ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 638/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

a fost respinsă cererea formulată de C.V., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - serviciul

teritorial Iași prin care a solicitat recunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut, în esență, că în ipoteza în care s-ar

considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale, la

structura specializată din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

procurorii în cauză ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător

acestui parchet, s-ar eluda dispozițiile legale referitoare la promovarea prin

concurs în funcții superioare de execuție.

S-a mai reținut că numai

concursul, ca modalitate de promovare într-o funcție de execuție, îndeplinește

toate criteriile cuprinse în Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniștri

către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor,

adoptată la 13 octombrie 1994, în care se precizează că toate deciziile care

privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii

obiective, iar selecția și cariera acestora trebuie să se bazeze pe merite,

având în vedere evaluările, integritatea, abilitățile și eficiența.

Totodată, Plenul C.S.M. a

apreciat că Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea

D.I.I.C.O.T. nu prevede înlăturarea obligației de participare la concursul

susținut pentru obținerea gradului profesional, fiind aplicabile prevederile

Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Un alt motiv de respingere a

cererii magistratului consemnat în hotărârea atacată, este acela potrivit

căruia numirea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism nu poate fi echivalentă cu promovarea în

funcții de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, condițiile prevăzute de lege pentru cele două situații fiind

diferite.

Plenul C.S.M. a mai reținut

că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea activității în

cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt

parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, ceea ce înseamnă că

numirea, spre deosebire de promovarea în funcții de execuție are caracter

temporar.

A mai considerat că nici

salarizarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. nu este întrutotul

asemănătoare salarizării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, iar salarizarea nu conduce la dobândirea gradului

profesional.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs procurorul C.V., solicitând admiterea acestuia, anularea

hotărârii recurate și obligarea intimatului să-i recunoască gradul profesional

de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului,

recurentul a arătat că Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. potrivit

căreia dreptul procurorilor de a funcționa ca structură specializată a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de a îndeplini atribuțiile

specifice acestor structuri și de a fi remunerați cu salariile prevăzute pentru

procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

fără a li se recunoaște și gradul corespunzător acestui parchet, este contrară

prevederilor legale în vigoare.

A mai arătat că a fost numit

în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Iași de către Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având

statutul și remunerația procurorilor de la acest parchet.

A invocat practica judiciară

în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Prin Întâmpinarea depusă la

dosar, intimatul a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând că nu trebuie

să se confunde numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. cu promovarea acestora la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, promovare care,

potrivit dispozițiilor legale nu poate avea loc decât prin concurs.

A mai arătat că atâta vreme

cât legiuitorul a reglementat că la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T.,

procurorii revin la parchetul de unde provin și nu la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, înseamnă că nu pot avea gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Totodată, intimatul a

susținut că posibilitatea revocării procurorilor numiți în cadrul D.I.I.C.O.T.,

de către procurorul general este incompatibilă cu dreptul procurorilor respectivi

de a deține gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanța

supremă.

A considerat că salarizarea

procurorilor de la D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de multiplicare corespunzător

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

nu le poate conferi și gradul profesional corespunzător acestui parchet.

În finalul întâmpinării a

apreciat că întrucât hotărârile judecătorești invocate ca jurisprudență de

către recurent nu au fost pronunțate într-un recurs în interesul legii, nu au

caracter obligatoriu în cauza de față.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor

intimatului și ținând cont de înscrisurile depuse la dosar și de normele

aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este

fondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

La data de 1 noiembrie 2005,

prin Ordinul nr. 2244 din 3 noiembrie 2005 al Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul a fost

numit în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. – serviciul teritorial

București.

Urmare modificării prin

Ordonanța nr. 131 din 29 decembrie 2006 a Legii nr. 508/2004, D.I.I.C.O.T. reprezintă

o structură specializată, cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât procurorii care își

desfășoară activitatea în interiorul acestei structuri, dobândesc gradul

profesional corespunzător unității de parchet din care fac parte, respectiv

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, art. 75 din Legea nr.

304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o

funcție de execuție, procedură derogatorie de la cea de drept comun, (statuată

de art. 43 din Legea nr. 303/2004) și care implică o selecție a candidaților

prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice.

În această situație, numirea

la D.I.I.C.O.T. a procurorilor specializați și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor

specifice funcțiilor pe care au fost numiți are ca efect dobândirea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

De altfel, chiar definiția,

riguroasă, pe care a formulat-o intimatul, C.S.M. noțiunii de grad profesional

ca fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia

parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer,

cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților

(Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007) relevă împrejurarea că una din

modalitățile de dobândire a gradului profesional de către procurori este numirea

acestora pe un post și îndeplinirea atribuțiilor specifice postului,

corespunzătoare nivelului parchetului respectiv.

Nici argumentația

intimatului potrivit căreia dacă la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T.,

procurorii revin la parchetele de unde provin, potrivit art. 75 alin. (11) din

Legea nr. 304/2004 și nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, înseamnă că nu pot avea gradul profesional corespunzător acestui

parchet, nu poate fi reținută.

Revenirea procurorilor la parchetele

de unde provin nu are sensul unei echivalențe între această noțiune și

imposibilitatea procurorilor de a dobândi gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dimpotrivă, revenirea

procurorilor la parchetele de unde provin poate avea loc, fără ca dreptul la

gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanța supremă

dobândit prin numire, să se stingă. Este de ordinul evidenței că, procurorii D.I.I.C.O.T.

cărora li s-a recunoscut gradul profesional dobândit prin numire, pot să rămână

și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă nevoile

acestui parchet impun, neexistând o interdicție legală în acest sens.

În același mod, nici

invocarea de către intimat a instituției revocării procurilor numiți în cadrul

D.I.I.C.O.T., de către procurorul general ca reprezentând un impediment în

calea nașterii dreptului la gradul profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu va fi primită.

Potrivit art. 75 alin. (10)

din Legea nr. 304/2004 revocarea se poate dispune numai în cazul exercitării

necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei

sancțiuni disciplinare.

Prin urmare, revocarea având

caracter sancționator, se aplică pentru motive imputabile conduitei

procurorilor numiți în cadrul D.I.I.C.O.T., nefiind în raporturi de cauzalitate

cu dreptul la gradul profesional corespunzător postului ocupat prin numire.

Înalta Curte apreciază că și

argumentul salarizării procurorilor de la D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de

multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu conferă, prin el însuși gradul

profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanța supremă, totuși este

de natură a fi reținut.

Salarizarea procurorilor

specializați ai D.I.I.C.O.T. având un coeficient de multiplicare corespunzător

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

relevă similitudinea, sub aspectul complexității și volumului a atribuțiilor și

competențelor celor două categorii de procurori, corespunzătoare gradului

parchetului instanței supreme, astfel încât a nu recunoaște același grad

profesional pentru toți, înseamnă a încălca principiul egalității de tratament

juridic.

În sfârșit, Înalta Curte

observă că nu pot fi ignorate nici jurisprudența C.E.D.O. (cauza B. împotriva

României, Hotărârea din 6 decembrie 2007, potrivit căreia deosebirile de

tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și

rezonabilă) și nici practica judiciară quasi-unanimă a instanței supreme în

materie, care a decis în sensul recunoașterii recurenților a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În raport cu cele

prezentate, Înalta Curte va admite recursul, va anula Hotărârea nr. 650 din 3

iulie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce-l privește pe recurent și va obliga

intimatul să-i recunoască acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurentul C.V. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce îl privește pe recurent.

Obligă intimatul, C.S.M.,

să-i recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2009.