ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2520/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 790 din 18 aprilie 2007, Tribunalul Iași, secția comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.L. în contradictoriu cu pârâții I.B. (fostă B.) M., SC T.M. SRL, M.S. și B.V. și în consecință a constatat revocată donația făcută de reclamantă pârâtei I.B.M.C. prin contractul de cesiune și actul adițional nr. 1940 din 24 octombrie 2003 pentru cele 20 părți sociale, reprezentând aportul reclamantei la constituirea capitalului social al societății pârâte. S-a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul redobândirii de către reclamant a 9 părți sociale de la SC T.M.

SRL, începând cu data de 2 decembrie 2004 și înscrierea acestei mențiuni la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Prin aceeași sentință s-a constatat nulitatea absolută a actului adițional nr. 34227 din 17 decembrie 2004 privind majorarea capitalului social al pârâtei și repartizarea pe asociați a capitalului social după majorare, precum și a hotărârii A.G.A. ce a stat la baza adoptării actului adițional. De asemenea, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune a actului adițional la actul constitutiv al societății pârâte din 27 decembrie 2004 (nr. 173 din 5 ianuarie 2005) privind cesiunea a 9 părți sociale efectuată de pârâta I.B. către pârâtul M.S.V. și repartizarea pe asociați a capitalului social și a părților sociale, precum și a hotărârii A.G.A ce a stat la baza adoptării actului adițional.

S-a dispus repunerea părților în situația anterioară și radierea mențiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara în baza încheierilor judecătorului delegat nr. 9002 din 30 decembrie 2004 și nr. 611 din 18 ianuarie 2005 și s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune și actului adițional autentificate sub nr. 1940 din 24 octombrie 2003. În considerentele sentinței, instanța a reținut următoarele: Reclamanta a sesizat inițial Judecătoria Deva cu o acțiune pe care a completat-o ulterior, având următoarele petite: constatarea revocării donației către pârâta B.M.C. prin contractul de cesiune și actul adițional autentificat sub nr. 1940 din 24 octombrie 2003; repunerea parțială în situația anterioară prin redobândirea a 9 din părțile sociale la societatea pârâtă și înscrierea la O.R.C.

a mențiunilor ce se impun; constatarea nulității absolute a actului adițional nr. 3477 din 17 decembrie 2004, a actului adițional și a contractului de cesiune nr. 173 din 5 ianuarie 2005 și a hotărârilor A.G.A. ce nu au stat la baza adoptării actelor adiționale; repunerea părților în situația anterioară și radierea mențiunilor efectuate în Registrul Comerțului de către judecătorul delegat în baza încheierilor nr. 9002 din 30 decembrie 2004 și 611 din 18 ianuarie 2005. De asemenea, reclamanta a solicitat în subsidiar, în ipoteza respingerii primului petit, să se constate nulitatea absolută a donației făcută soției sale. Prin încheierea de ședință din 9 noiembrie 2006 s-au soluționat excepțiile tardivității precizărilor la acțiunea introductivă a lipsei calității procesuale pasive a pârâților, a inadmisibilității acțiunii în constatarea nulității hotărârii A.G.A.

și a lipsei calității procesuale active a reclamantei în constatarea nulității actelor adiționale, în sensul că au fost respinse, luându-se act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale formulată de pârâtul B.V. Pe fondul cauzei, prima instanță a calificat actul încheiat între reclamantul F.L. și pârâtă ca fiind o donație în sensul prevederilor art. 813, 814, 936 C. civ. S-a avut în vedere că atâta timp cât în contractul de cesiune nu s-a precizat un preț al acțiunilor, iar persoana în considerarea căreia s-a făcut cesiunea era soția reclamantului acesta a înțeles să efectueze o liberalitate. În raport de prevederile art. 937 C. civ., s-a considerat că odată cu introducerea cererii de chemare în judecată donația a fost revocată, iar reclamantul a redobândit 9 părți sociale întrucât 11 au fost cesionate de către pârâtă în favoarea pârâților B.V.

și M.S.V. Avându-se în vedere că reclamantul a depus dovada introducerii cererii de chemare în judecată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la 2 decembrie 2004, și că după această dată s-a hotărât majorarea capitalului social procedându-se la o nouă repartizare a capitalului social și că, pârâta a cesionat și cele 9 părți sociale pârâtului B.V., procedându-se din nou la o repartizare a capitalului social, instanța a constatat că toate actele adiționale, cesiunile și hotărârea A.G.A. ce au stat la baza acestor acte sunt lovite de nulitate. S-a mai reținut că urmare revocării donației și a repunerii în situația anterioară, pârâta I.B.M. nu mai deținea părți sociale și nu mai putea să-și exercite dreptul de vot în cadrul adunării generale.

Apelul declarat de pârâții I.B.M., B.V. și SC T.M. SRL DEVA împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 111 din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția comercială, a schimbat în parte sentința, în sensul că a menținut-o sub aspectul respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune și a actului adițional, autentificate sub nr. 1940 din 24 octombrie 2003, respingând acțiunea cu privire la celelalte capete de cerere, precum și excepțiile invocate de apelanți. Pentru a se pronunța astfel, instanța apelului a reținut că precizările făcute de reclamant după reinvestirea instanței cu judecarea fondului nu sunt tardive, că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților este neîntemeiată, că acțiunea în constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.E.A.

este admisibilă, ea stând la baza actelor adiționale și că reclamantul are calitate procesuală activă și justifică un interes legitim. Pe fondul cauzei s-a considerat că reclamantul și pârâta I.B.L. au încheiat un contract de cesiune prin care s-au transmis părțile sociale ale reclamantei pe care le deținea la SC T.M. SRL DEVA, operațiune ce reprezintă o faptă de comerț și nu o donație, prețul fiind cel al părților sociale cesionate la valoarea lor nominală. S-a mai avut în vedere că actul a fost înregistrat în registrul comerțului tot ca cesiune și nu ca donație, iar reclamanta nu a atacat niciodată încheierea de înregistrare, rămânând irevocabilă cu efecte de opozabilitate. Astfel, toate operațiunile ce au urmat ulterior au avut la bază raporturi de drept comercial, fiind fapte de comerț, nefiind aplicabile normele de drept civile pretinse de reclamant, nefiind posibilă repunerea în situația anterioară.

Instanța apelului a mai reținut că nici constatarea nulității absolute a actelor adiționale nu poate fi primită cât timp reclamantul nu mai deținea calitatea de asociat în cadrul societății, nefiindu-i permis să mai pretindă modificarea actelor constitutive și nici efectuarea de mențiuni în registrul comerțului. Constatându-se legalitatea actului de cesiune s-a înlăturat susținerea reclamantului că i-ar fi fost fraudate interesele și s-a reținut buna credință a pârâților în ce privește perfectarea actelor subsecvente. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora susține următoarele: 1. A fost schimbat obiectul acțiunii întrucât prin acțiune s-a solicitat constatarea revocării donației și nu constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare.

2. Instanța de apel nu și-a motivat decizia, rezumându-se doar la a menționa motivele și argumentele aduse de apelanți în susținerea apelului, nerespectându-se prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. 3. În mod greșit s-a calificat actul intervenit între părți, denumit de acestea „cesiune” ca fiind un contract de vânzare – cumpărare, în realitate actul fiind un contract de donație supus revocării de către donator. Instanța trebuia să aibă în vedere că voința reală a părților a fost în sensul de a se face o donație, de a nu obține nici o sumă de bani ca urmare a cesiunii părților sociale. Chiar și în situația în care s-ar accepta că între părți s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare, reclamantul consideră că aceasta nu ar fi fost valabilă în lipsa unui preț dar și în raport de prevederile art. 1307 C. civ., care interzice vânzările între soți.

4. Instanța apelului a aplicat greșit legea atunci când a calificat actul părților ca fiind o vânzare – cumpărare, cu încălcarea prevederilor art. 1307 C. civ. Se susține că cesiunea nu este decât tiparul, denumirea generală sub care s-a realizat transmiterea, donația fiind modalitatea juridică concretă, actul juridic de realizare a cesiunii. Că deși se reține în cuprinsul deciziei inaplicabilitatea principiului desființării actelor subsecvente, nu au fost dovedite și nici susținute cazurile ce constituie excepții de la acest principiu. De asemenea, recurentul critică și faptul că instanța a reținut buna – credință a pârâților fără să se aibă în vedere că prin înregistrarea acțiunii la registrul comerțului aceștia au avut posibilitatea să ia cunoștință de revocarea donației.

În ce privește incidența prevederilor Legii nr. 31/1990 se susține că necesitatea asigurării unei continuități a circuitului civil presupune respectarea bunelor moravuri și a faptelor licite. Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate de curtea de apel, invocând în apărare următoarele excepții: tardivitatea precizării acțiunii, lipsa calității procesuale pasive a societății pârâte în ce privește petitul prin care s-a solicitat revocarea donației, inadmisibilitatea cererii de constatare a nulității hotărârii adunării generale și lipsa calității procesuale active a reclamantului în privința petitului ce privește anularea actelor adiționale.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este de observat că vizează ipoteza încălcării principiului disponibilității, faptul că s-ar fi schimbat obiectul acțiunii situație în care instanța s-ar fi pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut. Ori, în cauză, acest aspect nu se confirmă, în contextul în care acțiunea a fost respinsă în tot. De altfel, în cuprinsul deciziei nu se face vorbire de vreun contract de vânzare – cumpărare, ci de un contract de cesiune de părți sociale așa cum a fost calificat actul părților.

2. Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primită în ipoteza în care recurentul are în vedere lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea și care au format convingerea instanței întrucât această situație nu corespunde realității. Decizia atacată cuprinde motivele de fapt și de drept urmare analizei motivelor de apel care au condus la adoptarea ei, iar simpla nemulțumire a recurentului față de argumentele instanței nu este în măsură să atragă modificarea deciziei atacate. 3. În ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. privind interpretarea dată actului juridic dedus judecății se constată că este nefondată.

Instanța de apel - a cenzurat calificarea dată de prima instanță contractului dintre reclamant și pârâta I.B.M., considerând că acesta este cât se poate de clar, fiind vorba de un contract de cesiune (așa cum, de altfel, a fost intitulat și de părțile contractante), prin care s-au transmis părțile sociale deținute de reclamant la societatea pârâtă. Înalta Curte nu poate reține schimbarea naturii actului juridic în discuție, nefiind vorba de o donație așa cum susține recurentul în contextul în care clauzele convenției sunt clare și precise, instanța neavând dreptul, sub motiv de interpretare, să le dea un alt înțeles pentru că s-ar încălca prevederile art. 969 C. civ., conform cu care, convențiile legal făcute au putere de lege între părți.

Din cuprinsul contractului de cesiune și a actului adițional la statutul SC T.M. SRL rezultă neîndoielnic voința reclamantului de a transmite părțile sociale deținute la societate și de a se retrage din calitatea de asociat unic, prin cesionarea în tot a părților sociale, în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată. 4. Nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate. În continuarea celor arătate anterior, Înalta Curte constată că decizia atacată nu poate fi supusă controlului judiciar din perspectiva pretinsei încălcări a prevederilor art. 1307 C. civ., întrucât această critică apare ca fiind fără obiect în contextul în care instanța anterioară a calificat actul dedus judecății ca având natura juridică a unui contract de cesiune de părți sociale și nu a unui contract de vânzare – cumpărare.

În contextul în care, instanța a reținut că nu există cauze de nulitate absolută care să atragă sancțiunea contractului de cesiune, luând în considerare buna credință a pârâților nu se poate readuce în discuție desființarea celorlalte acte considerate de reclamant ca fiind subsecvente contractului de cesiune și actului adițional la statut. Nu se poate susține reaua – credință a pârâților motivat de faptul că ar fi avut cunoștință de revocarea donației cât timp în cauză nu s-a dat această natură juridică contractului. În ce privește apărarea intimaților pârâți întemeiată pe excepțiile invocate, excepții cu au fost analizate și soluționate în fața instanței de apel, Înalta Curte le va înlătura întrucât, în situația în care aceștia nu erau mulțumiți de rezolvarea dată de această instanță aveau posibilitatea de a formula recurs pentru a se exercita controlul de legalitate.

Cum nu au exercitat calea de atac împotriva deciziei aceștia nu mai pot readuce în discuție aspectele intrate deja în puterea lucrului judecat. Conform considerentelor expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat, menținând ca legală decizia atacată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.L. împotriva deciziei nr. 111 din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimații: I.B. (fostă B.), M.C., SC T.M. SRL DEVA, M.S.V., B.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2008.