ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3293/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele; Reclamantul D.G. a solicitat ca în contradictoriu cu R.G. și R.E. să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 31 august 2004, a contractului de cesiune și a actului adițional la actul constitutiv al SC G.P.D.A. SRL, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Sentința comercială nr. 8846 pronunțată la data de 27 iunie 2007 de Tribunalul București, secția comercială Soluționând litigiul, Tribunalul, ca instanță de fond, a reținut că hotărârile adunării generale au fost luate cu 75% din voturile exprimate astfel că nu sunt motive de nulitate nici a hotărârii adunării generale din data de 31 august 2004 și nici a actului de cesiune a părților sociale sau a actului adițional la actul constitutiv.

Potrivit instanței, cedentul a transmis cesionarei proprietatea deplină a părților sociale în număr de 6, cu toate drepturile și obligațiile aferente și a primit în schimb contravaloarea lor. Cu privire la semnătura de pe cele trei acte juridice contestată de reclamant, instanța de fond a reținut că în urma cercetărilor efectuate de Parchet s-a stabilit că semnătura îi aparține reclamantului așa încât, constatând că nu sunt motive de nulitate a celor trei acte aduse spre analiză în acțiunea introductivă, pretențiile reclamantei au fost apreciate ca nefondate și în consecință au fost respinse. Decizia nr. 559 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială.

Analizând criticile aduse sentinței fondului, Curtea de Apel a reținut că lipsa interesului pentru a încheia actul de cesiune pusă în discuție în primul motiv de apel de către reclamant a fost înlăturată corect de prima instanță ca fără relevanță atâta vreme cât apelantul a susținut că nu și-a exprimat consimțământul prin semnătură la încheierea contractului de cesiune a părților sociale. Al doilea motiv a fost înlăturat pentru considerentul că rezoluția Parchetului a confirmat semnătura reclamantului pe actele a căror nulitate se solicită așa încât atestarea semnăturii de către avocat pe aceleași acte s-a reținut că nu încalcă nicio prevedere legală. Ultimul motiv privind eroarea ca viciu de consimțământ, care a afectat valabilitatea înscrisurilor a căror nulitate s-a cerut a fost înlăturat de Curtea de Apel cu motivarea că aceste susțineri nu au fost făcute în fața instanței de fond.

În consecință, după analiza motivelor de apel, prin decizia nr. 559 din 19 noiembrie 2007, apelul reclamantului a fost respins. Recursul reclamantului D.G. În susținerea recursului, după expunerea istoricului litigiului și a soluțiilor anterior pronunțate, recurentul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu trimitere la aplicarea greșită a art. 953, art. 954 C. civ. În esență, autorul a susținut prin această critică că eroarea ca viciu de consimțământ chiar dacă nu a fost argumentată în drept în fața instanței de fond a fost totuși invocată și ca atare trebuia examinată. În continuare a susținut că nu există nicio justificare care să-l determine să încheie actul de cesiune în condițiile în care societatea înregistra profit.

În sprijinul aceleiași idei privind inexistența scopului pentru care s-ar fi încheiat actul de cesiune, reclamantul a mai susținut că instanța nu a avut în vedere practicile avocatului P.A.L. împotriva căruia s-a început urmărirea penală pentru infracțiunea de fals și uz de fals situație în raport de care expertiza grafologică efectuată de Parchet prin care s-a stabilit că semnătura pe acte este a sa, potrivit recurentului este irelevantă. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înainte de a trece la examinarea motivului de nelegalitate invocat, se impun următoarele precizări: - Recursul în actuala reglementare este cale de atac extraordinară, nedevolutivă prin care nu se rejudecă procesul ci se examinează legalitatea soluției anterior pronunțate, prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. - În recurs nu pot fi examinate, omisso medio, motive care nu au fost invocate și analizate de instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză. Față de precedentele precizări se observă în cauză că, în fața primei instanțe, nu a fost invocată eroarea ca motiv de nulitate a actelor deduse judecății astfel că instanța fondului, în lumina dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. a respectat limitele investirii și principiul disponibilității pronunțându-se asupra obiectului cererii deduse judecății potrivit argumentelor de fapt și de drept care au fost aduse în sprijinul cererii introductive. Observând aceste cerințe legale și principiile care stau la baza procesului comercial, Curtea de Apel la rândul său a avut în vedere dispozițiile art. 294 alin. (1) și art. 295 alin. (1) C. proc.

civ. potrivit cărora instanța de apel verifică în limitele cererii formulate în fața instanței de fond, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii, respectând astfel principiul „tantum devolutum quantum apellantum”. Rezumând argumentele mai sus arătate Înalta Curte va reține că în fața instanței de apel pot fi aduse spre analiză numai problemele de fapt și de drept care au fost deduse judecății în primă instanță. Revenind la susținerile recurentului în legătură cu neexaminarea motivului de viciere a consimțământului constând în eroarea asupra obiectului actului, critica va fi înlăturată ca nefondată întrucât instanța de apel a respectat dispozițiile legale care cârmuiesc judecata în apel.

Prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul readuce spre examinare pentru motivul că s-a aplicat greșit legea, aceleași susțineri pe care le-a făcut pentru prima dată în fața instanței de apel și urmărește ca, omisso medio, să le supună spre analiză instanței de recurs. Susținerile recurentului nu vor fi primite pentru considerentele mai sus expuse dar și pentru motivul că dispozițiile legale puse în discuție nu vizează chestiuni de ordine publică pentru ca această instanță, să le examineze pentru prima dată în recurs. În ce privește oportunitatea semnării actului de cesiune de către recurent, aceste chestiuni nu sunt cenzurabile, așa încât instanța de apel în mod corect a respins criticile bazate pe argumentul că societatea realiza profit și că în aceste condiții nu exista motivație pentru ca reclamantul să consimtă la cesiunea părților sociale.

Ceea ce era relevant pentru înlăturarea susținerilor privind nulitatea actelor în litigiu, respectiv lipsa consimțământului valabil exprimat, a fost bine examinat de instanțele anterioare care au avut în vedere expertiza grafologică efectuată de Parchet din care rezultă că semnătura pe actele deduse judecății îi aparține reclamantului. Din acest punct de vedere apare ca nerelevantă orice susținere a recurentului privind lipsa consimțământului iar aceste afirmații crează dubii și asupra exercitării cu bună-credință a drepturilor procesuale, cerință impusă procedural de art. 723 C. proc. civ. În consecință, față de cele ce preced nu se poate reține că decizia pronunțată de instanța de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei comerciale nr. 559 din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurentul la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC G.P.D.A. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.