ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2009

HOTĂRÂRE
16.01.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de T.A., procuror în cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - serviciul teritorial

Ploiești, prin care a solicitat recunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție .

Pentru a pronunța această

hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut, în esență, că în ipoteza în care s-ar

considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale, la

structura specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, procurorii în cauză ar dobândi în mod automat gradul

profesional corespunzător acestui parchet, s-ar eluda dispozițiile legale referitoare

la promovarea prin concurs în funcții superioare de execuție.

S-a mai reținut că numai

concursul, ca modalitate de promovare într-o funcție de execuție, îndeplinește

toate criteriile cuprinse în Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul

judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, în care se precizează că toate

deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe

criterii obiective, iar selecția și cariera acestora trebuie să se bazeze pe

merite, având în vedere evaluările, integritatea, abilitățile și eficiența.

Totodată, Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii a apreciat că O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul

Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare nu prevede

înlăturarea obligației de participare la concursul susținut pentru obținerea gradului

profesional, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor.

Un alt motiv de respingere a

cererii magistratului consemnat în hotărârea atacată, este acela potrivit

căruia numirea în cadrul D.N.A. nu poate fi echivalentă cu promovarea în

funcții de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, condițiile prevăzute de lege pentru cele două situații fiind

diferite.

Plenul Consiliul Superior al

Magistraturii a mai reținut că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că

la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul

revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să

funcționeze potrivit legii, ceea ce înseamnă că numirea, spre deosebire de

promovarea în funcții de execuție are caracter temporar.

A mai considerat că nici

salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A. nu este întrutotul asemănătoare

salarizării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, iar salarizarea nu conduce la dobândirea gradului profesional.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs T.A., solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii

recurate și obligarea intimatului să-i recunoască gradul profesional de

procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului,

recurentul a arătat că Hotărârea nr. 981/2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii potrivit căreia dreptul procurorilor de a

funcționa ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, de a îndeplini atribuțiile specifice acestor structuri și

de a fi remunerați cu salariile prevăzute pentru procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a li se recunoaște și gradul

corespunzător acestui parchet, este contrară prevederilor legale în vigoare.

A mai arătat că a fost numit

în funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.N.A. – serviciul teritorial Ploiești, de către Procurorul

șef al Direcției Naționale Anticorupție, având statutul și remunerația

procurorilor de la acest parchet.

A invocat practica judiciară

în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Prin Întâmpinarea depusă la

dosar, intimatul a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând că nu trebuie

să se confunde numirea procurorilor la D.N.A. cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, promovare care, potrivit

dispozițiilor legale nu poate avea loc decât prin concurs.

A mai arătat că atâta vreme

cât legiuitorul a reglementat că la încetarea activității în cadrul Direcției

Naționale Anticorupție, procurorii revin la parchetul de unde provin și nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înseamnă că nu pot avea gradul

profesional corespunzător acestui parchet.

A considerat că salarizarea

procurorilor de la D.N.A. cu un coeficient de multiplicare corespunzător

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

nu le poate conferi și gradul profesional corespunzător acestui parchet.

În finalul întâmpinării a

apreciat că întrucât hotărârile judecătorești invocate ca jurisprudență de

către recurent nu au fost pronunțate într-un recurs în interesul legii, nu au

caracter obligatoriu în cauza de față.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor

intimatului și ținând cont de înscrisurile depuse la dosar și de normele

aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este

fondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

La data de 1 iunie 2008,

prin Ordinul nr. 199 din 1 iunie 2008 al Procurorului șef al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., recurentul a fost numit în

funcția de procuror la D.N.A. – serviciul teritorial Ploiești.

Potrivit O.U.G. nr. 43/2002,

Parchetul Național Anticorupție, în prezent D.N.A., reprezintă o structură

specializată, cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât procurorii care își

desfășoară activitatea în interiorul acestei structuri, dobândesc gradul

profesional corespunzător unității de parchet din care fac parte, respectiv

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, art. 87 din Legea nr.

304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o

funcție de execuție, procedură derogatorie de la cea de drept comun, (statuată

de art. 43 din Legea nr. 303/2004) și care implică o selecție a candidaților

prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice.

În această situație, numirea

la D.N.A. a procurorilor specializați și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor

specifice funcțiilor pe care au fost numiți are ca efect dobândirea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

De altfel, chiar definiția,

riguroasă, pe care a formulat-o intimatul, C.S.M. noțiunii de grad profesional

ca fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia

parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer,

cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților (Hotărârea

nr. 878 din 13 decembrie 2007) relevă împrejurarea că una din modalitățile de

dobândire a gradului profesional de către procurori este numirea acestora pe un

post și îndeplinirea atribuțiilor specifice postului, corespunzătoare nivelului

parchetului respectiv.

Nici argumentația

intimatului potrivit căreia dacă la încetarea activității în cadrul D.N.A.,

procurorii revin la parchetele de unde provin, potrivit art. 87 alin. (9) din

Legea nr. 304/2004 și nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, înseamnă că nu pot avea gradul profesional corespunzător acestui

parchet, nu poate fi reținută.

Revenirea procurorilor la

parchetele de unde provin nu are sensul unei echivalențe între această noțiune

și imposibilitatea procurorilor de a dobândi gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dimpotrivă, revenirea

procurorilor la parchetele de unde provin poate avea loc, fără ca dreptul la

gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanța supremă

dobândit prin numire, să se stingă. Este de ordinul evidenței că, procurorii D.N.A.

cărora li s-a recunoscut gradul profesional dobândit prin numire, pot să rămână

și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă nevoile

acestui parchet impun, neexistând o interdicție legală în acest sens.

Înalta Curte apreciază că și

argumentul salarizării procurorilor de la Direcția Națională Anticorupție cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorului

de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu

conferă, prin el însuși gradul profesional corespunzător parchetului de pe

lângă instanța supremă, totuși este de natură a fi reținut.

Salarizarea procurorilor

specializați ai D.N.A. având un coeficient de multiplicarea corespunzător

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

relevă similitudinea, sub aspectul complexității și volumului a atribuțiilor și

competențelor celor două categorii de procurori, corespunzătoare gradului

parchetului instanței supreme, astfel încât a nu recunoaște același grad

profesional pentru toți, înseamnă a încălca principiul egalității de tratament

juridic.

În sfârșit, Înalta Curte

observă că nu pot fi ignorate nici jurisprudența C.E.D.O. (cauza B. împotriva

României, hotărârea din 6 decembrie 2007, potrivit căreia deosebirile de

tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și

rezonabilă) și nici practica judiciară quasi-unanimă a instanței supreme în

materie, care a decis în sensul recunoașterii recurenților a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În raport cu cele

prezentate, Înalta Curte va admite recursul, va anula Hotărârea nr. 981 din 2

octombrie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce-l privește pe recurent și va obliga

intimatul să-i recunoască acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Admite recursul declarat de

recurentul T.A. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce-l privește pe recurent.

Admite cererea de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție formulată de recurent și obligă intimatul

să emită o hotărâre în acest sens.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-05-06
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2374/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de G.M., procuror în cadrul
ÎCCJ 2008-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3952/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de N.S. procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., structură centrală, p
ÎCCJ 2008-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3950/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de C.A., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. prin care a solicitat
ÎCCJ 2008-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3951/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de B.L., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Bo
ÎCCJ 2009-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 638/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de C.V., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - serviciul teritoria
Sursă