoriu cu pârâtele SC T.S. SRL și SC T.S.C. SRL să se

constate nulitatea absolută a transferului dreptului de proprietate al rețelei

și al patrimoniului destinat activității de retransmisie a programelor radio TV

de la SC T.S.C. SRL; să se dispună obligarea SC T.S. SRL la plata actualizată

în funcție de rata inflației aferentă perioadei cuprinsă între scadența

obligației de plată și data plății efective, a cotei-parte de participare la

profitul asocierii convenită prin contractul de asociere cu valabilitate 31

decembrie 2005; pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003 (data publicării

în Monitorul Oficial partea I a deciziei CNA nr. 106 din 27 mai 2003 de

retragere la cerere a avizului de retransmisie al SC T.S. SRL, evaluată

provizoriu la 100.000.000 lei; să se dispună obligarea SC T.S. SRL la plata

diferenței dintre sumele plătite cu titlu de cotă-parte de participare și cele

efectiv datorate pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002,

actualizată în funcție de rata inflației aferentă perioadei cuprinsă între data

scadenței obligației de plată și data plății efective și evaluată provizoriu la

700.000.000 lei; să se dispună obligarea SC T.S. SRL la plata dobânzilor

aferente perioadei cuprinsă între scadența obligației de plată și data plății efective,

pentru sumele datorate cu titlu de diferență între sumele plătite cu titlu de

cotă parte de participare și cele efectiv datorate în perioada 1 ianuarie 2000-

31 decembrie 2002, evaluate provizoriu la 70.000.000 lei; să se dispună

rezilierea contractului de asociere intervenit la 1 ianuarie 2000 între

reclamanți și SC T.S. SRL; să se dispună obligarea SC T.S. SRL la plata

daunelor interese compensatorii constând atât din beneficiul nerealizat cât și

din pierderea efectiv suferită, evaluate provizoriu la 5.000.000.000 lei, la

plata de daune morale în valoare de 100.000.000 lei și la plata cheltuielilor

de judecată în solidar cu SC T.S.C. SRL.

Relevanță în corecta stabilire a

situației de fapt și de drept o reprezintă decizia nr. 294 din 31 ianuarie 2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin care

au fost admise recursurile declarate de reclamanții B.C., T.D.G. și de pârâta

SC T.S. SRL împotriva deciziei nr. 121/COM din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, dispunându-se casarea deciziei atacată și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Din această perspectivă, nu pot

fi primite criticile recurentei pârâte SC T.S. SRL sub aspectul că instanța de

apel a calificat în mod eronat convenția părților ca fiind un contract de

asociere în participațiune, schimbând natura și întinderea prestațiilor la care

părțile s-au obligat contractual, încălcând dispozițiile art. 129 C. proc. civ.

Astfel a fost dată eficiență

juridică dispozițiilor imperative cuprinse în art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Jurisprudența a menționat că în

caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să

procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței

superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.

Cu ocazia soluționării

recursurilor, atât ale reclamanților cât și al pârâtei, în considerentele

deciziei nr. 294 din 31 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, s-a stabilit irevocabil că în speță este vorba despre un contract

de asociere în participațiune și nu de un litigiu ce vizează drepturi între

asociați și societatea comercială, conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990.

Nu este admisibil, ca după ce instanța

de recurs a interpretat că voința liber exprimată a părților, raportat la

obiectul contractului, obligațiile reciproc asumate, conceperea clauzelor,

intenția părților și modalitatea de executare, conduce la existența unui

contract de asociere în participațiune, instanța de trimitere să modifice

această concluzie.

Motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ.,

constituie elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care

au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv.

Este adevărat că, potrivit art. 129

pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Mai mult, ei pot ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

Nu se poate reține că a fost

încălcat principiul rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în

discuția părților toate excepțiile invocate, a fost respectat principiul

contradictorialității și al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte,

întâmpinări și acordate termene pentru a se lua cunoștință de fiecare parte de

conținutul lor, interogatorii, s-au efectuat expertize contabile și oferite

răspunsuri la obiecțiuni, precum și depuse note scrise.

Rolul activ nu înseamnă, așa cum

a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în

procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine

reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând

să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere

adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor

și intereselor legitime.

Mai mult, art. 6 pct.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție,

asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a

fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de

judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei

sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care

va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În soluționarea cauzei, instanța de apel a ținut seama, în special, de diversitatea

capetelor de cerere a acțiunii dar și de motive formulate în calea de atac.

Întrucât Convenția nu

are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi

concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria

A, nr. 37, p.16, paragraful 33) acest drept nu poate di considerat efectiv

decât dacă aceste observații sunt în mod real, „ascultate”, adică în mod

concret examinate de către instanța sesizată.

Soluția dată în apel

a purtat, cu certitudine numai asupra obiectului cererii deduse judecății,

fiind examinate complet toate apărările părților, fără a fi omisă nici o

critică a pârâtei.

Mai mult, instanța de

apel, rejudecând cauza, a respectat cu rigurozitate recomandările deciziei de

casare, suplimentând probatoriul, tocmai în a lămuri cauza sub toate aspectele

numai pe bază de probe.

Amplu documentat și

bine argumentat s-au expus rațiunile pentru care au fost validate concluziile

raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul judiciar D.C. și

înlăturate opiniile experților R.M., C.I. și B.M., prin aceea că era necesar a

se face distincția între noțiunea de dividend și ce a de rezultat al asocierii,

specifică contractului de asociere în participațiune, în concordanță cu

îndrumările date de instanța de casare.

Nu poate fi primită

nici critica potrivit căreia recurenta-pârâtă nu are nici o culpă în executarea

contractului, fiind greșit dispusă rezilierea contractului și obligarea la

plata daunelor compensatorii, prin aceea că atitudinea asociatului SC T.S. SRL

a fost direcționată în privarea asocierii la anumite sume de bani, prin acțiuni

concrete, în special solicitarea către CNA de retragere a propriilor avize de

transmisie și cesionarea autorizației tehnice de funcționare către un terț.

Pentru aceste considerente,

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.S. SRL

împotriva deciziei nr. 56/COM din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ

și fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC T.S. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 56/com din 13

APRILIE 2011 PRONUNȚATĂ DE Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 8 martie 2012.