ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2313/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2313/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra cererii de recurs de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul

Bucuresti sectia a VI-a comercială, reclamantul P.M. a chemat în judecată pe

pârâta SC G. SRL solicitând tribunalului ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să se constate nulitatea hotărârii A.G.A. SC G. SRL din 31 octombrie 2003, nulitatea

hotărârii A.G.A. SC G. SRL din 22 decembrie 2005, constatarea ca fiind falsă a

paginii 3 (trei) din hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților SC

G. SRL din 22 decembrie 2005.

La termenul din 27 octombrie

2006, tribunalul a respins excepțiile tardivității și a lipsei calității

procesuale active ca neîntemeiate.

Prin sentința comercială nr.

11016 din 30 noiembrie 2006, instanța a admis în parte acțiunea și a

constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. SC G. SRL din 31 octombrie 2003;

s-a constatat nulitatea absolută parțială a hotărârii adunării generale

extraordinare a asociaților SC G. SRL din 22 decembrie 2005 în ceea ce privește

pct. 3 referitor la majorarea capitalului social.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC G. SRL, care a solicitat desființarea hotărârii și

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucuresti.

Prin decizia comercială nr. 274

din 25 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, apelul a

fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța această

decizie Curtea de Apel a reținut că instanța de fond a analizat corect

materialul probator administrat în cauză si a aplicat judicios dispozițiile

legale incidente, apelul fiind nefondat.

Referitor la neregulile

procedurale invocate de apelantă, Curtea de Apel constată că nu exista indicii

cu privire la prezența în sala de ședință, la judecarea cauzei în prima

instanță a altor persoane în afară de părți și la omisiunea de a o invita

pe apelantă în camera de consiliu la strigarea cauzei. Intimatul a infirmat

aceste susțineri, arătând că reprezentanții apelantei nu au fost invitați să

părăsească sala de ședința pentru soluționarea celorlalte dosare din camera de

consiliu, întrucât acestea fuseseră amânate și că apelul s-a făcut cu ușa

deschisă, însă avocatul apelantei nu se afla nici în sală și nici pe holul

Tribunalului. Din Încheierea de ședința de la termenul din 24 noiembrie 2006

reiese ca pricina s-a soluționat în camera de consiliu și ca după

încheierea dezbaterilor s-a prezentat avocatul apelantei, care a arătat ca a

fost în sala de judecata la ora 11, iar apoi a părăsit sala întrucât nu se

terminase ședința publică, a solicitat repunerea cauzei pe rol și a

formulat cerere de recuzare a judecătorului.

Fata de cele reținute,

Curtea de Apel constată că apelanta nu a făcut dovada că i-a fost încălcat

dreptul la un proces echitabil. Avocatul apelantei nu a fost invitat de către

instanța sa părăsească sala de ședința, iar în condițiile în care nu a fost

prezent la strigarea cauzei deși dosarul a fost luat la ordine, instanța nu

avea obligația să îl aștepte sau să procedeze la strigarea cauzei în afara

sălii.

Întrucât nu a fost prezentă în

sala de ședința, apelanta nu a avut posibilitatea de a constata dacă a fost

încălcată cerința confidențialității dezbaterilor prin tolerarea altor persoane

la judecarea procesului. Prin cererea de recuzare formulată la fond, apelanta

susține că în alte dosare ar fi fost încălcată confidențialitatea întrucât s-a

permis prezenta avocatului reclamantei, aspecte ce nu privesc cauza de față,

fiind lipsite de relevanță.

Curtea de Apel a considerat

că, în mod corect instanța de fond nu a dat curs cererii de repunere pe rol a

procesului, absenta unei părți de la judecata nejustificând o asemenea măsură.

Apelanta a avut

posibilitatea de a-și formula apărările pe parcursul soluționării cauzei, a

depus întâmpinare și a solicitat probe, care au fost administrate până la

termenul din 24 noiembrie 2006, iar instanța a amânat pronunțarea pentru a-i da

posibilitatea de a depune concluzii scrise, astfel încât Curtea a constat că

acesta a beneficiat de un proces echitabil, fiind respectate principiile

contradictorialității, a egalității de tratament și a dreptului la

apărare. Neparticiparea la dezbaterile orale pe fondul cauzei se datorează

numai lipsei de diligență a apelantei, aspect ce nu poate conduce la

desființarea hotărârii.

Referitor la excepțiile

lipsei calității procesuale active și a tardivității acțiunii, Curtea de Apel

a constat că obiectul cererii îl constituie constatarea nulității absolute a

hotărârilor A.G.A., care poate fi invocată oricând, iar intimatul având

calitatea de acționar al SC G. SRL se înscrie în sfera persoanelor interesate, în

sensul art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Nerespectarea dispozițiilor art.

195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, referitoare la convocarea adunării

generale este sancționata cu nulitatea absoluta. Susținerile apelantei în

sensul ca norma juridica este incompleta, fiind o lacună a legiuitorului și

ca este inoperanta sunt lipsite de orice fundament juridic.

Nulitatea este sancțiunea

care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate

pentru încheierea sa valabila.

După modalitatea de

consacrare legislativa, nulitatea poate fi expresa (prevăzuta ca atare într-o dispoziție

legala) și virtuală (care nu este prevăzuta în mod expres de lege, dar

rezulta din modul în care este reglementată o anumita condiție de validitate a

actului juridic).

Normele juridice care

reglementează convocarea adunării generale au ca finalitate asigurarea formarii

voinței sociale prin exprimarea voinței fiecărui asociat.

Reglementând formarea

voinței sociale în cadrul adunării generale, norma juridica înscrisa în art. 195

alin. (3) din Legea societăților comerciale este de ordine publică întrucât

protejează atât pe acționari, cat și pe societate și pe terți (care

au dreptul de a cunoaște care este voința reală societară), asigurând

stabilitatea raporturilor juridice.

În ipoteza reglementata de art.

121 din Legea nr. 31/1990 se prevede în mod expres o derogare de la normele

juridice imperative care reglementează convocarea la adunarea generală.

Prin participarea tuturor

acționarilor la adunarea generală se asigură realizarea voinței sociale, fiind

evident că într-o atare situație nu se poate pune problema neconvocării

acționarilor întrucât prezenta lor este dovada că au avut cunoștința de adunare

și de ordinea de zi, iar cerința convocării ar fi lipsita de finalitate.

Convocarea A.G.A. în formele

prevăzute de lege sau actul constitutiv este ceruta ad validitatem și

tocmai de aceea excepția este prevăzută în mod expres prin art. 121 din Legea nr.

31/1990.

Pentru hotărârea A.G.A. din

31 octombrie 2003, intimatul - reclamant nu a fost convocat în condițiile

prevăzute de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată. Acordarea

unei procuri pentru reprezentarea în adunarea generală nu înlătura obligația

administratorului de a convoca adunarea.

Dreptul de vot se poate

exprima fie personal, fie prin mandatar.

Prin acordarea procurii,

intimatul l-a împuternicit pe V.I. sa îl reprezinte în adunarea generală, însă

voința exprimată în adunare aparține mandantului, iar acesta avea dreptul de a

fi încunoștințat de data și locul ținerii adunării și de ordinea de zi.

Susținerile apelantei în

sensul că intimatul a dat dovadă de lipsa de preocupare față de activitatea

societății sunt lipsite de relevanță față de obiectul cauzei.

De asemenea, astfel cum

corect a reținut instanța de fond, intimatul - reclamant nu a fost reprezentat

valabil în adunarea generală.

Astfel, dispozițiile art. 125

alin. (1) din Legea societăților comerciale prevăd ca acționarii pot fi

reprezentați în adunarea generală numai în baza unei procuri speciale, iar

administratorii și funcționarii societății nu pot reprezenta pe acționari,

sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă, fără votul acestora nu s-ar fi

obținut majoritatea cerută.

În cauză, procura în baza

căreia a votat V.I. este generală, pentru reprezentarea în toate adunările

generale, iar mandatarul era la data adunării și administratorul

societății, iar fără votul intimatului majoritatea cerută nu s-ar fi întrunit,

astfel încât și pentru aceste motive, hotărârea din data de 31 octombrie

2003 este lovită de nulitate absolută.

Curtea de Apel a mai

apreciat că sunt lipsite de fundament juridic susținerile apelantei în sensul

că reprezentarea s-a făcut de V.I. ca asociat și că nu are relevanță că

este și administrator, textul de lege referindu-se la situația

administratorului care nu este și asociat.

Astfel, textul de lege

invocat prevede în mod expres ca se aplica acționarilor care au și

calitatea de administratori, întrucât numai acționarii pot avea calitatea de reprezentanți

în adunarea generală.

Art. 125 este aplicabil și

societăților cu răspundere limitată, întrucât rațiunea edictării acestei

dispoziții legale se regăsește și pentru acest tip de societăți.

În ceea ce privește

hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților din data de 22

decembrie 2005, Curtea de Apel a constat ca în mod corect instanța de fond a

reținut că în aplicarea "principiului quod nullum est, nullum producit

efectum", măsura majorării capitalului social este lovită de nulitate.

În materia societăților

comerciale nu există dispoziții derogatorii de la dreptul comun cu privire la

efectele și principiile nulității actului juridic, astfel încât și în

acest domeniu anularea actului inițial atrage anularea celui subsecvent, iar

nulitatea produce efecte retroactive, părțile fiind puse în situația anterioară

încheierii actului nelegal.

Soluția pronunțată asupra

pct. 4 și 5 din hotărâre nu poate fi supusă controlului judiciar în

situația în care reclamantul nu a formulat apel, iar apelanta nu justifică

interes pentru a ataca hotărârea sub acest aspect întrucât în această privință

ea a câștigat procesul.

Susținerile apelantei sub

acest aspect nu au fost reținute de Curtea de Apel nici ca argument logic

întrucât aceste puncte din hotărâre nu au fost contestate de către reclamant,

așa cum rezulta din motivarea cererii și în consecință instanța nu se

putea pronunța asupra acestora decât cu încălcarea principiului

disponibilității.

De asemenea, Curtea de Apel mai

reține că nesemnarea paginii din hotărâre prin care se ia măsura majorării

capitalului social coroborată cu declarația martorului P.A. conduc la concluzia

că intimatul - reclamant nu și-a exprimat consimtământul pentru

modificarea actului constitutiv în acest sens. Afirmațiile apelantei

referitoare la motivația internă a reclamantului și situația martorului

audiat sunt simple speculații care nu pot forma convingerea instanței.

În opinia Curții de Apel,

principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis nu este aplicabil în

speță, însă acest motiv nu este de natură să conducă la admiterea apelului.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs SC G. SRL.

Ca primă critică, recurenta

a reluat apărarea din apel privitoare la nulitatea absolută a sentinței primei

instanțe întrucât dezbaterile s-au purtat și în prezența altor părți.

A doua critică a recurentei

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. cu referire, în

principal la art. 195 alin. (3), art. 121, art. 204 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,

republicată.

Recursul va fi admis pentru

următoarele considerente:

Cu privire la nulitatea

absoluta a sentinței nr. 11016 din 30 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul

Bucuresti, sectia a VI a comerciala, critica este nefondată deoarece, pe de o

parte din actele dosarului nu rezultă faptele pretinse de către recurentă și,

pe de altă parte, chiar dacă ar rezulta, nu probează o vătămare a intereselor

recurentei și care să nu poată fi altfel înlăturată decât prin anularea

sentinței.

Fondată este însă cea de-a doua

critică. Sancțiunea juridică pentru neconvocarea unui asociat nu atrage

nulitatea absoluta a hotărârii. Instanța a reținut greșit că lipsa convocării

reclamantului la A.G.A. din 31 octombrie 2003 ar atrage nulitatea absolută a

hotărârii. Soluția instanței nu are suport legal și este contrară

spiritului și textului Legii 31/1990, republicată și modificată, fiind

inconsecventă cu practica și teoria juridica în materia nulității actelor

juridice.

Norma juridica care

reglementează instituția convocării la SRL este instituită prin dispozițiile art.

195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată.

Norma juridică este formata

din ipoteză, dispoziție și sancțiune.

Analizând norma juridica

cuprinsă în art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se observă că este o norma

juridica incompletă. Aceasta are ipoteză și dispoziție, dar ii lipsește

sancțiunea. Este general cunoscut și acceptat că o normă juridică lipsită

de sancțiune este inoperanta. Ea poate avea o valoare etică, dar nu poate

conduce la sancționarea celui ce nu o respecta.

Parlamentul Romaniei este,

potrivit Constituției, singura autoritate legiuitoare a tarii. Instanțelor

de judecată le este cu desăvârșire interzis să se substituie Parlamentului și

să completeze ori să modifice textele de lege. Prin aceasta se încalcă

principiul separației puterilor în stat, principiu care stă la baza caracterului

democratic al unei societăți.

În acest fel, instanța a

aplicat, cu de la sine putere, o sancțiune juridică neprevăzută de lege (cu

încălcarea principiului nulla poena sine lege), reținând că s-ar aplica cea mai

dură dintre sancțiunile juridice civile fără să facă nicio analiză a acestei

situații juridice.

Instanța nu precizează

nicăieri în cuprinsul deciziei de ce hotărârea A.G.A. din 31 octombrie 2003

este lovită de nulitate absolută și nu relativă, ori de ce nu se aplică altă

sancțiune juridică.

Rolul convocării este de a

informa pe asociați despre ținerea ședinței A.G.A. și de a permite

acestora exercitarea dreptului de vot în adunare.

Natura interesului ocrotit

prin norma juridică este criteriul esențial pentru delimitarea nulității

absolute de nulitatea relativă. Dacă interesul este general, comun, atunci

nulitatea este absolută. Dacă interesul este particular, nulitatea este

relativă.

Consecința încadrării

sancțiunii în categoria nulităților absolute sau relative produce consecințe

juridice importante și asupra termenului în care se poate cere anularea

unei hotărâri A.G.A. sau a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească

reclamantul.

La articolele la care

legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității absolute, și cu siguranța, nu

este cazul art. 195 alin. (3), a avut în vedere interesul creditoriIor sociali

pe care l-a considerat un interes general.

Creditorii sociali, singurii

potențiali interesați de situația unei societăți comerciale (dar care, nu au la

îndemână acțiunea în anulare prevăzută de art. 132, ci opoziția prevăzută de art.

61 din Legea nr. 31/1990) nu aveau cum să fie prejudiciați de neconvocarea unui

asociat.

Creditorii sociali nu sunt

convocați la A.G.A. Așadar aceștia nu justifică un interes personal în a

solicita anularea A.G.A. pe acest criteriu.

Tocmai de aceea, acțiunea în

anulare este un mijloc procedural aflat doar la îndemâna asociaților, nu și

a creditorilor sociali, singurul interes potențial prejudiciat fiind al

asociatului neconvocat.

Pentru considerentele expuse

anterior, rezultă că interesul ocrotit prin norma juridică prevăzută de

dispozițiile art. 195 alin. (3) este unul particular.

În speță, concluzia

anterioară este susținută și de un argument practic foarte elocvent: hotărârea A.G.A.

a cărei anulare se cere avea ca obiect majorarea capitalului social prin aport în

numerar. Prin creșterea activului patrimonial, societatea își creste bonitatea și,

implicit, crește și garanția creditorilor sociali. Așadar, anularea A.G.A. din

31 octombrie 2003 pe considerentul că ar fi afectat un interes general (al

creditorilor sociali) în condițiile creșterii activului este neserioasă. Prin

majorarea capitalului social s-a modificat proporția participării celor 2

asociați la capitalul social, fapt ce îl nemulțumește pe reclamant.

Pe de altă parte, un act juridic

lovit de nulitate absolută nu poate fi confirmat. Dar pentru societățile

comerciale, legiuitorul a prevăzut la art. 121 că adunările generale, chiar

neregulat convocate, pot lua valabil orice hotărâre cu votul tuturor

acționarilor. Așadar, lipsa ori anumite vicii ale convocării pot fi acoperite

prin votul tuturor acționarilor. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca hotărârile

neconvocate conform legii sa fie lovite de nulitate absolută, nu ar fi prevăzut

expres posibilitatea confirmării prin votul acționarilor.

Prin instituirea regulii că

hotărârile A.G.A. pot fi valabile prin votul tuturor asociaților chiar "fără

respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei", legiuitorul a

exclus, în mod implicit, intervenirea sancțiunii nulității absolute pentru

neconvocarea A.G.A.

Dispozițiile cuprinse în art.

121 din Legea nr. 31/1990, alături de natura interesului particular ocrotit

prin dispozițiile art. 195 alin. (3), conduc la singura concluzie logică:

neconvocarea unui asociat nu poate atrage niciodată nulitatea absolută fiindcă asociatul

se poate prezenta și vota chiar dacă nu a fost convocat formal, votul tuturor

asociaților acoperind viciile neconvocării.

Forma scrisa a convocării

este ceruta ad probationem. Acest lucru rezultă cu claritate din faptul că

acolo unde forma este cerută ad valditatem, legiuitorul a precizat expres acest

lucru, astfel cum este cazul art. 204 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Toate aceste argumente

conduc la o singură concluzie: nu se poate reține nulitatea absolută a

hotărârii A.G.E.A. pe motivul neconvocării unui asociat, singura posibilă

sancțiune fiind aceea a nulității relative.

Consecința acestei concluzii

este constatarea tardivității introducerii cererii de anulare a A.G.E.A. din 31

octombrie 2003 și A.G.E.A. din 22 decembrie 2005, cât și a faptului că

reclamantul - intimat nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 132 alin. (2)

din Legea nr. 31/1990.

Curtea mai reține că nu s-au

depășit limitele mandatului. Hotarârea A.G.E.A. din 31 octombrie 2003 s-a luat

pe baza votului asociatului V.I. personal în calitate de mandatar al

asociatului intimat - reclamant P.M.. Atunci când i s-a acordat asociatului V.I.

dreptul de reprezentare în adunările generale extraordinare cât și cu

privire la majorarea capitalului social nu s-au impus niciun fel de limitări

ori restricții, mandatarul putând acționa liber. Prin participarea asociatului V.I.

la A.G.A., cât și prin semnarea procesului - verbal și în numele

intimatului - reclamant, acesta din urma a participat la A.G.A. și a votat

prin mandatarul său majorarea capitalului social.

Atâta vreme cât a existat

procura, nu se putea pune problema cvorumului, întrucât prin participarea

asociatului V.I. în nume personal și ca reprezentant al intimatului -

reclamant,cvorumul era întrunit, capitalul social prezent la A.G.A. fiind de

100%.

Reprezentarea s-a făcut de

către V.I. ca asociat, astfel cum se precizează clar în preambulul hotărârii.

Faptul ca V.I. are și calitatea de administrator în firmă nu este

relevantă în cauză.

Curtea mai reține că fiecare

adunare generală are o existență juridică distinctă de celelalte, iar cauzele

de nulitate trebuie identificate în fiecare hotărâre în parte. Procedând

contrar, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a principiilor de drept pe

care le-a reținut.

Prin semnarea hotărârii A.G.E.A.

din 22 decembrie 2005 la final fără obiecțiuni, intimatul - reclamant și-a

însușit tot conținutul documentului, ceea ce echivalează cu exprimarea

neechivocă a consimțământului.

Pentru toate considerentele

reținute conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de

pârâta SC G. SRL Otopeni împotriva deciziei comerciale nr. 274 din 25 mai 2007 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o va modifica în

sensul că se va admite apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței

comerciale nr. 11016 din 30 noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția a

VI-a comercială, pe care o va schimba în tot în sensul că se va respinge

acțiunea reclamantului P.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC G. SRL Otopeni împotriva deciziei comerciale nr. 274 din 25 mai 2007 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în

sensul că admite apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței

comerciale nr. 11016 din 30 noiembrie 2006 a Tribunalului București secția a

VI-a comercială, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea

reclamantului P.M..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 25 iunie 2008.