ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4753/2004

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P.E.D. SRL Constanța a chemat în judecată SC S.I.R. SRL, pentru a fi obligată la plata despăgubirilor, în sumă de 193.003.057 lei, datorate prin derularea contractului de asociere nr. 22 din 12 ianuarie 1996. S-a formulat cerere reconvențională, solicitându-se obligarea reclamantei din acțiune la desocotirea privind îndeplinirea obligațiilor asumate și lichidarea societății, stabilirea profitului sau pierderilor realizate și împărțirea între asociați și constatarea dreptului pârâtei din acțiune la creanța rezultată din profit, plus penalități și dobânzi actualizate. Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 1860 din 18 noiembrie 1999, a admis în parte acțiunea principală și a obligat pârâta la plata sumei de 193.003.057 lei, anulând, ca netimbrată, cererea privind reactualizarea pretențiilor și respingând, ca nefondată, cererea reconvențională.

Apelurile declarate atât de reclamantă, cât și de pârâtă au fost admise de Curtea de Apel Constanța, care, prin decizia nr. 1013 din 16 martie 2004, a schimbat în parte sentința, în sensul că pârâta din acțiune a fost obligată la 13.938.900 lei cheltuieli de judecată și a admis cererea reconvențională, cu obligarea reclamantei din acțiune la plata sumei de 73.472.000 lei, reprezentând contravaloare profit din contractul de asociere, actualizat cu rata inflației. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1013 din 16 martie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă. La data de 15 iunie 2004, SC P.E.D. SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1013/2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, temeiul de drept fiind art. 318 și urm. C. proc.

civ. În motivarea contestației se susține că, în considerentele deciziei nr. 1013/2004, se reține greșit că hotărârea Curții de Apel Constanța s-a raportat la concluziile expertizei efectuate, deși instanța de apel a omis pronunțarea tocmai asupra acestei probe hotărâtoare pentru cauză. Întreaga motivare din contestație este interpretată de contestatoare ca o greșeală de fapt a instanței de recurs, argumentată de considerentele deciziei. Contestația în anulare este nefondată. Temeiul de drept invocat de contestatoare se referă la art. 318 alin. (1) C. proc. civ., adică atunci când dezlegarea hotărârii instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale. Această greșeală materială, conform practicii judiciare a cauzei și scopului contestației în anulare, se referă la greșeli de ordin procedural de o asemenea gravitate, încât au avut drept consecință darea unei soluții greșite.

În cauza de față însă, contestatoarea, prin susținerile scrise, nu pretinde așa ceva, ci la eventuale greșeli de judecată la soluționarea recursului, în sensul că s-a reținut o situație eronată cu privire la expertiza efectuată în apel, dar asupra căreia nu s-a pronunțat instanța, ceea ce a constituit motiv de apel. În afară de faptul că, nici sub acest aspect, nu se confirmă (din lectura deciziei Curții de Apel Constanța și a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție) această susținere, art. 318 C. proc. civ. nu vizează erori de judecată pe situația de fapt, ci erori materiale în sensul arătat, cu precizarea, în plus, că, chiar și acestea se apreciază în raport cu situația existentă în dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă.

Față de cele arătate, urmează a se respinge contestația ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC P.E.D. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 1013 din 16 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2004.