ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3327/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2108, pronunțată la data de 22 martie 2007, Tribunalul Comercial Cluj a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții G.M.R., G.L. și B.P., în contradictoriu cu pârâta SC T.I.M.C. SA, pe care a obligat-o: să recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra numărului de acțiuni nominative deținute în mod real din capitalul social al pârâtei, corespunzătoare procentului de 1,20 % pentru reclamantul G.M.R., 4,48 % pentru reclamanta G.L. și 3,49 % pentru reclamantul B.P.; să înscrie în R.A.

dreptul de proprietate al reclamanților, asupra acțiunilor deținute real, conform procentelor menționate; să elibereze reclamanților certificat de acționar, potrivit art. 94 din Legea nr. 31/1990; să achite reclamanților dividendele cuvenite pentru numărul real de acțiuni deținute de fiecare dintre ei, începând cu data de 29 martie 2001, pentru fiecare an în care au fost repartizate dividende de către pârâtă, cu dobânda legală în materie comercială, începând cu data la care obligația de plată a dividendelor era scadentă și până la achitarea lor integrală – respingând, ca prescrise, pretențiile reclamanților referitoare la plata dividendelor anterior datei de 29 martie 2001; să plătească reclamanților suma de 6.370 ron, reprezentând cheltuieli de judecată și a respins, ca inadmisibilă, cererea reconvențională formulată în cauză.

Spre a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în principal, cu referire la cererea principală, că probele administrate atestă calitatea reclamanților de a fi acționari ai societății pârâte, calitate ce le conferă drepturile prevăzute de art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și stabilește în sarcina pârâtei obligațiile prevăzute de art. 92, art. 93 și art. 97 din aceeași lege, având în vedere, în stabilirea procentuală a numărului de acțiuni nominative pe care aceștia le dețin, ponderea avută inițial la constituirea capitalului social al SC T.I.M.C. SA și cea dobândită, după fuziunea prin absorbție, a acestei societăți cu SC A.A. SA, în cadrul căreia reclamanții, fiind salariați, erau deopotrivă și acționari, astfel că aceștia dețin atât activele avute inițial la SC T.I.M.C.

SA, cât și acțiunile pe care le-au avut la societatea absorbită de aceasta, iar, cu referire la cererea reconvențională, a apreciat că aceasta este inadmisibilă, față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., dat fiind că are ca obiect constatarea unor stări de fapt. Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 73, pronunțată la data de 31 martie 2008, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat pârâta: să recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra numărului de acțiuni nominative deținute în mod real, respectiv, pentru reclamantul G.M.R. asupra unui număr de 92 acțiuni, pentru reclamanta G.L.

asupra unui număr de 242 acțiuni iar pentru reclamantul B.P.,asupra unui număr de 201 acțiuni; să înscrie în R.A. dreptul de proprietate al reclamanților asupra acțiunilor deținute în mod real și să achite acestora, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dividendele cuvenite pentru numărul de acțiuni determinate, începând cu data de 29 martie 2001, pentru fiecare an în care au fost repartizate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate și obligând intimații să plătească apelantei suma de 15.450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, în rezumat - analizând motivele invocate și probele administrate în raport cu sentința atacată - că prima instanță a apreciat, eronat, că la stabilirea numărului de acțiuni nominative deținute de reclamanți trebuie avută în vedere ponderea deținută inițial de aceștia în capitalul social al SC T.I.M.C.

SA, corespunzător capitalului social subscris, întrucât înscrisurile administrate în probațiune au relevat că, în fapt, nu s-a procedat la vărsarea capitalului social subscris integral, fapt reținut în toate rapoartele de expertiză contabilă întocmite, iar concluzia expertului H.M.

a fost în sensul că reclamanților nu li s-a păstrat procentul de participare la capitalul social subscris, fiindu-le recunoscute doar acțiunile aferente sumelor vărsate – și a considerat, greșit, că, atât timp cât în actele constitutive, ulterior majorării succesive a capitalului social, apare mențiunea că fiecare dintre acționari își păstrează, ca și procent, cota din capitalul social deținută inițial la constituirea persoanei juridice, reclamanților le revine o cotă aferentă acțiunilor deținute inițial, deoarece aceste prevederi nu vizează decât majorarea care a avut loc la momentul de referință și nu se poate susține că, în ipoteza în care s-a procedat succesiv la majorarea capitalului social, indiferent de modalitatea aleasă, acționarii trebuie să își păstreze procentul inițial din capitalul social, chiar dacă nu au contribuit în niciun fel la majorare – probele administrate evidențiind numărul de acțiuni subscrise și vărsate de reclamanți la SC T.I.M.C.

SA cât și numărul de acțiuni deținute de aceștia la SC A.A. SA la momentul fuziunii acestei societăți cu SC T.I.M.C. SA. Cu referire la dividende, instanța de apel a arătat că reclamanții nu pot pretinde decât dividendele corespunzătoare acelor acțiuni pentru care au vărsat capitalul social sau pentru care, în baza Legii nr. 77/1994, se apreciază ca fiind vărsat capitalul social și a considerat că prin acordarea dobânzilor aferente sumelor datorate cu titlu de dividende în lipsa unei cereri a reclamanților în acest sens, prima instanță a încălcat principiul disponibilității. Împotriva menționatei decizii au formulat recurs intimații – reclamanți, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. și solicitând modificarea, în tot, a acestei hotărâri în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului. Recurenții nu au structurat motivele invocate și, în esență, au arătat, în dezvoltarea celui prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că în motivarea deciziei atacate nu se indică concret probele pe care se sprijină această hotărâre, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel a încălcat prevederile art. 44 din Constituția României, a ignorat prevederile art. 98 din Legea nr. 31/1990 și, „urmare a unei cercetări superficiale și insuficiente a probațiunii administrate în prezenta cauză” a interpretat greșit art. 67 din precitata lege, nepreocupându-se ca răspunsurile experților să fie pe deplin edificatoare, prin respingerea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 211 C. proc.

civ., ce i-a fost adresată. Recurenții au criticat modul în care instanța de apel a analizat probele administrate, în special concluziile experților – critică ce nu mai poate fi valorificată prin această cale de atac după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 și a reiterat aspecte vizând fondul cauzei, fără a preciza relevanța acestora față de decizia atacată din perspectiva cerințelor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Recursul este nefondat. Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Este de observat că aspectele invocate de recurentă în susținerea acestui motiv sunt neîntemeiate, întrucât în considerentele deciziei atacate se regăsesc, frecvent, referiri concrete la înscrisurile și expertizele administrate în probațiune, această hotărâre cuprinzând, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivele de fapt și de drept pe care se sprijină. Recurenții își argumentează critica încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 44 din Constituția României și ignorării art. 98 din Legea nr. 31/1990, pe hotărârea A.G.A. SC T.I.M.C.

SA din data de 30 decembrie 1993 – ulterior anulată de societate, cum chiar aceștia recunosc – hotărâre ce nu face obiectul prezentei judecăți și nu a constituit fundamentul juridic al deciziei atacate, așa încât evocata critică nu poate fi primită, iar susținerea că această instanță „a omis să ia în considerare faptul că vărsarea acțiunilor nu înseamnă, exclusiv, depunerea în numerar a contravalorii acestora, ci și acoperirea lor din cuantumul dividendelor cuvenite cu acțiunile inițial vărsate, ce nu au fost încasate” vizează interpretarea probelor administrate în stabilirea acțiunilor cuvenite reclamanților și nu justifică critica greșitei interpretări a art. 67 din precitata lege privind societățile comerciale, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Chiar dacă nu a fost formulată în mod explicit, critica privind lipsa rolului activ al instanței de apel, motivată pe refuzul acesteia de a încuviința cererea intimaților – reclamanți întemeiată pe dispozițiile art. 211 C. proc. civ., nu poate fi primită, întrucât măsura a fost judicios adoptată, astfel cum rezultă motivarea cuprinsă în Încheierea pronunțată la data de 3 martie 2008, iar din modul în care această instanță a înțeles să încuviințeze și să administreze probele încuviințate în apel, inclusiv expertizele care au fost completate cu suplimente, rezultă că a respectat cerințele art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Așa fiind, constatând că motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. nu-și găsesc incidența în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul pe care intimații – reclamanți l-au formulat împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții G.M.R., G.L. și B.P.,împotriva deciziei nr. 73/2008 din 31 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.