ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3327/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3327/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2108,
pronunțată la data de 22 martie 2007, Tribunalul Comercial Cluj a
admis, în parte, cererea formulată de reclamanții G.M.R., G.L.
și B.P., în contradictoriu cu pârâta SC T.I.M.C. SA, pe care a obligat-o:
să recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra
numărului de acțiuni nominative deținute în mod real din
capitalul social al pârâtei, corespunzătoare procentului de 1,20 % pentru
reclamantul G.M.R., 4,48 % pentru reclamanta G.L. și 3,49 % pentru
reclamantul B.P.; să înscrie în R.A. dreptul de proprietate al
reclamanților, asupra acțiunilor deținute real, conform
procentelor menționate; să elibereze reclamanților certificat de
acționar, potrivit art. 94 din Legea nr. 31/1990; să achite
reclamanților dividendele cuvenite pentru numărul real de
acțiuni deținute de fiecare dintre ei, începând cu data de 29 martie
2001, pentru fiecare an în care au fost repartizate dividende de către
pârâtă, cu dobânda legală în materie comercială, începând cu
data la care obligația de plată a dividendelor era scadentă
și până la achitarea lor integrală – respingând, ca prescrise,
pretențiile reclamanților referitoare la plata dividendelor anterior
datei de 29 martie 2001; să plătească reclamanților suma de
6.370 ron, reprezentând cheltuieli de judecată și a respins, ca
inadmisibilă, cererea reconvențională formulată în
cauză.
Spre a hotărî astfel
instanța de fond a reținut, în principal, cu referire la cererea
principală, că probele administrate atestă calitatea
reclamanților de a fi acționari ai societății pârâte,
calitate ce le conferă drepturile prevăzute de art. 67 alin. (2) din
Legea nr. 31/1990 și stabilește în sarcina pârâtei obligațiile
prevăzute de art. 92, art. 93 și art. 97 din aceeași lege, având
în vedere, în stabilirea procentuală a numărului de acțiuni
nominative pe care aceștia le dețin, ponderea avută inițial
la constituirea capitalului social al SC T.I.M.C. SA și cea
dobândită, după fuziunea prin absorbție, a acestei
societăți cu SC A.A. SA, în cadrul căreia reclamanții,
fiind salariați, erau deopotrivă și acționari, astfel
că aceștia dețin atât activele avute inițial la SC T.I.M.C.
SA, cât și acțiunile pe care le-au avut la societatea absorbită
de aceasta, iar, cu referire la cererea reconvențională, a apreciat
că aceasta este inadmisibilă, față de dispozițiile art.
111 C. proc. civ., dat fiind că are ca obiect constatarea unor stări
de fapt.
Secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de
Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 73, pronunțată la data de 31
martie 2008, a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței
tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat
pârâta: să recunoască reclamanților dreptul de proprietate
asupra numărului de acțiuni nominative deținute în mod real,
respectiv, pentru reclamantul G.M.R. asupra unui număr de 92 acțiuni,
pentru reclamanta G.L. asupra unui număr de 242 acțiuni iar pentru
reclamantul B.P.,asupra unui număr de 201 acțiuni; să înscrie în
R.A. dreptul de proprietate al reclamanților asupra acțiunilor
deținute în mod real și să achite acestora, în termen de 30 de
zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dividendele
cuvenite pentru numărul de acțiuni determinate, începând cu data de
29 martie 2001, pentru fiecare an în care au fost repartizate, menținând
celelalte dispoziții ale sentinței atacate și obligând
intimații să plătească apelantei suma de 15.450 lei, cu
titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această decizie instanța de apel a reținut, în rezumat -
analizând motivele invocate și probele administrate în raport cu
sentința atacată - că prima instanță a apreciat,
eronat, că la stabilirea numărului de acțiuni nominative
deținute de reclamanți trebuie avută în vedere ponderea deținută
inițial de aceștia în capitalul social al SC T.I.M.C. SA,
corespunzător capitalului social subscris, întrucât înscrisurile
administrate în probațiune au relevat că, în fapt, nu s-a procedat la
vărsarea capitalului social subscris integral, fapt reținut în toate
rapoartele de expertiză contabilă întocmite, iar concluzia expertului
H.M. a fost în sensul că reclamanților nu li s-a păstrat
procentul de participare la capitalul social subscris, fiindu-le recunoscute
doar acțiunile aferente sumelor vărsate – și a considerat,
greșit, că, atât timp cât în actele constitutive, ulterior
majorării succesive a capitalului social, apare mențiunea că
fiecare dintre acționari își păstrează, ca și procent,
cota din capitalul social deținută inițial la constituirea persoanei
juridice, reclamanților le revine o cotă aferentă acțiunilor
deținute inițial, deoarece aceste prevederi nu vizează decât
majorarea care a avut loc la momentul de referință și nu se
poate susține că, în ipoteza în care s-a procedat succesiv la
majorarea capitalului social, indiferent de modalitatea aleasă,
acționarii trebuie să își păstreze procentul inițial
din capitalul social, chiar dacă nu au contribuit în niciun fel la
majorare – probele administrate evidențiind numărul de acțiuni
subscrise și vărsate de reclamanți la SC T.I.M.C. SA cât și
numărul de acțiuni deținute de aceștia la SC A.A. SA la
momentul fuziunii acestei societăți cu SC T.I.M.C. SA. Cu referire la
dividende, instanța de apel a arătat că reclamanții nu pot
pretinde decât dividendele corespunzătoare acelor acțiuni pentru care
au vărsat capitalul social sau pentru care, în baza Legii nr. 77/1994, se
apreciază ca fiind vărsat capitalul social și a considerat
că prin acordarea dobânzilor aferente sumelor datorate cu titlu de
dividende în lipsa unei cereri a reclamanților în acest sens, prima
instanță a încălcat principiul disponibilității.
Împotriva menționatei
decizii au formulat recurs intimații – reclamanți, invocând motivele
prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând
modificarea, în tot, a acestei hotărâri în sensul respingerii apelului
formulat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului.
Recurenții nu au
structurat motivele invocate și, în esență, au arătat, în
dezvoltarea celui prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că în
motivarea deciziei atacate nu se indică concret probele pe care se
sprijină această hotărâre, iar, în dezvoltarea motivului
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel a
încălcat prevederile art. 44 din Constituția României, a ignorat
prevederile art. 98 din Legea nr. 31/1990 și, „urmare a unei
cercetări superficiale și insuficiente a probațiunii
administrate în prezenta cauză” a interpretat greșit art. 67 din
precitata lege, nepreocupându-se ca răspunsurile experților să
fie pe deplin edificatoare, prin respingerea cererii, întemeiată pe
dispozițiile art. 211 C. proc. civ., ce i-a fost adresată.
Recurenții au criticat
modul în care instanța de apel a analizat probele administrate, în special
concluziile experților – critică ce nu mai poate fi valorificată
prin această cale de atac după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc.
civ. prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 și a reiterat aspecte
vizând fondul cauzei, fără a preciza relevanța acestora
față de decizia atacată din perspectiva cerințelor art. 299
alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Recursul este nefondat.
Astfel, art. 304 pct. 7 C.
proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești
atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină, dar și
atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de
natura cauzei.
Este de observat că
aspectele invocate de recurentă în susținerea acestui motiv sunt
neîntemeiate, întrucât în considerentele deciziei atacate se regăsesc,
frecvent, referiri concrete la înscrisurile și expertizele administrate în
probațiune, această hotărâre cuprinzând, conform cerințelor
art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivele de fapt și de drept pe
care se sprijină.
Recurenții își
argumentează critica încălcării de către instanța de
apel a dispozițiilor art. 44 din Constituția României și
ignorării art. 98 din Legea nr. 31/1990, pe hotărârea A.G.A. SC T.I.M.C.
SA din data de 30 decembrie 1993 – ulterior anulată de societate, cum
chiar aceștia recunosc – hotărâre ce nu face obiectul prezentei
judecăți și nu a constituit fundamentul juridic al deciziei
atacate, așa încât evocata critică nu poate fi primită, iar
susținerea că această instanță „a omis să ia în
considerare faptul că vărsarea acțiunilor nu înseamnă,
exclusiv, depunerea în numerar a contravalorii acestora, ci și acoperirea
lor din cuantumul dividendelor cuvenite cu acțiunile inițial
vărsate, ce nu au fost încasate” vizează interpretarea probelor
administrate în stabilirea acțiunilor cuvenite reclamanților și
nu justifică critica greșitei interpretări a art. 67 din
precitata lege privind societățile comerciale, în sensul
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Chiar dacă nu a fost
formulată în mod explicit, critica privind lipsa rolului activ al
instanței de apel, motivată pe refuzul acesteia de a încuviința
cererea intimaților – reclamanți întemeiată pe dispozițiile
art. 211 C. proc. civ., nu poate fi primită, întrucât măsura a fost
judicios adoptată, astfel cum rezultă motivarea cuprinsă în
Încheierea pronunțată la data de 3 martie 2008, iar din modul în care
această instanță a înțeles să încuviințeze
și să administreze probele încuviințate în apel, inclusiv
expertizele care au fost completate cu suplimente, rezultă că a
respectat cerințele art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Așa fiind, constatând
că motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
nu-și găsesc incidența în cauză, Înalta Curte, în temeiul art.
312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul pe care intimații
– reclamanți l-au formulat împotriva deciziei instanței de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanții G.M.R., G.L. și B.P.,împotriva deciziei nr. 73/2008
din 31 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.