ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1859/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1859/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1164
din 4 mai 2007 pronunțată în dosar nr. 2220/84/2006 al Tribunalului Sălaj s-a
admis acțiunea formulată de reclamanții D.M.M., M.D.D., D.D. și B.C. împotriva
pârâților B.G., SC R. SA, B.V., B.E. și B.A. și în consecință s-a constatat
nulă clauza din alin. (4) teza II din contractele de cesiune încheiate între
părți la data de 28 septembrie 2005. Totodată, pârâtul B.G. a fost obligat la
plata prețului convenit prin aceste contracte precum și a penalităților de
întârziere de 0,15 % aferente. Pârâta SC R. SA a fost obligată la plata sumei
de 36.640,74 lei reprezentând dividende în cuantum de 11.640,74 lei și
respectiv 25.000 lei sumă lăsată temporar la dispoziția societății. De asemenea,
s-a mai dispus înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor imobile
ale pârâtului B.G. înscrise în C.F. Zalău și respectiv asupra bunurilor imobile
ale pârâtei SC R. SA înscrise în C.F. Zalău. Prin aceeași hotărâre s-a respins
cererea reconvențională formulată de pârâții B.G. și SC R. SA Zalău împotriva
reclamanților având ca obiect constatarea încetării contractelor de cesiune din
28 septembrie 2005.
Pentru a pronunța această
soluție prima instanță a reținut în esență că în contractele de cesiune
anterior menționate a fost inclusă clauza conform căreia dacă plata acțiunilor
cesionate nu va fi făcută în termen de 30 de zile de la data de 31 ianuarie
2006, clauzele acestei convenții rămân fără efect. O atare condiție exclude
însăși ideea asumării unei obligații de plată din partea pârâtului B.G. fiind
în realitate o obligație sub condiție pur potestativă sancționată cu nulitatea
absolută conform art. 1010 C. civ.
Prin urmare, dat fiind
faptul că prin contractele din litigiu pârâtul s-a obligat la efectuarea plății
contravalorii acțiunilor, inclusiv în cele în care a contractat în calitate de
mandatar al fiicelor sale, acțiunea a fost apreciată ca fiind întemeiată și sub
acest aspect, cu consecința obligării acestuia la plata sumelor derivate din
aceste contracte, iar în privința dividendelor s-a reținut că și acestea sunt
datorate, după cum a rezultat din expertiza efectuată în cauză.
Referitor la cererea
reconvențională formulată de pârâții B.G. și SC R. SA Zalău, tribunalul a
respins-o cu motivarea că aceasta este întemeiată pe o clauză contractuală
constatată ca fiind nulă.
Apelul declarat de pârâți a
fost respins prin decizia civilă nr. 208 din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel
Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Împotriva acestei decizii au
formulat recurs pârâții B.G., B.E., B.A., B.V. și SC R. SA Zalău criticând-o
pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
constând în interpretarea greșită a clauzei deduse judecății.
În mod concret,
recurenții invocă faptul că, contrar celor reținute de instanța de apel, din
modul de redactare a întregului contract, reiese clar voința părților de a se
obliga, iar stabilirea unui termen de 30 de zile pentru efectuarea plății are
efect doar cu privire la executarea obligației de plată, ceea ce este perfect
legal, nefiind prin urmare, un eveniment viitor și nesigur care să afecteze
nașterea drepturilor și obligațiilor pentru a putea fi calificat drept o
condiție pur potestativă. Sub acest aspect este eronată și concluzia instanței
de apel în sensul că pârâții fac o confuzie între condiția rezolutorie pur
potestativă și clauza de deziciere.
De asemenea, arată
recurenții, în mod eronat instanța de apel a păstrat soluția tribunalului de
obligare a pârâtului B.G. și la plata prețului din contractele încheiate în
calitate de mandatar, în condițiile în care între mandatar și terții cu care
contractează nu se leagă niciun raport juridic. De altfel și în această
privință, instanța de apel a achiesat la opinia celei de fond fără a-și motiva
propria decizie.
Referitor la pretențiile
reclamanților privind acordarea de dividende, expertiza contabilă efectuată în
perioada 2003 – septembrie 2006, evidențiază o evoluție nefavorabilă a
situației economico-financiară a societății astfel că nu existau suficiente
lichidități pentru achitarea acestora fără riscul intrării în incapacitate de
plată.
Analizând recursul formulat
prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 C. proc.
civ., Curtea constată că este nefondat.
Instanța de apel prin
soluția pronunțată a interpretat corect clauza contractuală din litigiu
concluzionând că voința internă reală a părților a fost aceea de a cesiona
acțiunile în schimbul plății prețului acestora. Din această perspectivă,
mențiunea conform căreia, dacă plata nu va fi făcută în termen de 30 de zile,
clauzele convenției rămân fără efect, este în realitate o clauză sub condiție
pur potestativă, deoarece executarea obligației de plată a prețului în termenul
stabilit depinde în exclusivitate de voința debitorului, în speță, a pârâtului
B.G., astfel încât aceasta a fost corect calificată conform art. 1010 C. civ.,
ca fiind o obligație pur potestativă.
În ceea ce privește cel
de al doilea motiv de recurs, critica este, de asemenea, nefondată și contrară
realității, în condițiile în care instanța de apel a reținut în considerente
faptul că deși în cazul contractelor încheiate prin mandatar, nu se leagă
raporturi juridice directe între mandatar și cel cu care se încheie contractul,
situația este diferită în speță, deoarece obligația de plată a fost în mod
expres asumată de mandatar, neexistând de altfel nici-o interdicție în acest
sens.
Referitor la ultimul
motiv de recurs, se impune precizarea că dezvoltarea acestuia nu permite
încadrarea în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenți,
și nici nu conferă curții posibilitatea încadrării în unul dintre motivele
expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., întrucât vizează
aprecierea probelor, atribut exclusiv al instanței de apel în considerarea
caracterului devolutiv al acestei căi de atac.
În consecință, recursul
declarat de pârâți este nefondat și va fi respins, ca atare, conform art. 312
alin. (1) C. proc. civ., iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenții vor
fi obligați și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 lei către
intimata D.M.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâții B.G., B.E., B.A., B.V. și SC R. SRL Zalău împotriva deciziei nr. 208
din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal ca nefondat.
Obligă recurenții pârâți la
plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă D.M.M.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 mai 2008.