ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2374/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2374/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a

Plenului

Consiliului Superior al

Magistraturii a fost respinsă cererea formulată

de G.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Suceava, prin care a solicitat recunoașterea

gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție .

Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii a

reținut, în esență, că în ipoteza în care s-ar considera

că prin numirea procurorilor,

conform procedurii speciale, la structura

specializată

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, procurorii

în cauză ar dobândi în mod automat gradul

profesional corespunzător acestui parchet, s-ar eluda

dispozițiile

legale referitoare la

promovarea prin concurs în funcții superioare de

execuție.

S-a mai reținut că numai concursul, ca modalitate de promovare

într-o funcție de

execuție, îndeplinește toate criteriile cuprinse în

Recomandarea (94) 12 a

Comitetului de Miniștri către statele membre

privind independența, eficiența

și rolul judecătorilor, adoptată la 13

octombrie 1994, în care se precizează că toate

deciziile care privesc

cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe

criterii obiective, iar selecția și cariera acestora trebuie să se bazeze pe

merite, având în

vedere evaluările, integritatea, abilitățile și eficiența.

Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat

că O.U.G. nr. 43/2002

privind Parchetul Național Anticoruptie, cu

modificările și completările

ulterioare nu prevede înlăturarea obligației

de participare la concursul susținut pentru obținerea

gradului

profesional, fiind aplicabile

prevederile Legii nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și

procurorilor.

Un alt motiv de respingere a cererii magistratului consemnat în

hotărârea atacată, este acela potrivit căruia numirea în cadrul Direcției

Naționale Anticoruptie nu poate fi

echivalentă cu promovarea în

funcții de execuție la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, condițiile prevăzute

de lege pentru cele două situații fiind

diferite.

Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a mai reținut că

legiuitorul a prevăzut,

în mod expres, faptul că la încetarea activității

în cadrul Direcției Naționale Anticoruptie,

procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are

dreptul să

funcționeze potrivit legii, ceea

ce înseamnă că numirea, spre deosebire

de

promovarea în funcții de execuție are caracter temporar.

A mai

considerat că nici salarizarea procurorilor din cadrul Direcției Naționale

Anticoruptie nu este întrutotul asemănătoare

salarizării

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar salarizarea nu conduce la

dobândirea gradului

profesional.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs G.M.,

solicitând admiterea

acestuia, anularea hotărârii recurate și obligarea

intimatului să-i recunoască

gradul profesional de procuror la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea

recursului, recurentul a arătat că Hotărârea nr.

981 din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii

potrivit căreia dreptul procurorilor de a funcționa ca structură

specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, de a îndeplini atribuțiile specifice

acestor structuri și de a fi

remunerați

cu salariile prevăzute pentru procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție , fără a li se recunoaște și

gradul corespunzător acestui parchet, este

contrară prevederilor legale

în vigoare.

A mai arătat

că a fost numit în funcția de procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Suceava, prin Ordinul nr.

2126/C din 2 septembrie 2002 al Ministrului

Justiției și Ordinul nr.

1167 din 9

septembrie 2002 al Procurorului General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având statutul și

remunerația procurorilor de la acest parchet.

A invocat practica judiciară în materie a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susținut că recursul este

neîntemeiat, arătând că nu trebuie să se confunde

numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție cu

promovarea

acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

promovare care, potrivit dispozițiilor legale nu poate avea loc decât prin

concurs.

A mai arătat că atâta vreme cât legiuitorul a reglementat că la

încetarea activității în cadrul Direcției

Naționale Anticorupție, procurorii revin la parchetul de unde provin și nu la

Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

înseamnă că nu pot avea gradul profesional corespunzător acestui parchet.

A considerat că salarizarea procurorilor de la Direcția Națională

Anticorupție cu un coeficient de multiplicare

corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și

Justiție, nu le poate conferi și gradul

profesional corespunzător acestui

parchet.

Î

n finalul întâmpinării a apreciat că întrucât

hotărârile

judecătorești invocate ca

jurisprudență de către recurent nu au fost

pronunțate într-un recurs în interesul legii, nu au caracter obligatoriu

în cauza de față.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs

invocate și a apărărilor intimatului și ținând cont de înscrisurile

depuse la dosar și de

normele aplicabile în materia supusă analizei,

Înalta Curte constată că

recursul este fondat, din considerentele ce se

vor arăta în cele ce succed.

La data de 9 septembrie 2002, prin Ordinul nr. 1167 din 9

septembrie 2002 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție, recurenta a fost numită în funcția

de procuror la Direcția Națională

Anticorupție

- Serviciul Teritorial Suceava.

Potrivit O.U.G. nr. 43/2002, Parchetul Național Anticorupție, în

prezent Direcția Națională Anticorupție,

reprezintă o structură specializată, cu personalitate juridică în cadrul

Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, astfel încât procurorii care își

desfășoară activitatea în interiorul acestei

structuri, dobândesc gradul

profesional corespunzător unității de

parchet din care fac parte,

respectiv

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată,

art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o

procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de

execuție, procedură derogatorie de la cea de

drept comun, (statuată de

art. 43 din Legea nr. 303/2004) și care

implică o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități

profesionale specifice.

În această situație, numirea la Direcția Națională Anticorupție a

procurorilor

specializați și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor

specifice funcțiilor pe

care au fost numiți are ca efect dobândirea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De altfel,

chiar definiția, riguroasă, pe care a formulat-o intimatul, Consiliul Superior

al Magistraturii noțiunii de grad

profesional

ca fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit

nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate

fi câștigat prin numire,

promovare sau transfer, cu respectarea

dispozițiilor legale ce

reglementează

cariera magistraților (Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie

2007) relevă împrejurarea că una din modalitățile

de dobândire a

gradului profesional de către procurori este numirea

acestora pe un

p

ost și îndeplinirea

atribuțiilor specifice postului, corespunzătoare

nivelului parchetului respectiv.

Nici argumentația intimatului potrivit căreia dacă la încetarea activității

în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii revin

la parchetele de unde

provin, potrivit art. 87 alin. (9) din Legea nr.

304/2004 și nu la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, înseamnă că nu pot avea gradul

profesional corespunzător

acestui

parchet, nu poate fi reținută.

Revenirea

procurorilor la parchetele de unde provin nu are sensul unei echivalențe între

această noțiune și imposibilitatea procurorilor de a dobândi gradul profesional

corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Dimpotrivă, revenirea procurorilor la parchetele de unde provin

poate avea loc, fără ca

dreptul la gradul profesional corespunzător

parchetului de pe lângă instanța

supremă dobândit prin numire, să se

stingă. Este de ordinul evidenței că, procurorii

Direcției Naționale

Anticorupție cărora li s-a recunoscut gradul profesional dobândit prin

numire, pot să rămână și la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție,

dacă nevoile acestui parchet impun, neexistând o

interdicție legală în

acest sens.

Înalta Curte apreciază că și argumentul salarizării procurorilor

de la Direcția

Națională Anticorupție cu un coeficient de multiplicare corespunzător

procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, chiar dacă nu conferă, prin el

însuși gradul

profesional corespunzător

parchetului de pe lângă instanța supremă,

totuși este de natură a fi

reținut.

Salarizarea procurorilor specializați ai Direcției Naționale

Anticorupție având un coeficient de multiplicarea corespunzător

procurorilor de la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, relevă similitudinea,

sub aspectul complexității și volumului

a atribuțiilor și competențelor celor două

categorii de procurori,

corespunzătoare gradului parchetului instanței supreme,

astfel încât a nu recunoaște același grad profesional pentru toți, înseamnă a

încălca

principiul egalității de

tratament juridic.

În sfârșit, Înalta

Curte observă că nu pot fi ignorate nici

jurispmdența

CEDO (cauza Beian împotriva României, hotărârea din

6 decembrie 2007, potrivit căreia deosebirile de

tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și

rezonabilă)

și nici practica judiciară quasi-unanimă a instanței supreme

în

materie, care a decis în sensul recunoașterii

recurenților a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În raport cu cele prezentate, Înalta Curte va admite recursul, va

anula hotărârea nr. 981

din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii în ceea ce o privește pe

recurentă și va obliga intimatul să-i recunoască acesteia gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de G.M. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează parțial

hotărârea atacată în ceea ce o privește pe recurenta G.M.

Obligă

intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să

recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de

pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 mai 2009.