ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 608/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.C.L. a chemat-o în judecată pe pârâta SC I.R.C. SRL București pentru ca prin hotărârea ce urma a fi pronunțată instanța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 472.249 lei compusă din: 27.000 lei, proporțional cu participația sa de 27% la capitalul social al SC I.R.C. SRL București, 392.450 lei reprezentând 27% din suma de 1.453.520,93 lei evidențiată ca dividende spre plată către asociați pentru anii 2002 – 2004; 5.344 lei dobânzi calculate pe baza ratei dobânzii de referință a B.N.R., cu începere de la data de 14 decembrie 2005 până în luna mai 2008 inclusiv, pentru suma de 27.000 lei; 47.454 lei dobânzi calculate pe baza ratei dobânzii de referință a B.N.R., cu începere de la 17 noiembrie 2006 până în luna mai 2008 inclusiv pentru suma de 392.450 lei, cu cheltuieli de judecată.

A precizat în continuare că s-a conformat dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. iar pe fondul litigiului a arătat că până la data de 14 decembrie 2005 a avut calitatea de asociat în SC I.R.C. SRL București, cu o cotă de participare de 27% din capitalul social în valoare de 100.000 lei la data respectivă, că prin hotărârea AGEA de la aceeași dată, irevocabilă prin decizia comercială nr. 571 din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a aprobat retragerea sa din cadrul societății și că pârâta nu i-a achitat drepturile bănești cuvenite pentru cota parte din capitalul social al societății și nici pentru cota parte din dividendele evidențiate spre plată asociaților în balanța de verificare pe luna septembrie 2005, în cuantumurile exprimate în petitul acțiunii și conform art. 43 Cod comercial a solicitat și dobânda de drept din ziua când obligația a devenit exigibilă pentru sumele datorate.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune relativ la capetele 2 și 4 din cerere, având ca obiect plata dividendele aferente anilor 2002 – 2004 în sumă de 392.450 lei și dobânzile aferente în sumă de 47.454 lei, a respins capetele 2 și 4 din cererea formulată de reclamantul S.C.L., admis capetele 1 și 3 din aceeași cerere, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 27.000 lei reprezentând cota de participație a reclamantului la capitalul social al SC I.R.C. SRL București precum și suma de 8.199,17 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 27.000 lei; a admis cererea reconvențională și l-a obligat pe reclamant să predea pârâtei autoturismul Volkswagen Passat seria sașiu WVWZZZ3BZ2E401032, cu nr. de înmatriculare, cu cheltuieli de judecată în sumă de 9.000 lei către pârâtă.

Apelul declarat de către pârâta SC I.R.C. SRL București împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 289 din 10 mai 2010. Prin aceeași decizie a fost admis apelul declarat de reclamant, desființată în parte sentința atacată în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamantului, invocată de pârâtă cu privire la capete 2 și 4 din cererea de chemare în judecată, cu menținerea celorlalte dispoziții, cauza fiind trimisă spre rejudecarea menționatelor capete de cerere aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut cu privire la apelul declarat de SC I.R.C.

SRL București că potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (2) teza II din Legea nr. 31/1990 dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, că în temeiul acestei dispoziții și art. 226 alin. (3) din aceeași lege reclamantul avea dreptul la o acțiune de restituire a dividendelor, că susținerea apelantei pârâte potrivit căreia reclamantului nu i s-ar fi cuvenit sume de bani cu titlu de dividende deoarece era dator unor terți, creanțele fiind plătite de societate și în consecință a operat compensația între aceste sume, este nejustificată urmând a fi respinsă ca nefondată în lipsa unor dovezi concrete și a unei cereri formulate de pârâta reclamantă privind compensarea convențională.

A mai reținut că bilanțul contabil la sfârșitul anului 2005 încheiat la 23 martie 2006 nu-i poate fi opozabil reclamantului deoarece la acea dată nu mai deținea părți sociale la acea societate, nu avea dată certă (art. 1182 C. civ.) și nu îndeplinea condițiile art. 1183-1184 C. civ., critica referitoare la greșita acordare către reclamant a sumei de 27.00 lei cu titlu de dobânzi fiind nefondată deoarece participarea reclamantului la capitalul social cuantificată la 27.000 lei a constituit baza de calcul a dobânzii legale conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză iar dispozițiile art. 68 din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente întrucât dobânzile solicitate nu se referă la aportul reclamantului la capitalul social pentru perioada de timp în care aceasta avea calitatea de asociat, ci la contravaloarea cotei părți din capitalul social care i se cuvenea reclamantului ca urmare a retragerii sale din societate, de la data pierderii calității de asociat.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamantul pârât instanța de apel a reținut că din interpretarea art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rezultă clar că termenul de 6 luni nu se referă la perioada de timp înăuntrul căreia asociatul avea dreptul de a solicita plata dividendelor ci, la situația în care neplata dividendelor cel mai târziu în 6 luni de la aprobarea situației financiare anuale, ar avea drept rezultat obligarea societății la plata unor daune interese pentru perioada de întârziere astfel că interpretarea acestui articol este eronată fiind făcută confuzie între termenul de grație de 6 luni și termenul general de prescripție de 3 ani înlăuntrul căruia reclamantul putea să-și exercite dreptul de a formula acțiunea în restituirea dividendelor și a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, motiv pentru care a admis apelul, desființând în parte sentința apelată și respingând ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capetele 2 și 4 din cererea introductivă.

A mai reținut instanța că dreptul material la acțiune al reclamantului cu privire la plata dividendelor pe anii 2002-2004 s-a născut în raport de art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 și de data desființării pe cale judecătorească a Hotărârii AGEA din 13 decembrie 2005, respectiv 17 februarie 2006. În contra acestei din urmă hotărâri pârâta SC I.R.C. SRL București a formulat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamantul S.C.L. și prin urmare, menținerea hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului cu privire la capetele 2 și 4 din cererea introductivă referitoare la plata dividentelor în cuantum de 392.450 lei și dobânzile aferente precum și respingerea acestor capete de cerere.

De asemenea a solicitat admiterea apelului formulat de pârâta SC I.R.C. SRL București, schimbarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii capetelor de cerere 1 și 3 din cererea introductivă referitoare la plata sumei de 27% reprezentând cota de participare al reclamantului la capitalul social al SC I.R.C. SRL București precum și dobânda aferentă în cuantum de 8.199 lei, respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată solicitate de intimatul reclamant și obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată în recurs. După prezentarea situației de fapt și a modului de soluționare a cauzei de către instanțele de judecată pârâta a arătat că hotărârea din apel a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în ceea ce privește capetele de cerere 2 și 4, instanța în mod greșit considerând că nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune privind plata dividendelor pentru exercițiile financiare pentru anii 2002, 2003 și 2004, susținând că art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, care se referă la restituirea de către asociați către societate a dividendelor plătite în mod greșit, nicidecum nu se referă la plata dividendelor către asociați, nefiind incidente în cauză.

De asemenea a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 7 alin. (3) din Decretul 167/1958, instanța considerând că plata dividendelor era afectată de o condiție suspensivă care consta în anularea pe cale judecătorească a Hotărârii AGA prin care fuseseră anulate hotărârile de distribuire a dividendelor pentru anii 2003 și 2004, întrucât actul juridic Hotărârea AGA s-a născut în momentul adoptării lui, nașterea nefiind afectată de îndeplinirea niciunui eveniment viitor, iar anularea hotărârii AGA printr-o hotărâre judecătorească nu echivalează cu reglementarea unei condiții suspensive, hotărârile adunărilor generale de distribuire a dividendelor fiind acte pure și simple, neafectate de condiții.

A mai arătat că nulitatea Hotărârii adunării generale de anulare a hotărârilor de distribuire a dividendelor nu afectează în niciun fel termenul de prescripție echivalând cu inexistența acesteia din urmă și nu poate fi încadrată în niciun motiv de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție. În ceea ce privește capetele de cerere 1 și 3 privind obligarea pârâtei la plata sumei de 27.000 lei reprezentând cota de participare a reclamantului la capitalul social al SC I.R.C. SRL București și dobânda aferentă, instanței de apel nu a analizat și răspuns în niciun fel motivelor sale din apărare, astfel că hotărârea a fost nemotivată, urmând ca în conformitate cu 304 pct. 7 C. proc. civ.

să fie constatată nelegalitatea acesteia și a învederat că în momentul retragerii asociatului reclamant societatea avea datorii ce depășeau cu mult activul, fapt dovedit prin bilanțul contabil pentru anul 2005 (depus la dosarul cauzei) și prin hotărârea Adunării Generale din 14 decembrie 2005 și având în vedere că asociatul într-o societate cu răspundere limitată participă la beneficiile acesteia dar și la pierderi în limita capitalului social subscris, este nelegal să fie restituită unuia dintre asociați cota de participare la capitalul social fără ca acesta să participe la pierderi, invocând incidența dispozițiilor imperative ale art.18 și 20 din statul societății, astfel că potrivit art. 226 alin. (3) din Legea 31/1990 asociatului i se cuveneau drepturile pentru părțile sociale pe care le deține, nicidecum nu se face vorbire de partea exactă a capitalului social care trebuie restituită asociatului și mai mult dispozițiile art. 256 alin. (1) și dispozițiile art. 69 din Legea nr. 31/1990 interzic efectuarea de plăți către asociați înainte de acoperirea datoriilor societății.

Se vor respinge motivele de recurs invocate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în susținerea încălcării și aplicării greșite a legii cu privire la analiza prescripției dreptului la acțiune pentru plata dividendelor conform exercițiilor financiare pentru anii 2002, 2003 și 2004, instanța de apel în mod corect stabilind că dreptul material la acțiune s-a născut în raport de dispozițiile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 și de data desființării pe cale judecătorească a hotărârii AGEA din 13 decembrie 2005, respectiv la 17 februarie 2006, așa cum cer dispozițiile art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 conform căruia dreptul la acțiunea de restituire a dividendelor se prescrie în termen de trei ani de la data distribuirii lor, astfel că hotărârea este legală în ceea ce privește soluționarea capetelor de cerere 2 și 4. În schimb este fondat recursul privitor la motivele referitoare la modul de soluționare al capetelor de cerere 1 și 3, potrivit cărora recurenta a invocat nemotivarea deciziei atacate în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în sensul că instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns în niciun fel motivului potrivit căruia societatea nu poate fi obligată la restituirea sumei de 27.000 lei reprezentând cota de participație a reclamantului la capitalul social al SC I.R.C. SRL București și dobânda aferentă. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevede că hotărârea poate fi modificată când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, recurenta referindu-se la prima ipoteză prevăzută de acest articol și anume când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că acestea lipsesc cu desăvârșire, nerăspunzând tuturor cererilor și criticilor aduse hotărârii de primă instanță.

În acest sens, Curtea constată că în instanța de fond pârâta, recurentă în această fază procesuală, a susținut că apreciază că restituirea participațiilor la capitalul social al societății nu poate fi admisă întrucât societatea pârâtă, în momentul retragerii reclamantului din societate, avea datorii ce depășeau considerabil activul și posibilitatea restituirii participației la capitalul social trebuia raportată la starea societății din momentul retragerii adică la 14 decembrie 2005, când potrivit bilanțului contabil societatea avea datorii totale în cuantum de 6.372.006 lei și active circulante evaluate la 5.701.687 lei iar potrivit art. 18 și art. 20 din Statutul societății, asociații răspund în limita părților sociale, obligațiile societății fiind garantate cu patrimoniul social, ceea ce înseamnă că nu se putea acorda nicio sumă de bani asociatului retras deoarece s-ar fi mărit insolvabilitatea societății.

Instanța de fond nu a analizat și nu a răspuns acestei apărări a pârâtei la fel cum și instanța de apel nu a răspuns criticii inserate în motivele de apel cu privire la nemotivarea înlăturării apărărilor pârâtei în legătură cu soluționarea capătului de cerere referitor la restituirea participației la capitalul social al societății în momentul în care la data retragerii reclamantului din societate, pârâta avea datorii ce depășeau considerabil activul. În acest context se constată că hotărârea atacată nu a răspuns motivului de apel menționat mai sus și întrucât nici instanța de fond nu a analizat această apărare, urmează ca în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. raportat la art.3 04 pct. 7 C. proc.

civ., să admită în parte recursul, modificând decizia atacată în sensul desființării sentinței instanței de fond și în ceea ce privește soluționarea capetelor 1 și 3 din cererea introductivă, pe care le va trimite acesteia spre soluționare, urmând a fi examinate toate apărările formulate de pârâtă și a dispune probatoriile ce se impun, cu menținerea în rest a dispozițiilor deciziei atacate. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC I.R.C. SRL București. Modifică în parte decizia nr. 289 din 10 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în sensul că: Admite apelul declarat de SC I.R.C. SRL București, desființează în parte sentința nr. 11507 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a VI a comercială, și trimite aceleiași instanțe spre rejudecare și a capetelor 1 și 3 din cererea principală. Menține restul dispozițiilor deciziei atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10 februarie 2011.