ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2428/2007

Asupra  recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

La data de 3 martie 2005,

reclamantul N.F.B. a chemat în judecată pe pârâtul C.O. pentru ca prin

hotârârea ce se va pronunța să se constate rezoluțiunea contractului de cesiune

încheiat de părți la 1 martie 2002 și obligarea pârâtului la plata de daune

interese rezultate din încasarea dividendelor pentru acțiunile transmise.

Prin sentința civilă nr. 4151

din 11 octombrie 2005, Tribunalul București a admis în parte acțiunea

reclamantului, a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune intervenit între

părți la 1 martie 2002, repunerea părților în situația anterioară, în sensul

redobândirii de către reclamant a calității de proprietar al acțiunilor ce au

făcut obiectul contractului menționat și pe cea de acționar al SC R.H. SA

(fostă C. SA) și a respins ca prematur formulată cererea privind daunele

interese, cu cheltuieli de judecată în sumă de 232.002.003 lei în sarcina

pârâtului.

Curtea de Apel București,

prin decizia nr. 459 din 12 octombrie 2006, a respins, ca nefondat, atât apelul

reclamantului cât și apelul pârâtului.

Împotriva acestei soluții,

pârâtul C.O. a declarat recurs, solicitând, în esență, respingerea, ca prematur

formulat, și a capătului de cerere privind constatarea rezoluțiunii

contractului de cesiune, întrucât aceasta nu are caracter evaluabil în bani,

fiind greșit aplicate dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., iar pe

fond trebuia reținută compensația convențională pentru datoriile dintre părți.

Recursul este nefondat

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea susținerilor

pe care pârâtul le face prin recursul de față în raport de probatoriile

administrate în cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici una dintre

situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru a se putea dispune

casarea sau modificarea hotărârii atacate.

În ceea ce privește

prematuritatea capătului de cerere privind rezoluțiunea contractului și

repunerea părților în situația anterioară, corect instanța de apel nu a primit

această apărare a pârâtului, întrucât dispoziția instanței de a se timbra la valoare

cererea accesorie (restabilirea situației anterioare privind întregirea

patrimoniului cu acțiunile respective) nu e de natură a stabili regimul juridic

al acțiunii de față privind rezoluțiunea contractului de cesiune, care nu este

una evaluabilă în bani.

În consecință, în speță, s-a

făcut o corectă aplicațiune a dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.,

susținerile recurentului pârât fiind nefondate sub acest aspect.

În ceea ce privește fondul

pricinii, este de reținut că, având în vedere mențiunile stabilite de părți

privind valoarea nominală de 10.097.000.347 lei a celor 35.909 acțiuni

cesionate, nu poate fi contestat caracterul oneros al contractului, așa cum

corect s-a reținut și prin hotărârea atacată.

În această situație, la data

încheierii contractului 1 martie 2002, a devenit scadentă și obligația de

plată, în lipsa altei prevederi exprese, sub acest aspect.

Cum, în speță, nu s-au făcut

dovezi concludente că pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația contractuală

asumată privind plata prețului acțiunilor menționate și nici că s-ar fi

convenit expres de comun acord o compensație cu alte datorii, nu pot fi primite

susținerile pârâtului privind înlăturarea măsurii rezoluțiunii contractului de

cesiune în discuție.

Având în vedere cele de mai

sus, recursul pârâtului se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

Potrivit art. 274 C. proc.

civ., pârâtul recurent va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul C.O. împotriva deciziei comerciale nr. 459 din 12 octombrie 2006 a

Curții de Apel București, secția a-V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la

plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 iunie 2007.