ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1301/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, reclamanta SC F. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A.T. SA solicitând obligarea pârâtei la plata: sumei de 1.921.609,75 lei, reprezentând diferența dintre valoarea dividendelor plătite efectiv reclamantei și valoarea dividendelor datorate proporțional cotei deținute de reclamantă de 4,3065% din capitalul social al A.; daunelor interese echivalente cu dobânda legală pentru neachitarea la timp a dividendelor menționate, calculată până la data plății efective a acestora (evaluate provizoriu la 100.000 lei); cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 7657 din 6 iunie 2011 pronunțată de Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, a fost admisă acțiunea reclamantei SC F. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA și, în consecință, a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.729.440,31 lei net (1.921.609,75 lei brut) reprezentând diferență dividende și la plata dobânzii legale aferente în sumă de 285.761,71 lei, calculată până la 18 martie 2011 și în continuare până la data achitării debitului principal. A fost obligată la plata sumei de 40.234,52 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a reținut, în esență, că reclamanta valorifică în prezenta cauză un drept de creanță, având ca obiect plata diferenței dintre valoarea dividendelor încasate, în calitate de acționar al pârâtei și dividendele cuvenite ca urmare a anulării unei hotărârii a adunării generale a acționarilor pârâtei prin care i s-a redus cota de participare la capitalul social.

Reclamanta este acționar al pârâtei, având o participație la capitalul social de 4,3065%. S-a arătat că principala condiție de acordare a dividendelor constă în realizarea de profit la sfârșitul exercițiului financiar, conform situațiilor financiare anuale, iar pentru repartizarea profitului, asociații au avut în vedere contribuția la capitalul social, astfel încât dividendele acordate reclamantei trebuie să fie raportate la participația de 4,3065%. În ceea ce privește la situația de fapt, instanța de fond a constatat că prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor pârâtei din data de 7 decembrie 2004 a fost majorat capitalul social al pârâtei, iar drept consecință a acestei operațiuni, a fost modificată structura capitalului social, respectiv reclamantei i s-a redus cota de participare de la 4,3065 % la 1,433205%.

La data de 18 mai 2005, acționarii pârâtei, reuniți în cadrul unei adunări generale extraordinare au aprobat situațiile financiare pentru exercițiul anului 2004 și constatând existența unui profit distribuibil în valoare de 42.579.758.013,31 de lei au hotărât distribuirea de dividende, proporțional cu participarea fiecărui acționar la capitalul social, reclamanta devenind creditor pentru suma de 610.255.220 de lei, conform tabelului inserat în hotărâre. Prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor pârâtei din 20 mai 2008 au fost aprobate situațiile financiare pentru anul 2007 și distribuirea de dividende către acționarii societății, reprezentând 100% din profitul net aferent anului 2007, proporțional cu participarea la capitalul social.

S-a reținut că prin sentința comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI a comercială, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor pârâtei din data de 7 decembrie 2004 și s-a dispus radierea acestei mențiuni din registrul comerțului. Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2206 din 10 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. În acest context, având în vedere că nulitatea are ca primă consecință înlăturarea efectelor actului nul, considerându-se că acesta nu fost încheiat (principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic), a fost apreciată ca fiind întemeiată susținerea reclamantei în sensul că, odată anulată hotărârea de majorare a capitalului social, reclamanta revine la participația de 4,3065 %, la capitalul social.

Corespunzător acestei participatii, cuantumul dividendelor trebuie completat cu suma de 1.729.440,31 lei.' Raportat la prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990 s-a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile pentru acordarea diferenței de dividende. Astfel, situațiile financiare nemodificate atestă realizarea profitului, iar prin hotărârile din datele de 18 mai 2005 și 20 mai 2008, acționarii pârâtei au decis repartizarea profitului pentru plata dividendelor potrivit participației la capitalul social. Referitor la sumele datorate cu titlu de diferență de dividende, s-a reținut că pârâta nu a contestat sumele solicitate, din punct de vedere al cuantificării, astfel încât, diferența neachitată de dividende se ridică la suma de 1.921.609, 75 de lei.

Cu privire la apărările pârâtei prima instanță a constatat că prin hotărârile din 18 mai 2005 și 20 mai 2008 acționarii pârâtei au stabilit distribuirea de dividende, proporțional cu participarea fiecărui acționar la capitalul social. A fost reținută susținerea pârâtei în sensul că efectele hotărârilor sus menționate nu se modifică. Distribuirea dividendelor se face în conformitate cu participarea la capitalul social, dar se va avea în vedere, pentru reclamantă participația de 4,3065 % . întrucât există o hotărâre a adunării generale a acționarilor pârâtei prin care s-a decis acordarea dividendelor, dreptul valorificat în prezența cauză este un drept de creanță.

Pârâta a susținut că, în lipsa majorării capitalului social, nu ar fi putut realiza profit sau profitul ar fi fost mult diminuat, și, eventual, societatea ar fi putut opta pentru restituirea împrumutului, apărări reținute ca fiind simple supoziții, lipsite de fundament în realitatea financiară a societății pârâte. Cum hotărârea prin care a fost anulată decizia de majorare a capitalul social a rămas irevocabilă la data de 10 iunie 2010, instanța a apreciat că pârâta a dispus de suficient timp pentru a reface situațiile financiare. Invocarea unei asemenea posibilități prin întâmpinarea depusă în prezenta cauză nu a putut fi apreciată ca fiind o apărare pertinentă, având în vedere caracterul actual al dreptului invocat de reclamantă.

S-a constatat că adunarea generală a hotărât distribuirea dividendelor având în vedere anumite situații financiare care nu au fost modificate și, de asemenea, hotărârea adunării generale care a aprobat situațiile financiare nu a fost anulată, neputând fi astfel reținută susținerea conform căreia instanța a încălcat competența exclusivă și nelimitată a adunării generale de a aproba situațiile financiare anuale și de a hotărî distribuirea de dividende. Faptul că, în cauză, adunarea generală a acționarilor a stabilit și cuantumul dividendului, s-a apreciat că nu reprezintă o împrejurare care să invalideze prezentul demers judiciar, întrucât cuantificarea reprezintă o simplă operațiune matematică, relevantă fiind modalitatea de distribuire - în funcție de participarea la capitalul social.

Prima instanță a reținut ca fiind întemeiată și susținerea reclamantei, în sensul că niciuna dintre datele care au stat la baza adoptării deciziilor de distribuire a dividendelor nu s-a modificat: nici situațiile financiare, nici profitul societății, deși pârâta a dispus de timp suficient pentru a solicita și obține anularea hotărârilor prin care s-au aprobat situațiile financiare. Utilitatea și realitatea profitului se determină prin raportare la situația financiară anuală, iar în cauză sunt îndeplinite cele două condiții pentru acordarea dividendelor. Beneficiile sunt reale, întrucât s-a înregistrat un excedent, conform situațiilor financiare anuale, nefiind în prezența unor dividende fictive.

Potrivit, acelorași situații financiare, profitul este și util. S-a apreciat că teoria expusă de pârâtă prin raportare la art. 58 din Legea nr. 31/1990 nu are fundamentat în speța de față, deoarece nicio dispoziție legală nu instituie o derogare de la principiul retroactivității nulității în cazul desființării hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor. Cu referire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii legale, instanța a apreciat ca fiind temeinică și legală cererea reclamantei. În raport de principiul retroactivității, toate efectele actului anulat se impun a fi înlăturate, astfel încât s-a considerat că la datele de 18 mai 2005 și 20 mai 2008, când acționarii pârâtei au stabilit distribuirea de dividende, reclamanta avea o participație la capitalul social de 4,3065 %. Neplata întregii sume datorate a generat un prejudiciu cuantificabil în baza Legii - art. 1088 C. civ.

- la nivelul dobânzii legale. Existența culpei pârâtei nu poate fi pusă în discuție din cauza sentinței comerciale nr. 1357/2009 a Tribunalului București, secția a VI -a comercială, în care s-a reținut că pârâta a încălcat dispoziții imperative ale legii în momentul în care a adoptat hotărârea prin care a diminuat cota reclamantei, de participare la capitalul social. Nici creanța accesorie nu a fost contestată - din punct de vedere al cuantificării - astfel încât pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferente în sumă de 285.761,71 lei, calculată până la 18 martie 2011 și în continuare până la data achitării debitului principal. Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 225 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat.

În motivare, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că, în cauză, nu se pune problema existenței unui profit suplimentar, ceea ce faptic nici nu este posibil, având în vedere perioada de timp care a trecut de la distribuirea dividendelor și data constatării nulității hotărârii A.G.E.A., ci numai redistribuirea profitului realizat, urmând ca intimatei să-i fie distribuite dividende în raport de cota de participație pe care o avea anterior adoptării hotărârii A.G.E.A. a A.T. din data de 07 decembrie 2004 de majorare a capitalului social și a cărei nulitate absolută a fost constatată prin sentința comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, rămasă irevocabilă.

Întrucât distribuirea dividendelor s-a făcut fără respectarea cotei de participație deținută de acționari, a fost înlăturată critica apelatei în sensul că obligația legală a societății de distribuire a dividendelor s-a stins prin plată. Instanța a arătat că titularul obligației de plată a dividendelor este numai societatea comercială, iar susținerea potrivit căreia dividendele se află deja în patrimoniul asociaților, astfel că aceștia ar avea calitate procesuală pasivă în acțiunea promovată de F., a fost reținută ca fiind nefondată. Astfel, ca urmare a distribuirii în mod nelegal a dividendelor, fără respectarea cotei de participație conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, între societate și asociații care au încasat mai mult se nasc raporturi obligaționale, în temeiul art. 67 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

A fost înlăturată și critica vizând efectele nulității hotărârii A.G.E.A. A. din 7 decembrie 2004 asupra actelor juridice subsecvente, instanța de apel arătând că cele două hotărâri de distribuire a dividendelor nu au fost anulate prin sentința comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului București, și nici ulterior, astfel că ele își produc efectele cu privire la aspectele statuate în cuprinsul lor, respectiv aprobarea situațiilor financiare, distribuirea dividendelor proporțional cu cota de participație a acționarilor la capitalul social, calculate asupra sumelor aprobate cu titlu de profit net.

În concordanță cu cele reținute de instanța de fond, instanța de apel a considerat că nu prezintă relevanță juridică împrejurarea că în adunarea generală a acționarilor s-a stabilit și cuantumul dividendelor, deoarece cuantificarea reprezintă o simplă operațiune matematică, relevantă fiind respectarea criteriului legal la distribuire, respectiv participarea la capitalul social, astfel cum prevede artr. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Susținerea apelantei vizând faptul că în lipsa majorării capitalului social nu s-ar fi realizat profitul care a fost distribuit, a fost apreciată ca fiind o simplă afirmație fără un fundament în realitatea financiară a societății apelante, nefiind dovedită prin nici un mijloc de probă administrat în cauză.

Astfel, s-a reținut că apelanta nu a dovedit că au fost modificate situațiile financiare sau că a fost convocată adunarea generală pentru refacerea sau modificarea bilanțului sau reglementarea situației apărute. În acest context susținerea apelantei în sensul că este imposibilă o intervenție discreționară a instanței asupra evidențelor financiare ale A. a fost considerată ca fiind neavenită, deoarece nu se poate reține că instanța a încălcat competența exclusivă și nelimitată a adunării generale de a aproba situațiile financiare și de a hotărî distribuirea de dividende, câtă vreme adunarea generală a hotărât distribuirea dividendelor având în vedere situațiile financiare nemodificate. Nici susținerea apelantei prin raportare la dispozițiile art. 58 din Legea nr. 31/1990 nu a putut fi reținută, deoarece nicio dispoziție legală nu instituie o derogare de la principiul retroactivității nulității în cazul desființării hotărârilor adunării generale a acționarilor.

în termen legal, împotriva deciziei civile nr. 225 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pârâta SC A.T. SA București a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și restabilirea situației anterioare punerii în executare a sentinței apelate. Reiterând criticile invocate în apel, după un scurt istoric al cauzei, în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta critică decizia atacată sub următoarele aspecte: A. Ajustarea situațiilor financiare avute în vedere în momentul distribuirii dividendelor face imposibilă suplimentarea sumei deja încasate de către F. cu titlu de dividende.

Principiul avut în vedere de către cele două instanțe anterior învestite cu soluționarea cauzei este acela al retroactivității efectelor nulității și, respectiv, al efectelor produse de către această retroactivitate asupra actelor subsecvente celui anulat. În acest context, susține, în esență, că raționamentul dezvoltat în susținerea celor două hotărâri judecătorești anterioare nu ține cont de ajustarea corespunzătoare a situațiilor financiare (implicit a profitului) precum și a deciziei de distribuire a profitului (în cuantumul oricum redus, rezultat după ajustarea situațiilor financiare).

Cele două momente relevante, arată recurenta, pentru această analiză sunt: - momentul distribuirii profitului cu titlu de dividende (2005 și 2008) când societatea avea în vedere situații financiare potrivit cărora capitalul social avea un anumit cuantum (cu 5 000 euro mai mare), iar creanțele înregistrate împotriva societății aveau, la rândul lor, o anumită structură (cu cel puțin 5 000 euro mai mică, fără a lua în considerare dobânda legală); - momentul ulterior pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile de anulare a hotărârii de majorare a capitalului social (adică în prezent) când societatea este pusă în situația de a efectua toate demersurile legale necesare ajustării situațiilor financiare în mod corespunzător și de a le aproba, în această nouă formă modificată, inclusiv de a analiza legalitatea și oportunitatea acordării profitului în aceste condiții (modificate, cu efect retroactiv).

Și dacă s-ar admite, pur ipotetic, faptul că nulitatea hotărârii A.G.E.A. A. din data de 7 decembrie 2004 (majorarea capitalului social) ar produce efecte asupra actelor subsecvente, consecința firească ar fi anularea acestora, iar nu modificarea lor în sensul suplimentării dividendelor. Modificarea unei hotărâri a acționarilor de distribuire de dividende nu se poate face decât fie printr-o nouă hotărâre a acționarilor, fie printr-o decizie judecătorească. în acest din urmă caz însă doar în sensul infirmării acelei hotărâri de distribuire a dividendelor, și nu prin recalcularea dividendelor de distribuit, apanaj exclusiv al organelor societății.

Mecanismul care ar trebui declanșat în vederea modificării valorii dividendelor deja acordate ar cuprinde: (a) invalidarea hotărârilor adunării generale deja existente, chestiune ce poate fi tranșată fie de acționari, fie de instanța investită cu o asemenea cerere (care nu face obiectul prezentului dosar sau al altei cereri), (b) refacerea situațiilor financiare pe baza cărora se analizează existența și cuantumul profitului net (suma pusă la dispoziție de către acționarul majoritar schimbându-și natura juridică), și (c) aprecierea, de către acționari a oportunității acordării unor dividende în aceste noi condiții.

Este imposibilă o intervenție discreționară a instanței asupra evidentelor financiare ale A., la simpla solicitare a unui acționar (reclamanta), în sensul suplimentării/modificării dividendelor efectiv distribuite, ignorându-se faptul că deciziile privind distribuirea au fost luate în considerarea unor situații financiare care, aparent, nu mai corespund statutului real al Societății de la acea dată. Indiferent de de calculele, ajustările și modificările intervenite la nivel societar, creanța invocată de către F. nu poate fi valorificată. B. Creanța F. având ca obiect dividendele corespunzătoare calității de acționar s-a stins în momentul distribuirii acestora. Profitul a fost integral distribuit, aflându-se în prezent în patrimoniul acționarilor.

Nu există profit suplimentar față de care o nouă creanță a F. să se fi născut. Se susține că natura juridică a sumei solicitate prin acțiune este necontestată și reținută de către instanța de apel - diferență de dividende. Dreptul de a încasa dividende derivat din calitatea de acționar este subsumat existentei profitului și deciziei societății de distribuire a acestuia; suplimentarea sumelor încasate cu titlu de dividende de către acționari nu se poate dispune în condițiile inexistenței unui profit suplimentar. Or, nu există un profit suplimentar, rezultat ca urmare a constatării nulității hotărârii A.G.E.A. A. din data de 7 decembrie 2004 (majorarea capitalului social), care s-ar impune a fi distribuit corespunzător cotelor de participare ale acționari lor; Recurenta apreciază că obligația legală a societății de distribuire a dividendelor corespunzător cotei deținute de fiecare dintre acționari s-a stins prin plată.

Culpa reținută în sarcina societății, motiv al constatării nulității hotărârii A.G.E.A. A. din data de 7 decembrie 2004 (majorarea capitalului social), ar putea, ipotetic, ridica problema unor alte forme de răspundere față de acționari și a acordării unor despăgubiri în măsura îndeplinirii condițiilor de atragere a unei astfel de răspunderi; în niciun caz, însă, această culpă nu este de natură a reactiva o obligație stinsă deja prin plată (obligația de plată a dividendelor). Raționamentul juridic dezvoltat de F. în susținerea acțiunii este următorul: retroactivitatea nulității absolute a hotărârii de majorare a capitalului social ar atrage repunerea părților în situația anterioară și, implicit, modificarea corespunzătoare a actelor juridice subsecvente (hotărârile prin care s-a decis distribuirea dividendelor); în consecință, F. se consideră îndreptățită la plata unei sume suplimentare (diferită față de cea inclusă în actele subsecvente) cu titlu de dividende.

Or, o astfel de concluzie, apreciază recurenta, este eronată întrucât: Suma înregistrată ca profit, distribuit sub formă de dividende, se află deja în patrimoniul acționarilor; dacă F. ar invoca incorecta repartizare a profitului, calitatea procesuală pasivă ar urma să aparțină acționari lor care au încasat deja aceste sume, iar nu societății care a repartizat integral suma înregistrată ca profit; astfel obligația societății s-a stins prin plata dividendelor; Împotriva Societății, F. ar avea posibilitatea de a promova, eventual, o acțiune distinctă, cu un temei juridic diferit, pornind de pretinsa faptă ilicită a acesteia.

Numai dacă s-ar dovedi îndeplinite condițiile atragerii răspunderii societății pe acest temei, societatea ar mai putea fi obligată la plata unor sume însă acestea nu ar reprezenta dividende ci, eventual, despăgubiri; Intervenirea fiecăruia dintre efectele nulității (retroactivitatea, repunerea în situația anterioară și anularea actelor subsecvente) trebuie analizată și dispusă de către instanță în funcție de împrejurările concrete ale speței. în cazul concret, indiferent de felul în care operează retroactivitatea efectelor nulității și/sau repunerea părților în situația anterioară, modificarea efectelor produse deja de către actele juridice subsecvente nu se poate dispune fără o analiză distinctă; or, o astfel de cerere nu a fost formulată până la acest moment.

C. Nulitatea hotărârii A.G.E.A. Alstom din data de 7 decembrie 2004 (majorarea capitalului social) nu determină modificarea/anularea implicită a actelor juridice subsecvente. Determinarea cuantumului dividendelor nu poate fi considerată o simplă operațiune matematică în contextul în care totalul sumelor astfel distribuite depășește în prezent totalul distribuit. Problema de drept care urmează a fi rezolvată de către instanță, consideră recurenta, este următoarea: nulitatea actului juridic atrage modificarea implicită a actelor subsecvente sau este necesar ca, în cazul fiecăruia dintre aceste acte subsecvente și în funcție de condițiile concrete ale emiterii sale, instanța să analizeze impactul produs de nulitatea actului anterior?

Apreciază corectă cea de-a doua interpretare ceea ce, în speța dedusă judecății, însemnă că: Efectele celor două hotărâri de distribuire a dividendelor se impune a fi menținute întocmai, inclusiv în ceea ce privește cuantumul dividendelor. Modificarea unei hotărâri a acționarilor de distribuire de dividende nu se poate face decât fie printr-o nouă hotărâre a acționarilor, fie printr-o decizie judecătorească. în acest din urmă caz însă doar în sensul infirmării acelei hotărâri de distribuire a dividendelor, și nu prin recalcularea dividendelor de distribuit, apanaj exclusiv al organelor societății. Nulitatea hotărârii A.G.E.A. de majorare de capital social nu atrage. în mod automat, nulitatea actelor subsecvente.

Pentru anularea hotărârilor A.G.E.A. legea insitituie o procedură specială. De asemenea, nici modificarea conținutului acestor acte nu reprezintă o consecință uzuală și/sau corectă într-o astfel de situație. Reclamanta nu justifică temeiul juridic al cererii sale. De altfel, art. 58 alin. (1) teza I din L.S.C.3 instituie regula specială a neretroactivității efectelor nulității în materia societăților comerciale. Rațiunea pentru care legiuitorul a instituit această regulă în materia specială a societăților comerciale, respectiv stabilitatea circuitului juridic și neprejudicierea drepturilor terților de bună-credință, precum și anihilarea automată a aplicării principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoiuto iure dantis, resolvitur ius accipientis), se regăsește și în speță.

În consecință, raportat la argumentele expuse apreciază că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii atunci când, prin decizia recurată, a luat în considerare numai unele dintre efectele produse de anularea unei hotărâri de majorare a capitalului social și, fără a analiza sfera și limitele efectelor produse de către o astfel de măsură, a decis obligarea societății pârâte la plata unor sume suplimentare cu titlu de dividende. În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata-reclamantă SC F. SA București a formulat întâmpinare prin care a invocat execepția inadmisibilității recursului, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, motivat de faptul că susținerile recurentei-pârâte vizează temeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii recurate, criticile neputând fi încadrate în temeiul de drept al art. 304 C. proc.

civ. în subsidiar, a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat. La termenul din 27 martie 2013, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. a unit excepția inadmisibilității cu fondul recursului, și a acordat cuvântul părților în susținerea, respectiv în combaterea cererii de recurs. Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs și susținerile din întâmpinare, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care succed: Înalta Curte constată că prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor pârâtei din data de 7 decembrie 2004 a fost majorat capitalul social al pârâtei, iar drept consecință a acestei operațiuni, a fost modificată structura capitalului social, în sensul că reclamantei i s-a redus cota de participare de la 4,3065 % la 1,433205%.

La data de 18 mai 2005, acționarii pârâtei, reuniți în cadrul unei adunări generale extraordinare au aprobat situațiile financiare pentru exercițiul anului 2004 și constatând existența unui profit distribuibil în valoare de 42.579.758.013,31 de lei au hotărât distribuirea de dividende, proporțional cu participarea fiecărui acționar la capitalul social, reclamanta devenind creditor pentru suma de 610,255,220 de lei, conform tabelului inserat în hotărâre. Prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor pârâtei din 20 mai 2008 au fost aprobate situațiile financiare pentru anul 2007 și distribuirea de dividende către acționarii societății, reprezentând 100% din profitul net aferent anului 2007, proporțional cu participarea la capitalul social.

Prin sentința comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI a comercială, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor pârâtei din data de 7 decembrie 2004 și s-a dispus radierea acestei mențiuni din registrul comerțului. Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2206 din 10 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Este de reținut că nulitatea are ca primă consecință înlăturarea efectelor actului juridic constatat nul, considerându-se că acesta nu fost încheiat (principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic), aceasta întrucât, nulitatea este o sancțiune care intervine pentru nerespectarea condițiilor imperative stipulate de lege pentru nașterea actului juric civil.

Prin urmare, la date de 18 mai 2005 și 20 mai 2008, când acționarii pârâtei au stabilit distribuirea de dividende, reclamanta avea o participație la capitalul social de 4,3065 %. Potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale distribuirea dividendelor se face proporțional cu participarea acționarilor la capitalul social, calculate asupra sumelor aprobate cu titlu de profit net. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, în cauză, reclamanta nu urmărește o "suplimentare" a dividendelor, nu se pune problema "unei sume diferite mai mari", întrucât obligația legală a societății de distribuire a dividendelor corespunzător cotei deținute de fiecare dintre acționari nu s-a stins prin plată, în condițiile în care nu s-a respectat cota de participație deținută de acționari.

Or, dividendele plătite contrar legii se restituie potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 (în speță, obligația acționarului majoritar - pârâta - de a restitui diferența primită în plus pe seama participației reclamantei, de la dividendele distribuite aferent participației de 1,433205% în loc de cea de 4,3065%, conform hotărârii irevocabile). Problema în speță este aceea a respectării criteriului legal de distribuire a dividendelor proporțional cu participarea acționarilor la capitalul social, astfel cum prevede art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Cum în mod legal a reținut și instanța de control judiciar, teoria expusă de recurenta-pârâtă referitoare la efectele nulității hotărârii A.G.E.A.

A. din 7 decembrie 2004 asupra actelor subsecvente nu poate fi acreditată, dat fiind că cele două hotărâri de distribuire a dividendelor nu au fost anulate prin sentința comercială nr. 1357 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului București, și nici ulterior, ele producându-și efectele cu privire la aspectele statuate în cuprinsul lor, respectiv aprobarea situațiilor financiare, distribuirea dividendelor proporțional cu cota de participație a acționarilor la capitalul social, calculate asupra sumelor aprobate cu titlu de profit net.

Împrejurarea că în cuprinsul uneia dintre cele două hotărâri de distribuire a dividendelor este menționat și cuantumul exact al sumelor datorate fiecărui acționar conform cotelor de participare nu prezintă relevanță juridică, deoarece cuantificarea reprezintă un simplu calcul matematic, în plus, calcul derivat din datele deținute anterior anulării irevocabile a hotărârii extraordinare a acționarilor pârâtei din data de 7 decembrie 2004 (dividende distribuite aferent participatiei de 1,433205% în loc de cea de 4,3065%). Este adevărat că dreptul la dividende ca și drept de creanță este afectat de o dublă condiție suspensivă: înregistrarea de către societate a unui profit și aprobarea de către adunarea generală a unei hotărâri prin care se distribuie dividende, dar este de necontestat că această dublă condiție a fost îndeplinită în cauză.

În condițiile în care restabilirea situației de fapt excede competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de temeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate. Nu în ultimul rând, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au înlăturat cu justețe susținerea apelantei prin raportare la dispozițiile art. 58 din Legea nr. 31/1990, având în vedere că nicio dispoziție legală nu instituie o derogare de la principiul retroactivității nulității în cazul desființării hotărârilor adunării generale a acționarilor. Așa fiind, în speță, nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat de recurentă, instanța de apel dând o corectă eficiență textelor legale și principiilor de drept incidente speței. Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.T. SA București împotriva Deciziei civile nr. 225 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală. Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului și în raport de solicitarea reprezentantei intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei - pârâte SC A.T. SA București la plata sumei de 8.164,30 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC F. SA București, conform înscrisurilor doveditoare aflate la filele 38-39 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.T. SA București împotriva Deciziei civile nr. 225 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă SC A.T. SA București la plata sumei de 8164,30 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC F. SA București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2013.