ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3951/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de B.L., procuror în

cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Botoșani, prin care a solicitat

recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Plenul C.S.M. a reținut, în esență, că în ipoteza în care s-ar considera că

prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale, la structura specializată

din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorii în cauză ar dobândi

în mod automat gradul profesional corespunzător acestui parchet, s-ar eluda

dispozițiile legale referitoare la promovarea prin concurs în funcții

superioare de execuție.

S-a mai reținut că numai concursul, ca modalitate de promovare

într-o funcție de execuție, îndeplinește toate criteriile cuprinse în

Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind

independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, în care se precizează că toate deciziile care privesc cariera

profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar selecția

și cariera acestora trebuie să se bazeze pe merite, având în vedere evaluările,

integritatea, obligațiile și eficiența.

Totodată, Plenul C.S.M. a apreciat că Legea nr.

508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T. nu

prevede înlăturarea obligației de participare la concursul susținut pentru obținerea

gradului profesional, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor.

Un alt motiv de respingere a cererii magistratului,

consemnat în hotărârea atacată, este acela potrivit căruia numirea în cadrul D.I.I.C.O.T.

nu poate fi echivalentă cu promovarea în funcții de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, condițiile prevăzute de lege pentru

cele două situații fiind diferite.

Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a mai reținut

că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea activității în

cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt

parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, ceea ce înseamnă că

numirea spre deosebire de promovarea în funcții de execuție are caracter

temporar.

A mai considerat că nici

salarizarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. nu este întrutotul

asemănătoare salarizării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea nu conduce la

dobândirea gradului profesional.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs B.L., solicitând admiterea acestuia, anularea

hotărârii recurate și obligarea intimatului să-i recunoască gradul profesional

de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea recursului,

recurenta a arătat că Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. potrivit căreia dreptul procurorilor de a funcționa ca structură specializată

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de a îndeplini

atribuțiile specifice acestei structuri și de a fi remunerați cu salariile

prevăzute pentru procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, fără a li se recunoaște și gradul corespunzător acestui parchet,

este contrară prevederilor legale în vigoare.

A mai arătat că a fost

numită în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Botoșani,

de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, având statutul și remunerația procurorilor de la acest parchet.

A invocat practica

judiciară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimatul a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând că nu

trebuie să se confunde numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. cu promovarea

acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, promovare

care, potrivit dispozițiilor legale nu poate avea loc decât prin concurs.

A mai arătat că atâta

vreme cât legiuitorul a reglementat că la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T.,

procurorii revin la parchetul de unde provin și nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înseamnă că nu pot avea gradul

profesional corespunzător acestui parchet.

Totodată, intimatul a

susținut că posibilitatea revocării procurorilor numiți în cadrul D.I.I.C.O.T.,

de către procurorul general este incompatibilă cu dreptul procurorilor

respectivi de a deține gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă

instanța supremă.

A considerat că

salarizarea procurorilor de la D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de multiplicare

corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, nu le poate conferi și gradul profesional corespunzător acestui

parchet.

În finalul întâmpinării

a apreciat că întrucât hotărârile judecătorești invocate ca jurisprudență de

către recurent nu au fost pronunțate într-un recurs în interesul legii, nu au caracter

obligatoriu în cauza de față.

Examinând actele și lucrările

dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor intimatului

și ținând cont de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în

materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, din

considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

La data de 3 noiembrie 2005, prin Ordinul nr. 2258 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, recurenta a fost numită în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T.,

Biroul Teritorial Botoșani.

Urmare modificării prin Ordonanța nr. 131

din 29 decembrie 2006 a Legii nr. 508/2004, D.I.I.C.O.T. reprezintă o structură

specializată, cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât procurorii care își

desfășoară activitatea în interiorul acestei structuri, dobândesc gradul

profesional corespunzător unității de parchet din care face parte, respectiv

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, art. 75 din Legea nr. 304/2004

reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de

execuție, procedură derogatorie de la cea de drept comun, (statuată de art. 43

din Legea nr. 303/2004) și care implică o selecție a candidaților prin prisma

unor condiții și calități profesionale specifice.

În această situație, numirea la D.I.I.C.O.T.

a procurorilor specializați și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor

specifice funcțiilor pe care au fost numiți are ca efect dobândirea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

De altfel, chiar definiția, riguroasă, pe

care a formulat-o intimatul Consiliul Superior al Magistraturii noțiunii de

grad profesional ca fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit

nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire,

promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează

cariera magistraților (Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007) relevă

împrejurarea că una din modalitățile de dobândire a gradului profesional de

către procurori este numirea acestora pe post și îndeplinirea atribuțiilor

specifice postului, corespunzătoare nivelului parchetului respectiv.

Nici argumentația intimatului potrivit

căreia dacă la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorii revin

la parchetele de unde provin, potrivit art. 75 alin. (11) din Legea nr.

304/2004 și nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

înseamnă că nu pot avea gradul profesional corespunzător acestui parchet, nu

poate fi reținută.

Revenirea procurorilor la parchetele de

unde provin nu are sensul unei echivalențe între această noțiune și

imposibilitatea procurorilor de a dobândi gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dimpotrivă, revenirea procurorilor la

parchetele de unde provin poate avea loc, fără ca dreptul la gradul profesional

corespunzător parchetului de pe lângă instanța supremă dobândit prin numire, să

se stingă. Este de ordinul evidenței că, procurorii D.I.I.C.O.T. cărora li s-a

recunoscut gradul profesional dobândit prin numire, pot să rămână și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă nevoile acestui parchet

impun, neexistând o interdicție legală în acest sens.

În același mod, nici invocarea de către

intimat a instituției revocării, de către procurorul general, ca reprezentând

un impediment în calea nașterii dreptului la gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu va fi primită.

Potrivit art. 75 alin. (10) din Legea nr.

304/2004 revocarea se poate dispune numai în cazul exercitării necorespunzătoare

a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni

disciplinare.

Prin urmare, revocarea având caracter

sancționator, se aplică pentru motive imputabile conduitei procurorilor numiți

în cadrul D.I.I.C.O.T., nefiind în raporturi de cauzalitate cu dreptul la gradul

profesional corespunzător postului ocupat prin numire.

Înalta Curte apreciază că și argumentul

salarizării procurorilor de la D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de multiplicare

corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, chiar dacă nu conferă, prin el însuși gradul profesional

corespunzător parchetului de pe lângă instanța supremă, totuși este de natură a

fi reținut.

Salarizarea procurorilor specializați ai D.I.I.C.O.T.

având un coeficient de multiplicarea corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, relevă similitudinea, sub aspectul

complexității și volumului, a atribuțiilor și competențelor celor două

categorii de procurori, corespunzătoare gradului parchetului instanței supreme,

astfel încât a nu recunoaște același grad profesional pentru toți, înseamnă a

încălca principiul egalității de tratament juridic.

În sfârșit, Înalta Curte observă că

nu pot fi ignorate nici jurisprudența CEDO (cauza Beian împotriva României),

hotărârea din 6 decembrie 2007, potrivit căreia deosebirile de tratament sunt

discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă) și nici

practica judiciară quasi-unanimă a instanței supreme în materie, care a decis

în sensul recunoașterii recurenților a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În raport cu cele prezentate, Înalta

Curte va admite recursul, va anula hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce o privește pe recurentă și va obliga intimatul să-i

recunoască acesteia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.L. împotriva

Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliul Superior al

Magistraturii.

Anulează hotărârea atacată.

Obligă intimatul să recunoască recurentei

gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.