ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1118/2008

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 205 din 1 februarie 2007 a Tribunalului Sălaj, s-a respins acțiunea reclamantei D.M.M., împotriva pârâților B.G., și SC R.C. SRL, privind obligarea pârâtului de rândul 1 B.G. la plata către reclamantă a sumei de 11.334 euro plus penalități de întârziere și a pârâtei de rândul II SC R.C. SRL la plata către reclamantă, a dividendelor neridicate în sumă de 69.872 lei și instituirea sechestrului asigurator asupra clădirii de la sediul pârâtei. Reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei către pârâtul B.G. și 852,55 lei către pârâta SC R.C. SRL Hida.

Totodată, s-a constatat încetarea contractului de cesiune încheiat între pârâtul de rândul 1 și reclamantă, la 27 septembrie 2005. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată, la data de 20 iunie 2006, reclamanta D.M.M. a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtului de rândul I B.G. la plata către reclamantă a sumei de 11.334 Euro cu penalități de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere, reprezentând contravaloarea a 42 % din părțile sociale a SC R.C. SRL. De asemenea, reclamanta a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei de rândul II SC R.C. SRL la plata către reclamantă a sumei de 69.872 lei reprezentând dividende neridicate conform balanței analitice.

În motivarea acțiunii s-a arătat că între părți s-a încheiat un contract de cesiune a 42 % din părțile sociale ale SC R.C. SRL în valoare de 11.334 euro, sumă care însă nu a mai fost plătită de către pârâtul B.G. S-a mai arătat că reclamanta nu a primit suma de 69.872 lei care i se cuvenea drept dividende conform balanței analitice. Prin completarea de acțiune depusă, în data de 20 iulie 2006, reclamanta a solicitat instanței de judecată ca în varianta admiterii capătului de cerere privind acordarea de dividende, să dispună instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului înscris în C.F.

Hida compus din „Clădire din cărămidă și curte” în suprafață de 1000 m.p., număr cadastral 335. Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat instanței de judecată respingerea acțiunii, respingerea cererii de stabilire a sechestrului asigurător, constatarea încetării contractului de cesiune și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea întâmpinării și a cererii reconvenționale s-a arătat că s-a încheiat în mod legal contractul, clauza privind inexistența contractului dacă plata nu este tăcută în 30 de zile fiind aplicabilă. De asemenea, referitor la acordarea de dividende se arată că SC R.C. SRL a realizat profit doar în anul 2003, iar asociații au stabilit că acesta să fie folosit pentru acoperirea cheltuielilor societății.

Prima instanță a reținut că, la data de 27 septembrie 2005, s-a încheiat între părți un contract de cesiune privind cesionarea a 42 % din capitalul social al pârâtei de rândul II SC R.C. SRL, clauza în discuție fiind „dacă plata nu va fi tăcută în termen de 30 de zile, clauzele acestei convenții rămân fără efect”, pe care reclamanta o consideră nulă. Tribunalul a apreciat ca fiind incident art. 969 C. civ., convențiile legal făcute având putere de lege între părțile contractante. Astfel, înlăturarea unei clauze din contractul încheiat în mod legal între părți contravine prevederilor art. 969 C. civ., care conține principiul forței obligatorii a contractelor. Referitor la obligarea pârâtei de rândul II SC R.C.

SRL Hida, la plata de dividende către reclamantă instanța a reținut că expertiza efectuată în cauză conchide că pârâta a înregistrat în perioada 2003 - septembrie 2006 o evoluție defavorabilă a situației economico - financiare principal de deficitul creat prin neîncasarea creanțelor de la clienți. Expertul a concluzionat că lichiditatea imediată a fost în permanență deficitară, reușindu-se evitarea intrării în încetare de plăți a societății prin nedecontarea unor datorii curente, din care fac parte și dividendele. De asemenea, din expertiza judiciară efectuată în cauză rezultă că la finele anului 2005 societatea pârâtă nu dispunea de suficiente lichidități, iar dividendele nu pot fi achitate deoarece societatea ar intra în incapacitate de plată.

În ceea ce privește cererea de instituire a unui sechestru asigurator asupra unui bun imobil în baza art. 591 alin. (1) C. proc. civ., instanța reține că nu se impune acest lucru, motivele invocate de către reclamanți fiind total neîntemeiate, respectiv acelea că societatea ar putea ca pe viitor să contracteze un credit care să fie garantat cu imobilul asupra căruia s-a solicitat instituirea sechestrului asigurator. Această posibilitate ca pe viitor societatea să garanteze cu imobilul un viitor credit, nu justifică în prezent instituirea unui sechestru asigurator asupra acelui imobil, câtă vreme nu există nici un indiciu care să ateste faptul că societatea se va folosi în mod incorect de propriul ei bun, în frauda intereselor reclamantei.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta D.M.M. solicitând admiterea recursului și rejudecând cauza să se modifice sentința recurată în sensul admiterii acțiunii. Recursul a fost ulterior recalificat de instanță ca apel. Recursul a fost ulterior recalificat de instanță ca apel iar prin decizia nr. 113 din 18 mai 2007, Curtea de Apel Cluj a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea formulată de aceasta, obligându-l pe pârâtul B.G. la plata sumei de 11.334 Euro cu penalități de 0,15 % începând cu data de 31 decembrie 2005 și de pârâta SC R.C. SRL Hida la plata sumei de 69.872 lei și dobânzile legale aferente, respingând cererea reconvențională formulată de pârâți împotriva reclamantei.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen, pârâții B.G. și SC R.C. SRL Hida, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei în sensul menținerii ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond. În recursul lor, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., recurenții pârâți invocă, în esență, următoarele motive: 1. Prin decizia atacată s-a acordat ceea ce nu s-a cerut și de aceea ea este lipsită de temei legal. Astfel, reclamanta a cerut executarea obligațiilor contractuale având ca temei nulitatea clauzei calificată de ea ca o condiție pur potestativă, indicând în drept art. 969 C. civ. și art. 1010 C. civ., fără a indica alte dispoziții în drept, respectiv art. 1020 și 1022 C. civ.

Instanța de apel în mod nelegal, depășind cadrul procesual cu care a fost învestită și încălcând principiul disponibilității a schimbat temeiul juridic al acțiunii reclamantei și l-a completat, făcând trimitere la prevederile art. 1020 și 1021, neinvocate de reclamantă. 2. Instanța de apel a interpretat greșit actul, respectiv clauza dedusă judecății, schimbând natura și înțelesul acesteia, respectiv a apreciat-o ca fiind un pact comisoriu de grad I deși pactele comisorii, indiferent de grad, trebuie stipulate expres și fără echivoc în cuprinsul contractului.

Or, intenția părților a fost aceea de a stabili un termen extinctiv și nu o condiție potestativă și nici să instituie un pact comisoriu de grad I. 3. Referitor la pretențiile reclamantei privind acordarea de dividende, expertiza contabilă efectuată a stabilit că la finele anului 2005 societatea nu dispunea de suficiente lichidități iar dividendele datorate nu pot fi achitate deoarece societatea ar intra în incapacitate de plată. Societatea nu are banii disponibili pentru a acorda dividende decât dacă ar contracta un împrumut bancar. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Instanța de apel prin soluția pronunțată nu a acordat reclamantei ce nu a cerut sau mai mult decât a cerut și nici nu a făcut o greșită aplicare a legii, pentru a fi date motivele prevăzute de pct. 6 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ. Prin trimiterea făcută de instanță la prevederile art. 1020 – art. 1021 C. civ., nu s-a schimbat temeiul juridic al acțiunii reclamantei și nu s-a încălcat nici principiul disponibilității și nici cadrul procesual stabilit inițial. Instanța de apel, prin trimiterea la textele menționate, a făcut o interpretare a clauzei invocate de reclamantă în acțiunea sa, interpretare de altfel corectă și care face să nu subziste nici motivul prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. Astfel, în mod legal instanța de apel a apreciat existența unui pact comisoriu de gradul I care conferă creditorului obligației neîndeplinite, în speță reclamanta, alegerea între a solicita executarea contractului sau rezoluțiunea acestuia.

Debitorul obligației de plată a prețului, pârâtul B.G., nu are o asemenea opțiune, aceasta aparținându-i doar reclamantei, întrucât nu suntem în prezența unei clauze de dezicere în favoarea lui. În ceea ce privește cel de al treilea motiv de recurs (primele două fiind examinate împreună, dată fiind legătura strânsă dintre ele) respectiv acordarea dividendelor este de observat că recurenții nu indică temeiul legal al acestui motiv iar dezvoltarea acestuia nu permite instanței să-l încadreze în nici unul din motivele prevăzute de pct. 1 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. Astfel, aspectele invocate privesc aprecierea unei probe, respectiv a expertizei contabile efectuată în cauză și împrejurarea că societatea pârâtă nu are banii disponibili pentru a acorda dividende, care este o împrejurare de fapt.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ, să oblige recurenții pârâți să plătească intimatei reclamante cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții B.G. și SC R.C. SRL Hida împotriva deciziei civile nr. 113/2007 din 18 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Obligă recurenții - pârâți să plătească intimatei – reclamante, suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2008.