ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2428/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 3 martie 2005, reclamantul N.F.B. a chemat în judecată pe pârâtul C.O. pentru ca prin hotârârea ce se va pronunța să se constate rezoluțiunea contractului de cesiune încheiat de părți la 1 martie 2002 și obligarea pârâtului la plata de daune interese rezultate din încasarea dividendelor pentru acțiunile transmise. Prin sentința civilă nr. 4151 din 11 octombrie 2005, Tribunalul București a admis în parte acțiunea reclamantului, a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune intervenit între părți la 1 martie 2002, repunerea părților în situația anterioară, în sensul redobândirii de către reclamant a calității de proprietar al acțiunilor ce au făcut obiectul contractului menționat și pe cea de acționar al SC R.H.

SA (fostă C. SA) și a respins ca prematur formulată cererea privind daunele interese, cu cheltuieli de judecată în sumă de 232.002.003 lei în sarcina pârâtului. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 459 din 12 octombrie 2006, a respins, ca nefondat, atât apelul reclamantului cât și apelul pârâtului. Împotriva acestei soluții, pârâtul C.O. a declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea, ca prematur formulat, și a capătului de cerere privind constatarea rezoluțiunii contractului de cesiune, întrucât aceasta nu are caracter evaluabil în bani, fiind greșit aplicate dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., iar pe fond trebuia reținută compensația convențională pentru datoriile dintre părți.

Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea susținerilor pe care pârâtul le face prin recursul de față în raport de probatoriile administrate în cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici una dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru a se putea dispune casarea sau modificarea hotărârii atacate. În ceea ce privește prematuritatea capătului de cerere privind rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară, corect instanța de apel nu a primit această apărare a pârâtului, întrucât dispoziția instanței de a se timbra la valoare cererea accesorie (restabilirea situației anterioare privind întregirea patrimoniului cu acțiunile respective) nu e de natură a stabili regimul juridic al acțiunii de față privind rezoluțiunea contractului de cesiune, care nu este una evaluabilă în bani.

În consecință, în speță, s-a făcut o corectă aplicațiune a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., susținerile recurentului pârât fiind nefondate sub acest aspect. În ceea ce privește fondul pricinii, este de reținut că, având în vedere mențiunile stabilite de părți privind valoarea nominală de 10.097.000.347 lei a celor 35.909 acțiuni cesionate, nu poate fi contestat caracterul oneros al contractului, așa cum corect s-a reținut și prin hotărârea atacată. În această situație, la data încheierii contractului 1 martie 2002, a devenit scadentă și obligația de plată, în lipsa altei prevederi exprese, sub acest aspect. Cum, în speță, nu s-au făcut dovezi concludente că pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația contractuală asumată privind plata prețului acțiunilor menționate și nici că s-ar fi convenit expres de comun acord o compensație cu alte datorii, nu pot fi primite susținerile pârâtului privind înlăturarea măsurii rezoluțiunii contractului de cesiune în discuție.

Având în vedere cele de mai sus, recursul pârâtului se privește ca nefondat și va fi respins ca atare. Potrivit art. 274 C. proc. civ., pârâtul recurent va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul C.O. împotriva deciziei comerciale nr. 459 din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a-V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2007.