ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1118/2008

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 205

din 1 februarie 2007 a Tribunalului Sălaj, s-a respins acțiunea reclamantei D.M.M.,

împotriva pârâților B.G., și SC R.C. SRL, privind obligarea pârâtului de rândul

1 B.G. la plata către reclamantă a sumei de 11.334 euro plus penalități de

întârziere și a pârâtei de rândul II SC R.C. SRL la plata către reclamantă, a

dividendelor neridicate în sumă de 69.872 lei și instituirea sechestrului

asigurator asupra clădirii de la sediul pârâtei.

Reclamanta a fost obligată

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei către pârâtul B.G. și

852,55 lei către pârâta SC R.C. SRL Hida.

Totodată, s-a constatat

încetarea contractului de cesiune încheiat între pârâtul de rândul 1 și

reclamantă, la 27 septembrie 2005.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată, la data de 20

iunie 2006, reclamanta D.M.M. a solicitat instanței de judecată obligarea

pârâtului de rândul I B.G. la plata către reclamantă a sumei de 11.334 Euro cu

penalități de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere, reprezentând

contravaloarea a 42 % din părțile sociale a SC R.C. SRL.

De asemenea, reclamanta a

solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei de rândul II SC R.C. SRL la

plata către reclamantă a sumei de 69.872 lei reprezentând dividende neridicate

conform balanței analitice.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că între părți s-a încheiat un contract de cesiune a 42 % din părțile

sociale ale SC R.C. SRL în valoare de 11.334 euro, sumă care însă nu a mai fost

plătită de către pârâtul B.G.

S-a mai arătat că reclamanta

nu a primit suma de 69.872 lei care i se cuvenea drept dividende conform

balanței analitice.

Prin completarea de acțiune

depusă, în data de 20 iulie 2006, reclamanta a solicitat instanței de judecată

ca în varianta admiterii capătului de cerere privind acordarea de dividende, să

dispună instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului înscris în C.F. Hida

compus din „Clădire din cărămidă și curte” în suprafață de 1000 m.p., număr

cadastral 335.

Pârâții au formulat întâmpinare

și cerere reconvențională prin care au solicitat instanței de judecată

respingerea acțiunii, respingerea cererii de stabilire a sechestrului

asigurător, constatarea încetării contractului de cesiune și obligarea

reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării și

a cererii reconvenționale s-a arătat că s-a încheiat în mod legal contractul,

clauza privind inexistența contractului dacă plata nu este tăcută în 30 de zile

fiind aplicabilă.

De asemenea, referitor la

acordarea de dividende se arată că SC R.C. SRL a realizat profit doar în anul

2003, iar asociații au stabilit că acesta să fie folosit pentru acoperirea

cheltuielilor societății.

Prima instanță a reținut că,

la data de 27 septembrie 2005, s-a încheiat între părți un contract de cesiune

privind cesionarea a 42 % din capitalul social al pârâtei de rândul II SC R.C.

SRL, clauza în discuție fiind „dacă plata nu va fi tăcută în termen de 30 de

zile, clauzele acestei convenții rămân fără efect”, pe care reclamanta o

consideră nulă.

Tribunalul a apreciat ca

fiind incident art. 969 C. civ., convențiile legal făcute având putere de lege

între părțile contractante. Astfel, înlăturarea unei clauze din contractul

încheiat în mod legal între părți contravine prevederilor art. 969 C. civ.,

care conține principiul forței obligatorii a contractelor.

Referitor la obligarea

pârâtei de rândul II SC R.C. SRL Hida, la plata de dividende către reclamantă

instanța a reținut că expertiza efectuată în cauză conchide că pârâta a

înregistrat în perioada 2003 - septembrie 2006 o evoluție defavorabilă a

situației economico - financiare principal de deficitul creat prin neîncasarea

creanțelor de la clienți.

Expertul a concluzionat că

lichiditatea imediată a fost în permanență deficitară, reușindu-se evitarea

intrării în încetare de plăți a societății prin nedecontarea unor datorii

curente, din care fac parte și dividendele.

De asemenea, din expertiza

judiciară efectuată în cauză rezultă că la finele anului 2005 societatea pârâtă

nu dispunea de suficiente lichidități, iar dividendele nu pot fi achitate

deoarece societatea ar intra în incapacitate de plată.

În ceea ce privește cererea

de instituire a unui sechestru asigurator asupra unui bun imobil în baza art. 591

alin. (1) C. proc. civ., instanța reține că nu se impune acest lucru, motivele

invocate de către reclamanți fiind total neîntemeiate, respectiv acelea că

societatea ar putea ca pe viitor să contracteze un credit care să fie garantat

cu imobilul asupra căruia s-a solicitat instituirea sechestrului asigurator.

Această posibilitate ca pe viitor societatea să garanteze cu imobilul un viitor

credit, nu justifică în prezent instituirea unui sechestru asigurator asupra

acelui imobil, câtă vreme nu există nici un indiciu care să ateste faptul că societatea

se va folosi în mod incorect de propriul ei bun, în frauda intereselor reclamantei.

Împotriva hotărârii a

declarat recurs reclamanta D.M.M. solicitând admiterea recursului și rejudecând

cauza să se modifice sentința recurată în sensul admiterii acțiunii. Recursul a

fost ulterior recalificat de instanță ca apel.

Recursul a fost ulterior

recalificat de instanță ca apel iar prin decizia nr. 113 din 18 mai 2007,

Curtea de Apel Cluj a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința în

sensul că a admis acțiunea formulată de aceasta, obligându-l pe pârâtul B.G. la

plata sumei de 11.334 Euro cu penalități de 0,15 % începând cu data de 31

decembrie 2005 și de pârâta SC R.C. SRL Hida la plata sumei de 69.872 lei și

dobânzile legale aferente, respingând cererea reconvențională formulată de

pârâți împotriva reclamantei.

Împotriva acestei decizii au

formulat recurs, în termen, pârâții B.G. și SC R.C. SRL Hida, solicitând

admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei în sensul menținerii

ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

În recursul lor, întemeiat

în drept pe art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., recurenții pârâți invocă, în

esență, următoarele motive:

acordat ceea ce nu s-a cerut și de aceea ea este lipsită de temei legal. Astfel,

reclamanta a cerut executarea obligațiilor contractuale având ca temei

nulitatea clauzei calificată de ea ca o condiție pur potestativă, indicând în

drept art. 969 C. civ. și art. 1010 C. civ., fără a indica alte dispoziții în

drept, respectiv art. 1020 și 1022 C. civ.

Instanța de apel în mod

nelegal, depășind cadrul procesual cu care a fost învestită și încălcând

principiul disponibilității a schimbat temeiul juridic al acțiunii reclamantei

și l-a completat, făcând trimitere la prevederile art. 1020 și 1021, neinvocate

de reclamantă.

interpretat greșit actul, respectiv clauza dedusă judecății, schimbând natura

și înțelesul acesteia, respectiv a apreciat-o ca fiind un pact comisoriu de

grad I deși pactele comisorii, indiferent de grad, trebuie stipulate expres și

fără echivoc în cuprinsul contractului. Or, intenția părților a fost aceea de a

stabili un termen extinctiv și nu o condiție potestativă și nici să instituie

un pact comisoriu de grad I.

reclamantei privind acordarea de dividende, expertiza contabilă efectuată a

stabilit că la finele anului 2005 societatea nu dispunea de suficiente

lichidități iar dividendele datorate nu pot fi achitate deoarece societatea ar

intra în incapacitate de plată. Societatea nu are banii disponibili pentru a

acorda dividende decât dacă ar contracta un împrumut bancar.

Examinând recursul prin

prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Instanța de apel prin

soluția pronunțată nu a acordat reclamantei ce nu a cerut sau mai mult decât a

cerut și nici nu a făcut o greșită aplicare a legii, pentru a fi date motivele

prevăzute de pct. 6 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Prin trimiterea făcută de

instanță la prevederile art. 1020 – art. 1021 C. civ., nu s-a schimbat temeiul

juridic al acțiunii reclamantei și nu s-a încălcat nici principiul

disponibilității și nici cadrul procesual stabilit inițial.

Instanța de apel, prin trimiterea

la textele menționate, a făcut o interpretare a clauzei invocate de reclamantă

în acțiunea sa, interpretare de altfel corectă și care face să nu subziste nici

motivul prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. Astfel, în mod legal

instanța de apel a apreciat existența unui pact comisoriu de gradul I care

conferă creditorului obligației neîndeplinite, în speță reclamanta, alegerea

între a solicita executarea contractului sau rezoluțiunea acestuia. Debitorul

obligației de plată a prețului, pârâtul B.G., nu are o asemenea opțiune,

aceasta aparținându-i doar reclamantei, întrucât nu suntem în prezența unei

clauze de dezicere în favoarea lui.

În ceea ce privește cel de

al treilea motiv de recurs (primele două fiind examinate împreună, dată fiind

legătura strânsă dintre ele) respectiv acordarea dividendelor este de observat

că recurenții nu indică temeiul legal al acestui motiv iar dezvoltarea acestuia

nu permite instanței să-l încadreze în nici unul din motivele prevăzute de pct.

1 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. Astfel, aspectele invocate privesc aprecierea

unei probe, respectiv a expertizei contabile efectuată în cauză și împrejurarea

că societatea pârâtă nu are banii disponibili pentru a acorda dividende, care

este o împrejurare de fapt.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul,

ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ, să oblige recurenții pârâți

să plătească intimatei reclamante cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de pârâții B.G. și SC R.C. SRL Hida împotriva deciziei civile nr. 113/2007 din

18 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții - pârâți

să plătească intimatei – reclamante, suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 martie 2008.