ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1301/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1301/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, reclamanta SC F. SA a

chemat în judecată pe pârâta SC A.T. SA solicitând obligarea pârâtei la plata:

sumei de 1.921.609,75 lei, reprezentând diferența dintre valoarea dividendelor

plătite efectiv reclamantei și valoarea dividendelor datorate proporțional

cotei deținute de reclamantă de 4,3065% din capitalul social al A.; daunelor

interese echivalente cu dobânda legală pentru neachitarea la timp a

dividendelor menționate, calculată până la data plății efective a acestora

(evaluate provizoriu la 100.000 lei); cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

comercială nr. 7657 din 6 iunie 2011 pronunțată de Tribunalului București,

secția a Vl-a comercială, a fost admisă acțiunea reclamantei SC F. SA, în

contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA și, în consecință, a fost obligată pârâta

la plata sumei de 1.729.440,31 lei net (1.921.609,75 lei brut) reprezentând

diferență dividende și la plata dobânzii legale aferente în sumă de 285.761,71 lei,

calculată până la 18 martie 2011 și în continuare până la data achitării

debitului principal.

A fost obligată

la plata sumei de 40.234,52 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță, a reținut, în esență, că reclamanta valorifică în

prezenta cauză un drept de creanță, având ca obiect plata diferenței dintre

valoarea dividendelor încasate, în calitate de acționar al pârâtei și

dividendele cuvenite ca urmare a anulării unei hotărârii a adunării generale a

acționarilor pârâtei prin care i s-a redus cota de participare la capitalul

social.

Reclamanta este

acționar al pârâtei, având o participație la capitalul social de 4,3065%.

S-a arătat că

principala condiție de acordare a dividendelor constă în realizarea de profit

la sfârșitul exercițiului financiar, conform situațiilor financiare anuale, iar

pentru repartizarea profitului, asociații au avut în vedere contribuția la

capitalul social, astfel încât dividendele acordate reclamantei trebuie să fie

raportate la participația de 4,3065%.

În ceea ce

privește la situația de fapt, instanța de fond a constatat că prin hotărârea

adunării generale extraordinare a acționarilor pârâtei din data de 7 decembrie

2004 a fost majorat capitalul social al pârâtei, iar drept consecință a acestei

operațiuni, a fost modificată structura capitalului social, respectiv

reclamantei i s-a redus cota de participare de la 4,3065 % la 1,433205%.

La data de 18

mai 2005, acționarii pârâtei, reuniți în cadrul unei adunări generale

extraordinare au aprobat situațiile financiare pentru exercițiul anului 2004 și

constatând existența unui profit distribuibil în valoare de 42.579.758.013,31

de lei au hotărât distribuirea de dividende, proporțional cu participarea

fiecărui acționar la capitalul social, reclamanta devenind creditor pentru suma

de 610.255.220 de lei, conform tabelului inserat în hotărâre.

Prin hotărârea

adunării generale extraordinare a acționarilor pârâtei din 20 mai 2008 au fost

aprobate situațiile financiare pentru anul 2007 și distribuirea de dividende

către acționarii societății, reprezentând 100% din profitul net aferent anului

2007, proporțional cu participarea la capitalul social.

S-a reținut că

prin sentința comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului București,

secția a VI a comercială, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării

generale extraordinare a acționarilor pârâtei din data de 7 decembrie 2004 și

s-a dispus radierea acestei mențiuni din registrul comerțului. Hotărârea a

rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2206 din 10 iunie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială.

În acest

context, având în vedere că nulitatea are ca primă consecință înlăturarea

efectelor actului nul, considerându-se că acesta nu fost încheiat (principiul

retroactivității efectelor nulității actului juridic), a fost apreciată ca

fiind întemeiată susținerea reclamantei în sensul că, odată anulată hotărârea

de majorare a capitalului social, reclamanta revine la participația de 4,3065

%, la capitalul social. Corespunzător acestei participatii, cuantumul

dividendelor trebuie completat cu suma de 1.729.440,31 lei.'

Raportat la

prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990 s-a reținut că, în cauză, sunt

îndeplinite toate condițiile pentru acordarea diferenței de dividende.

Astfel, situațiile

financiare nemodificate atestă realizarea profitului, iar prin hotărârile din

datele de 18 mai 2005 și 20 mai 2008, acționarii pârâtei au decis repartizarea

profitului pentru plata dividendelor potrivit participației la capitalul

social.

Referitor la

sumele datorate cu titlu de diferență de dividende, s-a reținut că pârâta nu a

contestat sumele solicitate, din punct de vedere al cuantificării, astfel

încât, diferența neachitată de dividende se ridică la suma de 1.921.609, 75 de

lei.

Cu privire la

apărările pârâtei prima instanță a constatat că prin hotărârile din 18 mai 2005

și 20 mai 2008 acționarii pârâtei au stabilit distribuirea de dividende,

proporțional cu participarea fiecărui acționar la capitalul social. A fost

reținută susținerea pârâtei în sensul că efectele hotărârilor sus menționate nu

se modifică. Distribuirea dividendelor se face în conformitate cu participarea

la capitalul social, dar se va avea în vedere, pentru reclamantă participația

de 4,3065 % . întrucât există o hotărâre a adunării generale a acționarilor

pârâtei prin care s-a decis acordarea dividendelor, dreptul valorificat în

prezența cauză este un drept de creanță.

Pârâta a

susținut că, în lipsa majorării capitalului social, nu ar fi putut realiza

profit sau profitul ar fi fost mult diminuat, și, eventual, societatea ar fi

putut opta pentru restituirea împrumutului, apărări reținute ca fiind simple

supoziții, lipsite de fundament în realitatea financiară a societății pârâte.

Cum hotărârea

prin care a fost anulată decizia de majorare a capitalul social a rămas

irevocabilă la data de 10 iunie 2010, instanța a apreciat că pârâta a dispus de

suficient timp pentru a reface situațiile financiare. Invocarea unei asemenea

posibilități prin întâmpinarea depusă în prezenta cauză nu a putut fi apreciată

ca fiind o apărare pertinentă, având în vedere caracterul actual al dreptului

invocat de reclamantă.

S-a constatat

că adunarea generală a hotărât distribuirea dividendelor având în vedere

anumite situații financiare care nu au fost modificate și, de asemenea,

hotărârea adunării generale care a aprobat situațiile financiare nu a fost

anulată, neputând fi astfel reținută susținerea conform căreia instanța a

încălcat competența exclusivă și nelimitată a adunării generale de a aproba

situațiile financiare anuale și de a hotărî distribuirea de dividende.

Faptul că, în

cauză, adunarea generală a acționarilor a stabilit și cuantumul dividendului,

s-a apreciat că nu reprezintă o împrejurare care să invalideze prezentul demers

judiciar, întrucât cuantificarea reprezintă o simplă operațiune matematică,

relevantă fiind modalitatea de distribuire - în funcție de participarea la

capitalul social.

Prima instanță

a reținut ca fiind întemeiată și susținerea reclamantei, în sensul că niciuna

dintre datele care au stat la baza adoptării deciziilor de distribuire a

dividendelor nu s-a modificat: nici situațiile financiare, nici profitul

societății, deși pârâta a dispus de timp suficient pentru a solicita și obține

anularea hotărârilor prin care s-au aprobat situațiile financiare. Utilitatea

și realitatea profitului se determină prin raportare la situația financiară

anuală, iar în cauză sunt îndeplinite cele două condiții pentru acordarea

dividendelor.

Beneficiile

sunt reale, întrucât s-a înregistrat un excedent, conform situațiilor

financiare anuale, nefiind în prezența unor dividende fictive.

Potrivit,

acelorași situații financiare, profitul este și util.

S-a apreciat că

teoria expusă de pârâtă prin raportare la art. 58 din Legea nr. 31/1990 nu are

fundamentat în speța de față, deoarece nicio dispoziție legală nu instituie o

derogare de la principiul retroactivității nulității în cazul desființării

hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor.

Cu referire la

capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii legale, instanța a apreciat

ca fiind temeinică și legală cererea reclamantei.

În raport de

principiul retroactivității, toate efectele actului anulat se impun a fi

înlăturate, astfel încât s-a considerat că la datele de 18 mai 2005 și 20 mai

2008, când acționarii pârâtei au stabilit distribuirea de dividende, reclamanta

avea o participație la capitalul social de 4,3065 %. Neplata întregii sume

datorate a generat un prejudiciu cuantificabil în baza Legii - art. 1088 C.

civ. - la nivelul dobânzii legale.

Existența

culpei pârâtei nu poate fi pusă în discuție din cauza sentinței comerciale nr.

1357/2009 a Tribunalului București, secția a VI -a comercială, în care s-a

reținut că pârâta a încălcat dispoziții imperative ale legii în momentul în

care a adoptat hotărârea prin care a diminuat cota reclamantei, de participare

la capitalul social.

Nici creanța

accesorie nu a fost contestată - din punct de vedere al cuantificării - astfel

încât pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferente în sumă de

285.761,71 lei, calculată până la 18 martie 2011 și în continuare până la data

achitării debitului principal.

Împotriva

acestei sentințe pârâta a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 225 din

3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost

respins ca nefondat.

În motivare,

instanța de control judiciar a reținut, în esență, că, în cauză, nu se pune

problema existenței unui profit suplimentar, ceea ce faptic nici nu este

posibil, având în vedere perioada de timp care a trecut de la distribuirea

dividendelor și data constatării nulității hotărârii A.G.E.A., ci numai

redistribuirea profitului realizat, urmând ca intimatei să-i fie distribuite

dividende în raport de cota de participație pe care o avea anterior adoptării

hotărârii A.G.E.A. a A.T. din data de 07 decembrie 2004 de majorare a

capitalului social și a cărei nulitate absolută a fost constatată prin sentința

comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București,

rămasă irevocabilă.

Întrucât

distribuirea dividendelor s-a făcut fără respectarea cotei de participație

deținută de acționari, a fost înlăturată critica apelatei în sensul că

obligația legală a societății de distribuire a dividendelor s-a stins prin

plată.

Instanța a

arătat că titularul obligației de plată a dividendelor este numai societatea

comercială, iar susținerea potrivit căreia dividendele se află deja în

patrimoniul asociaților, astfel că aceștia ar avea calitate procesuală pasivă

în acțiunea promovată de F., a fost reținută ca fiind nefondată.

Astfel, ca

urmare a distribuirii în mod nelegal a dividendelor, fără respectarea cotei de

participație conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, între societate

și asociații care au încasat mai mult se nasc raporturi obligaționale, în

temeiul art. 67 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

A fost

înlăturată și critica vizând efectele nulității hotărârii A.G.E.A. A. din 7

decembrie 2004 asupra actelor juridice subsecvente, instanța de apel arătând că

cele două hotărâri de distribuire a dividendelor nu au fost anulate prin

sentința comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului București, și

nici ulterior, astfel că ele își produc efectele cu privire la aspectele

statuate în cuprinsul lor, respectiv aprobarea situațiilor financiare,

distribuirea dividendelor proporțional cu cota de participație a acționarilor

la capitalul social, calculate asupra sumelor aprobate cu titlu de profit net.

În concordanță

cu cele reținute de instanța de fond, instanța de apel a considerat că nu

prezintă relevanță juridică împrejurarea că în adunarea generală a acționarilor

s-a stabilit și cuantumul dividendelor, deoarece cuantificarea reprezintă o

simplă operațiune matematică, relevantă fiind respectarea criteriului legal la

distribuire, respectiv participarea la capitalul social, astfel cum prevede

artr. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Susținerea

apelantei vizând faptul că în lipsa majorării capitalului social nu s-ar fi

realizat profitul care a fost distribuit, a fost apreciată ca fiind o simplă

afirmație fără un fundament în realitatea financiară a societății apelante,

nefiind dovedită prin nici un mijloc de probă administrat în cauză. Astfel, s-a

reținut că apelanta nu a dovedit că au fost modificate situațiile financiare

sau că a fost convocată adunarea generală pentru refacerea sau modificarea

bilanțului sau reglementarea situației apărute.

În acest

context susținerea apelantei în sensul că este imposibilă o intervenție

discreționară a instanței asupra evidențelor financiare ale A. a fost

considerată ca fiind neavenită, deoarece nu se poate reține că instanța a

încălcat competența exclusivă și nelimitată a adunării generale de a aproba

situațiile financiare și de a hotărî distribuirea de dividende, câtă vreme

adunarea generală a hotărât distribuirea dividendelor având în vedere

situațiile financiare nemodificate.

Nici susținerea

apelantei prin raportare la dispozițiile art. 58 din Legea nr. 31/1990 nu a

putut fi reținută, deoarece nicio dispoziție legală nu instituie o derogare de

la principiul retroactivității nulității în cazul desființării hotărârilor

adunării generale a acționarilor.

în termen

legal, împotriva deciziei civile nr. 225 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă, pârâta SC A.T. SA București a declarat

recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate

în sensul admiterii apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în

sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și

restabilirea situației anterioare punerii în executare a sentinței apelate.

Reiterând

criticile invocate în apel, după un scurt istoric al cauzei, în dezvoltarea

motivelor de recurs, pârâta critică decizia atacată sub următoarele aspecte:

A. Ajustarea

situațiilor financiare avute în vedere în momentul distribuirii dividendelor

face imposibilă suplimentarea sumei deja încasate de către F. cu titlu de

dividende.

Principiul avut

în vedere de către cele două instanțe anterior învestite cu soluționarea cauzei

este acela al retroactivității efectelor nulității și, respectiv, al efectelor

produse de către această retroactivitate asupra actelor subsecvente celui

anulat.

În acest

context, susține, în esență, că raționamentul dezvoltat în susținerea celor

două hotărâri judecătorești anterioare nu ține cont de ajustarea

corespunzătoare a situațiilor financiare (implicit a profitului) precum și a

deciziei de distribuire a profitului (în cuantumul oricum redus, rezultat după

ajustarea situațiilor financiare).

Cele două

momente relevante, arată recurenta, pentru această analiză sunt:

- momentul

distribuirii profitului cu titlu de dividende (2005 și 2008) când societatea

avea în vedere situații financiare potrivit cărora capitalul social avea un

anumit cuantum (cu 5 000 euro mai mare), iar creanțele înregistrate împotriva

societății aveau, la rândul lor, o anumită structură (cu cel puțin 5 000 euro mai

mică, fără a lua în considerare dobânda legală);

- momentul

ulterior pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile de anulare a hotărârii

de majorare a capitalului social (adică în prezent) când societatea este pusă

în situația de a efectua toate demersurile legale necesare ajustării

situațiilor financiare în mod corespunzător și de a le aproba, în această nouă

formă modificată, inclusiv de a analiza legalitatea și oportunitatea acordării

profitului în aceste condiții (modificate, cu efect retroactiv).

Și dacă s-ar

admite, pur ipotetic, faptul că nulitatea hotărârii A.G.E.A. A. din data de 7

decembrie 2004 (majorarea capitalului social) ar produce efecte asupra actelor

subsecvente, consecința firească ar fi anularea acestora, iar nu modificarea

lor în sensul suplimentării dividendelor.

Modificarea

unei hotărâri a acționarilor de distribuire de dividende nu se poate face decât

fie printr-o nouă hotărâre a acționarilor, fie printr-o decizie judecătorească.

în acest din urmă caz însă doar în sensul infirmării acelei hotărâri de

distribuire a dividendelor, și nu prin recalcularea dividendelor de distribuit,

apanaj exclusiv al organelor societății. Mecanismul care ar trebui declanșat în

vederea modificării valorii dividendelor deja acordate ar cuprinde:

(a) invalidarea

hotărârilor adunării generale deja existente, chestiune ce poate fi tranșată

fie de acționari, fie de instanța investită cu o asemenea cerere (care nu face

obiectul prezentului dosar sau al altei cereri), (b) refacerea situațiilor

financiare pe baza cărora se analizează existența și cuantumul profitului net

(suma pusă la dispoziție de către acționarul majoritar schimbându-și natura

juridică), și (c) aprecierea, de către acționari a oportunității acordării unor

dividende în aceste noi condiții.

Este imposibilă

o intervenție discreționară a instanței asupra evidentelor financiare ale A.,

la simpla solicitare a unui acționar (reclamanta), în sensul

suplimentării/modificării dividendelor efectiv distribuite, ignorându-se faptul

că deciziile privind distribuirea au fost luate în considerarea unor situații

financiare care, aparent, nu mai corespund statutului real al Societății de la

acea dată.

Indiferent de

de calculele, ajustările și modificările intervenite la nivel societar, creanța

invocată de către F. nu poate fi valorificată.

B. Creanța F.

având ca obiect dividendele corespunzătoare calității de acționar s-a stins în

momentul distribuirii acestora. Profitul a fost integral distribuit, aflându-se

în prezent în patrimoniul acționarilor. Nu există profit suplimentar față de

care o nouă creanță a F. să se fi născut.

Se susține că

natura juridică a sumei solicitate prin acțiune este necontestată și reținută

de către instanța de apel - diferență de dividende.

Dreptul de a

încasa dividende derivat din calitatea de acționar este subsumat existentei

profitului și deciziei societății de distribuire a acestuia; suplimentarea

sumelor încasate cu titlu de dividende de către acționari nu se poate dispune

în condițiile inexistenței unui profit suplimentar. Or, nu există un profit

suplimentar, rezultat ca urmare a constatării nulității hotărârii A.G.E.A. A.

din data de 7 decembrie 2004 (majorarea capitalului social), care s-ar impune a

fi distribuit corespunzător cotelor de participare ale acționari lor;

Recurenta

apreciază că obligația legală a societății de distribuire a dividendelor

corespunzător cotei deținute de fiecare dintre acționari s-a stins prin plată.

Culpa reținută în sarcina societății, motiv al constatării nulității hotărârii

A.G.E.A. A. din data de 7 decembrie 2004 (majorarea capitalului social), ar

putea, ipotetic, ridica problema unor alte forme de răspundere față de

acționari și a acordării unor despăgubiri în măsura îndeplinirii condițiilor de

atragere a unei astfel de răspunderi; în niciun caz, însă, această culpă nu

este de natură a reactiva o obligație stinsă deja prin plată (obligația de

plată a dividendelor).

Raționamentul

juridic dezvoltat de F. în susținerea acțiunii este următorul: retroactivitatea

nulității absolute a hotărârii de majorare a capitalului social ar atrage

repunerea părților în situația anterioară și, implicit, modificarea

corespunzătoare a actelor juridice subsecvente (hotărârile prin care s-a decis

distribuirea dividendelor); în consecință, F. se consideră îndreptățită la

plata unei sume suplimentare (diferită față de cea inclusă în actele

subsecvente) cu titlu de dividende. Or, o astfel de concluzie, apreciază

recurenta, este eronată întrucât:

Suma înregistrată

ca profit, distribuit sub formă de dividende, se află deja în patrimoniul

acționarilor; dacă F. ar invoca incorecta repartizare a profitului, calitatea

procesuală pasivă ar urma să aparțină acționari lor care au încasat deja aceste

sume, iar nu societății care a repartizat integral suma înregistrată ca profit;

astfel obligația societății s-a stins prin plata dividendelor;

Împotriva

Societății, F. ar avea posibilitatea de a promova, eventual, o acțiune

distinctă, cu un temei juridic diferit, pornind de pretinsa faptă ilicită a

acesteia. Numai dacă s-ar dovedi îndeplinite condițiile atragerii răspunderii

societății pe acest temei, societatea ar mai putea fi obligată la plata unor

sume însă acestea nu ar reprezenta dividende ci, eventual, despăgubiri;

Intervenirea

fiecăruia dintre efectele nulității (retroactivitatea, repunerea în situația

anterioară și anularea actelor subsecvente) trebuie analizată și dispusă de

către instanță în funcție de împrejurările concrete ale speței. în cazul

concret, indiferent de felul în care operează retroactivitatea efectelor

nulității și/sau repunerea părților în situația anterioară, modificarea

efectelor produse deja de către actele juridice subsecvente nu se poate dispune

fără o analiză distinctă; or, o astfel de cerere nu a fost formulată până la

acest moment.

C. Nulitatea

hotărârii A.G.E.A. Alstom din data de 7 decembrie 2004 (majorarea capitalului

social) nu determină modificarea/anularea implicită a actelor juridice

subsecvente. Determinarea cuantumului dividendelor nu poate fi considerată o

simplă operațiune matematică în contextul în care totalul sumelor astfel

distribuite depășește în prezent totalul distribuit.

Problema de

drept care urmează a fi rezolvată de către instanță, consideră recurenta, este

următoarea: nulitatea actului juridic atrage modificarea implicită a actelor

subsecvente sau este necesar ca, în cazul fiecăruia dintre aceste acte

subsecvente și în funcție de condițiile concrete ale emiterii sale, instanța să

analizeze impactul produs de nulitatea actului anterior? Apreciază corectă cea

de-a doua interpretare ceea ce, în speța dedusă judecății, însemnă că:

Efectele celor

două hotărâri de distribuire a dividendelor se impune a fi menținute întocmai,

inclusiv în ceea ce privește cuantumul dividendelor.

Modificarea

unei hotărâri a acționarilor de distribuire de dividende nu se poate face decât

fie printr-o nouă hotărâre a acționarilor, fie printr-o decizie judecătorească.

în acest din urmă caz însă doar în sensul infirmării acelei hotărâri de

distribuire a dividendelor, și nu prin recalcularea dividendelor de distribuit,

apanaj exclusiv al organelor societății.

Nulitatea

hotărârii A.G.E.A. de majorare de capital social nu atrage. în mod automat,

nulitatea actelor subsecvente. Pentru anularea hotărârilor A.G.E.A. legea

insitituie o procedură specială. De asemenea, nici modificarea conținutului

acestor acte nu reprezintă o consecință uzuală și/sau corectă într-o astfel de

situație. Reclamanta nu justifică temeiul juridic al cererii sale. De altfel,

art. 58 alin. (1) teza I din L.S.C.3 instituie regula specială a

neretroactivității efectelor nulității în materia societăților comerciale.

Rațiunea pentru care legiuitorul a instituit această regulă în materia specială

a societăților comerciale, respectiv stabilitatea circuitului juridic și

neprejudicierea drepturilor terților de bună-credință, precum și anihilarea

automată a aplicării principiului anulării actului subsecvent ca urmare a

anulării actului inițial (resoiuto iure dantis, resolvitur ius accipientis), se

regăsește și în speță.

În consecință,

raportat la argumentele expuse apreciază că instanța de apel a făcut o aplicare

greșită a legii atunci când, prin decizia recurată, a luat în considerare numai

unele dintre efectele produse de anularea unei hotărâri de majorare a

capitalului social și, fără a analiza sfera și limitele efectelor produse de

către o astfel de măsură, a decis obligarea societății pârâte la plata unor

sume suplimentare cu titlu de dividende.

În drept, au

fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă

SC F. SA București a formulat întâmpinare prin care a invocat execepția

inadmisibilității recursului, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil,

motivat de faptul că susținerile recurentei-pârâte vizează temeinicia, iar nu

nelegalitatea hotărârii recurate, criticile neputând fi încadrate în temeiul de

drept al art. 304 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat, în esență,

respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din

27 martie 2013, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (2) C.

proc. civ. a unit excepția inadmisibilității cu fondul recursului, și a acordat

cuvântul părților în susținerea, respectiv în combaterea cererii de recurs.

Analizând

decizia atacată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs și

susținerile din întâmpinare, în limitele controlului de legalitate și

temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat

pentru considerentele care succed:

Înalta Curte

constată că prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor

pârâtei din data de 7 decembrie 2004 a fost majorat capitalul social al

pârâtei, iar drept consecință a acestei operațiuni, a fost modificată structura

capitalului social, în sensul că reclamantei i s-a redus cota de participare de

la 4,3065 % la 1,433205%.

La data de 18

mai 2005, acționarii pârâtei, reuniți în cadrul unei adunări generale

extraordinare au aprobat situațiile financiare pentru exercițiul anului 2004 și

constatând existența unui profit distribuibil în valoare de 42.579.758.013,31

de lei au hotărât distribuirea de dividende, proporțional cu participarea

fiecărui acționar la capitalul social, reclamanta devenind creditor pentru suma

de 610,255,220 de lei, conform tabelului inserat în hotărâre.

Prin hotărârea

adunării generale extraordinare a acționarilor pârâtei din 20 mai 2008 au fost

aprobate situațiile financiare pentru anul 2007 și distribuirea de dividende

către acționarii societății, reprezentând 100% din profitul net aferent anului

2007, proporțional cu participarea la capitalul social.

Prin sentința

comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI

a comercială, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale

extraordinare a acționarilor pârâtei din data de 7 decembrie 2004 și s-a dispus

radierea acestei mențiuni din registrul comerțului. Hotărârea a rămas

irevocabilă prin Decizia nr. 2206 din 10 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția comercială.

Este de reținut

că nulitatea are ca primă consecință înlăturarea efectelor actului juridic

constatat nul, considerându-se că acesta nu fost încheiat (principiul

retroactivității efectelor nulității actului juridic), aceasta întrucât,

nulitatea este o sancțiune care intervine pentru nerespectarea condițiilor

imperative stipulate de lege pentru nașterea actului juric civil.

Prin urmare, la

date de 18 mai 2005 și 20 mai 2008, când acționarii pârâtei au stabilit

distribuirea de dividende, reclamanta avea o participație la capitalul social

de 4,3065 %.

Potrivit

dispozițiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile

comerciale distribuirea dividendelor se face proporțional cu participarea

acționarilor la capitalul social, calculate asupra sumelor aprobate cu titlu de

profit net.

Contrar susținerilor

recurentei-pârâte, în cauză, reclamanta nu urmărește o "suplimentare"

a dividendelor, nu se pune problema "unei sume diferite mai mari",

întrucât obligația legală a societății de distribuire a dividendelor

corespunzător cotei deținute de fiecare dintre acționari nu s-a stins prin

plată, în condițiile în care nu s-a respectat cota de participație deținută de

acționari.

Or, dividendele

plătite contrar legii se restituie potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (4) din

Legea nr. 31/1990 (în speță, obligația acționarului majoritar - pârâta - de a

restitui diferența primită în plus pe seama participației reclamantei, de la

dividendele distribuite aferent participației de 1,433205% în loc de cea de

4,3065%, conform hotărârii irevocabile).

Problema în

speță este aceea a respectării criteriului legal de distribuire a dividendelor

proporțional cu participarea acționarilor la capitalul social, astfel cum

prevede art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Cum în mod

legal a reținut și instanța de control judiciar, teoria expusă de

recurenta-pârâtă referitoare la efectele nulității hotărârii A.G.E.A. A. din 7

decembrie 2004 asupra actelor subsecvente nu poate fi acreditată, dat fiind că

cele două hotărâri de distribuire a dividendelor nu au fost anulate prin

sentința comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului București, și

nici ulterior, ele producându-și efectele cu privire la aspectele statuate în

cuprinsul lor, respectiv aprobarea situațiilor financiare, distribuirea

dividendelor proporțional cu cota de participație a acționarilor la capitalul

social, calculate asupra sumelor aprobate cu titlu de profit net.

Împrejurarea că

în cuprinsul uneia dintre cele două hotărâri de distribuire a dividendelor este

menționat și cuantumul exact al sumelor datorate fiecărui acționar conform

cotelor de participare nu prezintă relevanță juridică, deoarece cuantificarea

reprezintă un simplu calcul matematic, în plus, calcul derivat din datele

deținute anterior anulării irevocabile a hotărârii extraordinare a acționarilor

pârâtei din data de 7 decembrie 2004 (dividende distribuite aferent

participatiei de 1,433205% în loc de cea de 4,3065%).

Este adevărat

că dreptul la dividende ca și drept de creanță este afectat de o dublă condiție

suspensivă: înregistrarea de către societate a unui profit și aprobarea de

către adunarea generală a unei hotărâri prin care se distribuie dividende, dar

este de necontestat că această dublă condiție a fost îndeplinită în cauză.

În condițiile

în care restabilirea situației de fapt excede competenței instanței de recurs,

se impune respingerea de plano a criticilor de temeinicie, care nu satisfac

exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de

atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate.

Nu în ultimul

rând, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au înlăturat cu justețe

susținerea apelantei prin raportare la dispozițiile art. 58 din Legea nr.

31/1990, având în vedere că nicio dispoziție legală nu instituie o derogare de

la principiul retroactivității nulității în cazul desființării hotărârilor

adunării generale a acționarilor.

Așa fiind, în

speță, nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, instanța de apel dând o corectă

eficiență textelor legale și principiilor de drept incidente speței.

Pentru toate

argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea

recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta SC A.T. SA București împotriva Deciziei civile nr. 225 din 3 mai 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat,

menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

Constatând

culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului și în raport de

solicitarea reprezentantei intimatei privind acordarea cheltuielilor de

judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei - pârâte

SC A.T. SA București la plata sumei de 8.164,30 lei cheltuieli de judecată

către intimata-reclamantă SC F. SA București, conform înscrisurilor doveditoare

aflate la filele 38-39 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC A.T. SA București împotriva Deciziei civile nr.

225 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

ca nefondat.

Obligă

recurenta-pârâtă SC A.T. SA București la plata sumei de 8164,30 lei cheltuieli

de judecată către intimata-reclamantă SC F. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 27 martie 2013.