ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2520/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2520/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 790

din 18 aprilie 2007, Tribunalul Iași, secția comercială, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul B.L. în contradictoriu cu pârâții I.B. (fostă

B.) M., SC T.M. SRL, M.S. și B.V. și în consecință a constatat revocată donația

făcută de reclamantă pârâtei I.B.M.C. prin contractul de cesiune și actul

adițional nr. 1940 din 24 octombrie 2003 pentru cele 20 părți sociale,

reprezentând aportul reclamantei la constituirea capitalului social al

societății pârâte.

S-a dispus repunerea

părților în situația anterioară, în sensul redobândirii de către reclamant a 9

părți sociale de la SC T.M. SRL, începând cu data de 2 decembrie 2004 și

înscrierea acestei mențiuni la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Prin aceeași sentință

s-a constatat nulitatea absolută a actului adițional nr. 34227 din 17 decembrie

2004 privind majorarea capitalului social al pârâtei și repartizarea pe

asociați a capitalului social după majorare, precum și a hotărârii A.G.A. ce a

stat la baza adoptării actului adițional.

De asemenea, s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune a actului adițional la

actul constitutiv al societății pârâte din 27 decembrie 2004 (nr. 173 din 5

ianuarie 2005) privind cesiunea a 9 părți sociale efectuată de pârâta I.B. către

pârâtul M.S.V. și repartizarea pe asociați a capitalului social și a părților

sociale, precum și a hotărârii A.G.A ce a stat la baza adoptării actului

adițional.

S-a dispus repunerea

părților în situația anterioară și radierea mențiunilor efectuate la O.R.C. de pe

lângă Tribunalul Hunedoara în baza încheierilor judecătorului delegat nr. 9002

din 30 decembrie 2004 și nr. 611 din 18 ianuarie 2005 și s-a respins capătul de

cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune și

actului adițional autentificate sub nr. 1940 din 24 octombrie 2003.

În considerentele

sentinței, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta a sesizat

inițial Judecătoria Deva cu o acțiune pe care a completat-o ulterior, având

următoarele petite: constatarea revocării donației către pârâta B.M.C. prin

contractul de cesiune și actul adițional autentificat sub nr. 1940 din 24

octombrie 2003; repunerea parțială în situația anterioară prin redobândirea a 9

din părțile sociale la societatea pârâtă și înscrierea la O.R.C. a mențiunilor

ce se impun; constatarea nulității absolute a actului adițional nr. 3477 din 17

decembrie 2004, a actului adițional și a contractului de cesiune nr. 173 din 5

ianuarie 2005 și a hotărârilor A.G.A. ce nu au stat la baza adoptării actelor

adiționale; repunerea părților în situația anterioară și radierea mențiunilor

efectuate în Registrul Comerțului de către judecătorul delegat în baza

încheierilor nr. 9002 din 30 decembrie 2004 și 611 din 18 ianuarie 2005.

De asemenea,

reclamanta a solicitat în subsidiar, în ipoteza respingerii primului petit, să

se constate nulitatea absolută a donației făcută soției sale.

Prin încheierea de

ședință din 9 noiembrie 2006 s-au soluționat excepțiile tardivității

precizărilor la acțiunea introductivă a lipsei calității procesuale pasive a

pârâților, a inadmisibilității acțiunii în constatarea nulității hotărârii

A.G.A. și a lipsei calității procesuale active a reclamantei în constatarea

nulității actelor adiționale, în sensul că au fost respinse, luându-se act de

renunțarea la judecata cererii reconvenționale formulată de pârâtul B.V.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a calificat actul încheiat între reclamantul F.L. și pârâtă ca

fiind o donație în sensul prevederilor art. 813, 814, 936 C. civ.

S-a avut în vedere că

atâta timp cât în contractul de cesiune nu s-a precizat un preț al acțiunilor,

iar persoana în considerarea căreia s-a făcut cesiunea era soția reclamantului

acesta a înțeles să efectueze o liberalitate.

În raport de

prevederile art. 937 C. civ., s-a considerat că odată cu introducerea cererii

de chemare în judecată donația a fost revocată, iar reclamantul a redobândit 9

părți sociale întrucât 11 au fost cesionate de către pârâtă în favoarea

pârâților B.V. și M.S.V.

Avându-se în vedere

că reclamantul a depus dovada introducerii cererii de chemare în judecată la

O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la 2 decembrie 2004, și că după

această dată s-a hotărât majorarea capitalului social procedându-se la o nouă

repartizare a capitalului social și că, pârâta a cesionat și cele 9 părți

sociale pârâtului B.V., procedându-se din nou la o repartizare a capitalului

social, instanța a constatat că toate actele adiționale, cesiunile și hotărârea

A.G.A. ce au stat la baza acestor acte sunt lovite de nulitate.

S-a mai reținut că

urmare revocării donației și a repunerii în situația anterioară, pârâta I.B.M. nu

mai deținea părți sociale și nu mai putea să-și exercite dreptul de vot în

cadrul adunării generale.

Apelul declarat de

pârâții I.B.M., B.V. și SC T.M. SRL DEVA împotriva acestei sentințe a fost

admis prin decizia nr. 111 din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția comercială,

a schimbat în parte sentința, în sensul că a menținut-o sub aspectul

respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului

de cesiune și a actului adițional, autentificate sub nr. 1940 din 24 octombrie

2003, respingând acțiunea cu privire la celelalte capete de cerere, precum și

excepțiile invocate de apelanți.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța apelului a reținut că precizările făcute de reclamant după

reinvestirea instanței cu judecarea fondului nu sunt tardive, că excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților este neîntemeiată, că acțiunea

în constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.E.A. este admisibilă, ea

stând la baza actelor adiționale și că reclamantul are calitate procesuală

activă și justifică un interes legitim.

Pe fondul cauzei s-a

considerat că reclamantul și pârâta I.B.L. au încheiat un contract de cesiune

prin care s-au transmis părțile sociale ale reclamantei pe care le deținea la

SC T.M. SRL DEVA, operațiune ce reprezintă o faptă de comerț și nu o donație,

prețul fiind cel al părților sociale cesionate la valoarea lor nominală.

S-a mai avut în

vedere că actul a fost înregistrat în registrul comerțului tot ca cesiune și nu

ca donație, iar reclamanta nu a atacat niciodată încheierea de înregistrare,

rămânând irevocabilă cu efecte de opozabilitate.

Astfel, toate

operațiunile ce au urmat ulterior au avut la bază raporturi de drept comercial,

fiind fapte de comerț, nefiind aplicabile normele de drept civile pretinse de

reclamant, nefiind posibilă repunerea în situația anterioară.

Instanța apelului a

mai reținut că nici constatarea nulității absolute a actelor adiționale nu

poate fi primită cât timp reclamantul nu mai deținea calitatea de asociat în

cadrul societății, nefiindu-i permis să mai pretindă modificarea actelor

constitutive și nici efectuarea de mențiuni în registrul comerțului.

Constatându-se

legalitatea actului de cesiune s-a înlăturat susținerea reclamantului că i-ar

fi fost fraudate interesele și s-a reținut buna credință a pârâților în ce

privește perfectarea actelor subsecvente.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamantul care a invocat motivele de nelegalitate

reglementate de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în argumentarea

cărora susține următoarele:

obiectul acțiunii întrucât prin acțiune s-a solicitat constatarea revocării

donației și nu constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare.

nu și-a motivat decizia, rezumându-se doar la a menționa motivele și

argumentele aduse de apelanți în susținerea apelului, nerespectându-se

prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

calificat actul intervenit între părți, denumit de acestea „cesiune” ca fiind

un contract de vânzare – cumpărare, în realitate actul fiind un contract de

donație supus revocării de către donator.

Instanța trebuia să

aibă în vedere că voința reală a părților a fost în sensul de a se face o

donație, de a nu obține nici o sumă de bani ca urmare a cesiunii părților

sociale.

Chiar și în situația

în care s-ar accepta că între părți s-a încheiat un contract de vânzare –

cumpărare, reclamantul consideră că aceasta nu ar fi fost valabilă în lipsa unui

preț dar și în raport de prevederile art. 1307 C. civ., care interzice

vânzările între soți.

a aplicat greșit legea atunci când a calificat actul părților ca fiind o

vânzare – cumpărare, cu încălcarea prevederilor art. 1307 C. civ.

Se susține că

cesiunea nu este decât tiparul, denumirea generală sub care s-a realizat

transmiterea, donația fiind modalitatea juridică concretă, actul juridic de

realizare a cesiunii.

Că deși se reține în

cuprinsul deciziei inaplicabilitatea principiului desființării actelor

subsecvente, nu au fost dovedite și nici susținute cazurile ce constituie

excepții de la acest principiu.

De asemenea,

recurentul critică și faptul că instanța a reținut buna – credință a pârâților

fără să se aibă în vedere că prin înregistrarea acțiunii la registrul

comerțului aceștia au avut posibilitatea să ia cunoștință de revocarea

donației.

În ce privește

incidența prevederilor Legii nr. 31/1990 se susține că necesitatea asigurării

unei continuități a circuitului civil presupune respectarea bunelor moravuri și

a faptelor licite.

Prin întâmpinările

depuse la dosar, pârâții au solicitat respingerea recursului și menținerea

deciziei atacate de curtea de apel, invocând în apărare următoarele excepții:

tardivitatea precizării acțiunii, lipsa calității procesuale pasive a

societății pârâte în ce privește petitul prin care s-a solicitat revocarea

donației, inadmisibilitatea cererii de constatare a nulității hotărârii

adunării generale și lipsa calității procesuale active a reclamantului în

privința petitului ce privește anularea actelor adiționale.

Analizând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este

de observat că vizează ipoteza încălcării principiului disponibilității, faptul

că s-ar fi schimbat obiectul acțiunii situație în care instanța s-ar fi

pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut.

Ori, în cauză, acest

aspect nu se confirmă, în contextul în care acțiunea a fost respinsă în tot.

De altfel, în

cuprinsul deciziei nu se face vorbire de vreun contract de vânzare – cumpărare,

ci de un contract de cesiune de părți sociale așa cum a fost calificat actul

părților.

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primită

în ipoteza în care recurentul are în vedere lipsa motivelor pe care se sprijină

hotărârea și care au format convingerea instanței întrucât această situație nu

corespunde realității.

Decizia atacată

cuprinde motivele de fapt și de drept urmare analizei motivelor de apel care au

condus la adoptarea ei, iar simpla nemulțumire a recurentului față de

argumentele instanței nu este în măsură să atragă modificarea deciziei atacate.

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. privind

interpretarea dată actului juridic dedus judecății se constată că este

nefondată.

Instanța de apel - a

cenzurat calificarea dată de prima instanță contractului dintre reclamant și

pârâta I.B.M., considerând că acesta este cât se poate de clar, fiind vorba de

un contract de cesiune (așa cum, de altfel, a fost intitulat și de părțile

contractante), prin care s-au transmis părțile sociale deținute de reclamant la

societatea pârâtă.

Înalta Curte nu poate

reține schimbarea naturii actului juridic în discuție, nefiind vorba de o

donație așa cum susține recurentul în contextul în care clauzele convenției

sunt clare și precise, instanța neavând dreptul, sub motiv de interpretare, să

le dea un alt înțeles pentru că s-ar încălca prevederile art. 969 C. civ.,

conform cu care, convențiile legal făcute au putere de lege între părți.

Din cuprinsul

contractului de cesiune și a actului adițional la statutul SC T.M. SRL rezultă

neîndoielnic voința reclamantului de a transmite părțile sociale deținute la

societate și de a se retrage din calitatea de asociat unic, prin cesionarea în

tot a părților sociale, în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990

republicată.

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate.

În continuarea celor

arătate anterior, Înalta Curte constată că decizia atacată nu poate fi supusă

controlului judiciar din perspectiva pretinsei încălcări a prevederilor art. 1307

C. civ., întrucât această critică apare ca fiind fără obiect în contextul în

care instanța anterioară a calificat actul dedus judecății ca având natura

juridică a unui contract de cesiune de părți sociale și nu a unui contract de

vânzare – cumpărare.

În contextul în care,

instanța a reținut că nu există cauze de nulitate absolută care să atragă

sancțiunea contractului de cesiune, luând în considerare buna credință a

pârâților nu se poate readuce în discuție desființarea celorlalte acte

considerate de reclamant ca fiind subsecvente contractului de cesiune și

actului adițional la statut.

Nu se poate susține

reaua – credință a pârâților motivat de faptul că ar fi avut cunoștință de

revocarea donației cât timp în cauză nu s-a dat această natură juridică contractului.

În ce privește

apărarea intimaților pârâți întemeiată pe excepțiile invocate, excepții cu au

fost analizate și soluționate în fața instanței de apel, Înalta Curte le va

înlătura întrucât, în situația în care aceștia nu erau mulțumiți de rezolvarea

dată de această instanță aveau posibilitatea de a formula recurs pentru a se

exercita controlul de legalitate.

Cum nu au exercitat

calea de atac împotriva deciziei aceștia nu mai pot readuce în discuție

aspectele intrate deja în puterea lucrului judecat.

Conform

considerentelor expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul B.L. împotriva deciziei nr. 111 din 15 noiembrie 2007 a

Curții de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurentul la

plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimații: I.B.

(fostă B.), M.C., SC T.M. SRL DEVA, M.S.V., B.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2008.