ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 608/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 608/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul S.C.L. a chemat-o în

judecată pe pârâta SC I.R.C. SRL București pentru ca prin hotărârea ce urma a

fi pronunțată instanța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 472.249 lei

compusă din: 27.000 lei, proporțional cu participația sa de 27% la capitalul

social al SC I.R.C. SRL București, 392.450 lei reprezentând 27% din suma de

1.453.520,93 lei evidențiată ca dividende spre plată către asociați pentru anii

2002 – 2004; 5.344 lei dobânzi calculate pe baza ratei dobânzii de referință a B.N.R.,

cu începere de la data de 14 decembrie 2005 până în luna mai 2008 inclusiv,

pentru suma de 27.000 lei; 47.454 lei dobânzi calculate pe baza ratei dobânzii

de referință a B.N.R., cu începere de la 17 noiembrie 2006 până în luna mai

2008 inclusiv pentru suma de 392.450 lei, cu cheltuieli de judecată.

A precizat în continuare că s-a

conformat dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. iar pe fondul

litigiului a arătat că până la data de 14 decembrie 2005 a avut calitatea de

asociat în SC I.R.C. SRL București, cu o cotă de participare de 27% din

capitalul social în valoare de 100.000 lei la data respectivă, că prin

hotărârea AGEA de la aceeași dată, irevocabilă prin decizia comercială nr. 571

din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a

aprobat retragerea sa din cadrul societății și că pârâta nu i-a achitat

drepturile bănești cuvenite pentru cota parte din capitalul social al

societății și nici pentru cota parte din dividendele evidențiate spre plată

asociaților în balanța de verificare pe luna septembrie 2005, în cuantumurile

exprimate în petitul acțiunii și conform art. 43 Cod comercial a solicitat și

dobânda de drept din ziua când obligația a devenit exigibilă pentru sumele

datorate.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune relativ

la capetele 2 și 4 din cerere, având ca obiect plata dividendele aferente

anilor 2002 – 2004 în sumă de 392.450 lei și dobânzile aferente în sumă de

47.454 lei, a respins capetele 2 și 4 din cererea formulată de reclamantul S.C.L.,

admis capetele 1 și 3 din aceeași cerere, obligând-o pe pârâtă la plata sumei

de 27.000 lei reprezentând cota de participație a reclamantului la capitalul

social al SC I.R.C. SRL București precum și suma de 8.199,17 lei reprezentând dobânda

aferentă sumei de 27.000 lei; a admis cererea reconvențională și l-a obligat pe

reclamant să predea pârâtei autoturismul Volkswagen Passat seria sașiu

WVWZZZ3BZ2E401032, cu nr. de înmatriculare, cu cheltuieli de judecată în sumă

de 9.000 lei către pârâtă.

Apelul declarat de către pârâta SC I.R.C.

SRL București împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 289 din 10

mai 2010. Prin aceeași decizie a fost admis apelul declarat de reclamant,

desființată în parte sentința atacată în sensul că a fost respinsă ca

neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune a

reclamantului, invocată de pârâtă cu privire la capete 2 și 4 din cererea de

chemare în judecată, cu menținerea celorlalte dispoziții, cauza fiind trimisă

spre rejudecarea menționatelor capete de cerere aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut cu privire la apelul declarat de SC I.R.C. SRL București

că potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (2) teza II din Legea nr. 31/1990

dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la

capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, că

în temeiul acestei dispoziții și art. 226 alin. (3) din aceeași lege

reclamantul avea dreptul la o acțiune de restituire a dividendelor, că

susținerea apelantei pârâte potrivit căreia reclamantului nu i s-ar fi cuvenit

sume de bani cu titlu de dividende deoarece era dator unor terți, creanțele

fiind plătite de societate și în consecință a operat compensația între aceste

sume, este nejustificată urmând a fi respinsă ca nefondată în lipsa unor dovezi

concrete și a unei cereri formulate de pârâta reclamantă privind compensarea convențională.

A mai reținut că bilanțul contabil

la sfârșitul anului 2005 încheiat la 23 martie 2006 nu-i poate fi opozabil

reclamantului deoarece la acea dată nu mai deținea părți sociale la acea

societate, nu avea dată certă (art. 1182 C. civ.) și nu îndeplinea condițiile

art. 1183-1184 C. civ., critica referitoare la greșita acordare către reclamant

a sumei de 27.00 lei cu titlu de dobânzi fiind nefondată deoarece participarea

reclamantului la capitalul social cuantificată la 27.000 lei a constituit baza

de calcul a dobânzii legale conform raportului de expertiză contabilă efectuat

în cauză iar dispozițiile art. 68 din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente

întrucât dobânzile solicitate nu se referă la aportul reclamantului la

capitalul social pentru perioada de timp în care aceasta avea calitatea de

asociat, ci la contravaloarea cotei părți din capitalul social care i se

cuvenea reclamantului ca urmare a retragerii sale din societate, de la data

pierderii calității de asociat.

În ceea ce privește apelul declarat

de reclamantul pârât instanța de apel a reținut că din interpretarea art. 67

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rezultă clar că termenul de 6 luni nu se referă

la perioada de timp înăuntrul căreia asociatul avea dreptul de a solicita plata

dividendelor ci, la situația în care neplata dividendelor cel mai târziu în 6

luni de la aprobarea situației financiare anuale, ar avea drept rezultat

obligarea societății la plata unor daune interese pentru perioada de întârziere

astfel că interpretarea acestui articol este eronată fiind făcută confuzie

între termenul de grație de 6 luni și termenul general de prescripție de 3 ani

înlăuntrul căruia reclamantul putea să-și exercite dreptul de a formula

acțiunea în restituirea dividendelor și a apreciat că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, motiv pentru care a admis

apelul, desființând în parte sentința apelată și respingând ca neîntemeiată

excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capetele 2 și

4 din cererea introductivă.

A mai reținut instanța că dreptul

material la acțiune al reclamantului cu privire la plata dividendelor pe anii

2002-2004 s-a născut în raport de art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 și

de data desființării pe cale judecătorească a Hotărârii AGEA din 13 decembrie

2005, respectiv 17 februarie 2006.

În contra acestei din urmă hotărâri

pârâta SC I.R.C. SRL București a formulat recurs solicitând admiterea

recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului

formulat de reclamantul S.C.L. și prin urmare, menținerea hotărârii primei

instanțe, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la

acțiune al reclamantului cu privire la capetele 2 și 4 din cererea introductivă

referitoare la plata dividentelor în cuantum de 392.450 lei și dobânzile

aferente precum și respingerea acestor capete de cerere.

De asemenea a solicitat admiterea

apelului formulat de pârâta SC I.R.C. SRL București, schimbarea sentinței

primei instanțe în sensul respingerii capetelor de cerere 1 și 3 din cererea

introductivă referitoare la plata sumei de 27% reprezentând cota de participare

al reclamantului la capitalul social al SC I.R.C. SRL București precum și

dobânda aferentă în cuantum de 8.199 lei, respingerea capătului de cerere

privind cheltuielile de judecată solicitate de intimatul reclamant și obligarea

intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

După prezentarea situației de fapt

și a modului de soluționare a cauzei de către instanțele de judecată pârâta a

arătat că hotărârea din apel a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii și a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

ceea ce privește capetele de cerere 2 și 4, instanța în mod greșit considerând

că nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune privind plata dividendelor

pentru exercițiile financiare pentru anii 2002, 2003 și 2004, susținând că art.

67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, care se referă la restituirea de către

asociați către societate a dividendelor plătite în mod greșit, nicidecum nu se

referă la plata dividendelor către asociați, nefiind incidente în cauză.

De asemenea a susținut că instanța

de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 7 alin. (3) din Decretul 167/1958,

instanța considerând că plata dividendelor era afectată de o condiție

suspensivă care consta în anularea pe cale judecătorească a Hotărârii AGA prin

care fuseseră anulate hotărârile de distribuire a dividendelor pentru anii 2003

și 2004, întrucât actul juridic Hotărârea AGA s-a născut în momentul adoptării

lui, nașterea nefiind afectată de îndeplinirea niciunui eveniment viitor, iar

anularea hotărârii AGA printr-o hotărâre judecătorească nu echivalează cu

reglementarea unei condiții suspensive, hotărârile adunărilor generale de

distribuire a dividendelor fiind acte pure și simple, neafectate de condiții.

A mai arătat că nulitatea Hotărârii

adunării generale de anulare a hotărârilor de distribuire a dividendelor nu

afectează în niciun fel termenul de prescripție echivalând cu inexistența

acesteia din urmă și nu poate fi încadrată în niciun motiv de suspendare sau

întrerupere a termenului de prescripție.

În ceea ce privește capetele de cerere

1 și 3 privind obligarea pârâtei la plata sumei de 27.000 lei reprezentând cota

de participare a reclamantului la capitalul social al SC I.R.C. SRL București

și dobânda aferentă, instanței de apel nu a analizat și răspuns în niciun fel

motivelor sale din apărare, astfel că hotărârea a fost nemotivată, urmând ca în

conformitate cu 304 pct. 7 C. proc. civ. să fie constatată nelegalitatea

acesteia și a învederat că în momentul retragerii asociatului reclamant

societatea avea datorii ce depășeau cu mult activul, fapt dovedit prin bilanțul

contabil pentru anul 2005 (depus la dosarul cauzei) și prin hotărârea Adunării

Generale din 14 decembrie 2005 și având în vedere că asociatul într-o societate

cu răspundere limitată participă la beneficiile acesteia dar și la pierderi în

limita capitalului social subscris, este nelegal să fie restituită unuia dintre

asociați cota de participare la capitalul social fără ca acesta să participe la

pierderi, invocând incidența dispozițiilor imperative ale art.18 și 20 din statul

societății, astfel că potrivit art. 226 alin. (3) din Legea 31/1990 asociatului

i se cuveneau drepturile pentru părțile sociale pe care le deține, nicidecum nu

se face vorbire de partea exactă a capitalului social care trebuie restituită

asociatului și mai mult dispozițiile art. 256 alin. (1) și dispozițiile art. 69

din Legea nr. 31/1990 interzic efectuarea de plăți către asociați înainte de

acoperirea datoriilor societății.

Se vor respinge motivele de recurs

invocate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în susținerea încălcării și

aplicării greșite a legii cu privire la analiza prescripției dreptului la

acțiune pentru plata dividendelor conform exercițiilor financiare pentru anii

2002, 2003 și 2004, instanța de apel în mod corect stabilind că dreptul material

la acțiune s-a născut în raport de dispozițiile art. 7 alin. (3) din Decretul

nr. 167/1958 și de data desființării pe cale judecătorească a hotărârii AGEA

din 13 decembrie 2005, respectiv la 17 februarie 2006, așa cum cer dispozițiile

art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 conform căruia dreptul la acțiunea de

restituire a dividendelor se prescrie în termen de trei ani de la data

distribuirii lor, astfel că hotărârea este legală în ceea ce privește

soluționarea capetelor de cerere 2 și 4.

În schimb este fondat recursul

privitor la motivele referitoare la modul de soluționare al capetelor de cerere

1 și 3, potrivit cărora recurenta a invocat nemotivarea deciziei atacate în

temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu a analizat

și nu a răspuns în niciun fel motivului potrivit căruia societatea nu poate fi

obligată la restituirea sumei de 27.000 lei reprezentând cota de participație a

reclamantului la capitalul social al SC I.R.C. SRL București și dobânda

aferentă.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

prevede că hotărârea poate fi modificată când nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii, recurenta referindu-se la prima ipoteză prevăzută de acest articol și

anume când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul

că acestea lipsesc cu desăvârșire, nerăspunzând tuturor cererilor și criticilor

aduse hotărârii de primă instanță.

În acest sens, Curtea constată că în

instanța de fond pârâta, recurentă în această fază procesuală, a susținut că

apreciază că restituirea participațiilor la capitalul social al societății nu

poate fi admisă întrucât societatea pârâtă, în momentul retragerii

reclamantului din societate, avea datorii ce depășeau considerabil activul și

posibilitatea restituirii participației la capitalul social trebuia raportată

la starea societății din momentul retragerii adică la 14 decembrie 2005, când

potrivit bilanțului contabil societatea avea datorii totale în cuantum de

6.372.006 lei și active circulante evaluate la 5.701.687 lei iar potrivit art. 18

și art. 20 din Statutul societății, asociații răspund în limita părților

sociale, obligațiile societății fiind garantate cu patrimoniul social, ceea ce

înseamnă că nu se putea acorda nicio sumă de bani asociatului retras deoarece

s-ar fi mărit insolvabilitatea societății.

Instanța de fond nu a analizat și nu

a răspuns acestei apărări a pârâtei la fel cum și instanța de apel nu a răspuns

criticii inserate în motivele de apel cu privire la nemotivarea înlăturării

apărărilor pârâtei în legătură cu soluționarea capătului de cerere referitor la

restituirea participației la capitalul social al societății în momentul în care

la data retragerii reclamantului din societate, pârâta avea datorii ce depășeau

considerabil activul.

În acest context se constată că

hotărârea atacată nu a răspuns motivului de apel menționat mai sus și întrucât

nici instanța de fond nu a analizat această apărare, urmează ca în conformitate

cu art. 312 C. proc. civ. raportat la art.3 04 pct. 7 C. proc. civ., să admită

în parte recursul, modificând decizia atacată în sensul desființării sentinței

instanței de fond și în ceea ce privește soluționarea capetelor 1 și 3 din

cererea introductivă, pe care le va trimite acesteia spre soluționare, urmând a

fi examinate toate apărările formulate de pârâtă și a dispune probatoriile ce

se impun, cu menținerea în rest a dispozițiilor deciziei atacate.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC I.R.C. SRL București.

Modifică în parte decizia nr. 289

din 10 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în sensul

că:

Admite apelul declarat de SC I.R.C.

SRL București, desființează în parte sentința nr. 11507 din 20 octombrie 2009 a

Tribunalului București, secția a VI a comercială, și trimite aceleiași instanțe

spre rejudecare și a capetelor 1 și 3 din cererea principală.

Menține restul dispozițiilor

deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10 februarie

2011.