ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1268/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința civilă nr. 3542/COM din 10 noiembrie 2005 a respins excepția de nulitate a contractului de asociere încheiat la data de 1 ianuarie 2000 invocată de către pârâta SC T.S. SRL și a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții T.D.G. și B.C. în contradictoriu cu pârâta SC T.S. SRL Constanța. A fost dispusă rezilierea contactului de asociere încheiat la data de 1 ianuarie 2000 și obligată pârâta SC T.S.

SRL la plata următoarelor sume în favoarea reclamanților: - 91.302,93 Ron reprezentând cotă parte din profitul pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003; - 22.740,18 Ron reprezentând dobândă legală aferentă sumei de 91.302,93 Ron calculată până la data de 31 august 2004 și dobânda legală în continuare, până la plata integrală a acestei sume; - 91.866,46 Ron reprezentând cotă parte din profitul asocierii pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002; - 45.726,14 Ron reprezentând dobândă legală aferentă sumei de 91.866,46 Ron calculată până la data de 31 august 2004 și dobânda legală în continuare până la achitarea integrală a acestei sume; - 421.604,1 Ron reprezentând daune interese compensatorii.

Au mai fost respinse ca nefondate, capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune rezultate din actualizarea sumelor de 91.302,93 Ron și 91.866,46 Ron cu indicele de inflație și la plata de daune morale. De asemenea a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenienta SC A.T.C. SRL în favoarea SC T.S. SRL și a SC T.S.C. SRL pentru primele două capete de cerere ale acțiunii reclamanților soluționate prin încheierea pronunțată la data de 26 martie 2004. În final a fost obligată pârâta SC T.S. SRL să plătească reclamanților suma de 19.544,60 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în principal, că între părți la data de 1 ianuarie 2000 a fost încheiat un contract de asociere iar de la data de 1 ianuarie 2003 și până la data de 30 mai 2003, data retragerii la cerere a avizelor de retransmisie ale SC T.S.

SRL, reclamanții nu au primit cota parte din profitul asocierii la care erau îndreptățiți, în cuantum de 91.302,93 Ron. Cuantificarea acestei sume a rezultat din concluziile inițiale ale raportului de expertiză întocmit de expertul I.V. și de expertul parte G.L. De asemenea, în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002, reclamanții nu au primit integral sumele datorate cu titlu de cotă parte din profitul asocierii stabilită la 91.866,46 lei. Dobânda legală aferentă acestor sume este datorată de pârâtă în baza art. 43 C. com. dar și al dispozițiilor art. 2 și art. 3 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, prin aceea că datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua în care devin exigibile.

În raport de natura obligațiilor asumate și de caracterul definitiv al neexecutării, apare o neîndeplinire culpabilă a prestațiilor de către pârâta SC T.S. SRL care a fost sancționată cu rezilierea contractului, în condițiile art. 1020 - 1021 C. civ., reclamanții fiind îndreptățiți să primească despăgubiri, menite să acopere atât pierderea efectiv suferită, cât și câștigul nerealizat, în sumă de 421.604,1 Ron. Nu s-a mai impus actualizarea sumelor de 91.302,93 Ron și de 91.866,46 Ron cu indicele de inflație, deoarece dobânda legală cuprinde și rata inflației, fiind respinsă și cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 121/COM din 23 mai 2007 a admis ambele apeluri declarate de reclamanții T.D.G.

și B.C. precum și pârâta SC T.S.

SRL împotriva sentinței civile nr. 3542/COM din 10 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că: - a obligat pârâta către reclamanți la plata dobânzii legale aferentă sumei de 91.302,93 Ron pentru perioada 19 septembrie 2003 și până la achitarea integrală a acestei sume; - a admis cererea privind actualizarea sumei de 91.302,93 Ron reprezentând cota parte din profit pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003 cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între 19 septembrie 2003 și data plății; - a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 86.572 Ron cotă parte din profit pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002; - a obligat pârâta către reclamanți la plata dobânzii legale pentru suma sus menționată pentru perioada 19 septembrie 2003 și până la data plății și, - a admis cererea privind actualizarea sumei de 86.572 Ron cu indicele de inflație pentru perioada 19 septembrie 2003 și data plății.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 294 din 31 ianuarie 2008 a admis recursurile declarate de reclamanții B.C., T.D.G. și de pârâta SC T.S. SRL împotriva deciziei civile nr. 121/COM din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, în sensul că a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin decizia de casare s-a statuat că revine instanței de rejudecare obligația de a stabili corect situația de fapt cu privire la data scadenței debitului care corespunde cu sfârșitul fiecărui an fiscal, administrarea probei cu expertiză contabilă pentru a se verifica modul în care părțile au îndeplinit condițiile de plată datorate în temeiul contractului de asociere în participațiune, precum și imposibilitatea cumulului dobânzii cu alte daune interese.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 56/COM din 13 aprilie 2011 a admis ambele apeluri declarate de reclamanții T.D.G. și B.C. și de pârâta SC T.S. SRL împotriva sentinței civile nr. 3542/COM din 10 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că: - a obligat pârâta SC T.S. SRL la plata către reclamanți a dobânzilor legale aferente sumelor cuvenite cu titlu de cotă parte din beneficiul asocierii aferent anilor 2000, 2001 și 2002, începând cu sfârșitul fiecărui an fiscal pentru care aceste sume sunt datorate începând cu data de 31 decembrie 2000, 31 decembrie 2001 și respectiv 31 decembrie 2002; - a obligat pârâta SC T.S.

SRL la plata dobânzilor legale aferente sumelor cuvenite cu titlu de cotă parte din beneficiul asocierii aferent perioadei 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003, începând cu data de 31 februarie 2005; - a obligat pârâta la plata sumei de 777.079 lei reprezentând daune interese compensatorii aferente perioadei 31 mai 2003 – 31 decembrie 2005 și, - a obligat pârâta SC T.S. SRL la plata dobânzilor legale aferente sumei de 777.079 lei cuvenite cu titlu de daune compensatorii începând cu 31 mai 2003. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate în ce privește respingerea excepției de nulitate a contractului de asociere încheiat de părți, admiterea cererii privind rezilierea contractului, respingerea capetelor de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune rezultate din actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație și la plata daunelor morale, admiterea cererii de intervenție accesorie a intervenientei SC A.T.C.

SRL, obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului în sumă de 19.544,60 Ron precum și admiterea cererii privind plata cotelor parte din profitul asocierii pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003 și 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002. În final a mai fost obligată apelanta pârâtă SC T.S. SRL la plata către apelanții reclamanți a sumei de 4626 lei taxă de timbru și 9401 lei onorariu de avocat aferent apelului și recursului, în total suma de 14.027 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a apreciat că sub aspectul criticilor apelantei pârâte SC T.S. SRL referitoare la calificarea contractului părților, hotărârea primei instanțe este una judicioasă. Interpretarea dispozițiilor convenției părților, pornind de la obiectul contractului, face ca singura calificare ce poate fi acordată înțelegerii să fie cea specifică contractului de asociere în participațiune.

De altfel, pârâta nu a negat această natură a convenției încheiată de părți ci a invocat nulitatea convenției pe motiv că voința lor a fost ca ele să primească cota parte din „dividende”, deci din „beneficiul obținut din activitatea comună a asocierii”, ceea ce contravine specificului contractului de asociere în participațiune, contract potrivit căruia părțile trebuie să participe atât la beneficiu cât și la pierderi. De aceea, corect s-a reținut că raportarea de către părți în contractul lor, a beneficiilor ce vor fi obținute la o noțiune ce contravine specificului contractului de asociere în participațiune și inexistența unei clauze privind participarea asociaților și la pierderi, nu imprimă nulitatea absolută convenției din care a izvorât acțiunea reclamanților, ci reclamă calificări ale acesteia prin raportare la voința părților dedusă nu din sensul literal al termenilor, ci extrasă din probatoriul cauzei.

Atât doctrina cât și jurisprudența au evidențiat că asocierea în participațiune fiind un contract intuitu personae , se bazează pe colaborarea și încrederea reciprocă pe care asociații o au între ei, iar neînțelegerile grave dintre aceștia pot conduce la imposibilitatea desfășurării activității asocierii și pe cale de consecință la desfășurarea acesteia. În ceea ce privește cuantumul sumelor solicitate cu titlu de cotă parte de participare, neachitate, a fost validată expertiza efectuată în al II-lea ciclu procesual de către expertul judiciar D.C., deoarece acesta nu a procedat la o interpretare a clauzelor contractului plecând de la ideea de calcul a cotelor părți prin raportare la noțiunea de dividende, ci calculele sale s-au întemeiat pe aplicarea cotelor de participare la rezultatul asocierii, în sensul de profit al asocierii.

Spre deosebire de expertul D.C. ceilalți contraexperți numiți de instanță: R.M., C.I. și B.M. și-au întemeiat concluziile pe operațiuni de interpretare a contractului, cu depășirea nepermisă a atribuțiilor unui expert judiciar. Împotriva deciziei civile nr. 56/COM din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta SC T.S. SRL Constanța, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat de societatea pârâtă împotriva sentinței civile nr. 3542/COM din 10 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, schimbarea ei în parte în sensul respingerii capetelor de cerere din acțiunea reclamanților-apelanți admise la fond (pretenții, rezilierea convenției părților și respingerea excepției de nulitate a contractului de asociere), menținerea soluției de respingere a capetelor de cerere privind obligarea la plata de daune reprezentând inflație și plata de daune morale, precum și respingerea apelului formulat de reclamanții apelanți B.C. și T.D.G., ca neîntemeiat.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat, în principal, că obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând „cota parte din profitul asocierii” și dobânda legală aferentă (capetele de cerere 3, 4, 5 și 6), dispoziția instanțelor a survenit ca urmare a interpretării eronate a convenției părților. Cu nesocotirea regulilor generale de interpretare a convențiilor și cu încălcarea obligației legale instituită în art. 129 C. proc. civ. (respectarea principiului disponibilității) instanțele au calificat în mod eronat convenția părților ca fiind un contract de asociere în participațiune, schimbând natura și întinderea prestațiilor la care părțile s-au obligat contractual. Potrivit prevederilor contractului și voinței lor interne, scopul încheierii convenției a fost acela de derulare a activității comune specifice, cu consecința împărțirii în procentele stabilite, a cotelor părți de dividende, iar nu de profit.

Rapoartele de expertiză omologate de instanța de apel au concluzii eronate întrucât au în vedere o bază de calcul stabilită greșit, prin neverificarea evidenței contabile primare. În schimb, raportul de expertiză întocmit de cei trei experți contabili greșit a fost înlăturat de instanța de apel deși el a constatat în detaliu modul de executare a contractului din punct de vedere contabil, fiscal și juridic, punând în evidență voința internă a părților. Greșită este și soluția privind rezilierea contractului părților și obligarea la plata de daune compensatorii (capătul 7 și 8 din cerere) întrucât nu sunt întrunite condițiile art. 1020 – 1021 C. civ., respectiv nu se poate reține vreo culpă a pârâtei în executarea contractului.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta-pârâtă SC T.S. SRL, constată că acestea nu sunt justificate, urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente. Rejudecând apelul, printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanța a stabilit adevăratele raporturi juridice, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor asumate reciproc de părțile litigante în cadrul contractului de asociere în participațiune, încheiat la data de 1 ianuarie 2000. Potrivit cererii de chemare în judecată înregistrată la data de 13 octombrie 2003 pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, sub nr. 7346/COM/2003, reclamanții T.D.G.

și B.C., au cerut în contradictoriu cu pârâtele SC T.S. SRL și SC T.S.C. SRL să se constate nulitatea absolută a transferului dreptului de proprietate al rețelei și al patrimoniului destinat activității de retransmisie a programelor radio TV de la SC T.S.C. SRL; să se dispună obligarea SC T.S. SRL la plata actualizată în funcție de rata inflației aferentă perioadei cuprinsă între scadența obligației de plată și data plății efective, a cotei-parte de participare la profitul asocierii convenită prin contractul de asociere cu valabilitate 31 decembrie 2005; pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003 (data publicării în Monitorul Oficial partea I a deciziei CNA nr. 106 din 27 mai 2003 de retragere la cerere a avizului de retransmisie al SC T.S.

SRL, evaluată provizoriu la 100.000.000 lei; să se dispună obligarea SC T.S. SRL la plata diferenței dintre sumele plătite cu titlu de cotă-parte de participare și cele efectiv datorate pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002, actualizată în funcție de rata inflației aferentă perioadei cuprinsă între data scadenței obligației de plată și data plății efective și evaluată provizoriu la 700.000.000 lei; să se dispună obligarea SC T.S. SRL la plata dobânzilor aferente perioadei cuprinsă între scadența obligației de plată și data plății efective, pentru sumele datorate cu titlu de diferență între sumele plătite cu titlu de cotă parte de participare și cele efectiv datorate în perioada 1 ianuarie 2000- 31 decembrie 2002, evaluate provizoriu la 70.000.000 lei; să se dispună rezilierea contractului de asociere intervenit la 1 ianuarie 2000 între reclamanți și SC T.S.

SRL; să se dispună obligarea SC T.S. SRL la plata daunelor interese compensatorii constând atât din beneficiul nerealizat cât și din pierderea efectiv suferită, evaluate provizoriu la 5.000.000.000 lei, la plata de daune morale în valoare de 100.000.000 lei și la plata cheltuielilor de judecată în solidar cu SC T.S.C. SRL. Relevanță în corecta stabilire a situației de fapt și de drept o reprezintă decizia nr. 294 din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin care au fost admise recursurile declarate de reclamanții B.C., T.D.G. și de pârâta SC T.S. SRL împotriva deciziei nr. 121/COM din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, dispunându-se casarea deciziei atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Din această perspectivă, nu pot fi primite criticile recurentei pârâte SC T.S. SRL sub aspectul că instanța de apel a calificat în mod eronat convenția părților ca fiind un contract de asociere în participațiune, schimbând natura și întinderea prestațiilor la care părțile s-au obligat contractual, încălcând dispozițiile art. 129 C. proc. civ. Astfel a fost dată eficiență juridică dispozițiilor imperative cuprinse în art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Jurisprudența a menționat că în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.

Cu ocazia soluționării recursurilor, atât ale reclamanților cât și al pârâtei, în considerentele deciziei nr. 294 din 31 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a stabilit irevocabil că în speță este vorba despre un contract de asociere în participațiune și nu de un litigiu ce vizează drepturi între asociați și societatea comercială, conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990. Nu este admisibil, ca după ce instanța de recurs a interpretat că voința liber exprimată a părților, raportat la obiectul contractului, obligațiile reciproc asumate, conceperea clauzelor, intenția părților și modalitatea de executare, conduce la existența unui contract de asociere în participațiune, instanța de trimitere să modifice această concluzie.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., constituie elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv. Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Nu se poate reține că a fost încălcat principiul rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în discuția părților toate excepțiile invocate, a fost respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte, întâmpinări și acordate termene pentru a se lua cunoștință de fiecare parte de conținutul lor, interogatorii, s-au efectuat expertize contabile și oferite răspunsuri la obiecțiuni, precum și depuse note scrise. Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.

Mai mult, art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a ținut seama, în special, de diversitatea capetelor de cerere a acțiunii dar și de motive formulate în calea de atac.

Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p.16, paragraful 33) acest drept nu poate di considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real, „ascultate”, adică în mod concret examinate de către instanța sesizată. Soluția dată în apel a purtat, cu certitudine numai asupra obiectului cererii deduse judecății, fiind examinate complet toate apărările părților, fără a fi omisă nici o critică a pârâtei. Mai mult, instanța de apel, rejudecând cauza, a respectat cu rigurozitate recomandările deciziei de casare, suplimentând probatoriul, tocmai în a lămuri cauza sub toate aspectele numai pe bază de probe.

Amplu documentat și bine argumentat s-au expus rațiunile pentru care au fost validate concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul judiciar D.C. și înlăturate opiniile experților R.M., C.I. și B.M., prin aceea că era necesar a se face distincția între noțiunea de dividend și ce a de rezultat al asocierii, specifică contractului de asociere în participațiune, în concordanță cu îndrumările date de instanța de casare. Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia recurenta-pârâtă nu are nici o culpă în executarea contractului, fiind greșit dispusă rezilierea contractului și obligarea la plata daunelor compensatorii, prin aceea că atitudinea asociatului SC T.S. SRL a fost direcționată în privarea asocierii la anumite sume de bani, prin acțiuni concrete, în special solicitarea către CNA de retragere a propriilor avize de transmisie și cesionarea autorizației tehnice de funcționare către un terț.

Pentru aceste considerente, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.S. SRL împotriva deciziei nr. 56/COM din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.S. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 56/com din 13 APRILIE 2011 PRONUNȚATĂ DE Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 8 martie 2012.