ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 82/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Cu cererea depusă la C.S.M., B.T., procuror la D.I.I.C.O.T.

- serviciul teritorial Constanța a solicitat recunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

motivat de faptul că prin numirea sa în cadrul acestui parchet a dobândit

efectiv și gradul profesional corespunzător funcției.

Prin Hotărârea nr. 650 din 3

iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererile formulate în același scop de un

număr de 87 procurori între care se regăsește și B.T., reținând că aceștia nu

au susținut examenul de promovare în condițiile art. 43 – 47 din Legea nr. 305/2004

privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și completată.

S-a mai arătat că prin

acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție procurorilor numiți în cadrul D.I.I.C.O.T. ar fi

eludate normele legale referitoare la promovarea prin concurs în funcții de

execuție imediat superioare, în condițiile în care dispozițiile cuprinse în

Legea nr. 508/2004 nu prevăd înlăturarea obligației de participare la concursul

pentru obținerea gradului profesional.

De asemenea, s-a reținut că

în cuprinsul Recomandării 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre

privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13

octombrie 1994, se precizează că toate deciziile care privesc cariera

profesională a judecătorilor trebuie să se fundamenteze pe criterii obiective,

iar selecția și cariera acestora trebuie bazate pe merite, având în vedere evaluările

integritatea, abilitățile și eficiența.

Plenul C.S.M. a apreciat că

numai concursul, ca modalitate de promovare într-o funcție de execuție,

îndeplinește pe deplin toate criteriile enunțate în Recomandarea Comitetului de

Miniștri.

S-a mai reținut că pentru

încadrarea procurorilor în această structură specializată a fost stabilită o

procedură specială, instituindu-se regula numirii procurorilor în funcție pe o perioadă

limitată și subliniindu-se faptul că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. nu poate fi

echivalată cu promovarea în funcții de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, deoarece condițiile de numire sunt diferite de

cele stabilite în vederea promovării la parchet.

În sfârșit, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a considerat că procedând în alt mod,

s-ar nesocoti principiul egalității potrivit căruia, situațiilor juridice

diferite trebuie să li se aplice tratamente juridice diferite.

Hotărârea a fost atacată cu

recurs de către procurorul B.T.

Recurentul a susținut în

esență, că numirea sa la D.I.I.C.O.T. – serviciul teritorial Constanța s-a

făcut pe o durată nederminată, cu respectarea normelor legale și reprezintă o

promovare în urma admiterii pe bază de interviu, ca formă de examinare

specială, pentru această structură, cu personalitate juridică specializată a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Practic, ca urmare a

interviului susținut, el a fost promovat, cu avizul favorabil al secției pentru

Procurori într-o funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, dobândind de drept, în temeiul ordinului nr. 2271 din 3

noiembrie 2005 al procurorului general a normelor legale în vigoare și gradul

profesional corespunzător funcției exercitate.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin dispozițiile art. 1 alin.

1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006 s-a

prevăzut că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Numirea procurorilor în

funcție la D.I.I.C.O.T. se realizează în conformitate cu normele cuprinse în

Legea nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul

Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.), norme juridice cu caracter special, care

derogă de la dreptul comun aplicabil în materia promovării procurorilor în

funcții de execuție sau de conducere.

Cum deja s-a arătat, prin Ordinul

nr. 2271 din 3 noiembrie 2005 emis de Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, B.T. a fost numit în funcția de

procuror la D.I.I.C.O.T. – serviciul teritorial Constanța pe o durată

nederminată și ca urmare a interviului organizat, ca formă de examinare

specială prevăzută de lege pentru această structură specializată a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Este evident faptul că nu se

poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T., ca structură

specializată a acelui parchet și promovarea procurorilor la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii

reglementate prin dispozițiile Legii nr. 303/2004. Sub acest aspect, Înalta

Curte constată că recurentul B.T. nu a solicitat prin cererea înaintată C.S.M.,

promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci

recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.

Prin hotărârea nr. 878 din

13 decembrie 2007, Plenul C.S.M. a definit gradul profesional ca fiind dreptul

unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept

care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea

dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților.

Ori în prezenta cauză este

necontestată împrejurarea că recurentul a fost numit în funcția de procuror la

D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Constanța, astfel că potrivit raționamentului

exprimat în considerentele Hotărârii nr. 878/2007, el a dobândit valabil

dreptul de a funcționa la acest nivel, corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, Înalta

Curte apreciază că nerecunoașterea gradului profesional mai sus arătate ar

echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței conferită procurorilor D.I.I.C.O.T.

în exercitarea atribuțiilor specifice unei structuri specializate a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înființate ca atare prin lege.

Se cuvine apoi, menționată

împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă

instanță, neputând ignora practica sa, care se referă la soluționarea

favorabilă a altor cereri formulate de procurori numiți la P.N.A.

În hotărârile pronunțate

instanța de recurs a reținut argumente vizând aplicarea dreptului comunitar, în

sensul că a admite teza intimatului C.S.M. ar însemna să se încalce câteva

principii generale, cum ar fi cele ale protecției încrederii legitime, al

echivalenței postului și gradului al bunei credințe și al solicitudinii,

principii de bază ale dreptului, comunitar, aplicabile și în sfera largă a

raporturilor de serviciu în spațiul U.E.

Adoptarea unei alte soluții

decât cea conturată până în prezent în jurisprudența Înaltei Curți ar echivala

cu acceptarea unei practici judiciare contradictorii care ar reprezenta o

încălcare a dreptului persoanei la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din

C.E.D.O.

În practica C.E.D.O. s-a

considerat că existența unor divergențe de jurisprudență la nivelul celei mai

înalte autorități judiciare a țării este în sine, contrară principiului

securității juridice, care decurge implicit din toate articolele Convenției și

constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (cauza B.

contra României).

Cât privește afirmația

intimatului din întâmpinare referitoare la deciziile pronunțate în această

materie de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, care în opinia sa nu ar avea caracter obligatoriu,

instanța o va înlătura ca neîntemeiată.

Măsura se impune întrucât

rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie este

acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței” iar menținerea acelorași

soluții în cauze similare este de natură să asigure o interpretare și aplicare

unitară a legii, în scopul de a evita apariția unor divergențe

jurisprudențiale.

Ținând seama de toate

considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se admite recursul și a se

dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce-l privește pe recurentul B.T.

Pe cale de consecință va fi

admisă cererea formulată de recurent și obligat intimatul C.S.M. să-i recunoască

acestuia, gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție grad dobândit prin numirea la D.I.I.C.O.T. – serviciul teritorial

Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.T. împotriva Hotărârii nr. 650

din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce-l privește pe B.T.

Admite cererea recurentului

și obligă intimatul

C.S.M.

să

recunoască acestuia, gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2009.